CHF loan hardship: cassation nullity for failure to articulate a specific violation of material law

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la 29.11.2022 sub nr. dosar x/2022, A. a chemat în judecată pe pârâta B.., solicitând obligarea acesteia la adaptarea, ca efect al impreviziunii, a contractului de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/08.11.2007, în sensul că toate sumele datorate în temeiul contractului să fie calculate prin raportare la un curs CHF format din valoarea cursului de la data contractării creditului, anume 2.0547 RON, la care să se adauge jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi de la momentul contractării creditului, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus, de la data introducerii cererii la zi, în raport de formula de calcul ce va fi stabilită de instanţă pentru adaptarea contractului de credit, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data plăţii sumelor nedatorate până la data restituirii efective, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 34/LP/COM/06.03.2024, prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare şi a respins ca neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 2660/2024-A/21.11.2024, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale.

În motivare, a afirmat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând în mod eronat faptul că nu ar fi intervenit instituţia impreviziunii.

Astfel, a precizat că, pe parcursul derulării contractului de credit încheiat cu intimata-pârâtă, situaţia sa a ajuns mult împovărătoare datorită unor cauze multiple - criza economică mondială din anii 2007-2010, virusul Sars COV 2, războiul dintre Rusia şi Ucraina, creşterea inflaţiei, concedierea de la locul de muncă -, probate cu încrisurile depuse la dosar şi care îi afectează posibilitatea de a-şi aduce la îndeplinire obligaţiile contractuale, în prezent având un salariu brut de 5.080 RON, înferior celui de la momentul contractării.

Invocând O.G. nr. 15/2024 a afirmat că intimata-pârâtă avea obligaţia de a lua măsuri concrete de îmbunătăţire a relaţiei contractuale înainte de a iniţia executarea garanţiilor, respectiv că aceasta nu i-a răspuns solicitărilor de a preciza total sumelor plătite şi suma pe care o mai are de achitat, defalcat, principal şi accesorii.

În continuare, a făcut referire la decizia instanţei de contencios constituţional nr. 623/2016, respectiv la reflecţii doctrinare şi jurisprudenţiale ale instituţiei impreviziunii şi a precizat că raportului juridic îi sunt aplicabile prevederile art. 1.271 C. civ.

Contrar celor statuate de instanţele devolutive, a susţinut sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii şi a arătat că, la data contractării creditului, 08.11.2017, cursul CHF era de 2.0547 RON, iar, la 25.11.2022, de 5.0256 RON, astfel că ulterior contractării a avut loc o creştere a valorii monedei CHF de aproape 150% raportat la valoarea monedei naţionale. Prin urmare, în asemenea condiţii, este evident că obligaţia iniţială şi-a pierdut identitatea.

În altă ordine de idei, cu referire la obligaţia de plată a sumei de 85.784 CHF, a învederat că şi-a asumat un risc valutar, în sensul că a acceptat posibilitatea ca francul elveţian să ajungă la paritatea de 2,7-2,8 RON/CHF, însă, în prezent, odată cu creşterea francului elveţian la peste 5 RON, ajunge să achite o suma cu mult peste ceea ce acesta şi-a asumat. Ca atare, contractul nu mai are utilitatea socială pentru care a fost încheiat.

A mai precizat că a încercat negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/08.11.2007, a evocat dispoziţiile art. 1.170, art. 1.271 alin. (3), art. 1.183, art. 1.534 C. civ. şi a redat parte din considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional nr. 415/2018, nr. 162/2019, nr. 62/2017, nr. 85/2017, nr. 731/2019.

În fine, a precizat că, de la momentul anului 2007, au intervenit o serie de împrejurări noi care nu puteau fi prevăzute de acesta, contrar celor reţinute de instanţele devolutive, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile impreviziunii, se impune admiterea acţiunii şi adaptarea contractului de credit, în sensul ca toate sumele datorate să fie calculate la un curs CHF format din valoarea acestei monede de la data contractării, anume 2.0547 RON, la care se adaugă jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi cel de la momentul contractării.

Pe calea întâmpinării, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepţia netimbrării, afirmând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, iar, pe fond, a solicitat, în principal, respingerea recursului ca nefondat, iar, în subsidiar, în situaţia în care se va considera că este incidentă instituţia impreviziunii, adaptarea contractului conform ofertei nr. x/20.01.2022, înaintată debitorului, iar, în subsidiar, conform următoarei formule de calcul: cursul de la acordare + 52,6% + {1/2 * [cursul actual - (cursul de la acordare + 52,6%)]}.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi a reiterat, în parte, susţinerile din memoriul de recurs.

Prin rezoluţia din 27.03.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor.

La acest termen, judecata cauzei a fost amânată pentru imposibilitate de prezentare a reprezentantului convenţional al recurentului, s-a dispus prorogarea discutării excepţiilor inadmisibilităţii, netimbrării şi nulităţii recursului pentru termenul din 10.12.2025, precum şi citarea recurentului cu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului.

La 08.12.2025, recurentul-reclamant a înaintat la dosar concluzii scrise în susţinerea demersului procesual.

La termenul de judecată din 10.12.2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiilor invocate.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) din acelaşi Cod, excepţiile inadmisibilităţii, netimbrării şi nulităţii recursului, Înalta Curte constată:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. de către intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect obligaţia de a face - pretenţii, fiind întemeiată pe art. 1.271 C. civ. şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, reclamantul solicitând instanţei de judecată adaptarea, ca efect al impreviziunii, a contractului de credit încheiat cu intimata-pârâtă, pe calea dreptului comun.

Cât priveşte excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge întrucât, astfel cum atestă înscrisul aflat la dosarului, chitanţa nr. x din 21.11.2025, recurentul-reclamant s-a conformat obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, stabilită conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) O.U.G. nr. 80/2013 şi de a înainta dovada la dosarul cauzei.

Procedând în continuare la analiza recursului în raport cu excepţia de nulitate, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru considerentele de drept ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care instanţa invocă motive de casare de ordine publică, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, instanţa învestită cu judecata recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin decizia nr. 260/2024-A/21.11.2024, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, reţinând, în esenţă, că simpla consultare a istoricului de schimb pe intervalul de timp anterior anului 2007 îi putea conferi informaţiile necesare în vederea proiectării modalităţii în care va fluctua rata de schimb în viitor, respectiv că, la nivelul anului 2007, regulile esenţiale ale economiei de piaţă erau cunoscute, procesele inflaţioniste şi deprecierea monedei naţionale constituind realităţi pe care apelantul le-a cunoscut, precum şi că diminuarea valorilor materiale lunare ale acestuia, corelativ cu creşterea ratei de schimb este de natură să-i afecteze substanţial capacitatea de a face faţă atât obligaţiilor cotidiene, cât şi celor izvorâte din contractul de credit, însă nu se circumscriu unor împrejurări excepţionale. Ca atare, cât timp nu se poate reţine existenţa unor asemenea împrejurări, în mod firesc, nu există nici risc supraadăugat de natură să conducă la reamenajarea obligaţiilor contractuale.

Din examinarea memoriul de recurs se constată că aspectele critice nu vizează vreo nesocotire ori aplicare greşită a unei norme de drept material strecurată în raţionamentul instanţei devolutive de control şi care ar fi determinat soluţia de respingere a apelului, cu scopul de a demostra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, ci cuprinde aceleaşi argumente deduse deja analizei judecătorilor din apel şi care ţin de aprecierea unor elemente de fapt în funcţie de care se poate aprecia intervenirea sau nu a unei situaţii de impreviziune contractuală.

În condiţiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei devolutive de control, legala învestire a Înaltei Curţi cu aspectele deduse judecăţii reiterate prin prezenta cale de atac presupunea formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţa ierarhic inferioară.

Ca atare, expunerea în etapa procesuală actuală a unor critici identice cu cele formulate în faţa instanţei de apel, referitoare la semnificaţia probatorie şi juuridică a unor elemente de fapt care au intervenit pe parcursul derulării contractului dintre părţi, nu permite exercitarea unui control de legalitate specific acestei căi de atac extraordinare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de recurs examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurentul-reclamant tinde, printr-o argumentaţie proprie şi o apreciere proprie a probatoriului şi a elementelor de fapt ale speţei, să infirme considerentele şi raţionamentul cu privire la starea de fapt, regăsite în decizia pronunţată de instanţa de apel. Or, simpla readucere în discuţie a unor chestiuni de fapt deja tranşate în faza procesuală anterioară nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi netimbrării recursului, invocate de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 260/2024-A/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2025.