Electricity price-cap claim for SME: plaintiff’s appeal dismissed, defendant’s appeal allowed and case remanded for September invoice

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2023, pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la recalcularea facturii nr. x/16.12.2022, emisă pentru suma de 437.816,26 RON, aferentă consumului de energie electrică din luna septembrie 2022 şi a facturii x/16.12.2022, emisă pentru suma de 305.717,45 RON, aferentă consumului din luna octombrie 2022 şi la emiterea unor noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea valorică prevăzută în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii la art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022, în forma aplicabilă pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 119/2022 cu aplicabilitate pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022.

La data de 23.02.2023, reclamanta şi-a completat cererea prin adăugarea la pretenţiile iniţiale a unei menţiuni legate de noua factură emisă, cea cu nr. x din 06.02.2023, care a fost emisă tot la preţ neplafonat. De asemenea, a fost precizată valoarea obiectului cererii şi modul de calcul, indicând ca valoare totală nedatorată aferentă celor 3 facturi în litigiu suma de 820.821,21 RON; la data de 03.03.2023, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că factura sus-menţionată nu mai face obiectul litigiului, aceasta fiind voluntar stornată de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia insuficientei timbrări, apreciind că taxa de timbru trebuie achitată la valoare şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Braşov, faţă de valoarea de 820.821,21 RON, apreciind, în esenţă, că cererea are caracter evaluabil în bani. De asemenea, a invocat excepţia lipsei de interes a cererii completatoare arătând, în esenţă, că pentru perioada 01.11.2022-30.11.2022 reclamanta a beneficiat de plafonarea valorică.

Prin sentinţa civilă nr. 8324 din 26 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Braşov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului Braşov.

Ulterior, cauza a fost înregistrată la data de 05.10.2023 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 9 aprilie 2024, instanţa a acordat cuvântul asupra excepţiei lipsei de obiect şi de interes a cererii completatoare, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, a dispus unirea cu fondul a acestor excepţii şi a amânat pronunţarea.

Prin sentinţa nr. 154/CA/2024 din 29 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes a cererii completatoare din 23.02.2023 şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost precizată la 03.03.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 9 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Braşov a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 154/C/29.05.2024 a Tribunalului Brasov şi a respins ca neîntemeiată cererea C. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva sentinţei civile nr. 154/CA/29.05.2024 a Tribunalului Braşov reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii şi obligarea pârâtei la recalcularea valorii facturilor nr. x/16.12.2022 emisă pentru suma de 437.816.26 RON aferentă consumului de energie electrică din luna septembrie 2022 şi nr. x/16.12.2022 emisă pentru suma de 305.717,45 RON, aferentă consumului din luna octombrie 2022, precum şi la emiterea unor noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea prevăzută în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii la art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022 în forma aplicabilă pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022; au fost solicitate şi cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare de timbru şi onorariu avocaţial.

Împotriva sentinţei civile nr. 262 din 9 octombrie 2024 a Tribunalului Braşov, pârâta C. S.A. a declarat apel, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.731,02 RON, arătând că a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor prin factura nr. x/3.05.2023 şi extrasul de cont 612/2023; cu cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului demers judiciar.

La termenul din 30 aprilie 2025, instanţa a constatat transmisiunea calităţii procesuale, urmare a fuziunii prin absorbţie, de la apelanta societatea C. S.A. la societatea C. S.A. şi a amânat pronunţarea la data de 7 mai 2025.

Prin decizia civilă nr. 591/Ap din 7 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 154/CA/29.05.2024 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., astfel cum a fost precizată la 03.03.2023, în sensul că:

A obligat pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., la recalcularea facturii nr. x/16.12.2022, emisă pentru suma de 437.816,26 RON, aferentă consumului de energie electrică din luna septembrie 2022 şi la emiterea unei noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea valorică prevăzută în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii la art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022 şi a respins ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantei.

A menţinut dispoziţia primei instanţe referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a cererii completatoare.

Totodată, a obligat pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., la plata către reclamanta A. S.R.L., a sumei de 6961.51 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă (taxa judiciară de timbru) şi a sumei de 3480,75 RON, cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru).

A admis apelul formulat de pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 262/C/09.10.2024, a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea pârâtei C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., şi pe cale de consecinţă a obligat reclamanta A. S.R.L. la plata către pârâta C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A., a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli parţiale de judecată în primă instanţă.

A respins celelalte pretenţii ale pârâtei C. S.A., fostă C. S.A., în calitate de succesoare a pârâtei B. S.A.

3. Împotriva deciziei anterior menţionate, ambele părţi au declarat recurs.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a deciziei recurate 591/Ap din 07.05.2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu admiterea integrală a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei la stornarea şi recalcularea valorii facturii nr. x/16.12.2022 emisă pentru suma de 305.717,45 RON, aferentă consumului din luna octombrie 2022 şi emiterea unei noi facturi cu o valoare care să respecte plafonarea prevăzută în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii de art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27.2022, în forma aplicabilă pentru perioada 1.09.2022-16.12.2022; cu obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată la fond, apel şi recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 119/2022, coroborat cu art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 27/2022, respingând în mod neîntemeiat capătul de cerere privind refacturarea consumului de energie electrică din luna octombrie 2022, cu luarea în calcul a plafonării legale de preţ.

Astfel, principala critică din apel se referea la modul în care instanţa de fond a interpretat, nejustificat de restrictiv, norma legală din O.U.G. nr. 27/2022 ce reglementează dreptul IMM-urilor la preţ plafonat pentru energia electrică.

În opinia recurentei, legea nu interzice acordarea retroactivă a beneficiului plafonării, prin stornarea facturilor emise fără plafonare şi refacerea lor; de altfel, B. a procedat deja aşa pentru alte facturi în condiţii identice; spre exemplu, factura emisă în februarie 2023 pentru consumul din noiembrie- decembrie 2022 a fost refăcută de B. retroactiv, în baza aceleiaşi declaraţii IMM depusă în decembrie 2022.

Aşadar, în opinia recurentei, refuzul de a aplica plafonarea pentru factura din decembrie 2022 aferentă consumului din octombrie 2022 nu are nici temei legal şi nici coerenţă în propria conduită a furnizorului, care avea obligaţia să aplice plafonarea chiar şi după momentul emiterii facturii, în condiţiile în care documentele justificative se aflau în posesia sa, aşa cum s-a întâmplat în speţă.

Prin urmare, refuzul furnizorului de a reface factura emisă în decembrie 2022, deşi a fost imediat notificat şi a primit declaraţia IMM încă din 19.12.2022, reprezintă o aplicare pur formalistă a dispoziţiilor legale, şi cu încălcarea principiului bunei-credinţe în executarea contractului.

A mai susţinut recurenta că nu a existat vreun temei legal care să decadă consumatorii din dreptul de a beneficia de plafonare dacă nu au depus cererea de plafonare şi declaraţia pe proprie răspundere (în sensul că îndeplinesc calitatea de IMM) într-un anumit termen de la preluarea de către un furnizor în regim de FUI- cu atât mai mult în cazurile, precum cel din speţă, în care furnizorul FUI nu a comunicat consumatorului un formular corespunzător sau nu i-a solicitat acestuia, în niciun mod, să depună o asemenea declaraţie distinctă.

3.2. Prin recursul formulat împotriva aceleiaşi decizii, pârâta C. S.A. (fostă C.) a solicitat casarea deciziei 591/Ap din 07.05.2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate de soluţionarea prezentului demers judiciar.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1. Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut faptul că depunerea declaraţiei prevăzute de lege în luna noiembrie a anului 2022 nu poate avea ca efect plafonarea preţului cuprins în factura aferentă consumului pentru luna octombrie 2022, soluţie care, potrivit recurentei, implică faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2022 este unul imperativ, iar nerespectarea lui are ca efect aplicarea plafonării preţului începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii declaraţiei la furnizor.

Pe de altă parte, pentru factura aferentă lunii septembrie a anului 2022, instanţa de apel a justificat aplicarea retroactivă a plafonării prin faptul că preluarea a fost notificată la data de 27.09.2022, astfel încât instanţa a apreciat că lipsa unei notificări din partea FUI ar putea justifica nerespectarea termenului legal imperativ de 30 de zile prevăzut de O.U.G. nr. 119/2022.

Recurenta susţine că aceste două raţionamente ale Curţii de Apel Braşov sunt contradictorii având în vedere că nu se poate susţine că termenul de depunere a declaraţiei este unul imperativ, care atrage imposibilitatea aplicării retroactive a plafonării preţului energiei furnizate şi, în acelaşi timp, că respectarea termenului este subordonată unui notificări din partea FUI, care ar justifica o aplicare retroactivă.

Or, în accepţiunea recurentei, O.U.G. nr. 119/2022 prevede în mod clar şi expres că termenul de 30 de zile curge de la data intrării sale în vigoare, fără ca dispoziţiile legale să impună vreo condiţie suplimentară cu privire la notificarea pe care FUI o comunică beneficiarului.

În susţinerea acestei interpretări, recurenta a făcut trimitere la anumite considerente din Decizia nr. 2149/20.11.2024 pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2023, având un obiect asemănător cu cel dedus judecăţii, respectiv contestarea unor facturi emise C. fără aplicarea plafonului prevăzut de lege, având în vedere nedepunerea de către beneficiar a documentelor necesare în acest sens.

2. Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte litera legii, recurenta-pârâtă a susţinut ca fiind relevant faptul că art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2022 prevede că beneficiarii au obligaţia de a depune către furnizor o solicitare însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.

Prin urmare, dispoziţiile legale prevăd obligaţia depunerii documentaţiei pentru a beneficia de plafonarea tarifelor fără a impune orice fel de condiţii suplimentare, iar sancţiunea care intervine în cazul în care termenul mai sus indicat nu este respectat este prevăzut de alin. (2) al art. II din O.U.G. nr. 119/2022, respectiv acordarea beneficiilor prevăzute de lege începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii solicitării şi a declaraţiei pe proprie răspundere.

Cu toate că prevederea legală este lipsită de echivoc, recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că depunerea documentelor prevăzute de lege ulterior acestui moment ar avea ca efect aplicarea unui preţ plafonat retroactiv, motivat de faptul că notificarea preluării de către C. în calitate de FUI a fost comunicată A. la data de 27.09.2022.

Astfel, instanţa de apel a apreciat în mod nejustificat că, până la momentul notificării (27.09.2022), intimatei nu îi poate fi imputată neîndeplinirea obligaţiei de depunere a documentelor prevăzute de lege, în condiţiile în care legea nu prevede că termenul de depunere a solicitării însoţite de declaraţia pe propria răspundere ar începe să curgă de la momentul comunicării către beneficiar a notificării prin care acestuia îi este adus la cunoştinţă preluarea de către furnizorul de ultimă instanţă.

A mai susţinut recurenta că nicio dispoziţie legală nu prevede că, anterior emiterii notificării de către FUI, beneficiarul ar fi pus la adăpost de efectele nedepunerii documentelor prevăzute în termenele indicate de dispoziţiile legale.

Prin urmare, în opinia sa, instanţa de apel a extins sfera de aplicare a condiţiilor de plafonare a preţului energiei electrice, fiind adăugată o condiţie suplimentară (notificarea din partea FUI) care nu există în textul de lege.

Pentru ca intimata să beneficieze de plafonarea preţului, aceasta avea obligaţia de a transmite o solicitare şi o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal în sensul că îndeplineşte condiţiile privind încadrarea în categoria beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. c)-e) din O.U.G. nr. 119/2022. Or, A. a depus documentele respective abia în luna decembrie 2022, motiv pentru care recurenta-pârâtă nu poate fi obligată să îi aplice un preţ plafonat retroactiv începând cu luna septembrie 2022, întrucât condiţiile prevăzute de art. II din O.U.G. nr. 119/2022 nu erau îndeplinite.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susţinut că cele două acte normative (O.U.G. nr. 27/2022 şi O.U.G. nr. 119/2022) au fost emise în contextul unei crize energetice, cu scopul de a implementa o schemă de sprijin pentru protejarea clienţilor finali, cu condiţii şi termene precise instituite tocmai pentru a asigura o aplicare echitabilă şi transparentă a măsurilor de sprijin.

Prin urmare, îndeplinind calitatea de profesionist, A. avea obligaţia de a depune toate diligenţele necesare în vederea identificării normelor care reglementează condiţiile în care preţul energiei electrice este plafonat şi eventualele modificări intervenite în legislaţie şi măsura în care aceste modificări îi impactează activitatea.

Sub un al treilea aspect, recurenta a susţinut că trimiterile Curţii de Apel Braşov la dispoziţiile art. 1317 C. civ. sunt eronate, întrucât textul de lege nu este aplicabil la cauza dedusă judecăţii, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, a arătă că obligaţia de a depune solicitarea şi declaraţia pe propria răspundere pentru a beneficia de plafonare preţurilor este o obligaţie legală, instituită prin O.U.G. nr. 119/2022.

Prin urmare, această obligaţie decurge direct din lege, iar nu dintr-o clauză prevăzută într-un contract ce a făcut obiectul unei cesiuni.

Or, în opinia recurentei, textul prevăzut de art. 1317 C. civ. face referire la substituirea unui terţ în executarea obligaţiilor prevăzute în cuprinsul unui contract, nefiind incident în situaţia în care obligaţiile pe care o parte trebuie să le execute sunt prevăzute de lege.

La 8 septembrie 2025, intimata-recurentă-pârâtă (C.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., admiterea excepţiei nulităţii recursului reclamantei, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea intimatei-recurente la suportarea cheltuielilor de judecată.

La 19 noiembrie 2025, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare/concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

La termenul de judecată din 2 decembrie 2025, Înalta Curte, în şedinţă publică, a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului reclamantei, constatând că, prin cererea de recurs, aceasta a formulat critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând criticile aduse deciziei recurate, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat raţionamentul contradictoriu al instanţei de apel, rezultând din soluţiile diferite dispuse cu privire la cele două facturi, reţinând, pe de o parte, că termenul de 30 de zile pentru depunerea declaraţiei este unul imperativ, iar pe de altă parte, că se impune aplicarea retroactivă a plafonării.

Lecturând considerentele deciziei din apel, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, instanţa de apel justificând diferenţa de raţionament în privinţa celor două facturi prin aceea că numai la momentul primirii notificării reclamanta a cunoscut furnizorul faţă de care putea să solicite beneficiul prin depunerea declaraţiei. În raport împrejurarea că notificarea a ajuns la reclamantă la data de 27.09.2022 şi că aceasta avea la dispoziţie 30 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, respectiv de la data de 01.09.2022, instanţa de apel a apreciat că pentru luna septembrie nu puteau fi aplicate dispoziţiile art. II alin. (1) din această ordonanţă, dar pentru lunile ulterioare nu a existat niciun impediment în acest sens.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente au invocat interpretarea şi aplicarea greşită a art. II din O.U.G. nr. 119/2022, reclamanta criticând raţionamentul instanţei de apel care ar fi dat o interpretare restrictivă a normei, în timp de pârâta a contestat extinderea sferei de aplicare a condiţiilor de plafonare a preţului, fiind adăugată o condiţie suplimentară, care nu ar exista în textul de lege.

În prealabil, se impune a fi evocat conţinutul art. II din O.U.G. nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei:

"(1) Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului începând cu data de 1 septembrie 2022, beneficiarii prevăzuţi la art. 1 alin. (1), lit. c) - e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Modelele pentru solicitare şi pentru declaraţia pe propria răspundere sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5, care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Beneficiarii care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) - e), care nu au depus solicitarea însoţită de o declaraţie pe propria răspundere în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi cei înfiinţaţi după data de 1 septembrie 2022 beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor."

În cauză, sub aspect factual, instanţele de fond au stabilit că reclamanta, care a invocat beneficiul prevăzut de textul legal citat anterior, a fost notificată cu privire la noul furnizor de energie electrică la data de 27.09.2022, contractul cu vechiul furnizor încetând la data de 31.08.2022 şi a depus solicitarea şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute de art. II din nr. 119/2022 în noiembrie 2022.

Prin recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că nu există un temei legal care să decadă consumatorii din dreptul de a beneficia de plafonare dacă nu au depus cererea de plafonare într-un anumit termen de la preluarea de către un furnizor în regim FUI, dispoziţiile art. II putând fi aplicate retroactiv faţă de momentul depunerii cererii.

Înalta Curte nu poate primi o astfel de susţinere, dispoziţiile textului legal a cărui interpretare şi aplicare fac obiectul recursului fiind clare. Astfel, potrivit alin. (1), pentru a beneficia de facilităţi, solicitanţii au obligaţia de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care este data de 01.09.2022.

Potrivit alin. (2), dacă solicitarea şi declaraţia nu au fost depuse în acest termen, solicitanţii beneficiază de prevederile ordonanţei de urgenţă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, beneficiul facilităţilor nu poate fi recunoscut cu efect retroactiv, ci numai începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor, raţionamentul instanţei de apel în privinţa consumului aferent lunii octombrie 2022 respectând cadrul legal incident.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta-reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

În privinţa consumului aferent lunii septembrie 2022, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, lipsa unei culpe a reclamantei pentru nedepunerea declaraţiei în cele 30 de zile calculate de la data de 01.09.2022, când ordonanţa a intrat în vigoare, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1317 C. civ. potrivit căruia cesiunea produce efecte din momentul în care substituirea este notificată ori acceptată.

Având în vedere dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 119/2022 care stabilesc expres şi limitativ condiţiile în care un consumator de energie electrică poate beneficia de facilităţile prevăzute de acest act, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanţa de apel a aplicat în cauză dispoziţiile de drept comun în materia cesiunii de creanţă.

Astfel cum rezultă din preambulul actului, adoptarea acestuia a avut, printre altele, scopul reconsiderării unor elemente ale schemei de sprijin în vederea asigurării aplicării la nivel unitar a acesteia de către toţi operatorii din piaţa de energie cu consecinţa directă a unei mai bune funcţionalităţi a pieţei de energie şi a unui nivel adecvat de protecţie a consumatorilor şi asigurarea unei discipline riguroase a pieţei de energie şi a unui înalt nivel de protecţie a clienţilor finali, consumatori de energie electrică şi gaze naturale.

Schema de sprijin pentru clienţii finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, aplicabilă începând cu data de 1 aprilie 2022, a fost reglementată detaliat, stabilindu-se procedura şi condiţiile în care solicitanţii pot beneficia de plafonarea preţului la energia electrică.

În privinţa beneficiarilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1), lit. c) - e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, art. II din O.U.G. nr. 119/2022 prevede dreptul la plafonare în raport de data depunerii cererii şi a declaraţiei pe proprie răspundere, fără a prevedea derogări pentru situaţiile în care, din diferite motive, obiective sau nu, solicitanţii au depus cererea la un alt moment decât cel prevăzut de alin. (1).

Prin urmare, critica recurentei-pârâte potrivit căreia instanţa de apel a făcut o interpretare extensivă a textului, adăugând în mod artificial o condiţie ce nu se regăseşte în conţinutul său, este întemeiată.

Plafonarea preţului la energie este o schemă de sprijin acordată de stat în condiţiile reglementate de acesta, aşa încât premisele particulare care pot împiedica clienţii finali să acceseze beneficiul legal nu pot fi invocate pentru a înlătura aplicarea riguroasă a dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 119/2022.

Pentru aceste considerente, găsind întemeiate criticile recurentei-pârâte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de aceasta şi va casa în parte decizia din apel, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă.

În rejudecare, analiza instanţei de apel va fi limitată la factura aferentă lunii septembrie 2022, îndrumările instanţei de recurs privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente fiind obligatorii, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

În privinţa facturii aferentă lunii octombrie 2022, respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă are drept consecinţă rămânerea definitivă şi intrarea în autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 591/Ap din 7 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează în parte decizia civilă nr. 591/Ap din 7 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.