Extraordinary appeal inadmissible where cassation court deliberately, not involuntarily, refused to examine contract interpretation grounds as non-legal criticisms

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 1883/17.10.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menţionate, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3, raportat la art. 506 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi, rejudecând recursul, admiterea acestuia, casarea deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a afirmat că instanţa de casaţie a omis să analizeze criticile invocate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greşita aplicare a normelor de drept material înscrise în art. 1.556, art. 1.553 şi art. 1.270, raportat la art. 1.268 alin. (3) C. civ., astfel cum acestea au fost dezvoltate atât în scris, prin cererea de recurs, cât şi prin concluziile scrise înaintate la dosar, precum şi oral, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din 17.10.2024.

Potrivit contestatoarei, această vădită omisiune reprezintă o veritabilă eroare judiciară, nefiind invocată nicio raţiune juridică pentru care instanţa ar fi apreciat că un astfel de motiv de recurs nu este incident în speţă sau vreo altă minimală referinţă în această privinţă.

A învederat că instanţa de recurs, cu privire la vastele critici exhibate, s-a rezumat a tranşa că argumentele vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care i-ar permite să examineze legalitatea deciziei din apel şi a apreciat că această concluzie nu cuprinde un silogism juridic şi nici argumentele pe care se întemeiază, astfel încât să conducă la transparenţă şi înţelegerea raţionamentului din spatele soluţiei pronunţate.

În continuare, a reiterat susţinerile din memoriul de recurs privind greşita aplicare a normelor de drept material mai sus menţionate şi a precizat că ignorarea acestora a produs consecinţe însemnate, determinând un prejudiciu cuantificat la suma aproximativ 23 de milioane de RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus concluzii scrise în susţinerea demersului judiciar.

Prin rezoluţia din 25.08.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 10.12.2025, cu citarea părţilor.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestaţiei în anulare formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel că nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a problemelor de fond ce au fost soluţionate de instanţă în cadrul analizei motivelor de casare.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că admisibilitatea unei contestaţii în anulare întemeiată pe acest caz este condiţionată de omisiunea involuntară a instanţei de a analiza unul dintre motivele de nelegalitate invocate de parte în termen. Prin urmare, numai omisiunea involuntară a instanţei de recurs de a analiza un motiv de casare invocat de recurent, aspect ce presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul considerentelor deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

În această paradigmă, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor, câtă vreme instanţa învestită cu soluţionarea recursului este îndreptăţită să răspundă criticilor de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reţinerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare sau neînsuşirea motivelor de casare de către instanţa de recurs nu este de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor şi argumentelor circumscrise acestora şi le-a apreciat ca nefiind veritabile critici de nelegalitate sau nerelevante din perspectiva soluţiei asupra recursului.

În egală măsură, nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate a contestaţiei în anulare nici în acea ipoteză în care instanţa de recurs omite intenţionat a analiza un motiv invocat prin cererea de recurs, cu argumentul că acesta nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la cauza pendinte, Înalta Curte constată că, pe calea recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1436A/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei anulare se solicită, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin prezenta contestaţie în anulare, contestatoarea a reclamat omisiunea instanţei de recurs de a analiza criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, pactul comisoriu, respectiv forţa obligatorie a contractului şi regulile de interpretare a clauzelor îndoielnice, critici pe care le-a cricumscris, prin cererea de recurs anterioară, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Verificând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs, contrar susţinerilor contestatoarei, a examinat toate motivele de casare invocate prin memoriul de recurs şi argumentele evocate în susţinerea acestora, inclusiv cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de recurs a analizat (sub aspectul caracterului lor fondat ori nefondat) doar primele două cazuri de casare invocate, statuate de pct. 5 şi pct. 6 ale textului de lege menţionat, pe care le-a apreciat nefondate. Pe de altă parte, cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, instanţa de recurs a arătat, motivându-şi soluţia, că acesta nu poate primi o examinare deoarece nu cuprinde critici veritabile de nelegalitate.

Astfel, cercetând criticile expuse din perspectiva cazului de casare statuat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs a stabilit că acestea nu vor fi analizate întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate. În acest sens, a reţinut că recurenta, deşi a invocat greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1.556, art. 1.553 şi art. 1.270 C. civ., în realitate, a expus nemulţumirea sa cu privire la raţionamentul instanţei de apel, sub aspectul situaţiei de fapt şi al conduitei părţilor în derularea raportului contractual anterior promovării litigiului. De asemenea, cu privire la criticile vizând interpretarea clauzelor contractuale, a statuat că nici acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ce ar putea fi examinate din perspectiva legalităţii deciziei instanţei de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În continuare, a explicat că, pentru a putea formula o astfel de critică era necesar ca recurenta să identifice neclaritatea clauzei contractuale pretinse şi să argumenteze modul greşit în care instanţa de apel ar fi aplicat normele legale de interpretare a contractului. A concluzionat că recurenta a expus doar viziunea sa cu privire la modul în care ar trebui interpretată clauza contractuală disputată, fără a evidenţia nicio neregulă în legătură cu care instanţa de apel ar fi examinat respectiva clauză.

O atare argumentaţie cuprinsă în considerentele deciziei pronunţate în recurs nu relevă o "omisiune de a cerceta un motiv de casare invocat de recurent" şi nici premisa unei eventuale admisibilităţi a contestaţiei în anulare, deoarece neanalizarea tuturor motivelor invocate în cererea de recurs nu se datorează unei omisiuni săvârşite din greşeală de către instanţă, ci a avut un caracter deliberat, instanţa de recurs repudiind acest motiv cu argumentul că aspectele criticate nu se încadrează în exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 pentru a putea fi primi o analiză din partea instanţei de recurs.

Prin urmare, fiind vorba despre o omisiune intenţionată, consecinţa unei examinări a admisibilităţii invocării şi examinării în recurs a acestui motiv invocat iar nu o omisiune involuntară (o "scăpare" a instanţei de recurs), această împrejurare invocată de către contestatoare nu se încadrează în exigenţele art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi nu poate fi cenzurată pe calea contestaţâiei în anulare promovată de contestatoare.

În consecinţă, constatând că susţinerile părţii au primit o dezlegare în planul motivării din partea instanţei de recurs, prin decizia contestată, întrucât aceasta nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile recurentei şi a expus considerentele pentru care nu le-a putut analiza, Înalta Curte reţine că argumentele contestatoarei nu pot fi integrate cerinţei legale privind omisiunea de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate în termen.

Faptul că partea nu împărtăşeşte raţionamentul instanţei de recurs, respectiv modul în care s-a decelat sensul criticilor invocate, nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reţinându-se că, în cadrul contestaţiei în anulare, faţă de limitele judecăţii, astfel cum au fost trasate de legiuitor, instanţa de retractare nu este abilitată să verifice legalitatea sau corectitudinea considerentelor deciziei contestate şi nici raţionamentul juridic al acesteia.

Cu alte cuvinte, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, căci, altfel, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor la rejudecarea căii de atac, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice determinate de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se confirmă incidenţa ipotezei statuate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 din acelaşi Cod, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1883/17.10.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.