Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1906/2025 AI generated

Revision petition for judgment minus petita against final cassation decision held inadmissible for failure to evoke the merits

Case Number Decizia nr. 1906/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the appellant-company against its own prior final decision, thereby leaving the 2024 judgment in force which had previously rejected the company's appeal and upheld the lower court's order to pay approximately 43,320 RON in litigation costs to the opposing party. The dispute concerned a civil commercial matter where the company sought to overturn the final appellate decision on the grounds that it violated the principle of *dispositif* by rendering a judgment *minus petita*, arguing that the appellate court had omitted to analyze specific critiques regarding the misapplication of substantive law norms. The decisive legal basis for the dismissal was the interpretation of Article 509(1) and (2) of the Code of Civil Procedure, establishing that a revision petition under Article 509(1) point 1 is inadmissible against a cassation decision that merely rejects an appeal as unfounded, as such a decision does not constitute a ruling "on the merits" or "evoking the merits" because it does not establish a new legal situation or re-evaluate the facts, but only confirms the validity of the lower court's analysis; consequently, the failure to analyze specific appeal grounds does not trigger revision but may only support a nullity appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Revision petition for judgment minus petita against final cassation decision held inadmissible for failure to evoke the merits: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat în cauză, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Keywords

AI generated
revision of a judgment grounds for cassation matter in dispute article of civil procedure interpretation of the law objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 1883/17.10.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menţionate, S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa casării deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, a precizat că acestea sunt îndeplinite, întrucât, pe de o parte, decizia atacată este definitivă şi evocă fondul, iar, pe de altă parte, încalcă principiul disponibilităţii prin pronunţarea minus petita.

Argumentând, a afirmat că instanţa de recurs a omis să analizeze în mod real criticile invocate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greşita aplicare a normelor de drept material înscrise în art. 1.556, art. 1.553 şi art. 1.270, raportat la art. 1.268 alin. (3) C. civ., astfel cum acestea au fost dezvoltate atât în scris, prin cererea de recurs, cât şi prin concluziile scrise înaintate la dosar, precum şi oral, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din 17.10.2024.

Potrivit revizuentei, această vădită omisiune reprezintă o veritabilă eroare judiciară, nefiind invocată nicio raţiune juridică pentru care instanţa ar fi apreciat că un astfel de motiv de recurs nu este incident în speţă sau vreo altă minimală referinţă în această privinţă.

A învederat că instanţa de recurs, cu privire la vastele critici exhibate, s-a rezumat a tranşa că argumentele vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care i-ar permite să examineze legalitatea deciziei din apel şi a apreciat că această concluzie nu cuprinde un silogism juridic şi nici argumentele pe care se întemeiază, astfel încât să conducă la transparenţă şi înţelegerea raţionamentului din spatele soluţiei pronunţate, ceea ce a condus indubitabil la cazul nelegal de pronunţare minus petita.

Cu referire la aspectul reţinut în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, anume că simpla nemulţumire a părţii nu poate determina examinarea deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nelegalităţi, dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. impunând nu doar enunţarea motivului de casare, ci şi prezentarea unor argumente care să susţină motivul de casare invocat, a afirmat că este complet fals şi inaplicabil situaţiei din speţă şi constituie dovada faptului că argumentele critice de nelegalitate invocate au fost ignorate de către instanţă.

În continuare, a reiterat susţinerile din memoriul de recurs privind greşita aplicare a normelor de drept material mai sus menţionate şi a precizat că ignorarea acestora a produs consecinţe însemnate, determinând un prejudiciu cuantificat la suma aproximativ 23 de milioane de RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, în raport cu natura deciziei atacate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuenta nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus concluzii scrise în susţinerea demersului judiciar.

Prin rezoluţia din 16.10.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 10.12.2025, cu citarea părţilor.

Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În prima etapă a acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea cerinţelor specifice ipotezei de revizuire invocate de către titularul cererii de revizuire.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat în cauză, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Prin urmare, din economia acestor dispoziţii legale rezultă că motivul de revizuire invocat de revizuentă - cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - poate fi invocat numai împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului ori care evocă fondul.

Atunci când în discuţie este hotărârea instanţei de recurs (recursul fiind o cale de atac de reformare, extraordinară şi nedevolutivă), condiţia evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanţelor devolutive, fie - atunci când prin excepţie legea o permite - stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conţinutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin decizia nr. 79/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situaţii urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Hotărârea instanţei de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanţele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o instanţele devolutive, atunci când, în urma casării cu reţinere, reapreciază probele deja administrate de instanţele inferioare şi reţin o altă situaţie de fapt, pe baza căreia pronunţă o soluţie diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze şi nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanţei de recurs prin care se respinge recursul ca nefondat. Într-o astfel de ipoteză instanţa de recurs nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de pretinsă nesocotire a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmăreşte remedierea erorilor de drept săvârşite de instanţele de fond. Motivele de recurs pot privi aspecte ce ţin de fondul raportului juridic sau aspecte de ordin procedural, însă o instanţă de recurs evocă fondul numai atunci când, admiţând recursul, modifică hotărârea atacată, în tot sau în parte, în ceea ce priveşte unul sau mai multe dintre capetele de cerere care configurează fondul litigiului şi se fundamentează pe raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Dimpotrivă, atunci când respinge recursul, repudiind ca nefondate toate criticile formulate de recurent, o instanţă de recurs nici nu se pronunţă asupra fondului şi nici nu evocă fondul deoarece nu ajunge să examineze ea însăşi raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, nici din perspectiva stării de fapt şi nici din perspectiva normelor de drept incidente, ci se mărgineşte a constata şi sublinia, în cuprinsul hotărârii, că argumentele şi criticile de pretinsă aplicare greşită ori nesocotire a legii, invocate prin cererea de recurs, nu sunt fondate.

În cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, însă aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanţa supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite şi nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, ci a apreciat nefondate criticile subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi a arătat, motivându-şi soluţia, de ce nu pot fi analizate şi criticile încadrate celui de-al treilea motiv de casare invocat, statuat de pct. 8 al aceluiaşi articol.

Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit - art. 509 alin. (1) corelat cu art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - nu este satisfăcută sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiţia legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deşi este dată în recurs, hotărârea atacată nu a fost evocat fondul cauzei.

În mod particular şi suplimentar, instanţa supremă observă că nici condiţiile specifice de admisibilitate pentru cazul de revizuire invocat, impuse prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu sunt respectate cu referire la hotărârea atacată, deoarece fiindu-i dedus spre soluţionare un recurs - pe care l-a respins ca nefondat - instanţa de recurs care a pronunţat decizia nu putea, prin ipoteză, să săvârşească vreuna din greşelile sancţionabile pe calea acestui caz de revizuire, specifice de altfel instanţelor chemate să soluţioneze cererile de învestire care configurează fondul litigiului (cereri principale, incidentale, accesorii, adiţionale) cu respectarea principiului disponibilităţii.

Într-o altă formulare, motivul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi invocat numai atunci când, prin hotărârea atacată, instanţa omis să soluţioneze unul din capetele de cerere care configurează fondul litigiului dintre părţi, capete cuprinse în cererea introductivă de instanţă, într-o cerere adiţională ori accesorie sau într-o cerere incidentală iar nu şi atunci când instanţa de control judiciar (apel sau recurs) a omis a cerceta vreun motiv de apel sau de recurs, neputându-se pune semnul echivalenţei între omisiunea de a soluţiona o cerere şi omiterea analizei unei critici pe care se sprijină o cale de atac declarată. De altfel, această concluzie explică de ce omisiunea involuntară de a soluţiona o cerere poate constitui un motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în timp ce omisiunea involuntară de a cerceta un motiv de apel sau recurs, poate constitui un motiv de contestaţie în anulare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 4 şi alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., corelate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.