Jurisdictional conflict over labor claim against defendant court: application of alternative venue options for suits against judicial institutions

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta A., angajată în funcţia de grefier la Judecătoria Braşov, până la data de 15 septembrie 2022, a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 2.339 RON, sumă ce reprezintă costul ochelarilor de vedere. A mai solicitat ca suma să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi să fie acordată dobânda legală aferentă.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la termenul din 4 decembrie 2024, a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa.

Prin sentinţa civilă nr. 217 din 6 februarie 2025, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată fiind declinată în favoarea Tribunalului Braşov.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea formulată, partea reclamantă, fost grefier în cadrul unei judecătorii, actualmente pensionar, a solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâţilor la plata unor sume reprezentând costul ochelarilor de vedere ce a fost nevoită să îi achiziţioneze pentru remedierea deficienţelor de vedere apărute având în vedere atribuţiile legate de serviciu.

Având în vedere natura litigiului, s-a apreciat că Tribunalul Braşov este competent teritorial să soluţioneze, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În cauză, reclamanta are calitatea de pensionar, iar anterior a activat ca grefier în cadrul unei judecătorii.

Nu sunt aplicabile nici alin. (2) şi (3) ale articolului 127 din C. proc. civ., întrucât printre pârâţi nu se regăseşte instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta astfel cum indică în mod expres dispoziţiile menţionate (chiar dacă tribunalul pârât este competent a soluţiona cauza acesta nu este şi instanţa la care activează partea).

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1348/MAS din 29 octombrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat de drept soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Braşov a reţinut că printre pârâţi se regăseşte instanţa care ar soluţiona cauza pe fond, respectiv Tribunalul Braşov, chiar dacă reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea acolo, fiind pensionară.

În plus, instanţa a constatat că nu este raţiunea legii de a permite unei instanţe, cum este Tribunalul Braşov, să poată să judece o cauză în care instituţia însăşi este pârâtă.

Un alt argument în susţinerea soluţiei de declinare a competenţei îl reprezintă prorogarea competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, întrucât deja primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost cel din 4 decembrie 2024, pe rolul secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa. Atunci ar fi putut fi cel mai târziu pusă în discuţie orice necompetenţă teritorială.

Faptul că la acel moment a fost invocată doar excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei şi s-a trimis cauza către secţia civilă nu deschide posibilitatea instanţei (completului specializat) învestite ulterior să mai decline cauza pentru necompetenţă teritorială, chiar şi dacă ar fi de ordine publică, deci, exclusivă, aşa cum a argumentat prima instanţă în temeiul art. 269 din Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024*, la data de 7 noiembrie 2025.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Braşov - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Braşov până la data de 15 septembrie 2022, când a fost eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu o acţiune, prin care a solicitat să fie obligaţi pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata sumei de 2.339 RON, sumă ce reprezintă costul ochelarilor de vedere, aceasta urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi să fie acordată dobânda legală aferentă.

Prin urmare, reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Braşov.

Aşadar, având în vedere că, în speţă, reclamanta are domiciliul în judeţul Braşov, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii (forma în vigoare la data sesizării instanţei, 23.08.2024), raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Braşov.

Însă, potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acţiunii, reclamanta nu se afla în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., adică nu îşi desfăşura activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât acţiunea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Braşov), în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., care reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată (art. 127 alin. (2)1 teza a doua din C. proc. civ.), fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanţe deopotrivă competente; o dată exercitat dreptul de opţiune, competenţa instanţei alese, consolidându-se, se definitivează.

Întrucât reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Braşov, în raza căreia se află Tribunalul Braşov, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanţa sesizată a devenit competentă teritorial să soluţioneze litigiul.

Faţă de cele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., faţă de alegerea făcută de reclamanţi în favoarea unei instanţe competente alternativ, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.