Negative competence conflict resolved: Bucharest Tribunal retains jurisdiction over clerk's disjoined salary arrears claim.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 7 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY. şi ZZZZ., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, au solicitat: 1. obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale stabilite prin decizia nr. 85 din 25 aprilie 2023 a preşedintelui Curţii de Apel Constanţa; 2. obligarea pârâtei Curtea de Apel Constanţa, în calitate de ordonator secundar de credite, şi a pârâtului Tribunalul Constanţa, în calitate de ordonator terţiar de credite, la plata integrală, printr-o singură operaţiune financiară, a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale restante, începând cu 1 ianuarie 2018 şi în continuare, pe viitor, stabilite prin decizia menţionată anterior; 3. actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.535 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 şi ale O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2025, prima instanţă sesizată a dispus, printre altele, disjungerea cauzei privind pe reclamanţii KKK., RRRR., J., W. şi II. şi formarea unor dosare separate, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi pârâte, în cadrul cărora a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Ca urmare a disjungerii, acţiunea reclamantei RRRR. a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2025.

Prin sentinţa civilă nr. 3302 din 30 aprilie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că instanţa competentă teritorial se determină în funcţie de domiciliul reclamantei situat în judeţul Olt, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, întrucât reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Olt, iar această instanţă nu a fost chemată în judecată, argumentând, totodată, că prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi fost incidente dacă instanţa de la domiciliul reclamantei şi cea de la locul de muncă al său erau cele unde îşi desfăşoară activitatea sau pe care le-a chemat în judecată.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, iar prin sentinţa nr. 495/2025 din 22 octombrie 2025, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei, s-a reţinut că reclamanta, în calitate de grefier în cadrul uneia dintre instanţele chemate în judecată, respectiv Tribunalul Constanţa, a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă egală în grad ce funcţionează în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., fără posibilitatea instanţei astfel învestite de a se mai putea declara necompetentă.

De asemenea, instanţa de conflict a dat eficienţă normelor menţionate anterior, conform dezlegărilor date de Curtea Constituţională prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 7/2016 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost învestit cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de mai mulţi reclamanţi, printre care şi cea din prezenta cauză, care activează în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Constanţa, acţiunea disjunsă având acelaşi obiect, respectiv acordarea drepturilor salariale, împrejurare care impune verificarea incidenţei uneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, potrivit alin. (21) al aceluiaşi articol.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte este asimilat conflictelor de muncă supuse dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care partajează competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze între tribunalele în a căror circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, astfel că, potrivit acestui text legal, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă ar reveni, după criteriul domiciliului, Tribunalului Olt sau, după criteriul locului de muncă, Tribunalului Constanţa.

Însă, raportat la calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Constanţa, instanţa supremă constată că sunt îndeplinite cerinţele pentru stabilirea competenţei în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, aceasta are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, iar pe de altă parte, cererea este introdusă inclusiv împotriva instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece pricina.

Prin urmare, reclamanta s-a regăsit în situaţia în care îi revenea atât obligaţia de a sesiza o instanţă de acelaşi grad din raza oricăreia dintre curţile de apel învecinate celei din circumscripţia căreia se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, dar şi în ipoteza de a putea uza de beneficiul recunoscut de lege de a introduce acţiunea pe rolul altei instanţe identificate după acelaşi criteriu geografic administrativ decât cea care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel, întrucât Tribunalul Bucureşti se află în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată cu Curtea de Apel Constanţa în a cărei rază teritorială se găseşte Tribunalul Constanţa, Înalta Curte constată că sesizarea primei instanţe s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., manifestarea de voinţă a reclamantei, ca expresie a îndeplinirii obligaţiei ce îi incumba şi a exercitării opţiunii, consolidând, în mod definitiv, competenţa teritorială a instanţei iniţial învestite.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.