Cassation admissibility: failure to substantiate legal error in delictual liability and evidence assessment invalidates extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 03.12.2021 sub nr. dosar x/2021, PFA A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia din urmă la:

1. plata sumei de 284.886,54 RON, reprezentând beneficiul nerealizat pentru anul agricol 2021, ca urmare a încălcării dreptului de folosinţă al reclamantei, în calitate de arendaş;

2. plata sumei de 45.509 RON, reprezentând arenda pe care reclamanta a achitat-o deja în decursul anului 2021 pentru terenurile al căror drept de folosinţă i-a fost încălcat;

3. plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii şi până la data achitării prejudiciului menţionat;

4. plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare înaintată la dosar la 28.10.2022, reclamanta a solicitat şi plata sumelor în cuantum de 370.351 RON, pentru primul capăt de cerere, respectiv de 49.014 RON, pentru cel de-al doilea capăt.

Prin sentinţa civilă nr. 1748/30.08.2024, prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiată.

Această sentinţă civilă a fost atacată cu apel de către PFA A..

Prin decizia civilă nr. 689A/28.04.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că:

- a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 212.366,42 RON, cu titlu de daune-interese, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, datorată de la 03.12.2021 până la data plăţii efective;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.460,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, respectiv suma de 6.434,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile menţionate, S.C. B. S.R.L. a promovat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În considerarea primului motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a indicat mijloacele de probă şi argumentele în baza cărora a dispus respingerea apărărilor formulate de aceasta.

În argumentare, a afirmat că instanţa devolutivă de control s-a plasat într-o poziţie de contradicţie făţisă în raport cu probele administrate, având în vedere că, atât timp cât nu s-a putut dovedi existenţa faptei ilicite, proba cu expertiză pentru cuantificarea prejudiciului nu era utilă.

A menţionat că, pentru aceleaşi suprafeţe de teren, părţile litigante îşi opun contracte de arendă valabil încheiate, iar, în lipsa rezilierii unora dintre acestea, nu se poate constata în mod legal culpa, or acest aspect nu a fost analizat de către instanţa de apel.

De asemenea, a susţinut că simpla negare printr-un înscris a înregistrării în registrul special nu poate fi analizată doar din perspectiva acestuia, ci era necesar a fi cercetate toate înscrisurile eliberate anterior de către Primăria comunei Gruiu, precum adeverinţele pentru subvenţie A.P.I.A.

Evocând dispoziţiile art. 254 C. proc. civ., a susţinut că instanţele devolutive nu au administrat suficiente probe încât să se stabilească fără tăgadă pretinsul prejudiciu solicitat.

Cu referire la proba cu expertiză agricolă, încuviinţată de prima instanţă, recurenta-pârâtă a precizat că nu s-a opus administrării, respectiv că a propus trei obiective suplimentare celui indicat de către reclamantă şi încuviinţat, opinând că, odată administrate, ar fi avut drept rezultat dovedirea sau nu a unei fapte ilicite care să susţină sau să infirme prejudiciul pretins.

În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, a reproşat instanţei devolutive de control faptul că, în analiza efectuată, nu a coroborat înscrisurile înaintate la dosar de către aceasta cu cele depuse de către Primăria comunei Gruiu, care se impuneau a fi examinate din perspectiva relaţiei conflictuale existente între administratorul societăţii şi primar.

A subliniat că, pe lângă ştampila Primăriei şi a semnăturii funcţionarului însărcinat cu primirea contractelor de arendă, contractele depuse spre înregistrare în registrul special au fost înaintate cu o adresă, primind număr de întregistrare 9476/19.12.2019, cu valenţe de a răsturna toate argumentele instanţei de apel.

A mai precizat că ar fi trebuit să se acorde o mai mare atenţie susţinerilor acesteia, atunci când, în şedinţă publică, a solicitat instanţei să dispună revenirea cu adresă către Primărie pentru lămuriri.

Din perspectiva celui de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a făcut trimitere la art. 1.357 C. civ. şi a afirmat că aspectele deduse judecăţii se pot circumscrie cazurilor de nelegalitate şi pot forma obiect de cenzură în cadrul controlului judiciar al recursului.

Pe calea întâmpinării, intimata-reclamantă a solicitat anularea recursului, în considerarea faptului că, prin memoriu, se critică modul în care instanţele au apreciat probatoriul administrat şi au decis cu privire la probele ce urmează a fi administrate, iar, cu referire la presupusa aplicare greşită a art. 1.357 C. civ., a învederat că recurenta nu precizează de ce norma de drept material ar fi fost aplicată în mod greşit de către instanţa de apel.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că instanţa de apel a indicat atât probele pe care le-a avut în vedere, cât şi dispoziţiile legale în baza cărora a stabilit care dintre contractele de arendă aveau prioritate şi care este cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 1.357 C. civ. fiind corect interpretate şi aplicate.

Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 18.08.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 10.12.2025, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată, Înalta Curte a unit excepţia nulităţii recursului cu fondul cererii şi a reţinut cauza în pronunţare.

Examinând, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă argumentele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate cazurilor de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În privinţa motivului prevăzut de pct. 6, legala motivare a recursului presupune individualizarea ipotezei de nemotivare de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizată contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, precizarea clară a motivelor împotriva cărora se îndreaptă obiecţia de nelegalitate.

Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate, impune nu numai indicarea dispoziţiei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei devolutive de control judiciar.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Transpunând aceste considerente la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că, în dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac, invocând faptul că instanţa de apel nu ar fi indicat mijloacele de probă şi argumentele în baza cărora a dispus respingerea apărărilor formulate de aceasta, respectiv că nu ar fi analizat condiţia culpei, necesar a fi îndeplinită pentru a se putea dispune atragerea răspunderii sale delictuale, se prevalează de o pretinsă lipsă a motivării, situaţie care, în ipoteza normei, înglobează insuficienta stabilire şi analiză a stării de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, lipsa examinării efective a argumentelor esenţiale ale părţilor din apel sau întâmpinare, motivarea formală, lipsită de elemente concrete, sau achiesarea totală la hotărârea instanţei de fond, dar fără o analiză proprie a instanţei de apel.

Prin memoriul de recurs nu se argumentează însă această ipoteză a normei ci, dimpotrivă, recurenta-pârâtă este nemulţumită de înlăturarea argumentelor expuse prin întâmpinarea formulată la cererea de apel.

Examinarea deciziei recurate permite concluzia că instanţa de apel a răspuns cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., analizând apărările formulate din perspectiva criticilor enunţate de către apelanta-reclamantă şi a conchis în sensul că S.C. B. S.R.L. a exploatat fără drept suprafaţa de 33,36 ha, încălcând, astfel, dreptul de folosinţă al PFA A. rezultat din contractele de arendă încheiate, fiind întrunite, în aceste limite, condiţiile răspunderii sale delictuale, conform art. 1.349 C. civ. De asemenea, cu privire la condiţia vinovăţiei, a statuat că aceasta a fost dovedită cel puţin la nivelul culpei, în condiţiile în care intimata-pârâtă avea posibilitatea să verifice registrul special înainte de a începe exploatarea terenurilor.

În atare condiţii, susţinerile nu pot fi analizate potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica fiind una de formă iar nu una substanţială, de conţinut, vizeazând temeinicia hotărârii şi a argumentelor reţinute de instanţa de apel, iar nu aspecte de nelegalitate privind conţinutul motivării unei hotărârii judecătoreşti.

Celelalte împrejurări relevate de către recurenta-pârâtă - faptul că nu era necesară proba cu expertiză pentru cuantificarea prejudiciului, neînregistrarea contractelor sale de arendă în registrul special nu trebuia decisă exclusiv în baza adresei emise de către Primăria comunei Gruiu, ci în raport cu toate înscrisurile depuse la dosar, afirmaţia potrivit căreia nu au fost administrate suficiente probe în vederea stabilirii prejudiciului ori cea prin care se susţine că încuviinţarea obiectivelor suplimentare propuse de aceasta ar fi avut drept rezultat dovedirea sau nu a faptei ilicite, respectiv a prejudiciului pretins - reprezintă chestiuni de administrare şi apreciere a probatoriului, interesând, deci, temeinica hotărârii ce nu poate fi supusă examinării instanţei de recurs din perspectiva caracterului extraordinar, exclusiv în legalitate, a acestei căi de atac.

În acest sens, Înalta Curte notează că starea de fapt şi probele care o conturează au format obiect al cercetării judecătoreşti al instanţelor inferioare, atributul exclusiv al instanţei de recurs fiind analiza legalităţii celor statuate în decizia atacată, respectiv a conformităţii considerentelor instanţei cu normele de drept incidente, astfel cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se pretinde încălcarea art. 1.357 C. civ., însă recurenta-pârâtă a făcut doar o trimitere formală la aceste dispoziţii legale, fără să facă referire la vreun viciu de legalitate a hotărârii recurate, ca urmare a încălcării acestora. Or, simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greşit aplicate, nu poate îndeplini funcţia urmărită de recurentă.

Aşa fiind, Înalta Curte conchide, în acord cu susţinerile intimatei-reclamante, în sensul că niciuna dintre criticile recurentei-pârâte nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată aşadar incidentă sancţiunea nulităţii, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. reprezintă "parte care pierde procesul" conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi, întrucât intimata-reclamantă PFA A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care l-a şi dovedit cu factura nr. x/03.07.2025 şi extrasul de cont emis la aceeaşi dată de către C. S.A., aflate la dosar, urmează să admită această cerere şi să o oblige la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 5.950 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 689A/28.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă PFA A. a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.