Salary claim appeal quashed as void for failing to identify legal error; mandate contract annulment upheld with costs

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 24 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A (fosta Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A)şi CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 BUCUREŞTI, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii în solidar la plata sumei de 158.064 RON, reprezentând contravaloarea salariului corespunzător celor 12 luni, conform art. 7.4.17 din contractul de mandat încheiat între reclamant şi pârâta ., a dobânzii legale aferentă debitului, începând cu data scadenţei, 18 mai 2021, şi până la data achitării integrale, în principal, calculată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2l) din O.G. nr. 13/2011 (dobânda de referinţă + 8 puncte procentuale), care până la 15 martie 2022, dată aleasă în mod aleatoriu, se ridică la suma de 11.859,86 RON, în subsidiar, calculată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 (dobânda de referinţă + 4 puncte procentuale), care până la 15 martie 2022, dată aleasă în mod aleatoriu, se ridică la suma de 6.908,661 RON.

La 29 aprilie 2022, pârâta-reclamantă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A. a depus cerere reconvenţională prin care, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de mandat nr. x din 21 septembrie 2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2561 din 03 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sector 5 Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată cererea, privind pe reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A, a admis cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea absolută a contractului de mandat înregistrat sub nr. x din 20 septembrie 2020.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul-pârât A. a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 146 din 06 februarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat şi a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de prim control judiciar.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederile art. 35 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice.

În opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că selecţia directorilor impunea parcurgerea unor proceduri complexe care impunea elaborarea unor criterii de selecţie printre care experienţa relevantă în consultanţă, în management sau în conducerea întreprinderilor publice ori private.

Acesta a susţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, ci cele ale art. 642 din aceeaşi ordonanţă, instanţa neţinând cont de faptul că recurentul a fost numit director provizoriu şi nu director permanent. Or, în aceste condiţii nu ar mai fi fost necesară aplicarea unei proceduri de selecţie.

S-a mai invocat, că în acest fel s-a ajuns la o concluzie eronată cu privire la constatarea nulităţii contractului de mandat nr. x/21.09.2020, raportat la faptul că singurul motiv de nulitate reţinut de instanţă a fost legat exclusiv de nerespectarea dispoziţiilor art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

La dosarul cauzei intimata-pârâtă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 11 decembrie 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pârâtei şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greşita aplicare a prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice.

Potrivit dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum şi argumentarea acestora ori, după caz, menţiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinţei încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ atrage sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanţa de control judiciar are obligaţia de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiţie nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reţine că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât şi de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanţei de recurs simplele nemulţumiri ale părţii faţă de soluţia pronunţată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situaţiei de fapt, în absenţa încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că instanţa de apel, în calitate de instanţă devolutivă, beneficiază de plenitudine de jurisdicţie în aprecierea probelor administrate în cauză, având competenţa exclusivă de a decide asupra necesităţii şi oportunităţii administrării acestora, prin raportare la criteriile de utilitate, pertinenţă şi concludenţă. În acest context, instanţa de recurs nu este abilitată să procedeze la o nouă evaluare a probatoriului sau la reconsiderarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

De asemenea, recursul constituie o cale extraordinară şi nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi examinate critici ce privesc temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei faţă de modul de analiză a probelor.

În consecinţă, exercitarea controlului judiciar în recurs este posibilă exclusiv în măsura în care recurentul formulează critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii atacate şi indică în mod clar erorile de drept pretins săvârşite de instanţă, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, analizând motivele invocate, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele invocate nu se referă, în realitate, la interpretarea sau aplicarea unor norme de drept substanţial.

Recurentul nu critică încălcarea legii în apel, ci relevă propria sa viziune asupra modului în care legea trebuia interpretată; nu se critică ignorarea normelor de drept, recurentul fiind nemulţumit de argumentele oferite de instanţa de apel şi dorind substituirea lor cu propriile argumente.

Recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 35 din OU.G. nr. 109/2011, apreciind în mod eronat că numirea sa în funcţia de director impunea parcurgerea unei proceduri de selecţie, cu stabilirea unor criterii precum experienţa relevantă în consultanţă, management sau conducerea întreprinderilor publice ori private.

În privinţa criticii prin care acesta arată că, în speţă, ar fi fost incidente dispoziţiile art. 642 din O.U.G nr. 109/2011, întrucât a fost numit director provizoriu, iar nu director permanent, astfel încât nu s-ar fi impus aplicarea procedurii de selecţie prevăzute de art. 35 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că aceasta este invocată omisso medio, direct în recurs astfel că în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ.., nu poate fi primită.

Instanţa mai constată că recurentul nu indică în concret în ce mod instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit norma legală, ci se limitează la a-şi exprima dezacordul faţă de concluziile acesteia privind incidenţa art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

Simpla susţinere potrivit căreia ar fi fost aplicabil un alt text de lege, fără a se demonstra existenţa unei erori de drept autonome, nu constituie un motiv de recurs în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod similar, critica referitoare la constatarea nulităţii contractului de mandat nr. x din 21 septembrie 2020 se întemeiază exclusiv pe contestarea raţionamentului instanţei de apel, fără a se evidenţia o încălcare distinctă a normelor de drept material, ci doar o apreciere diferită asupra efectelor juridice ale situaţiei de fapt stabilite.

Faţă de cele arătate, instanţa constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul fiind lipsit de critici reale de nelegalitate.

Întrucât modalitatea de redactare a recursului de către recurentul-reclamant nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată că se impune sancţiunea nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentului în această etapă a procesului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga la plata către intimată a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse în acord cu art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 146 din 6 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.R.L.

Obligă recurenta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 5.950,00 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.