Lake restitution and evicton damages: Recurs declared null for lack of specific grounds, municipality ordered to pay costs to company.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had upheld the lower court’s ruling obliging the municipality to pay the company approximately €2.5 million in principal, inflation-adjusted sums, and litigation costs. The dispute arose from a claim for restitution of a natural lake to the state’s public domain, which was successfully adjudicated against the company, prompting the company to sue the original seller (the municipality) for eviction damages, including the purchase price, contract expenses, and the value of improvements and lost profits. The decisive legal basis was Article 3021(1)(c) of the 1865 Code of Civil Procedure, under which the appeal was nullified because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality or effectively critique the appellate court’s reasoning regarding the expert report, merely reiterating factual dissatisfaction without identifying specific legal errors.
Legislator headnote
AI generatedart. 57 din C. proc. civ, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, art. 720 din C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998; Lake restitution and evicton damages: Recurs declared null for lack of specific grounds, municipality ordered to pay costs to company: Pe fond, pârâta şi-a însuşit punctul de vedere exprimat prin întâmpinare de către A. S.R.L., în sensul că amenajarea piscicolă Domneasca este un edificiu artificial, exclus de la aplicarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 august 2011 pe rolul Judecătoriei Medgidia, secţia civilă, sub nr. x/2011, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat acţiune în revendicarea dreptului de proprietate publică, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din C. proc. civ. şi art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, solicitând restituirea imobilului-lacul natural Domneasca, în suprafaţă totală de 93 ha, situat pe raza localităţii Seimeni, jud. Constanţa, în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române.
Pârâta A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că aceasta are doar un drept de administrare, iar în acţiunea în revendicarea dreptului de proprietate publică al Statului nu poate fi titular decât acesta, reprezentat de Ministerul Finanţelor.
De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin prisma dispoziţiilor art. 720 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în procesele şi cererile în materie comercială.
Pe fond, pârâta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 şi a încheierii de intabulare nr. x/06.06.2006, deţine un drept de proprietate legitim asupra Fermei/Amenajării Piscicole Domneasca, transferat din proprietatea privată a comunei Seimeni, iar terenul proprietatea sa nu poate fi inclus în categoria "lacurilor naturale", întregul complex piscicol având natura unui edificiu artificial cu destinaţie de exploatare în domeniul acvaculturii. Prin urmare, sunt inaplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, legiuitorul înţelegând să excludă în mod expres, din sfera domeniului public al statului, amenajările piscicole, care sunt supuse normelor de drept privat.
A mai precizat pârâta că acest caracter de edificiu artificial a fost recunoscut în mod direct şi necondiţionat de către Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, care ulterior dobândirii dreptului de proprietate i-a emis mai multe avize favorabile pentru începerea execuţiei investiţiei Ferma Piscicolă Domneasca, avize necesare emiterii autorizaţiilor de construire şi pentru gospodărirea apelor. De asemenea, în cuprinsul autorizaţiilor de gospodărire a apelor sunt menţionate toate caracteristicile amenajării piscicole, respectiv sursa de alimentare cu apă, modul de evacuare a apei, precum şi construcţiile hidrotehnice existente: diguri, instalaţii tip călugăr din fibră de sticlă, canale, instalaţii de măsurarea debitelor şi volumelor de apă.
Pe cale reconvenţională, pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor de investiţii, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda comercială, efectuate la Amenajarea Piscicolă Domneasca formată din suprafaţa totală de luciu de apă de 96,82 ha, precum şi la plata beneficiului nerealizat aferent investiţiei Amenajarea Piscicolă Domneasca pentru o perioadă de 49 de ani.
La termenul de judecată din 16 decembrie 2011, pârâta A. S.R.L. a depus cerere de chemare în garanţie a COMUNEI SEIMENI PRIN PRIMAR, solicitând obligarea acesteia la plata: preţului de 130.000 RON primit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005, actualizat cu indicele de inflaţie şi cu dobânda comercială; a cheltuielilor aferente contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005; de daune interese reprezentând diferenţa între preţ şi sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii; a cheltuielilor necesare efectuate pentru conservarea bunului şi a cheltuielilor utile efectuate pentru sporirea valorii bunului; a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
La data de 7 februarie 2012, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a depus răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională.
Referitor la cererea reconvenţională, a subliniat din nou faptul că solicită restituirea amenajării piscicole Domneasca, astfel că investiţiile efectuate rămân în proprietatea pârâtei.
Reclamanta a formulat şi cerere de completare a cererii introductive de instanţă cu un petit având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005, în contradictoriu cu pârâta iniţială A. S.R.L. şi cu pârâta COMUNA SEIMENI PRIN PRIMAR.
În susţinerea acestei solicitări, a invocat caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică, prevăzut de art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998.
În drept, cererea completatoare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Prin întâmpinarea la cererea completatoare, pârâta COMUNA SEIMENI a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că din documentele anexate cererii de chemare în judecată nu rezultă existenţa unui raport juridic direct sau indirect care o îndreptăţească pe aceasta să formuleze pretenţiile în cauză.
Pe fond, pârâta şi-a însuşit punctul de vedere exprimat prin întâmpinare de către A. S.R.L., în sensul că amenajarea piscicolă Domneasca este un edificiu artificial, exclus de la aplicarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.
Prin sentinţa civilă nr. 1313/04.04.2012, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., Judecătoria Medgidia a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia I civilă la data de 30 mai 2012, sub nr. x/2011, iar prin încheierea nr. 6103 din 15 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul cu acest număr instanţa învestită a constatat necompetenţa sa funcţională şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la secţia a II-a civilă.
Pe rolul secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa s-a înregistrat dosarul nr. x/2011, iar prin sentinţa civilă nr. 640 din 25 februarie 2013, pronunţată în acest dosar, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 din C. proc. civ. de la 1865.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 165 din C. proc. civ., s-a dispus disjungerea şi înregistrarea separată a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie formulate de către pârâta A. S.R.L., fixându-se, totodată, termen de judecată pentru aceste cereri la data de 15 aprilie 2013.
Prin decizia civilă nr. 63/29.03.2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a anulat sentinţa civilă nr. 640/25.02.2013 a Tribunalului Constanţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, la secţia I civilă, pentru soluţionarea fondului.
Decizia Curţii de Apel a rămas irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 768 din 6 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2011.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia I civilă la data de 22 august 2014, sub nr. x/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 2699 din 2 noiembrie 2016 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea precizată şi completată formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ "APELE ROMÂNE", PRIN ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA-LITORAL, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi COMUNA SEIMENI PRIN PRIMAR, precum şi cu intervenientul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNP B. din Constanţa, în ceea ce priveşte imobilul-teren în suprafaţă de 923.793,56 mp. situat în extravilanul comunei Seimeni, jud. Constanţa, reprezentând: Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.
A obligat pârâta A. S.R.L. să restituie în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei Administraţia Naţională "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, imobilul-Lacul Domneasca în suprafaţă totală de 93 ha din acte (923.793,56 mp. din măsurători) situat în extravilanul comunei Seimeni, jud. Constanţa, compus din: Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.
Prin decizia civilă nr. 108C/03.07.2017 Curtea de Apel Constanţa a respins apelul formulat de apelanta pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2699/02.11.2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.
În cadrul prezentului dosar, instanţa a rămas investită cu soluţionarea cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie formulate de către pârâta A. S.R.L., fixându-se, totodată, termen de judecată pentru aceste cereri la data de 15 aprilie 2013.
Prin încheierea pronunţată la data de 15 aprilie 2013 instanţa a procedat la suspendarea judecăţii cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Constanţa.
Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 5 februarie 2019, cauza a fost repusă pe rol, fiind reluată judecata.
La termenul de judecată din data de 7 mai 2019, pârâta reconvenientă A. S.R.L. a formulat cerere de renunţare la judecata cererii reconvenţionale, la acelaşi termen de judecată, instanţa procedând la pronunţarea încheierii, prin care a luat act de renunţarea la judecată.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cererii de chemare în garanţie formulate în contradictoriu cu Comuna Seimeni prin Primar, având în vedere acordul părţilor în acest sens.
La data de 6 octombrie 2020 cauza a fost repusă pe rol în vederea administrării de probatorii pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie COMUNA SEIMENI PRIN PRIMAR.
Conform precizărilor depuse la dosar de către pârâtă, aceasta a solicitat obligarea chematei în garanţie la plata:
- preţului de 130.000 RON primit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005, actualizat cu indicele de inflaţie şi cu dobânda comercială;
- a cheltuielilor aferente contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005;
- de daune interese reprezentând diferenţa între preţ şi sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii;
- a cheltuielilor necesare efectuate pentru conservarea bunului şi a cheltuielilor utile efectuate pentru sporirea valorii bunului;
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 25 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie COMUNA SEIMENI PRIN PRIMAR astfel cum a fost precizată; chemata în garanţie a fost obligată la plata către pârâta A. S.R.L. a următoarelor sume:
- 130.000 RON, reprezentând preţ achitat de pârâtă în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C. actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, începând cu data de 19.10.2005 (data încheierii contractului) şi până la data achitării integrale;
- 1849 RON actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând cheltuieli aferente contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C., începând cu data de 19.10.2005 (data încheierii contractului) şi până la data achitării integrale;
- 2118,20 RON actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând onorariu notarial pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C., începând cu data de 19.10.2005 (data încheierii contractului) şi până la data achitării integrale;
De asemenea, chemata în garanţie a fost obligată la plata către pârâtă a echivalentului în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 1.133.205,02 euro reprezentând contravaloarea sporului de valoare al amenajării piscicole Domneasca din Seimeni şi la plata către pârâtă a echivalentului în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 1.370.370,25 euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de conservare, întreţinere făcute de pârâta A. S.R.L. asupra amenajării piscicole Domneasca din Seimeni. S-au respins, în rest, ca neîntemeiate pretenţiile pârâtei; chemata în garanţie COMUNA SEIMENI PRIN PRIMAR a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâta A. S.R.L. în sumă de 381.695,66 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru astfel cum a fost redusă prin încheierea nr. 35/25.01.2023 pronunţată în dosarul x/2013
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, prin decizia civilă nr. 186/LP din 16 octombrie 2024, a respins apelul - litigiu cu profesionişti - promovat de apelanta - chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI, împotriva sentinţei civile nr. 454 din 25 aprilie 2023 a Tribunalului Constanţa, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat; apelanta a fost obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.000 RON, reprezentând onorariul avocaţial redus.
Împotriva acestei decizii, recurenta-chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2013, la data de 26 septembrie 2025.
Recurenta-chemată în garanţie a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi modificarea în tot a acesteia, cu consecinţa respingerii cererii formulate de pârâta A. S.R.L.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că prin raportul de expertiză efectuat în cauză de domnul expert D., s-au stabilit următoarele obiective:
1. Stabilirea sporului de valoare dobândit de lucru (suprafeţele de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNPA B. şi C.), între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii, precum şi a cheltuielilor necesare efectuate pentru conservarea bunului şi a cheltuielilor utile efectuate pentru sporirea valorii bunului;
2. Stabilirea contravalorii lucrărilor de investiţii, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda comercială, efectuate la Amenajarea Piscicolă Domneasca în legătură cu suprafeţele de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C.;
3. Stabilirea contravalorii beneficiului nerealizat aferent investiţiei - Amenajarea Piscicolă Domneasca rezultată din imposibilitatea desfăşurării activităţii comerciale (producţie, comercializare, pescuit sportiv, etc.) pe suprafeţele de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C., Evaluarea urmând a se face prin raportare la valoarea afacerii dezvoltate de A. S.R.L. şi care nu mai poate continua fără terenul pe care se află amenajarea piscicolă;
Autoarea căii de atac a înţeles să formuleze critici cu privire la perioada la care trebuia să se raporteze domnul expert, apreciind că acesta este 19 octombrie 2005 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului amenajării piscicole Domneasca Mare şi Domneasca Mică) şi 3 iulie 2017 (data deciziei Curţii de Apel Constanţa).
A solicitat să se ţină cont de faptul că valorile pe care le-a supus comparaţiei sunt din alte judeţe, limitrofe sau nu, judeţul Constanţa respectiv Călăraşi, Brăila, Ialomiţa, Timiş (pagina 19 din raportul de expertiză).
Astfel, preluând informaţiile din Ghidul Notarial aferent anului 2021, se poate observa că la categoria teren cu destinaţie agricolă pentru Comuna Seimeni, extravilan, valoarea de piaţă aferentă anului 2021 este de 4500 euro/ha, respectiv 0,45 euro/mp, domnul expert reţinând valori de 0,70-0,77 euro/mp, iar în Ghidul Notarial aferent anului 2017 valoarea de piaţă este de 2000 euro/ha, respectiv 0,20 euro/mp, domnul expert reţinând valori de 0,48 euro/mp (pentru judeţul Constanţa) - pagina 20 din raportul de expertiză.
Se poate observa că valorile sunt mai mici comparativ cu valorile reţinute de domnul expert.
Mai mult decât atât, la calculul cheltuielilor pentru lucrări adăugate necesare, domnul expert a reţinut, în tabelul nr. 4 de la pagina 25-26 a raportului de expertiză, cheltuieli care nu au fost efectuate pentru cele două bălţi care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C..
Nu se pot reţine ca fiind lucrări specifice: reparaţii clădire administrativă, demolare renovare, reparaţii drum de acces, cheltuieli cu salarii tichete de masă.
De asemenea, în cuprinsul Tabelului nr. 5 din care rezultă cheltuieli pentru lucrări adăugate utile, domnul expert reţine ca fiind lucrări specifice: drum acces, presă baloţi, covor asfaltic drum acces, instalaţii sanitare, confecţionare gard, instalaţii electrice drum de acces amenajare teren concesionat, gard metal fermă, post trafo, sistem încălzire solară, panouri solare, sistem alarmă sirenă, sistem iluminat lac. sistem supraveghere.
Astfel, se poate observa că lucrările menţionate de domnul expert în Tabelul 4 şi 5, nu se identifică cu cele prevăzute în articolul 578 alin. (3) lit. "a" şi "b" din C. civ., astfel încât ele nu pot fi reţinute de instanţă, cu atât mai mult cu cât, toate cele menţionate anterior sunt în proprietatea pârâtei, nicio instanţă şi nicio autoritate nedispunând cu privire la toate aceste bunuri. Pârâtei nu i-a fost tulburată posesia şi proprietatea asupra acestor bunuri, pe care le deţine în baza contractului nr. x/19.05.2005 încheiat de A. S.R.L. cu E. S.A.
Prin decizia din 3 iulie 2017 a Curţii de Apel Constanţa s-a anulat doar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.10.2005 la BNPA B. şi C. având ca obiect vânzarea terenului cu destinaţie bazin piscicol, NL şi Contractul x/19.05.2005 încheiat de A. S.R.L. cu E. S.A., contract care este în vigoare şi în prezent şi care conferă titlu de proprietar pârâtei asupra mijloace fixe de Ia Ferma Domneasca, conform anexei 1, care face parte integrantă din contract, respectiv: terasament platou central, baraj pământ Domneasca Mare, baraj pământ Domneasca Mică, dig agricol, călugăr deversare Domneasca Mare şi Domneasca Mică, călugăr evacuare la bazin, călugăr deversare Dunăre, terasamente pescărie, dig taluz, puţ, staţie epurare, reţete utilitare, canal alimentare/evacuare Dunăre, împrejmuire Domneasca Mare.
Astfel, instanţa de fond a dispus ca recurenta să fie obligată la achitarea unor cheltuielile făcute de pârâtă pentru achiziţionarea unor bunuri pe care aceasta încă le deţine în calitate de proprietar şi asupra cărora nicio instanţă sau autoritate să fi dispus vreo sancţiune sau măsură.
Deşi, au fost comunicate expertului obiecţiunile formulate de recurentă, acesta a înţeles să răspundă lacunar, neformulând concret răspunsuri, astfel încât la momentul soluţionării cauzei, instanţa de fond a avut în vedere valori mult mai mari decât cele pe care raportul de expertiză trebuia să le cuprindă în realitate.
Recurenta-chemată în garanţie a solicitat să se observe că în cei 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel Constanţa, pârâta a utilizat neîntrerupt bălţile ce fac obiectul contractului anulat, astfel încât simpla susţinere că activitatea a suferit pierderi nu este susţinută, mai mult, din toate dovezile, susţineri ale expertului şi postări publice pe reţele de socializare, rezultă că pârâta a avut o activitate continuă şi netulburată.
Instanţa de apel nu a analizat motivele invocate de recurentă în cuprinsul motivelor de apel, nu a ţinut cont de faptul că acesta a formulat obiecţiuni la care expertul a răspuns evaziv, fără a răspunde efectiv la obiecţiunile respective.
Potrivit recurentei, caracterul devolutiv se referă la efectul apelului prin care instanţa de apel rejudecă fondul cauzei, atât în fapt, cât şi în drept, pe baza actelor şi a probelor administrate în primă instanţă, astfel încât în prezenta cauză instanţa de control s-a limitat doar la a expune soluţia instanţei de fond, fără a intra în analiza cauzei, raportat la probele administrate în cauză.
Intimata-pârâtă A. S.R.L. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) raportat la art. 174-176 din C. proc. civ. în măsura în care se va respinge această excepţie, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-chemate în garanţie la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.078,5 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul de judecată din 4 decembrie 2025.
Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de către intimata-pârâtă A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.
Dispoziţiile legale stipulează la art. 303 C. proc. civ. de la 1865 că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat şi dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 din acelaşi cod, în privinţa modului de judecată al instanţei finalizat prin hotărârea atacată.
Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute în art. 304 C. proc. civ. de la 1865, potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.
Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe este cea reglementată de art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căreia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.
Drept urmare, atunci când se constată de instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, se aplică sancţiunea nulităţii recursului, deoarece, în materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată de art. 306 din acelaşi cod, există numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată.
În motivarea recursului, recurenta a prezentat parcursul procesual al litigiului şi a făcut referire la faptul că instanţa de fond a dispus în sensul obligării sale la achitarea unor cheltuielile făcute de pârâtă pentru achiziţionarea unor bunuri pe care aceasta încă le deţine în calitate de proprietar şi asupra cărora nicio instanţă sau autoritate să fi dispus vreo sancţiune sau măsură.
Titulara prezentului demers judiciar, a solicitat instanţei de recurs să observe că în cei 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel Constanţa, pârâta a utilizat neîntrerupt bălţile ce fac obiectul contractului anulat, astfel încât simpla susţinere că activitatea a suferit pierderi nu este susţinută.
Mai mult, din toate dovezile, susţineri ale expertului şi postări publice pe reţele de socializare, rezultă că pârâta a avut o activitate continuă şi netulburată.
În finalul cererii de recurs, s-a arătat că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate de către chemata în garanţie, nu a ţinut cont de faptul că aceasta a formulat obiecţiuni la care expertul a răspuns evaziv, fără a răspunde efectiv la obiecţiunile respective.
Înalta Curte constată că, prin criticile prezentate în memoriul de recurs privind raportul de expertiză efectuat în cauză de domnul expert D., recurenta nu combate raţionamentul instanţei de apel.
Reiterarea prin cererea de recurs a situaţiei de fapt şi a nemulţumirilor legate de împrejurarea că expertul a înţeles să răspundă lacunar la obiecţiunile formulate, astfel încât la momentul soluţionării cauzei, instanţa de fond a avut în vedere valori mult mai mari decât cele pe care raportul de expertiză trebuia să le cuprindă în realitate, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, deoarece nu au fost relevate critici de nelegalitate punctuale împotriva hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, din perspectiva motivelor de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 din acelaşi cod.
Simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica conform art. 306 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 dacă ele reprezintă critici ale raţionamentului judiciar, nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Nici invocarea prevederilor art. 3041 din C. proc. civ. nu suplineşte omisiunea de a indica motivele de recurs reprezentate ca nişte critici efective îndreptate împotriva deciziei atacate, întrucât aceste prevederi legale autorizează instanţa de recurs să examineze cauza sub toate aspectele numai dacă a fost sesizată cu o cerere de recurs ce respectă dispoziţiile art. 3021 din C. proc. civ. de la 1865.
Aşadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-pârâtă A. S.R.L. privind nulitatea recursului.
În lipsa unor motive de recurs, chiar şi de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia şi va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI împotriva deciziei civile nr. 186/LP din 16 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.
În temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 298 şi art. 316 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va obliga recurenta-chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI la plata sumei de 7.078,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI împotriva deciziei civile nr. 186/LP din 16 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.
Obligă recurenta-chemată în garanţie UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SEIMENI la plata sumei de 7.078,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.