Nullity of cassation appeal for challenging factual evaluation and evidence assessment under civil procedure nullity grounds

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2022 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L., a solicitat să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, să se constate că actuala pârâtă în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii; obligarea pârâtei SECŢIEI DE PROIECTARE OLT S.R.L. la plata sumei de 374.860 RON compusa din: 43.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/03.10.2019 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitare si modernizare plot de irigaţii SPP 5 Palazu Mare"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa în temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 6-6"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 6-0"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.1.20218 la Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CA3/OUAI"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 5-8"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CD2"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CA2/OUAI".

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia prescripţiei, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ. totodată, a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, în sensul că termenul de prescripţie ar începe sa curgă de la data la care s-ar fi terminat lucrarea, având în vedere dispoziţiile art. 2524 alin. (2) C. civ.. Cu alte cuvinte, termenul este cel de exigibilitate a obligaţiei de plată ce se naşte de la data facturării, adică de la data la care creanţele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părţi.

Prin sentinţa nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia prescripţiei şi s-au respins, ca prescrise, pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, anularea sentinţei civile nr. 418/05.10.2022 ca fiind netemeinică şi nelegală şi rejudecând: cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei ca neîntemeiată; pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, să se constate că intimata în mod abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii, precum şi obligarea intimatei la plata sumei de 374.860 RON.

Prin decizia nr. 229/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 17 iulie 2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 113 din 23 ianuarie 2024, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 101/2025 din 27 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.; s-a anulat sentinţa civilă nr. 418/2022 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a reţinut cauza pentru evocarea fondului; s-a stabilit termen de judecată la data de 25 martie 2025, ora 10:00, cu citarea părţilor.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 374.860 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii.

La data de 1 iulie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022*, recursul declarat de recurenta-pârâtă SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel a făcut o analiză extinsă cu privire la calificarea contractelor de prestări servicii dintre părţi, ca fiind contracte cu executare uno ictu şi a concluzionat eronat cu privire la rezilierea contractului.

Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice este actul normativ care reglementează etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivelor/proiectelor noi de investiţii în domeniul construcţiilor, a lucrărilor de intervenţii la construcţii existente şi a altor lucrări de investiţii.

Este clar că realizarea proiectelor se face etapizat, succesiv, neputându-se considera că prestarea serviciilor este uno ictu, ci este o prestare succesivă, fiecare etapă conducând la următoarea.

Conform prevederilor citate, se poate constata că executarea uno ictu nu ar fi posibilă, întrucât conţinutul fiecăreia dintre etape, mai exact, starea de fapt rezultă după parcurgerea uneia dintre etape, stabileşte necesitatea sau modalitatea de prestare a următoarei etape.

Aceasta este raţiunea pentru care preţul contractului a fost prevăzut în etape, fiecare etapă având un cost clar determinat indicat în contract.

Contrar celor reţinute de instanţă, modalitatea de stabilire şi de plată a preţului, are natura unei plăţi etapizate raportată la fiecare etapă de proiectare. Aşadar, recurenta consideră că suntem în prezenţa unui contract sinalagmatic cu prestări succesive de ambele părţi, prestare de servicii şi plată corelativă.

În cadrul apărărilor formulate de pârâtă, s-a invocat şi s-a dovedit că nici A. S.R.L. şi nici personalul angajat nu erau autorizaţi să desfăşoare activităţi de proiectare îmbunătăţiri funciare, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care pârâta a înţeles să înceteze contractele.

Or, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond nu a luat în calcul aceste apărări şi a încălcat normele de drept material referitoare la autorizarea unui inginer proiectant în vederea realizării de lucrări de îmbunătăţiri funciare, cu privire la care se aplică mai multe acte normative din domeniul construcţiilor, agriculturii şi îmbunătăţirilor funciare.

Actele normative indicate în cuprinsul cererii de recurs stabilesc, în mod imperativ, faptul că un inginer proiectant nu poate realiza proiecte care vizează îmbunătăţiri funciare dacă nu este autorizat în acest sens, iar reclamanta nu deţine niciun fel de autorizare pentru efectuarea unor asemenea proiecte, acesta fiind aspecte dovedite deplin în faţa instanţei de apel.

Autoarea căii de atac solicită instanţei să aibă în vedere că toate documentele sunt semnate de ing. B.-inginer îmbunătăţiri funciare, care a fost şi este angajatul societăţii pârâte, existând acte depuse în acest sens la dosarul cauzei.

Astfel cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, reclamanta A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit această obligaţie, nu a avut personal calificat în acest sens, iar o parte din obiectul contractului, respectiv expertiza tehnică a fost realizată de altcineva, respectiv de domnul expert C. cu care pârâta a avut încheiat contract de prestări servicii pentru realizarea expertizelor şi care a fost plătit de societatea pârâtă pentru acea activitate.

Susţinerile instanţei de apel, în sensul că expertiza ar fi fost realizată de reclamantă şi doar verificată, însuşită şi semnată de expert C. sunt mai mult decât excesive. O asemenea susţinere nu este de natură a răsturna proba cu înscrisuri (contracte şi factura aferentă realizării expertizei).

Potrivit recurentei, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care vizează răspunderea civilă contractuală.

Creanţa invocată de presupusa creditoare este stabilită în mod unilateral de aceasta prin emiterea unor facturi la aproape un an de zile de la data rezilierii contractelor dintre părţi, fapt ce nu ne este opozabilă, întrucât nu au fost însuşite de noi în vreun fel situaţie care faţă de admisibilitatea cererii formulate de reclamanta trebuie raportată atât la calitatea creanţei, care trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, şi care, în realitate, este o datorie nerecunoscută, nedatorată.

Contrar celor susţinute prin decizia recurată, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, conform 1.350 C. civ., text de lege care vizează acest tip de răspundere.

Aplicabilitatea regulii stabilite prin art. 1.350 alin. (3) C. civ. are ca premisă existenţa unei neexecutări a unei obligaţii contractuale ce a determinat producerea unui prejudiciu şi posibilitatea calificării respectivei neexecutări a obligaţiei contractuale ca fiind o faptă ilicită, pe care reclamanta înţelege să îşi fundamenteze acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Pot fi considerate ca fiind condiţii ale răspunderii civile contractuale următoarele:

1) neexecutarea lato sensu, fără justificare, a unei obligaţii contractuale - art. 1.350 alin. (2) prima teză C. civ. în ceea ce o priveşte pe pârâtă, această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că neachitarea sumelor solicitate prin acţiunea introductivă s-a produs în raport de neexecutarea de către reclamantă a obligaţiilor sale contractuale.

2) vinovăţia debitorului - art. 1.547 C. civ. pârâta apreciază că nu a cauzat, cu intenţie, niciun prejudiciu reclamantei şi, mai mult decât atât, a achitat în avans aproximativ jumătate din valoarea contractelor, respectiv suma de 161.000 RON, iar ulterior reclamanta nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile asumate; pârâta a fost obligată să contracteze cu un alt expert tehnic care a efectuat expertizele tehnice şi a verificat documentaţia; de asemenea, pârâta a achitat domnului expert sumele datorate pentru efectuarea expertizelor aferente contractelor ce fac obiectul cauzei; se poate considera că pârâta a fost prejudiciată prin neexecutarea de către reclamantă a obligaţiilor sale contractuale. Chiar prin cererea de chemare în judecată se solicită pârâtei, achitarea unor sume pe care aceasta le-a achitat cu titlu de avans.

3) existenţa unui prejudiciu cauzat creditorului, respectiv reclamantei - art. 1.350 alin. (2) teza a II-a C. civ. nici această condiţie nu este îndeplinită, deoarece, aşa cum s-a arătat, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, însă a încasat aproximativ jumătate din suma pretinsă.

4) legătura de cauzalitate între neexecutarea obligaţiei contractuale şi prejudiciul cauzat creditorului - art. 1.350 alin. (2) teza a II-a C. civ. este evident că pârâta nu a provocat niciun prejudiciu reclamantei, pentru motivul că, la data emiterii facturilor fiscale ce fac obiectul prezentei cauze, raporturile contractuale dintre părţi încetaseră de aproximativ un an de zile şi, mai mult decât atât, reclamanta încasase deja, cu titlul de avans, sume considerabile.

5) inexistenţa unei cauze exoneratoare de răspundere - art. 1.351 - 1.356 C. civ. în cazul pârâtei, există o asemenea cauză exoneratoare, întrucât reclamanta nu şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de pârâtă, astfel că nu a operat obligaţia acesteia de plată a contravalorii preţului; prin urmare, neexecutarea obligaţiei de plată de către pârâtă este justificată şi, nicidecum, culpabilă.

6) punerea în întârziere realizată anterior învestirii instanţei de judecată - art. 1.516 alin. (2) C. civ., raportat la art. 1.522 C. civ. nu numai că pârâta nu a fost pusă în întârziere, dar facturile în baza cărora se solicită obligarea sa la plată au fost emise la un an de la rezilierea contractului şi nu i-au fost comunicate; pârâta a aflat de existenţa acestor facturi la momentul la care i-a fost comunicată cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă de către instanţa de judecată.

Pentru aceste argumente, recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile contractuale, iar reţinerile instanţei de apel în acest sens sunt nelegale.

De asemenea, contrar celor susţinute în cuprinsul întâmpinării, nu este vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a reclamantei faţă de pârâtă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca temeinică şi legală. În esenţă, intimata arată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării, din perspectiva celor trei ipoteze prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. De asemenea, autoarea recursului nu arată în ce constă pretinsa aplicare greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 18 septembrie 2025 s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează controlul conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, cazurile de casare pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ.

Recursul recurentei-pârâte SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motivul de recurs invocat reglementează trei ipoteze, care au drept efect casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează, practic, cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte această ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi subsumate acestui caz de casare, recurenta-pârâtă urmărind doar să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor solicitate de reclamantă, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În realitate, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Aşadar, recurenta nu arată care sunt viciile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci impută instanţei de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situaţiei de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanţa de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părţii.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar nu corespunde opiniei părţii.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel a făcut o analiză extinsă cu privire la calificarea contractelor de prestări servicii dintre părţi, ca fiind contracte cu executare uno ictu şi a concluzionat eronat cu privire la rezilierea contractului.

În cadrul apărărilor formulate de pârâtă, s-a invocat şi s-a dovedit că nici societatea A. S.R.L. şi nici personalul angajat nu erau autorizaţi să desfăşoare activităţi de proiectare îmbunătăţiri funciare, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care pârâta a înţeles să înceteze contractele.

Or, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond nu a luat în calcul aceste apărări şi a încălcat normele de drept material referitoare la autorizarea unui inginer proiectant în vederea realizării de lucrări de îmbunătăţiri funciare, cu privire la care se aplică mai multe acte normative din domeniul construcţiilor, agriculturii şi îmbunătăţirilor funciare.

Actele normative indicate în cuprinsul cererii de recurs stabilesc, în mod imperativ, faptul că un inginer proiectant nu poate realiza proiecte care vizează îmbunătăţiri funciare dacă nu este autorizat în acest sens, iar reclamanta nu deţine niciun fel de autorizare pentru efectuarea unor asemenea proiecte, acestea fiind aspecte dovedite deplin în faţa instanţei de apel.

Astfel cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, reclamanta A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit această obligaţie, nu a avut personal calificat în acest sens, iar o parte din obiectul contractului, respectiv expertiza tehnică a fost realizată de altcineva, respectiv de domnul expert C. cu care pârâta a avut încheiat contract de prestări servicii pentru realizarea expertizelor şi care a fost plătit de societatea pârâtă pentru acea activitate.

Potrivit recurentei, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care vizează răspunderea civilă contractuală.

Înalta Curte constată că nu li se pot atribui valenţe de nelegalitate criticilor subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în măsura în care acestea sunt fundamentate pe modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze şi să valorifice probatoriul cauzei.

Toate dezvoltările recurentei sunt tangente netemeiniciei deciziei recurate, ca o consecinţă a evaluării greşite ori ignorării probelor, în timp ce lipsa motivării, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să constea în demonstraţia că instanţa nu a lăsat să se întrevadă, în considerente, care a fost raţionamentul juridic considerat, lipsind părţile de garanţia unui proces echitabil.

Situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. înglobează chestiuni care lipsesc hotărârea de elementele care au fundamentat-o, iar nu, cum este cazul în speţă, aspecte de netemeinicie a căror verificare este permisă numai instanţelor de fond, nu şi instanţei de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În procesul de judecată, instanţa de apel are deplină libertate de apreciere, în sensul că aceasta ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, poate să stabilească că nu s-a făcut dovada, în modalitatea cerută de lege, a pretenţiilor deduse judecăţii.

Sub pretextul încălcării normelor de drept substanţial, autoarea căii de atac contestă statuările instanţei devolutive cu privire la probatoriului cauzei, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecăţii în fond şi controlul de fond al hotărârii, chestiuni incompatibile cu natura recursului.

Mai mult, împotriva raţionamentului expus de instanţa de apel, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să contureze o eventuală greşeală de judecată săvârşită de aceasta, care să justifice măsura casării din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a reluat apărările sale, fără a indica în concret modalitatea corectă şi legală în care instanţa devolutivă ar fi trebuit să aplice normele de drept material criticate.

Recurenta critică aplicarea legii la o situaţie de fapt greşit stabilită de către instanţa de apel care a rejudecat fondul cauzei, ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor dosarului, nemulţumirea părţii fiind circumscrisă, în realitate, concluziilor instanţei de apel rezultate în urma interpretării probelor.

Încălcarea dispoziţiilor art. 1.350 din C. civ. este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanţa de recurs nu le va analiza.

Înalta Curte consideră util să amintească că simpla enunţare a unor norme de drept material nu poate justifica încadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în lipsa prezentării de către recurentă a unor argumente concrete care să indice punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor legale redate, în ce constă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia.

Argumentele susţinute în dezvoltarea criticii nu pot fi analizate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât privesc statuările instanţei de apel asupra faptelor şi propun instanţei de recurs să impună o concluzie contrară celei reţinute în etapa procesuală precedentă, respectiv că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situaţie incidentă şi în cauză, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SECŢIA DE PROIECTARE OLT S.R.L. împotriva deciziei nr. 162/2025 din 8 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.