Judicial administrator's standing for access to debtor's assets and inadmissibility of cassation against non-monetary obligations

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă sub nr. x/2021/a9, reclamanta A.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. a solicitat: obligarea pârâtei C. S.A. să permită accesul reprezentanţilor administratorului judiciar în incinta magazinului C. în vederea efectuării demersurilor de identificare, inventariere şi ridicare a bunurilor aparţinând societăţii debitoare B. S.A., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014; obligarea pârâtei la plata sumei de 169.585,00 RON reprezentând beneficiul nerealizat calculat de la momentul instituirii dreptului de retenţie şi până la momentul predării efective a stocului de marfă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2), art. 64 lit. k) din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinare, pârâta C. S.A. a solicitat instanţei respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către B. S.A. prin administrator judiciar A. pe cale de excepţie: faţă de necompetenţa funcţională a secţiei a VII-a Civilă, judecătorul sindic nefiind competent să o soluţioneze, în raport de prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2014; ca urmare a admiterii excepţiei litispendenţei, solicitând trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 având acelaşi obiect, părţi şi cauză, potrivit art. 138 C. proc. civ. ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 891/01.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020, potrivit 430-432 C. proc. civ. ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b), 36 C. proc. civ., raportat la art. 40 alin. (1) şi 246 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 10.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a VII-a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind obligaţia de a face formulată de A.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 19.09.2022, sub nr. x/2021/a9*.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.03.2023, au fost unite cu fondul cauzei excepţiile autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 891/01.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosar nr. x/2020 faţă de capătul I al cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea acţiunii invocate de către pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 987 din 20.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate şi, totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.A. prin administrator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamanta A.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A., solicitând admiterea apelului principal şi a cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe pronunţate de prima instanţă, pârâta C. S.A. a depus o cerere de apel incident, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi, în subsidiar, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În cauză, D. S.R.L. şi E. S.R.L. au depus cereri de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante, prin care au solicitat admiterea în principiu a cererilor formulate, precum şi admiterea apelului principal şi a cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 20.02.2025, Curtea a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele D. S.R.L. şi E. S.R.L. şi a luat act de precizările apărătorului apelantei-reclamante în sensul că reclamantă şi apelantă-reclamantă este A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A.

În data de 20.02.2025, petenta C. S.A. a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului C5 Apel, iar la data de 21.02.2025, petenta a formulat cerere de completare la cererea de recuzare din data de 20.02.2025.

Prin încheierea de cameră de consiliu de la 24 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de intimata-pârâtă C. S.A. ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 355 din 6 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 987/20.04.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. şi cu intervenientele D. S.R.L. şi E. S.R.L.; a anulat în tot sentinţa apelată şi a reţinut cauza în vederea rejudecării de către instanţa de apel, sens în care a fixat termen de judecată la data de 03.04.2025 şi a dispus citarea părţilor pentru termenul de judecată acordat.

Totodată, a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile nr. 987/20.04.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021 şi a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele D. S.R.L. şi E. S.R.L.

În considerentele acestei decizii, s-a menţionat faptul că prima instanţă a stabilit în mod eronat că reclamantă în prezenta cauză este societatea B. S.A. prin administrator judiciar A.., deşi cererea de chemare în judecare a fost introdusă de reclamantul A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A..

Ca atare, a reţinut că instanţa de apel va rejudeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

În rejudecarea cererii de chemare în judecată, la termenul de judecată din data de 03.04.2025, pârâta C. S.A., prin avocat, a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, indicând, totodată, că nu mai susţine excepţia litispendenţei întrucât dosarul respectiv a fost soluţionat.

Prin încheierea de şedinţă de la 3 aprilie 2025, Curtea a constatat că s-a formulat cerere de renunţare la judecata capătului nr. 2 de cerere având ca obiect plata sumei de 169.585 de RON reprezentând beneficiul nerealizat, consemnând că se va pronunţa cu privire la acest capăt de cerere atunci când instanţa va rămâne în pronunţare pe cererea de chemare în judecată.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active raportat la primul capăt de cerere, reţinând că, în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, dat fiind că s-a renunţat la judecata acestuia, pârâta a precizat că excepţia nu mai priveşte în aceste condiţii şi această ultimă pretenţie.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea a respins-o ca neîntemeiată pe motiv că nu este întrunită condiţia triplei identităţi, reţinând, totodată, că această excepţie priveşte primul capăt de cerere, iar în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere a arătat că excepţia nu a vizat acest capăt de cerere la care s-a renunţat.

Prin decizia civilă nr. 668 din 16 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea reclamantei A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A. la judecata celui de al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 169.585 RON reprezentând beneficiu nerealizat.

A admis primul capăt de cerere formulat de reclamanta A.. administrator judiciar al debitoarei B. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi cu participarea intervenientelor E. S.R.L. şi D. S.R.L. şi a obligat pârâta C. S.A. să permită accesul reprezentanţilor reclamantei A.. în incinta magazinului C. în vederea efectuării demersurilor de identificare, inventariere şi ridicare a bunurilor aparţinând debitoarei B. S.A.

Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 595 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi a luat act că intervenienta E. S.R.L. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Împotriva încheierii din 24 februarie 2025, a deciziei civile nr. 355 din 6 martie 2025, a încheierii din 3 aprilie 2025 şi a deciziei civile nr. 668 din 16 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 30 iunie 2025, pârâta C. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea rejudecării apelului principal şi a apelului incident.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., a fost invocată nelegalitatea încheierii de respingere a cererii de recuzare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. recurenta susţinând lipsa de imparţialitate şi atitudinea părtinitoare a preşedintelui completului de judecată C5 apel.

În esenţă, s-a arătat că, potrivit înregistrărilor şedinţei publice din 20.02.2025, preşedintele completului a exercitat insistenţe nejustificate asupra avocatului apelantei B., încercând în mod repetat să-l determine să modifice poziţia procesuală privind calitatea de reclamant şi apelant, în scopul ajustării cadrului procesual într-un sens favorabil apelantei.

Astfel, preşedintele completului a interpelat, în repetate rânduri, avocatul A. cu privire la calitatea de apelant şi de reclamant în dosar, încercând de mai multe ori să-l determine să răspundă că acţiunea şi apelul ar fi fost formulate de A. în nume propriu, iar nu de B. prin A..

Nemulţumit de răspunsurile primite, timp de o oră, judecătorul a reluat întrebările privind identitatea reclamantului şi apelantului, cu scopul clar de a obţine răspunsul dorit şi de a evita admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, deja invocată şi argumentată de C. în raport cu dosarul nr. x/2020, în care aceleaşi pretenţii ale B. au fost respinse definitiv.

Deşi avocatul apelantei a declarat constant că acţiunea şi apelul au fost formulate de B. S.A. - prin administrator judiciar A., instanţa a refuzat să ia act de această precizare, reiterând solicitarea într-un mod forţat şi manipulativ, până când apărătorul, sub presiunea insistentă a completului, a ajuns să formuleze răspunsuri contradictorii. Apărătorul apelantei nu a precizat în vreun moment că A. ar fi acţionat în nume propriu.

În opinia recurentei, declaraţiile din intervalele înregistrate (min. 12:55-14:58 şi 27:03-34:20 din prima înregistrare şi după reluarea cauzei la a doua strigare, min. 00:29-03:33 din a doua înregistrare) demonstrează clar intenţia preşedintelui completului de a rescrie în fapt cadrul procesual, astfel încât să poată fi ignorată autoritatea de lucru judecat, cu scopul favorizării părţii apelante.

Lipsa de imparţialitate a dlui jud. F. a fost invocată şi prin raportare la invocarea, în mod unilateral, a unui aşa-zis motiv de ordine publică privind greşita stabilire de către prima instanţă a cadrului procesual în ceea ce priveşte calitatea de reclamant, în ciuda faptului că această chestiune fusese deja tranşată în favoarea C. de instanţa de fond, iar apelanta nu o invocase în apelul principal.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost invocată incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. în privinţa încheierii din 24.02.2025, de respingere a cererii de recuzare, fiind invocată încălcarea art. 50 alin. (1) C. proc. civ. întrucât cererea de recuzare nu a fost repartizată şi nici soluţionată de către alt complet de judecată.

În opinia recurentei, cererea de recuzare trebuia soluţionată de completul imediat următor din aceeaşi secţie, fără participarea niciunui judecător aparţinând completului recuzat.

Cu toate acestea, cererea de recuzare nu a fost repartizată următorului complet al secţiei a V-a Civilă. Nu există niciun act de repartizare a cauzei la "completul imediat următor" şi nicio dovadă de compunere legală a completului care a soluţionat recuzarea; mai mult, în componenţa completului care a soluţionat recuzarea s-a aflat dna judecător G., care face parte din acelaşi complet iniţial ce soluţionează apelul, această practică încălcând flagrant prevederile art. 50 C. proc. civ. şi art. 109 din Regulamentul instanţelor.

Recurenta a mai arătat că dispoziţia art. 50 alin. (1) C. proc. civ. nu se limitează strict la judecătorul nominal recuzat, ci vizează şi excluderea completă a oricărui judecător care a făcut parte din completul vizat de cererea de recuzare. Participarea dnei. jud. G., colegă directă şi parte a aceluiaşi complet (C5 Apel) contravine acestei interdicţii exprese, întrucât îi lipseşte obiectivitatea în evaluarea cererii, fiind într-o relaţie directă de colegialitate şi solidaritate profesională cu judecătorul recuzat, a participat la şedinţele şi deliberările contestate ca fiind părtinitoare.

Dispoziţia art. 109 din Regulamentul instanţelor urmăreşte asigurarea unei soluţionări independente şi imparţiale a cererii de recuzare, tocmai pentru a exclude orice aparenţă de influenţă sau interes profesional comun.

Faptul că nu a fost constituit un complet nou, distinct, ci s-a menţinut o parte din completul iniţial (prin participarea dnei. judecător G.), înfrânge atât regula legală, cât şi logica de imparţialitate ce guvernează procedura recuzării.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta a invocat şi nulitatea deciziilor nr. 355/06.03.2025 şi 668/16.04.2024, faţă de nesocotirea cadrului procesual activ indicat de apelantă şi încălcarea principiului disponibilităţii părţilor prevăzut de art. 9 şi 479 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurenta a arătat că pe tot parcursul dezbaterii apelului avocatul apelantei a declarat în mod repetat, consecvent şi fără echivoc că reclamanta în cauză este B. S.A., reprezentată de administratorul judiciar A. şi că apelanta în cauză este aceeaşi entitate - B. S.A., prin A., aceasta din urmă acţionând exclusiv în reprezentarea B., iar nu în nume propriu.

Cu toate acestea, instanţa de apel a ignorat în mod nejustificat aceste precizări, stabilind din oficiu că reclamanta şi apelanta ar fi A., în nume propriu, administrator judiciar.

În opinia recurentei, această rescriere abuzivă a cadrului procesual a avut consecinţe directe şi prejudiciabile asupra dreptului C. la apărare şi la stabilirea autorităţii de lucru judecat, întrucât dacă titularul cererii şi apelului este B. S.A., excepţia autorităţii de lucru judecat este evident incidentă, faţă de identitatea de părţi, obiect şi cauză cu dosarul x/2020

Printr-o altă critică a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., arătându-se că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut existenţa unui motiv de apel de ordine publică, cu încălcarea art. 479 C. proc. civ.

În opinia sa este nelegală şi netemeinică reţinerea unui motiv de ordine publică privitor la calitatea de reclamantă din cererea de chemare în judecată, care ar fi fost A. în nume propriu şi nu B. S.A. A. nu a formulat apel în nume propriu, ceea ce înseamnă că instanţa de apel nu era legal învestită cu un apel formulat de "adevărata parte" pretins identificată de ea din oficiu.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat şi în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei de apel potrivit cărora A., administrator judiciar al B. ar avea un drept propriu de acces în spaţiul C. în scopul inventarierii şi ridicării bunurilor debitoarei B., cu încălcarea dispoziţiilor art. 58 şi 127 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, potrivit art. 58 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar exercită atribuţii în numele debitorului şi nu în nume propriu, decât în mod excepţional, cazuri care sunt limitativ prevăzute de lege.

În speţă, acţiunea are un obiect specific - pretinsul acces într-un spaţiu comercial şi ridicarea unor bunuri, care nu este calificabil ca fiind o prerogativă exclusivă şi proprie a administratorului judiciar. Acţiunea presupune apărarea unui drept de creanţă sau de proprietate pretins de debitor, deci calitatea procesuală activă revine acestuia (B.), nu practicianului în insolvenţă.

Faptul că administratorul judiciar are obligaţia de a inventaria bunurile debitorului nu implică şi legitimarea sa procesuală de sine stătătoare faţă de terţi în raport cu aceste bunuri.

La momentul formulării cererii şi al apelului, B. S.A. avea dreptul de administrare neafectat, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Astfel, A. avea doar atribuţii de supraveghere, fără a conduce activitatea debitoarei ori a promova cereri în nume propriu. Or, potrivit art. 5 pct. 66 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în lipsa ridicării dreptului de administrare, administratorul judiciar supraveghează, dar nu preia iniţiativa procesuală în propriul nume.

În dosarul nr. x/2020, aceleaşi bunuri şi aceleaşi pretenţii au fost respinse prin hotărâre definitivă, reţinându-se inclusiv inexistenţa dreptului de proprietate al B. asupra bunurilor respective, hotărâre care, potrivit susţinerilor recurentei, are autoritate de lucru judecat. Or, în absenţa unor elemente noi, o nouă acţiune cu acelaşi obiect, indiferent de calitatea procesuală pretinsă, trebuia respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.

Instanţa de apel a ignorat complet acest aspect, judecând o cauză "reformulată" doar sub pretextul Legii nr. 85/2014, transformând o obligaţie de natură administrativă (inventarierea bunurilor debitorului) într-un drept procesual propriu al administratorului judiciar de a accesa proprietatea altei persoane (C.), fără acordul acestuia şi fără titlu legal.

În opinia recurentei, această interpretare nu este susţinută de niciun text din Legea nr. 85/2014 şi încalcă dispoziţiile art. 127 din lege, care consacră obligativitatea respectării proprietăţii private a terţilor şi legitimează o formă nelegală de executare silită în lipsa unui titlu juridic în favoarea B..

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. recurenta a criticat şi respingerea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu încălcarea normelor de drept material referitoare la dreptul de proprietate (art. 553 şi urm. C. civ.).

Astfel, B. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită accesul în spaţiu şi ridicarea, nu a indicat bunurile cu individualitate concretă, nu a făcut dovada că bunurile se află în posesia C., aspecte ce au fost reţinute în mod definitiv în dosarul nr. x/2020.

Prin urmare, nefiind titular al dreptului pretins, B. nu are calitate procesuală activă, iar acţiunea trebuia respinsă pe acest temei.

Pe de altă parte, calitatea procesuală activă a administratorului judiciar este subsecventă celei a debitorului, de vreme ce potrivit art. 58 din Legea nr. 85/2014, A. exercită atribuţiile doar în numele şi interesul B., nu în nume propriu.

Cât priveşte facturile depuse de B. în faza de apel, acestea nu probează în niciun fel că bunurile cuprinse în facturi s-ar afla în spaţiul C. sau că ar fi fost livrate în această fostă locaţie a B., aspect deja analizat de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2020, în care s-a respins definitiv pe fond acţiunea B. de obligare a C. să permită accesul în spaţiu şi în raport de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat.

A mai fost invocată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. sub aspectul reţinerii unor considerente străine faţă de limitele învestirii instanţei de apel, de obiectul pricinii şi de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, în rejudecare, instanţa a dat o cu totul altă semnificaţie juridică înscrisurilor depuse de B. şi analizate de instanţă în dosarul nr. x/2020, atribuindu-le o cu totul altă valoare juridică decât cea deja reţinută.

Cu privire la prezumţia judiciară invocată în temeiul art. 329 C. proc. civ., recurenta a arătat că, contrar instanţei, prezumţiile judiciare nu pot prevala în faţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, care a analizat direct fondul şi a respins aceleaşi pretenţii.

Cu privire la dreptul de retenţie invocat de C., în opinia sa, în mod nelegal instanţa a reţinut că ar echivala cu o pretinsă recunoaştere a drepturilor B..

Cât priveşte listele de bunuri, facturile, avizele de însoţire şi contractele de consignaţie, aceste înscrisuri au fost deja administrate şi analizate în dosarul x/2020, iar instanţa a concluzionat că nu fac dovada proprietăţii, cu atât mai puţin a posesiei C. asupra respectivelor bunuri.

Referitor la contractele de consignaţie depuse de intervenienţi, recurenta a arătat că aceştia sunt terţi faţă de raportul litigios, iar contractele lor nu dovedesc decât că B. a avut calitate de simplu detentor precar, nu proprietar. Întrucât consignantul este cel care păstrează dreptul de proprietate, numai el poate acţiona pentru recuperarea bunurilor de la terţi, şi nu B. sau administratorul său judiciar.

Prin critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a fost criticată respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 891/01.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, fiind invocată încălcarea art. 430 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a arătat că acţiunea formulată în prezenta cauză şi cea din dosarul nr. x/2020 sunt identice sub aspectul tripticului stabilit de art. 430 C. proc. civ.: părţile: B. S.A., prin administrator judiciar în ambele cauze; obiectul: cererea de permitere a accesului în spaţiul C. pentru identificarea, inventarierea şi ridicarea unor bunuri; cauza: pretinsul drept de a accesa spaţiul în vederea conservării bunurilor asupra cărora B. pretinde un drept de proprietate.

Faptul că în noua acţiune se invocă în plus o "obligaţie de inventariere" derivată din Legea nr. 85/2014, nu schimbă cauza cererii, întrucât nu modifică raportul juridic esenţial dintre părţi.

Prin sentinţa civilă nr. 891/01.04.2021 s-a stabilit în mod definitiv că B. nu are calitate de proprietar asupra bunurilor respective, că accesul în spaţiul C. în vederea ridicării acestora este nejustificat şi că nu există niciun temei legal pentru a admite cererea de revendicare ori de acces. Această hotărâre produce efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat în sensul că instanţa învestită ulterior nu mai putea reanaliza aceleaşi raporturi juridice.

La 4 august 2025, intimata-reclamantă A.., lichidator judiciar al debitoarei B. S.A., în faliment, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., admiterea excepţiei nulităţii cererii de recurs, cu consecinţa constatării nulităţii recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 2 decembrie 2025, Înalta Curte, în şedinţă publică, a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, constatând că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând criticile aduse deciziei recurate, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pentru următoarele considerente:

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., recurenta a criticat încheierea de respingere a cererii de recuzare, invocând, pe de o parte, nelegala compunere a completului care a soluţionat cererea, iar pe de altă parte, nelegalitatea soluţiei de respingere a recuzării, în raport de lipsa de imparţialitate şi atitudinea părtinitoare a judecătorului recuzat.

Lecturând cererea de recuzare formulată de apelanta-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta a privit exclusiv pe domnul judecător F., preşedintele completului de judecată, invocându-se încălcarea de către acesta a dreptului la un proces echitabil prin modul în care a condus dezbaterile.

Nici în cererea de recuzare iniţială şi nici în completarea la aceasta nu au fost aduse critici privind lipsa de imparţialitate a celuilalt judecător care a făcut parte din completul de judecată.

Potrivit art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor aprobat prin Hotărârea C.S.M. 3243/22.12.2022, în situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial.

În cauză, întrucât cererea de recuzare a fost formulată doar în privinţa domnului judecător F., aceasta a fost soluţionată cu respectarea prevederii citată anterior, de completul constituit din doamna judecător G., membru al completului din care face parte şi judecătorul recuzat şi domnul judecător H., aflat în planificarea de permanenţă.

Prin urmare, critica recurentei potrivit căreia cererea de recuzare trebuia soluţionată de completul imediat următor, potrivit art. 109 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor este vădit nefondată.

Referitor la criticile aduse soluţiei de respingere a cererii de recuzare, Înalta Curte observă că acestea au vizat, în esenţă, insistenţa cu care judecătorul recuzat a solicitat precizări cu privire la calitatea în care lichidatorul judiciar a formulat cererea de chemare în judecată - în nume propriu sau în calitate de reprezentant al societăţii B..

În opinia recurentei, aceste insistenţe sunt de natură a dovedi o conduită părtinitoare, ce a avut ca scop ajustarea cadrului procesual într-un sens favorabil apelantei.

Înalta Curte are în vedere, în prealabil, dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Prin urmare, legea de procedură civilă impune judecătorului sarcina de a stărui pentru a lămuri toate elementele de fapt şi de drept necesare soluţionării cauzei, putând cere părţilor explicaţii cu privire la orice împrejurări relevante, chiar împotriva voinţei acestora.

În cauză, astfel cum rezultă din încheierea de la termenul din 20.02.2025 explicaţiile cerute de domnul judecător F. au fost determinate de modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată şi a apelului în privinţa titularului cererii, având scopul de a clarifica dacă lichidatorul judiciar a acţionat în nume propriu sau în calitate de reprezentant al societăţii debitoare.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei privind lipsa de imparţialitate a preşedintelui completului de judecată, chiar art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stabilind expres că punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, nu îl face pe judecător incompatibil.

Întrucât elementele care au născut recurentei îndoieli în privinţa judecătorului recuzat sunt, potrivit celor expuse anterior, îndatoriri impuse acestuia de legea de procedură civilă, în mod legal prin Încheierea recurată s-a reţinut că nici motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pt. 13 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată legalitatea încheierii, criticile aduse de recurentă fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile formulate împotriva deciziilor nr. 355/06.03.2025 şi nr. 668/16.04.2024 şi a încheierii din 3 aprilie 2025, acestea nu vor face obiectul analizei instanţei de recurs, fiind inadmisibile.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. să permită accesul reprezentanţilor administratorului judiciar în incinta magazinului C. în vederea efectuării demersurilor de identificare, inventariere şi ridicare a bunurilor aparţinând societăţii debitoare B. S.A., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 169.585,00 RON reprezentând beneficiul nerealizat calculat de la momentul instituirii dreptului de retenţie şi până la momentul predării efective a stocului de marfă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) şi ale art. 64 lit. k) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea de la termenul din 10.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, declinându-şi competenţa în favoarea secţiei a VI-a, secţia a VII-a a Tribunalului Bucureşti a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect o obligaţie de a face, respectiv de obligare a pârâtei să permită accesul în magazinul C. în vederea efectuării demersurilor de inventariere şi ridicare a bunurilor aparţinând societăţii debitoare şi obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând beneficiul nerealizat, nefiind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2014 referitoare la competenţele judecătorului sindic.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a cu obiectul obligaţie de a face şi pretenţii, fiind soluţionat prin respingerea cererii de chemare în judecată.

În apel, în raport de obiectul dosarului, astfel cum a fost stabilit la fond şi nu a fost contestat de părţi, pentru primul capăt de cerere, având ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani a fost stabilită o taxă de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) raportat la art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect pretenţii, o taxă de timbru la valoare.

În apel s-a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere având ca obiect pretenţii, iar soluţia nu a fost recurată.

Înalta Curte constată, aşadar, că, în raport de petitul cererii de chemare în judecată, de temeiurile juridice invocate în susţinerea acestuia şi de calificarea dată de instanţele de fond, necontestată de părţi până în recurs, obiectul primului capăt de cerere este reprezentat de o obligaţie de a face neevaluabilă în bani.

De altfel, însăşi recurenta, care în faţa instanţei de recurs a susţinut ipoteza acţiunii în revendicare, a exprimat în faţa primei instanţe, prin întâmpinare, punctul său de vedere în sensul că instanţa este învestită numai cu o obligaţie de a face (capătul 1 al acţiunii) şi pretenţii (capătul 2 al cererii).

Potrivit art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect obligaţii de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, aşa încât Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate referitoare la decizia civilă nr. 355 din 6 martie 2025, la încheierea din 3 aprilie 2025 şi la decizia civilă nr. 668 din 16 aprilie 2025 sunt inadmisibile.

Întrucât recursul este o cale de atac unitară, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondată calea de atac, criticile formulate fiind analizate corespunzător dispoziţiilor legale incidente, potrivit celor expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din 24 februarie 2025, a deciziei civile nr. 355 din 6 martie 2025, a încheierii din 3 aprilie 2025 şi a deciziei civile nr. 668 din 16 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2025.