Appeal in port-equipment sales dispute inadmissible under Article 483(2) Civil Procedure Code; appellate ruling upheld final

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2026

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la 07.06.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 870.682,56 RON, reprezentând diferenţă de preţ pentru echipamentele livrate şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.218.292,88 RON, calculate de la data scadenţei până la data plăţii parţiale din 01.02.2023, şi în continuare a penalităţilor aferente debitului neachitat în valoare de 870.682,56 RON, până la plata lui integrală, în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei de la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10/12.03.2024, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 870.682,56 RON, reprezentând diferenţă de preţ şi a sumei de 12.311 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1033A/12.06.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 487.317,156 RON, reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.218.292,89 RON, pentru perioada 27.12.2021-31.01.2023, actualizate cu indicele lunar al preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică aplicat asupra penalităţilor datorate în fiecare lună începând cu ianuarie 2022 până la data plăţii efective, penalităţile de 0,1% pe zi de întârziere calculate, în continuare, asupra debitului principal rămas neachitat în cuantum de 870.682,56 RON, începând cu data de 01.02.2023 şi până la data plăţii efective, valoarea lunară a penalităţilor urmând a fi actualizată cu indicele lunar al preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică aplicat asupra penalităţilor datorate în fiecare lună începând cu februarie 2022 până la data plăţii efective, a menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată şi a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 7.909,54 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel, apelanta-reclamantă declarând că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta S.C B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, în consecinţă, respingerea apelului ca nefondat, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsecvent prezentării succinte a situaţiei de fapt, autoarea recursului a susţinut că decizia atacată încalcă prevederile art. 1.556 alin. (1), art. 1.270, art. 1.516 şi ale art. 1.531-1.535 C. civ.

A arătat că a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi a refuzat plata echipamentelor în contextul decalării livrării lor de către intimată, fapt care a condus la livrarea cu întârziere a navelor către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, care a refuzat să-i achite preţul, a executat garanţia de bună execuţie şi a emis către recurenta-pârâtă facturi de penalităţi şi pentru prejudicii.

A invocat art. 9.1 din contractul părţilor, care-i dă dreptul să deducă din preţul contractului, cu titlu de penalităţi, 0,1% pe zi de întârziere din valoarea bunurilor nelivrate, precum şi faptul că certificatele de forţă majoră de care s-a prevalat intimata pentru a justifica întârzierea livrării echipamentelor nu au fost luate în considerare de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, astfel că prejudiciile pe care le-a suferit societatea recurentă sunt foarte mari.

Titulara recursului a relevat considerentele primei instanţe cu privire la chestiunea culpei sale în contextul examinării dreptului părţii adverse la penalităţi de întârziere, reţinând că reclamanta nu a dovedit conduita culpabilă a pârâtei care să-i fi determinat, în mod imputabil, un prejudiciu prin întârzierea la plată.

A mai arătat că nu sunt fondate susţinerile intimatei potrivit cărora întârzierile la livrare au fost cauzate de modificarea specificaţiilor tehnice, întrucât comenzile au fost făcute exclusiv în temeiul caietului de sarcini, iar reprezentanţii societăţii intimate au participat la întâlnirile cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime în cadrul cărora au discutat despre fezabilitatea navelor.

Sub aspectul confirmării soldului, recurenta a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 43/31.05.2023 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, sub aspectul pretinsei recunoaşteri a datoriei, subliniind că transmiterea soldului are rol contabil şi nu poate fi echivalată cu recunoaşterea datoriei, în contextul în care a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi a trimis intimatei răspunsul din data de 25.11.2022, prin care a refuzat plata şi a invocat propriul prejudiciu.

Totodată, a afirmat că nici achitarea sumei de 347.610,33 RON nu reprezintă recunoaşterea debitului pretins de reclamantă, plata fiind efectuată pentru a preveni punerea în executare a sentinţei civile nr. 1/19.01.2023 a Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, împotriva căreia formulase cerere în anulare, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 43/31.05.2023 pronunţată de acelaşi tribunal.

Un set de critici subsecvent vizează încălcarea normelor de drept privind incidenţa şi efectele forţei majore asupra obligaţiilor contractuale ale părţilor, întrucât reclamanta a înţeles să se prevaleze de această cauză exoneratoare, prevăzută la art. 10.3 şi 10.4 din contractul părţilor, clauze din a căror interpretare sistematică rezultă că efectele ei se produc asupra ambelor părţi, astfel că instanţa de apel, în mod nelegal, a avut în vedere incidenţa forţei majore în privinţa obligaţiilor reclamantei, fără a o aplica şi asupra obligaţiilor sale.

Recurenta-pârâtă a mai imputat instanţei de apel încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor privind clauza penală, susţinând că actualizarea penalităţilor cu indicele preţurilor de consum este incompatibilă cu existenţa şi conţinutul clauzei penale, capătul de cerere fiind inadmisibil. A subliniat că, prin clauza penală de la art. 9.2. din contract, părţile au stabilit să sancţioneze întârzierile la plată cu penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate, limitând astfel daunele-interese pretinse de intimată, care nu pot fi actualizate cu inflaţia.

Dezvoltând motivul de recurs reglementata de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a invocat nemotivarea hotărârii atacate, arătând că nu cuprinde motivele pentru care i-au fost înlăturate susţinerile privind calculul eronat al actualizării penalităţilor, aplicarea greşită a indicelui lunar al preţurilor de consum, valoarea greşită a indicilor aplicaţi de intimată în calculul valorii actualizate, nici motivele pentru care a fost preluată suma calculată de intimată cu titlu de penalităţi.

A relevat importanţa motivării hotărârii judecătoreşti, prin prisma prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a menţionat că argumentele sale din notele scrise depuse în apel la precizările formulate de partea adversă nu au fost analizate, întrucât decizia recurată nu cuprinde niciun argument referitor la înlăturarea acestora.

În continuare, societatea recurentă a invocat nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului şi a dispoziţiilor art. 1.270 C. civ. şi a susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanţa de apel a reţinut că debitul principal restant în valoare de 870.682,56 RON nu a fost achitat, penalităţile fiind acordate şi după plata lui, fără a administra probe referitoare la momentul plăţii acestei sume, deşi intimata a confirmat încasarea ei.

Potrivit titularei căii de atac, decizia recurată cuprinde dispoziţii contradictorii, necorelate, deoarece în dispozitiv, deşi a dispus obligarea sa la penalităţi de întârziere calculate asupra diferenţei de debit neachitat, începând cu data de 01.02.2023 până la data plăţii efective, a dispus că acestea vor fi actualizate cu indicele lunar al preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică aplicat asupra penalităţilor datorate în fiecare lună, începând cu luna februarie 2022 până la data plăţii efective a penalităţilor, or această actualizare a penalităţilor datorate de la 01.02.2023 nu ar putea fi efectuată pe baza indicelui din februarie 2022, ci numai din februarie 2023.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.

Prin încheierea din 28.01.2026, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului şi a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Consacrat de art. 129 din Constituţie şi reglementat de art. 457 C. proc. civ., principiul legalităţii căilor de atac, regulă fundamentală a procesului civil, presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (…) privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi (...)".

Odată ce legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile din materia activităţii în porturi, în prezenta cale de atac, se impune cu prioritate, analiza obiectului demersului judiciar pentru stabilirea naturii litigiului şi, în consecinţă, pentru determinarea admisibilităţii recursului declarat.

Recursul de faţă are ca obiect decizia civilă nr. 1033A/12.06.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în apel, într-un litigiu vizând pretenţii decurgând din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2019, prin care furnizorul S.C. A. S.R.L. s-a obligat să vândă şi să livreze beneficiarului S.C. B. S.R.L., la sediul acestuia, anumite echipamente, cu caracteristici expres indicate în contract, pentru 2 nave (N1132 şi N1133), să asigure asistenţă tehnică la montajul şi probarea produselor furnizate, precum şi să instruiască echipajele fiecărei nave pentru utilizarea şi exploatarea echipamentelor.

Înalta Curte mai reţine, pe baza actelor dosarului, că anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2019, din care s-au născut pretenţiile deduse judecăţii, beneficiarul B. S.R.L. încheiase contractul de achiziţie nr. x/19.02.2019, cu Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, în calitate de autoritate contractantă. Obiectul acestei achiziţii a fost furnizarea (proiectare, construire şi livrare) a 2 nave multifuncţionale, Compania Naţională urmărind adăugarea la parcul de nave existent a două nave antipoluare multifuncţionale pentru a asigura suplimentarea forţelor de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă (poluări, incendii, remorcări de urgenţă, etc.)

Legătura dintre cele două contracte, contractul de achiziţie şi contractul de vânzare - cumpărare din care decurg pretenţiile de faţă, a fost invocată constant de B. S.R.L. pe parcursul prezentului litigiu.

Astfel, se observă că echipamentele pe care recurenta-pârâtă le-a achiziţionat de la intimata-reclamantă erau destinate exclusiv construirii a două nave antipoluare multifuncţionale pentru a asigura suplimentarea forţelor de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă (poluări, incendii, remorcări de urgenţă, etc.).

Descrierea cadrului contractual care a generat litigiul de faţă prezintă relevanţă pentru stabilirea naturii acestuia şi, în consecinţă, pentru determinarea admisibilităţii recursului declarat în cauză.

În acelaşi context, se impune a se nota şi faptul că recurenta-pârâtă este organizată sub formă de societate cu răspundere limitată, fiind înregistrată în registrul comerţului şi având ca activitate principală construcţia de nave şi structuri plutitoare, după cum rezultă din certificatul de furnizare informaţii depus la dosarul primei instanţe de către reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, element care i-a permis să câştige licitaţia organizată de către autoritatea contractantă, care viza exact acest tip de activitate.

În continuarea raţionamentului juridic, Înalta Curte reţine incidenţa Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 care reglementează administrarea şi utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare şi funcţionare a administraţiilor portuare şi/sau de căi navigabile interioare, cât şi modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţilor de transport naval, prevederile sale aplicându-se în porturi şi pe căi navigabile interioare tuturor navelor şi tuturor activităţilor de transport naval şi conexe acestora care se desfăşoară în aceste zone.

Potrivit art. 7 alin. (22) din O.G. nr. 22/1999, constituie elemente de suprastructură portuară "instalaţiile şi echipamentele necesare pentru manipularea mărfurilor, construcţiile destinate depozitării şi procesării mărfurilor, alte clădiri şi construcţii speciale, platformele portuare, instalaţiile şi echipamentele de preluare a deşeurilor, inclusiv a celor generate de nave, sistemele de dirijare a traficului din perimetrul portuar, precum şi orice alte bunuri care prin natura sau destinaţia lor deservesc oricăreia dintre activităţile de transport naval prevăzute la art. 19".

De asemenea, art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 22/1999 reglementează activităţile de transport naval, cele conexe şi auxiliare activităţilor de transport naval, fiind amintite activităţile de transport de mărfuri şi persoane, precum şi activităţi care au legătură cu acestea cum ar fi asistenţa navelor la operarea mărfurilor periculoase, preluarea reziduurilor şi a apelor uzate.

Plecând de la ipotezele reglementate de textul legal evocat, având în vedere şi obiectul contractelor amintite mai sus, instanţa supremă apreciază că activitatea desfăşurată de către recurenta-pârâtă în temeiul contractului ce a generat prezentul litigiu poate fi circumscrisă noţiunii de activitate în porturi, având în vedere că echipamentele pe care S.C. B. S.R.L. le-a cumpărat de la S.C. A. S.R.L. erau destinate exclusiv a servi construcţiei celor două nave multifuncţionale obiect al contractului de achiziţie, iar intimata-reclamantă s-a obligat să asigure asistenţă tehnică la montajul şi probarea produselor furnizate, precum şi să instruiască echipajele fiecărei nave pentru utilizarea şi exploatarea echipamentelor.

Aşadar, în speţă, obiectul şi obligaţiile asumate de părţi prin contractul din care s-au născut pretenţiile deduse judecăţii, prezintă legătură cu activitatea din domeniul portuar, putând fi incluse în categoria activităţilor auxiliare activităţilor de transport naval prevăzute exemplificativ de art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 2 din O.G. nr. 22/1999.

În consecinţă, decizia civilă recurată este pronunţată în soluţionarea unei cereri privind activitatea în porturi, fiind o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Cu referire la menţiunea căii de atac a recursului cuprinsă în dispozitivul deciziei instanţei de apel, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se opune oricărei menţiuni contrare din hotărârea judecătorească, astfel că partea nu poate exercita decât calea de atac prevăzută de lege, iar nu pe cea indicată eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

De aceea, dând eficienţă textelor de lege enunţate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1033A/12.06.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2026.