Pursuit of administrators' joint liability under Law No. 85/2014 annulled for lack of judicial stamp, leaving appeal against liability dismissal intact
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court annulled the civil appeal for lack of judicial stamp and dismissed the opposing party's request for litigation costs, thereby leaving the appellate court's decision dismissing the initial claim fully in force. The dispute arose under Law No. 85/2014, where a creditor initially succeeded at first instance in attaching the joint and several liability of company administrators for an uncovered passive debt, but this judgment was reversed by the Court of Appeal, which rejected the claim as unfounded. The decisive legal basis for the final outcome was procedural non-compliance: the appellant failed to pay the required judicial tax of 13,947.31 RON within the statutory period, triggering the mandatory nullity of the appeal under Article 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 486(2)-(3), while the counterparty’s cost claim was dismissed for failure to provide evidence of expenses by the closing of the hearing as required by Article 452 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; Pursuit of administrators' joint liability under Law No. 85/2014 annulled for lack of judicial stamp, leaving appeal against liability dismissal intact: Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019/a2, A. S.R.L., în calitate creditoare a debitoarei B. S.R.L., a solicitat, în baza art. 169 alin. (1) lit. a), d), e) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtelor C. şi D., respectiv obligarea la plata pasivului neacoperit al debitoarei, în sumă de 2.428.961,54 RON.
Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 159/F din 22 mai 2024, a admis cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditoare a debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D.; a dispus ca pasivul debitoarei B. S.R.L. să fie suportat, în solidar, de pârâtele C. şi D.; pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 2.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 290/2024 din 12 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile formulate de apelantele-pârâte C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 159/F din 22 mai 2024 a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-creditoare A. S.R.L.; s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată; intimata-creditoare A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 7787,04 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru şi onorariu avocat), către apelanta-pârâtă D..
Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019/a2, la data de 27 februarie 2025.
Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de atragere a răspunderii administratorilor astfel cum a fost formulată.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2), raportat la art. 494 din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanţei.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În etapa regularizării cererii, constatându-se că recursul declarat în cauză nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L. obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 13.947,31 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, societatea fiind înştiinţată cu privire la această obligaţie la data de 6 martie 2025, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs.
La data de 17 martie 2025, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă, ca tardivă, prin încheierea din 15 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1.
Încheierea din 15 mai 2025 a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 30 mai 2025, conform dovezii aflate la dosarul nr. x/2019.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Constatând că, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului - 4 decembrie 2025, recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, dând eficienţă dispoziţiilor legale evocate mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., să anuleze recursul, ca netimbrat.
Referitor la cererea intimatei-pârâte D. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă D. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 290/2024 din 12 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă D. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.