Recusal challenge based on prior judge involvement in related dispute dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă fost înregistrat recursul declarat de societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 443/16.07.2024, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

În cadrul acestei căi de atac, societatea B. S.A., a formulat cerere de recuzare care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 03.02.2025, alături de cererea de abţinere formulată de domnii judecători C. şi D..

Prin decizia nr. 14 din data de 06.02.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de A. S.R.L., a casat decizia recurată, iar în rejudecare a admis apelul, schimbând în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 50.830,85 RON, cu titlu de daune, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume de la 11 decembrie 2017 şi până la plata efectivă, şi suma de 10.681,59 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 03 februarie 2025 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în dosarul nr. x/2017, societatea B. S.A., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi ca urmare a admiterii recursului, casarea deciziei nr. 14 din data de 06 februarie 2025 pronunţată de curtea de apel în acest dosar, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac, a susţinut că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Principala critică invocată de recurentă este legată de incidenţa motivului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a învederat că magistraţii recuzaţi au făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia civilă nr. 293/2024 a Curţii de Apel Suceava, decizie prin care a fost respins apelul formulat de B. S.A., împotriva sentinţei nr. 84/2023 a Tribunalului Suceava, în litigiul având ca obiect o cerere de despăgubiri formulată de recurentă împotriva unei societăţi de asigurare, despăgubirile reprezentând indemnizaţia de asigurare pretinsă ca urmare a incendiului din 15 decembrie 2024.

A subliniat că în acea cauză, judecătorii recuzaţi s-au pronunţat asupra unor aspecte esenţiale regăsite şi în prezenta cauză, respectiv asupra vinovăţiei recurentei în producerea incendiului şi a autorităţii de lucru judecat a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei de clasare emisă în dosarul penal.

În acest context este evocat şi art. 6 paragraf I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cauzele Procola c. Luxemburg, De Cubber c. Belgiei, Hauschildt c. Danemarcăi.

În opinia recurentei, există îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea magistraţilor recuzaţi, justificate de faptul că într-o altă pricină aceştia şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la vinovăţia sa în săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii care constituie temeiul pretenţiilor reclamantei din litigiul principal, vinovăţie cu privire la care a fost învestit să se pronunţe şi completul învestit cu soluţionarea recursului în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava, împrejurare care atrage incidenţa motivelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

La data de 27 martie 2025 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, raportat la data comunicării hotărârii-07 februarie 2025 şi data înregistrării recursului-17 februarie 2025, nefiind respectat termenul de 5 zile. Pe fondul recursului intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefundat.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului. În urma analizei, acesta a fost comunicat părţilor care au fost înştiinţate asupra posibilităţii depunerii unui punct de vedere la raport, însă niciuna dintre părţi nu s-a prevalat de acest drept.

La termenul din data de 03 iulie 2025, Înalta Curte, constituită în complet de filtru a respins excepţia tardivităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a dispus citarea părţilor în vederea dezbaterilor.

Deliberând asupra recursului, prin raportare la motivele de recurs invocate de recurent, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Principala critică invocată de recurentă, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este legată de incidenţa motivului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este de asemenea incompatibil atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. Acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin dispoziţiile art. 42 pct. 1-12 C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că:

"imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30).

În raport de principiile ce se desprind din jurisprudenţa C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluţionarea cauzei de o "instanţă independentă şi imparţială", s-a pus problema aparenţei de imparţialitate în situaţia în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleaşi fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), ipoteză care nu este incidentă însă în cauză.

Înalta Curte constată că judecătorii recuzaţi care au formulat şi cerere de abţinere, s-au pronunţat anterior într-o altă cauză, dosarul nr. x/2017, în care a fost pronunţată decizia nr. 293/24.10.2024, dar aceasta, a avut un obiect diferit de prezenta cauză, respectiv obligarea asigurătorului la plata daunelor intervenite ca urmare a procedurii riscului asigurat prin poliţa de asigurare E. nr. x din 20 martie 2014. În această cauză, instanţa s-a pronunţat cu privire la incidenţa unui caz de excludere din contractul de asigurare, aspect ce nu face obiectul prezentei cauze.

Aşadar, faptul că judecătorul a participat la soluţionarea unui alt dosar, vizând aceleaşi părţi, însă cu un obiect diferit, nu poate fi reţinut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Verificarea încheierii atacate relevă că instanţa de apel, analizând cu rigurozitate condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., a statuat că nu există niciun indiciu în baza căruia să se aprecieze, chiar la nivel de aparenţă, că ar putea fi ştirbită imparţialitatea judecătorilor desemnaţi pentru soluţionarea apelului, cât timp aceştia au obligaţia de a soluţiona pricina prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Nu este suficient ca partea să facă deducţii, potrivit interpretării sale subiective şi, deci, să afirme că există îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor, ci acestea trebuie să rezulte din împrejurări concrete şi verificabile.

Soluţia instanţei de apel reflectă respectarea normelor legale criticate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. care ar fi justificat măsura casării solicitate de recurent, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul recurentei B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva încheierii din 3 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.