State appeal annulled as formally defective; appeal by defendant severed and remanded after dividend claim ruling.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 12.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. Fondul Proprietatea S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 734.747,04 RON, reprezentând dividendele aferente cotei de 6% din capitalul social al pârâtei, respectiv pentru un număr de 524.366 acţiuni pe care le deţinea la 25.04.2007, cuvenite pentru anul 2006, a sumei de 579.015,97 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei solicitate, de la data scadenţei până la data introducerii acţiunii, precum şi a dobânzii legale în continuare, până la plata efectivă a sumei solicitate, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; totodată, a chemat în garanţie, în solidar, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în continuare, "A.A.A.S.") solicitând ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii faţă de reclamantă, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la plata sumelor pretinse prin acţiunea principală.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi lipsei calităţii sale procesuale pasive; la rândul său, A.A.A.S. a ridicat excepţiile netimbrării cererii de chemare în garanţie, prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Reclamanta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Statului Român şi a A.A.A.S. şi, în subsidiar, a solicitat disjungerea şi suspendarea judecării cererii până la soluţionarea definitivă a cererii principale; totodată, a invocat excepţia tardivităţii şi netimbrării cererii de chemare în garanţie.

Prin încheierea din 06.06.2019, prima instanţă a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie şi a prorogat discutarea excepţiei prescripţiei pretenţiilor din cererea de chemare în garanţie, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, iar prin încheierea din 25.06.2019, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a A.A.A.S., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a admis în principiu cererea de chemare în garanţie împotriva acestuia.

Cauza a fost suspendată în intervalul 20.09.-05.11.2019, pentru soluţionarea apelurilor declarate de S.C. A. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva încheierii din 25.06.2019, căi de atac respinse prin decizia nr. 515/05.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa nr. 633/02.06.2021, îndreptată şi completată prin sentinţa nr. 814/01.07.2021, ambele îndreptate prin încheierea din 12.09.2022, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 734.747,04 RON, reprezentând valoarea netă a dividendelor şi a sumei de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda legală aferentă valorii nete a dividendelor pentru perioada 26.10.2007-09.11.2018, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, a admis în parte cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească pârâtei suma de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 17.12.2018 şi până la data restituirii către pârâtă a sumei, a redus la 70.000 RON onorariul avocatului reclamantei şi, cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 34.324,5 RON către reclamantă, iar pe chematul în garanţie la plata sumei de 16.943 RON pârâtei S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au promovat câte un apel.

Prin decizia nr. 109/29.03.2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, a respins cererea ca efect al prescripţiei extinctive, a respins cererea de chemare în garanţie şi a obligat S.C. Fondul Proprietatea S.A. să plătească S.C. A. S.A., cu titlu cheltuieli de judecată, suma de 16.943 RON în prima instanţă şi suma de 17.785 RON, în apel.

Această decizie a fost atacată cu recurs de S.C. Fondul Proprietatea S.A.

Prin decizia nr. 860/17.04.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată a apelurilor aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 67/26.02.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a admis apelul formulat de pârâta S.C. A. S.A., a schimbat în parte sentinta apelată, astfel cum a fost îndreptată, în sensul că a admis în tot cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie să plătească pârâtei şi suma de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda ce trebuie plătită de pârâtă reclamantei pentru perioada cuprinsă între 26.10.2007 - data scadenţei de plată a dividendelor datorate pentru cele 524.366 acţiuni şi data introducerii cererii - 09.11.2018, precum şi în continuare dobânda legală începând cu 09.11.2018 şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

De asemenea, a obligat pârâta-apelantă S.C. A. S.A. să plătească reclamantei-intimate S.C. Fondul Proprietatea S.A. cheltuielile de judecată în suma de 30.000 RON, reprezentând onorariu apărător efectuate la judecata în apel în ambele cicluri procesuale, respectiv taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 50 RON, precum şi 31.197,58 RON, reprezentând onorariu apărător achitat în recurs, în primul ciclu procesual.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei menţionate, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi S.C. A. S.A. au promovat câte un recurs.

Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat casarea, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă şi calitatea procesuală.

În motivare, după evocarea dispoziţiilor art. 72, art. 64 şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi prezentarea unor chestiuni teoretice privind cererea de chemare în garanţie, a învederat că pârâta S.C. A. S.A., prin cererea de garanţie formulată, nu a arătat dispoziţiile legale în baza cărora Ministerul Finanţelor ar putea fi obligat la plata unor despăgubiri de natura celor solicitate de către reclamantă.

În raport cu dispoziţiile art. 72 C. proc. civ., a susţinut că între cererea principală şi cea de chemare în garanţie nu există nicio legătură de dependenţă, astfel că nu poate fi reţinută în sarcina acestuia nicio obligaţie faţă de raportul juridic stabilit între reclamantă, pe de o parte, şi pârâtă, pe de altă parte.

De asemenea, a subliniat că între reclamantă şi Ministerul Finanţelor nu există niciun raport juridic, nici măcar procesual, că Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare şi repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinaţiilor bugetare, stabilite de legea bugetară anuală, precum şi că Ministerul Finanţelor are atribuţii expres prevăzute de lege, rolul acestuia fiind, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, de a elabora proiectul bugetului de stat şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, fără ca legiuitorul să prevadă în sarcina acestuia obligaţia de a asigura fondurile necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituţii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul propriu, S.C. A. S.A. a precizat că acesta vizează atât considerentele hotărârii care au condus la admiterea cererii de chemare în garanţie, cât şi soluţia cuprinsă în dispozitiv şi a solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Cu referire la recursul declarat împotriva considerentelor hotărârii care privesc natura răspunderii juridice a chematului în garanţie, precum şi dispoziţiile legale aplicabile acestui raport juridic, a susţinut că instanţa de apel, în rejudecare, a aplicat greşit normele de drept material privind răspunderea civilă şi a solicitat înlăturarea acelor considerente care conduc la aplicarea dispoziţiilor art. 992 şi art. 994 C. civ. de la 1864 privind plata nedatorată, deoarece chematul în garanţie răspunde pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de aceasta în baza art. 998-999 C. civ. de la 1864 privind răspunderea civilă delictuală.

A învederat că, astfel cum rezultă din încheierea din 23.10.2024, la 11.12.2024, la solicitarea instanţei, a depus notă de răspuns prin care a precizat că temeiul juridic de drept material al cererii de chemare în garanţie îl consituie, în principal, dispoziţiile înscrise în art. 210 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în art. 67 alin. (2), art. 123 alin. (3), art. 1361 din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi în art. 998-999 C. civ. de la 1864.

Prin urmare, a susţinut că atât timp cât din conţinutul notei de răspuns rezultă că cererea de chemare în garanţie este o cerere în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, în mod greşit a statuat instanţa că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru faptul juridic al unei plăţi nedatorate.

În continuare, cu privire la considerentele prin care s-a reţinut că fapta ilicită, în sensul art. 998 C. civ. de la 1864, nu aparţine Statului Român, ci A.V.A.S., în calitate de administrator al participanţilor în cadrul S.C. A. S.A., a afirmat că nu poate fi de acord cu raţionamentul expus, având în vedere că A.V.A.S. era acţionar la S.C. A. S.A., cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, şi nu simplu administrator al participaţiei Statului; în acest sens, a invocat şi redat dispoziţiile art. 1 alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 101/2006 şi cele ale art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004.

De asemenea, în considerarea faptului că Statul trebuie privit ca un sistem complex de instituţii publice cu atribuţii specifice reglementate de lege, îndeplinind funcţiuni complementare care se susţin, se întreţin şi se explicitează una pe cealaltă, a precizat că, la momentul adoptării hotărârii nr. 2/27.04.2007, A.V.A.S. era Statul Român în exercitarea drepturilor de acţionar la S.C. A. S.A.

Aşadar, a susţinut că, întrucât A.V.A.S., autorul faptei ilicite constatate de instanţă, este Statul însuşi, atunci acesta din urmă trebuie să răspundă în temeiul art. 998-999 C. civ. de la 1864 şi nu în temeiul art. 992 şi art. 994 din acelaşi Cod.

Din perspectiva interesului promovării recursului împotriva considerentelor, a evidendiat că a înţeles să cheme în garanţie Statul Român, reprezentat în faţa instanţelor de judecată de Ministerul Finanţelor, pentru a fi obligat la repararea integrală a prejudiciului suferit în urma săvârşirii unei fapte ilicite şi nu instituţia care a încasat, în exerciţiul atribuţiilor legale, dividendele în discuţie.

În încheiere, cu referire la soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii privind admiterea în tot a cererii de chemare în garanţie a apreciat că trebuie menţinută.

Cât priveşte recursul promovat împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, vizând cererea introductivă, după redarea unor considerente ale deciziei de casare şi a prevederilor art. 2.523, art. 2.524 alin. (1) şi art. 1.535 alin. (1) C. civ., a precizat că începutul curgerii prescripţiei coincide cu data la care obligaţia devine exigibilă şi debitorul trebuia să o execute, iar creanţa exprimată în bani este producătoare de dobânzi de la scadenţă şi devine producătoare de dobânzi de la momentul începutului curgerii termenului de prescripţie.

Cum, potrivit deciziei de casare, prescripţia a început să curgă la 27.04.2018, a afirmat că de la această dată trebuiau calculate dobânzile; aşadar, instanţa de apel, în rejudecare, stabilind că dobânzile încep să curgă de la 26.10.2007, a aplicat greşit legea.

În consecinţă, a susţinut că nu datorează dobânzile corespunzatoare perioadei 27.10.2007-27.04.2018, evaluate de aceasta la suma de 553.420,60 RON.

Recurenta-pârâtă a mai criticat soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii şi cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată; a afirmat, astfel, încălcarea dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ.

A afirmat că este greşit argumentul prezentat de instanţa de apel în motivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece sentinţa nr. 814/01.07.2021 se încorporează în sentinţa nr. 633/02.06.2021 şi urmează soarta acesteia, iar atacarea cu apel a primei sentinţe este suficientă întrucât există împrejurări de fapt în care nu pot fi atacate cu acelaşi apel ambele sentinţe, precum cea în care la împlinirea termenului de apel sentinţa de completare a hotărârii nu a fost comunicată părţii.

Cât priveşte faptul că nu ar fi solicitat instanţei de fond completarea hotărârii în privinţa cheltuielilor de judecată, imputat de către instanţa de rejudecare, a arătat că în încheierea din 18.06.2021, în care au fost consemnate dezbaterile privind cererea de completare a hotărârii formulată de reclamantă, s-a consemnat că S.C. A. S.A., prin apărător, a solicitat la rându-i completarea dispozitivului sentinţei întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată suportate pentru cererea de chemare în garanţie.

A mai susţinut că nici cheltuielile de judecată aferente judecării apelului nu au fost acordate, deşi în privinţa acestora nu se putea invoca motivul neatacării sentinţei nr. 814/01.07.2021.

În acest sens, a evidenţiat că a formulat apel atât împotriva soluţiei pronunţate cu privire la acţiunea principală, cât şi împotriva celei pronunţate pe cererea de chemare în garanţie, însă instanţa, deşi a admis apelul împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de chemare în garanţie, nu i-a acordat cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de apel.

În drept, a invocat art. 461 alin. (1) şi (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de S.C. A. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat respingerea acestuia în ceea ce priveşte considerentele deciziei nr. 67/26.02.2025 şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în garanţie a acestuia.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că dispoziţiile legale invocate de recurenta-pârâtă nu sunt aplicabile în cauză, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale; totodată, a reluat argumentele prezentate în susţinerea propriului memoriu de recurs şi a solicitat admiterea recursului promovat de acesta.

Pe calea întâmpinării, intimata-reclamantă S.C. Fondul Proprietatea S.A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Cu referire la critica adusă de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. considerentelor deciziei privind temeiul juridic al admiterii cererii de chemare în garanţie, a precizat că pârâta are interes în corecta stabilire a temeiului juridic şi a învederat că, prin concluziile scrise depuse la 13.02.2025, a susţinut, în esenţă, că răspunderea Statului Român faţă de S.C. A. S.A. ar trebui angajată, în principal, pe tărâm delictual, pentru fapta ilicită a A.V.A.S., constând în exercitarea abuzivă a dreptului de vot în A.G.A. din 25.04.2007, prin care şi-a atribuit dividende necuvenite în detrimentul S.C. Fondului Proprietatea S.A., prejudiciind indirect şi S.C. A. S.A., iar, în subsidiar, a indicat şi temeiul posibil al îmbogăţirii fără justă cauză.

A subliniat că, indiferent de nuanţele exacte ale încadrării juridice - răspundere delictuală, plată nedatorată sau îmbogăţire fără justă cauză -, esenţial este faptul că dreptul de regres integral al S.C. A. S.A. împotriva Statului Român, inclusiv pentru dobânzile datorate, a fost recunoscut integral de către instanţă, soluţia fiind conformă principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a faptei Statului Român, prin A.V.A.S., şi asigură, indirect, premisele pentru ca aceasta să îşi poată recupera integral creanţa.

În consecinţă, a arătat că lasă la aprecierea instanţei de recurs temeinicia acestei critici şi a subliniat că soluţia din dispozitiv privind admiterea integrală a cererii de chemare în garanţie este corectă şi trebuie menţinută.

Cu referire la argumentele critice aduse de recurenta-pârâtă momentului de la care curg dobânzile şi menţinerea deciziei recurate care a confirmat acordarea dobânzilor începând cu 26.10.2007, intimata-reclamantă a solicitat respingerea ca vădit nefondate, întrucât decizia de casare a vizat exclusiv momentul naşterii dreptului la acţiune în scopul analizei excepţiei prescripţiei extinctive, fără ca acesta să poată avea ca efect modificarea datei scadenţei creanţei principale şi, implicit, a momentului de la care încep să curgă accesoriile, dobânzile.

Potrivit acestei părţi, scadenţa dividendelor şi momentul de la care curg dobânzile sunt guvernate de legea în vigoare la data naşterii raportului juridic, iar anularea parţială a hotărârii nr. 2/25.04.2007 are efect retroactiv, astfel că aceasta era îndreptătiţă la dividende pentru cota de 6% încă de la data la care ar fi trebuit distribuite corect, respectiv în anul 2007; prin urmare, neplata la scadenţa iniţială atrage de drept curgerea dobânzilor de la acea dată.

Totodată, a precizat că dispoziţiile din C. civ. invocate de către recurenta-pârâtă nu sunt aplicabile ratione temporis pentru stabilirea legii care guvernează fondul raportului juridic obligaţional, inclusiv curgerea dobânzilor în anul 2007, instanţa făcând referire la legea aplicabilă prescripţiei deoarece dreptul la acţiune s-a născut sub imperiul acesteia, în anul 2018, însă acest aspect nu schimbă legea aplicabilă creanţei şi accesoriilor sale, care rămâne cea de la data scadenţei.

Critica referitoare la cheltuielile de judecată pretins neacordate în legătură cu cererea de chemare în garanţie a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat o cerere de completare a sentinţei nr. 633/02.06.2021, singura care a făcut obiectul apelului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, intimata-reclamantă a afirmat că doar formal criticile expuse se încadrează în cazul de casare invocat, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat, având în vedere că instanţa a stabilit corect existenţa temeiului pentru admiterea cererii de chemare în garanţie, Statul fiind beneficiarul direct al sumelor încasate necuvenit, astfel că este just ca tot acesta să suporte în final costul reparării prejudiciului.

Prin întâmpinarea formulată împotriva recursului promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, S.C. A. S.A. a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat şi nefondat, deoarece argumentele expuse nu constituie veritabile critici aduse soluţiei dispusă de instanţa de rejudecare, încadrabile în cazul de casare invocat, ci o reluare a apărărilor expuse pe fondul cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, S.C. A. S.A. a arătat că dispoziţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 sunt incidente în cauză, fiind îndeplinite condiţiile privind existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, respectiv a vinovăţiei chematului în garanţie care a încasat necuvenit dividendele ce i se cuveneau S.C. Fondul Proprietatea S.A., şi a solicitat respingerea recursului declarat de Statul Român şi admiterea recursului promovat de aceasta.

Celelalte părţi nu şi-au exercitat dreptul de a formula răspuns la întâmpinările înaintate la dosarul cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin acesta apreciindu-se că cererea de recurs formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 486 alin. (1) C. proc. civ., iar cea formulată de S.C. A. S.A., îndeplineşte cerinţele de formă şi cuprinde motive care pot fi analizate circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 24.09.2025 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 25.11.2025, s-a fixat termen pentru examinarea recursurilor în completul de filtru la 10.12.2025.

Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi soluţionat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele statuate în conţinutul textului legal, astfel că va disjunge judecata acestuia şi va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluţionării lui.

Analizând, în continuare, recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, în complet de filtru, reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Aşadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare exigenţelor procedurale, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motive de nelegalitate faţă de decizia recurată.

În speţă, deşi recurentul-chemat în garanţie a indicat cazul de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinarea memoriului de recurs relevă că nu au fost dezvoltate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci reluate argumentele expuse prin cererea de apel. Astfel, recurentul nu arată în ce modalitate decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare, nu este conformă legii, iar susţinerile nu se raportează la considerentele acesteia, ci vizează chestiuni teoretice privind cererea de chemare în garanţie, respectiv atribuţiile Ministerului Finanţelor.

De asemenea, simpla indicare a dispoziţiilor art. 72, art. 64, art. 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sau a celor înscrise în art. 19 din Legea nr. 500/2002, nu este suficientă pentru a determina încadrarea argumentelor din memoriul de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme susţinerile nu se grefează şi nu combat în vreun fel considerentele hotărârii atacate, astfel încât, nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reaminteşte că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor/argumentelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Prin urmare, se constată că motivul de casare a fost invocat formal, recurentul-chemat în garanţie urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a celor susţinute în faţa acelei instanţe.

În acest context, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de recurentul-chemat în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei nr. 67/26.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 67/26.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi dispune formarea unui nou dosar în vederea soluţionării acestuia, în care acordă termen astăzi, 10.12.2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Anulează recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva aceleiaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.