Subrogated tort recovery: exclusion of exclusive consumer jurisdiction via private-order competence rules

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, secţia Civilă la 31.01.2025 sub nr. x/2025, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.) a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanţei obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2.180 RON, reprezentând despăgubiri achitate pentru prejudiciile rezultate în urma accidentului de circulaţie produs la 12.07.2021, suma de 384,34 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data plăţii despăgubirilor şi până la data introducerii acţiunii şi, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4721/23.07.2025, instanţa sesizată a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că cererea se întemeiază pe răspundere civilă delictuală, nefiind o cerere în materie de asigurări, în sensul art. 115 C. proc. civ. şi, raporat la calitatea reclamantului de profesionist, respectiv de consumator a pârâtei, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 193/2000, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. De asemenea, a reţinut că reclamantul a dorit să introducă acţiunea la domiciliul pârâtei, fără a avea cunoştinţă de faptul că, anterior sesizării instanţei, aceasta şi-a schimbat domiciliul în localitatea Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 12769/04.11.2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că întrucât pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa sesizată trebuia să constate că este competentă, neputând-o invoca din oficiu. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a apreciat că nu este competentă nici raportat la domiciliul pârâtei, nici la locul săvârşirii presupusei fapte ilicite sau al locului producerii prejudiciului.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, pentru următoarele considerente:

Litigiul are ca obiect o cerere personală - răspundere civilă delictuală -, în cadrul unei acţiuni civile în regres, grefată pe vinovăţia pârâtei care nu beneficia de o poliţă de asigurare de răspundere civilă auto valabilă, în legătură cu producerea accidentului rutier din 12.07.2021.

Cum între părţi nu au existat raporturi contractuale, competenţa teritorială nu putea fi determinată în raport cu dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care stabilesc, pentru cererile îndreptate împotriva unui consumator, competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul acestuia, având în vedere însă cereri derivate din raporturi contractuale între profesionişti şi consumatori deoarece numai în cazul raporturilor contractuale legea instituie norme de protecţie protecţie a consumatorului faţă de profesionist.

Atât dispoziţiile Legii nr. 193/2000, reţinute de instanţa de trimitere, cât şi dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 121 C. proc. civ. referitoare la competenţa în cazul unui litigiu promovat de un profesionist împotriva unui consumator, se aplică exclusiv litigiilor izvorâte dintr-un contract încheiat între profesionist şi consumator, a cărei existenţă nu s-a susţinut în speţă.

Întrucât raportul juridic dedus judecăţii este unul de răspundere civilă delictuală, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, natura juridică a acestuia nu se modifică în situaţia în care un subiect de drept indicat de lege plăteşte şi se subrogă în drepturile creditorului. Printr-o astfel de subrogaţie legală, nu se schimbă decât titularul dreptului subiectiv însă raportul juridic îşi păstrează natura juridică şi nu devine un raport între profesionist şi consumator.

Totodată, fiind o pricină privitoare la bunuri, întrucât se urmăreşte recuperarea sumelor achitate cu titlu de despăgubiri, devin incidente dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile având posibilitatea de a conveni să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente să le judece, în afară de cazul în care competenţa este exclusivă. Fiind un litigiu în care părţile îşi pot alege instanţa competentă, chiar dacă ele nu au recurs la această facultate conferită de lege, acest aspect pune în relief caracterul de ordine privată a acestei norme de competenţă, ce antrenează incidenţa art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel că numai pârâtul putea invoca excepţia de necompetenţă de ordine privată, o asemenea prerogativă nefiind însă conferită de lege şi instanţei învestită cu soluţionarea cererii.

În consecinţă, nefiind aplicabilă niciuna dintre normele de competenţă exclusivă, Înalta Curte reţine, în considerarea cauzei acţiunii, aplicabilitatea art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa fiind de ordine privată şi, subsecvent, a art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod, care permite invocarea excepţiei doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă aceasta nu este obligatorie, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Aşadar, reţinând că în cauză nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă putea fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

În speţă, reclamantul, care potrivit art. 116 C. proc. civ., are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, s-a adresat Judecătoriei Târgu Mureş, iar pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate.

În aceste condiţii, Înalta Curte, constatând că Judecătoria Târgu Mureş a fost legal învestită şi a devenit singura competentă să soluţioneze litigiul, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.