Cassation appeal nullified for failing to fit statutory cassation grounds regarding lease termination and fire safety obligations

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L, B. şi C. au chemat în judecată pârâta D. S.A. (fostă E.), solicitând să se constate denunţarea unilaterală a contractului de închiriere încheiat cu pârâta la 30 aprilie 2022, predarea spaţiului închiriat la 20 septembrie 2022 şi obligarea pârâtei la plata chiriei restante pentru perioada 01 ianuarie 2021-20 septembrie 2022 în cuantum de 1.137.315,95 RON, dar şi a majorărilor de întârziere de la scadenţa fiecărei facturi şi până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea neexecutării de către reclamanţii-pârâţi a obligaţiei esenţiale privind obţinerea de către proprietar a autorizaţiei privind securitatea la incendiu şi obligarea reclamanţilor-pârâţi la penalităţi contractuale de 448.000 EUR sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 53/2024 din 15 octombrie .2024, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.C. A. S.R.L., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă E.), a constatat încetat contractul de închiriere încheiat între părţi la 30 aprilie 2012 prin denunţarea unilaterală de către pârâta-reclamantă, pe care a obligat-o la plata chiriei în cuantum de 1.137.316,31 RON, la dobânda penalizatoare de 448.752 RON calculată până la 10 aprilie 2024 şi la plata dobânzilor în continuare până la achitarea debitului; a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului pârâtei-reclamante la acţiunea pentru daune-interese, excepţie invocată de reclamanţii-pârâţi; a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi a obligat pârâta-reclamantă la 19.019 RON cheltuieli de judecată către reclamanţii-pârâţi.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel, în termen legal, pârâta D. S.A. (fostă E.), solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, în temeiul art. 472 alin. (1) C. proc. civ., au promovat apel incident reclamanţii S.C. A. S.R.L, B. şi C., solicitând casarea parţială a sentinţei Tribunalului Vrancea relativ la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în rejudecare, admiterea excepţiei, cu consecinţa respingerii cererii reconvenţionale ca fiind prescrisă.

Prin decizia nr. 94/2025 din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins apelurile promovate de pârâta D. S.A., şi de reclamanţii S.C. A. S.R.L., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 53/15.10.2023 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2023, ca nefondate, şi a obligat reclamanţii apelanţi la plata sumei de 8.092,52 RON, reprezentând taxă de timbru datorată la fond, pentru cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii penalizatoare.

Pârâta D. S.A., a formulat cerere de recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând în principal, admiterea apelului principal formulat, casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în subsidiar, admiterea apelului principal formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în afara circumscripţiei Curţii de Apel Galaţi, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea limitelor recursului formulat, recurenta a susţinut autoritatea de lucru judecat a soluţiei de respingere ca neîntemeiată a excepţiei prescripţiei extinctive a cererii reconvenţionale şi a unor considerente din hotărârile pronunţate pe fondul cauzei şi în apel.

În sprijinul primului motiv de recurs, recurenta a invocat încălcarea supremaţiei legii, a art. 1 alin. (5) din Constituţia României coroborat cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 1, art. 1270 C. civ., apreciind că decizia recurată este neconformă şi nu se întemeiază pe instituţii juridice, ci pe aprecieri subiective, instanţa de apel acceptând şi chiar justificând conduita intimaţilor de a nu obţine autorizaţie de securitate la incendiu.

Un al doilea motiv de recurs priveşte nemotivarea sentinţei apelate pronunţate de Tribunalul Vrancea, precum şi a deciziei pronunţate în recurs de către Curtea de Apel Galaţi şi a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de recurs s-a susţinut faptul instanţa de apel trebuia să constate nemotivarea sentinţei apelate şi să trimită cauza spre rejudecare raportat la faptul că raţionamentul primei instanţe lipseşte în întregime, temeiurile de drept în baza cărora instanţa de fond a soluţionat cauza lipsesc şi nu a fost motivată respingerea excepţiei de neexecutare şi a cererii reconvenţionale.

A fost învederat faptul că excepţia de neexecutare a fost înlăturată de către instanţa de fond fără a se argumenta această respingere, precum şi faptul că instanţa de apel a invocat în motivare temeiuri şi argumente care nu există în sentinţa apelată, nu au fost invocate şi nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor

În opinia acesteia, instanţa de apel nu a analizat prevederile art. 1557 alin. (2) teza 1 C. civ. şi nu a motivat corespunzător soluţiile pronunţate.

În privinţa cererii reconvenţionale s-a susţinut că instanţa de apel nu a răspuns criticilor din apel privind nemotivarea, neexplicându-se raţionamentul pentru care s-a considerat că sentinţa apelată a fost corect motivată.

S-a susţinut totodată existenţa motivelor contradictorii şi nemotivarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, recurenta invocând lipsa temeiurilor de drept în tot cuprinsul hotărârii, atunci când se resping tezele şi pretenţiile recurentei şi când se aprobă sau chiar se creează tezele intimaţilor.

În evocarea considerentelor contradictorii s-a susţinut existenţa motivelor contradictorii cu privire la obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, exigibilitatea obligaţiei de a obţine autorizaţia în lipsa recepţiei la terminarea lucrărilor şi existenţa prejudiciului.

Prin recursul promovat s-a invocat şi nemotivarea respingerii apelului principal, neanalizându-se principalele motive de apel invocate cât şi succesiunea invocării acestora.

S-a invocat menţionarea formală în cuprinsul deciziei recurate a aplicării prevederilor art. 1557 alin. (1) teza I C. civ., lipsind orice motivare, precum şi faptul că nu au fost indicate probe care să justifice lipsa vinovăţiei reclamanţilor.

Semnatara căii de atac a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii în motivarea deciziei recurate, nepunând în discuţia contradictorie a părţilor invocarea prevederilor legale ale art. 30 alin. (2) şi alin. (5), art. 302 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (3) din Legea nr. 307/2006, faptul că neobţinerea autorizaţiei de construire nu ar influenţa plata chiriei şi argumentul presupusei neexigibilităţi a obligaţiei de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a Învederat interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material privind contractul ca izvor de obligaţii. În opinia acesteia au fost încălcate prevederile art. 1270 C. civ., instanţa de apel neputând identifica situaţii în care pârâţii-reclamanţii ar fi putut să înlăture consecinţele neexecutării propriilor obligaţii, în lipsa unei instituţii prevăzute de C. civ. care să deroge de la aplicarea acestor prevederi.

De asemenea, a susţinut că sunt încălcate prevederile art. 1481 C. civ., privind distincţia între obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace, instanţa de apel ignorând criteriul de delimitare între acestea prevăzut de art. 1481 alin. (3) lit. a) C. civ. Conform acesteia obligaţia de a obţine autorizaţie de securitate la incendiu este de rezultat şi neobţinerea autorizaţiei a dus la neexecutarea obligaţiei contractuale, caz în care instanţa a reţinut în mod greşit că locatorul a făcut demersurile necesare pentru a se conforma noilor modificări legislative, deoarece rezultatul tot nu a fost obţinut.

Tot în sprijinul acestui motiv de recurs a fost invocată încălcarea prevederilor art. 1227 C. civ. atunci când s-a reţinut concluzia că obligaţia instituită, astfel cum a fost formulată, era o obligaţie imposibil de realizat pentru reclamanţi.

Nu în ultimul rând, a invocat recurenta-pârâtă că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (3) C. civ., cu privire la interpretarea clauzelor 4.4.4 şi 5.3.7 para. 3 din contractul de închiriere. În opinia acesteia prevederile invocate sunt incompatibile cu interpretarea instanţei de apel, care fixează exigibilitatea obligaţiei de a obţine autorizaţie de securitate la incendiu cel mai devreme 9 ani mai târziu, în anul 2021.

Autoarea prezentei căi de atac, a mai solicitat, în conformitate cu prevederile art. 497 teza a II-a C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare în afara circumscripţiei Curţii de Apel Galaţi.

În susţinerea acestei solicitări a invocat aceasta prezumţia de bănuială legitimă, susţinând că actul de justiţie ar risca să fie părtinitor în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi.

Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca fiind temeinică şi legală a deciziei civile nr. 94/2025 din 23 aprilie .2025 .

La termenul din 11 decembrie 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pârâtei şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Instanţa constată că recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. invocând încălcarea de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei atacate a regulilor de procedură, motivarea necorespunzătoare şi contradictorie a deciziei pronunţate, precum şi o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Potrivit dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum şi argumentarea acestora ori, după caz, menţiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinţei încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ atrage sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanţa de control judiciar are obligaţia de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiţie nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reţine că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât şi de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanţei de recurs simplele nemulţumiri ale părţii faţă de soluţia pronunţată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situaţiei de fapt, în absenţa încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că instanţa de apel, în calitate de instanţă devolutivă, beneficiază de plenitudine de jurisdicţie în aprecierea probelor administrate în cauză, având competenţa exclusivă de a decide asupra necesităţii şi oportunităţii administrării acestora, prin raportare la criteriile de utilitate, pertinenţă şi concludenţă. În acest context, instanţa de recurs nu este abilitată să procedeze la o nouă evaluare a probatoriului sau la reconsiderarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

De asemenea, recursul constituie o cale extraordinară şi nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi examinate critici ce privesc temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei faţă de modul de analiză a probelor.

În consecinţă, exercitarea controlului judiciar în recurs este posibilă exclusiv în măsura în care recurentul formulează critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii atacate şi indică în mod clar erorile de drept pretins săvârşite de instanţă, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subsumat ipotezei încălcării regulilor de procedură, recurenta invocă încălcarea principiului contradictorialităţii şi susţine că instanţa nu a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, însă Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate se circumscriu raţionamentului logico-juridic al instanţei de apel întărind faptul că obligaţia reclamantei de a obţine autorizaţia de securitate la incendiu a fost corect analizată de către instanţa de fond, ceea ce face ca acestă critică să nu se încadreze în motivele de nelegalitate ale hotărârii prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subsumat ipotezei de nemotivare a hotărârii - integrată celui de-al doilea caz de casare, autoarea căii de atac afirmă lipsa motivării deciziei recurate şi existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii. Situaţiile care stau la baza nelegalităţii sesizate exced, însă, sferei cazurilor ce pot fi integrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aceasta în măsura în care, contradicţia sesizată priveşte considerentele instanţei de apel şi elementele circumstanţiale ale pricinii, respectiv cele probatorii, în interpretarea proprie a recurentei, şi nicidecum considerentele hotărârii sau acestea şi dispozitivul ei.

Nici criticile ataşate nemotivării respingerii apelului principal prin prisma neanalizării principalelor motive de apel şi nerespectarea succesiunii invocării acestora, nu răspund exigenţelor impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în condiţiile în care decizia reflectă şi cuprinde motivele care au stat la baza soluţiei adoptate, iar maniera de configurare a acestor critici au la bază probatoriul cauzei, care în această etapă procesuală scapă cenzurii instanţei de recurs, evaluarea lui fiind atributul instanţelor de fond.

În privinţa criticilor privind cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele întemeiate pe pretinsa încălcare a art. 1270, art. 1481, art. 1227 şi art. 1268 alin. (3) C. civ. nu vizează aplicarea sau interpretarea greşită a unor norme de drept material, ci exprimă dezacordul recurentei faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat situaţia de fapt, probele administrate şi a interpretat clauzele contractuale.

Stabilirea naturii obligaţiei asumate, a caracterului posibil al executării acesteia, precum şi determinarea exigibilităţii obligaţiilor contractuale reprezintă chestiuni de fond, ce nu pot fi cenzurate în cadrul recursului, care este o cale extraordinară de atac limitată exclusiv la controlul de legalitate.

Sub aparenţa invocării art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită, în realitate, reanalizarea fondului cauzei şi substituirea propriei interpretări celei reţinute de instanţa de apel, demers inadmisibil în recurs.

În aceste condiţii, instanţa constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 94/2025 din 23 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., C. şi A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.