Admissibility of constitutional review regarding statutory limits on civil revision based on intra-community judgments

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, în dosarul nr. x/2022, s-au respins cererile de înscriere în fals formulate de apelantul A.; s-au respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional şi legal pentru intimata B. S.R.L., ca nefondate; s-a respins cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata B. S.R.L., ca nefondată; s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de apelantul A. de suspendare a judecării apelului, până la soluţionarea dosarelor civile nr. x/2019, nr. y/2019; s-au respins cererile formulate de apelantul A., de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor probleme de drept, ca inadmisibile; s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ca inadmisibilă; s-a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 749 din 27 iunie 2023 a Tribunalului Constanţa, în contradictoriu cu intimaţii C. şi B. S.R.L., ca nefondat; apelantul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 6.287,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocaţial redus).

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabilesc condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unui text legal, acestea fiind următoarele: dacă textul se află în vigoare (sintagma în vigoare acoperind inclusiv situaţia normelor care continuă să îşi producă efectele şi după ieşirea din vigoare, ipoteză regăsită în cauză, în condiţiile în care litigiul se judecă conform vechiul C. proc. civ.), dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă norma legală nu a fost declarată anterior neconstituţională.

Motivând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apelantul-revizuent a invocat exclusiv aspecte ce converg către încadrarea, în cadrul litigiilor ce evocă fondul (condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire reglementată prin prevederile art. 322 ce vizează hotărârile ce pot face obiectul revizuirii) inclusiv a soluţiilor dispuse asupra excepţiilor procesuale şi procedurale.

Or, Curtea de Apel Constanţa a constatat că soluţia primei instanţe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, ce a format obiectul apelului, nu a fost pronunţată prin raportare la eventuala neîndeplinire a condiţiei ca hotărârea revizuită să nu fi evocat fondul, astfel că dispoziţia legală vizată de excepţia de neconstituţionalitate (prin raportare la motivele expres indicate de apelant) nu are nicio legătură cu modul de soluţionare a cauzei.

Nefiind, aşadar, îndeplinită condiţia cumulativ reglementată prin prevederile legale enunţate anterior, instanţa de apel a ajuns la concluzia că se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibilă.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, petentul A. a declarat recurs, în termenul legal.

La data de 26 martie 2025, recurentul a transmis la dosar motivele de recurs, prin care a arătat că instanţa învestită cu cererea sa de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate, ci numai asupra pertinenţei invocării acesteia; astfel, a susţinut că sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

În prealabil, a afirmat că motivarea recursului a fost efectuată în termenul legal şi că, în ipoteza în care se va aprecia contrariul, acesta înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 şi art. 306 din C. proc. civ. de la 1865 coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a arătat că nu sunt aplicabile normele care reglementează calea de atac a recursului din C. proc. civ., astfel că se impune dezlegarea problemei de drept conform art. 519 din C. proc. civ., mai exact, a normelor C. proc. civ. cu privire la recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, a menţionat că instanţa s-a pronunţat, prin hotărârea recurată, în sensul respingerii cererii de sesizare, fără să pună în discuţie excepţia de neconstituţionalitate şi fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme a ales să respingă această cerere de sesizare invocând doar faptul că "dispoziţia legală vizată de excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apelant nu are legătură cu soluţionare cauzei".

Autorul demersului judiciar a înţeles să critice aprecierea instanţei de fond, având în vedere următoarele motive:

Prin faptul că instanţa de judecată a decis că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât această competenţă de a respinge, ca inadmisibilă, excepţia aparţine Curţii Constituţionale - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865 ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;").

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2);"), recurentul a susţinut faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la forma pe care o poate îmbrăca o excepţie invocată într-un litigiu aflat în curs de soluţionare.

Potrivit recurentului, instanţa trebuia să creeze un dosar asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi să pună în discuţia părţilor excepţia de neconstituţionalitate invocată.

O altă critică vizează faptul că instanţa învestită cu judecarea cererii sale de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate, ci doar asupra pertinenţei invocării acesteia, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;").

În continuare, autorul căii de atac a evocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia revizuirii, subliniind că revizuirea este o cale de atac ce are ca scop reanalizarea situaţiei de fapt care ar rezulta din înscrisuri noi sau contradictorii de care instanţa iniţială nu a avut cunoştinţă la momentul pronunţării hotărârii atacate.

A mai arătat că, în speţă, după pronunţarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situaţia de fapt reţinută de instanţa care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanţe civile şi penale atât din România, cât şi din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilităţii atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunţate în cele 3 grade de jurisdicţie îngrădeşte dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 şi ale art. 24 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanţelor intracomunitare care constată altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

Totodată, a susţinut faptul că dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituţionale, întrucât norma contestată este imprevizibilă şi neclară raportat la hotărârile şi ordonanţele penale ale instituţiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanţelor naţionale, încălcând textele de lege enunţate mai sus.

Sub acest aspect, a arătat că după împlinirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 340 C. proc. pen., se bucură de autoritate de lucru judecat, context faţă de care aceasta este asimilată hotărârilor judecătoreşti.

A mai precizat că textul de lege este neconstituţional şi în contextul în care legiuitorul, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, nu a extins norma legală şi la hotărârile intracomunitare, în prezent aceasta nu face nicio referire la acestea sau la cele penale, împrejurare faţă de care revizuirea în baza acestora nu este posibilă, instanţele care le pronunţă nefiind egale în grad cu instanţele naţionale.

Recurentul consideră că admiterea cererii se impune şi din perspectiva faptului că orice cerere de revizuire formulată de recurent şi întemeiată pe decizii ale instanţelor penale sau civile pronunţate de instanţe intracomunitare sunt respinse ca inadmisibile pe motiv că art. 322 C. proc. civ. nu vizează asemenea hotărâri. Or, acest aspect contravine scopului pentru care calea de atac a revizuirii a fost instituită, acela de a îndrepta erorile de fapt şi a restabili adevărul în cauză.

Pentru toate aceste argumente, a apreciat că decizia recurată are la bază interpretarea greşită a legii, sens în care se impune admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în ceea ce priveşte încheierile penale sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanţelor intracomunitare, precum şi hotărârile contradictorii civile ale altor instanţe intracomunitare sau încheieri penale ale instanţelor naţionale. A mai afirmat că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior asupra chestiunii sesizate prin excepţia de neconstituţionalitate.

Sub un alt aspect, a arătat că art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 este neconstituţional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere şi hotărârile sus-arătate, iar textul de lege este incident în dosarul disjuns din prezenta cauză şi trimis instanţei supreme spre soluţionare.

În final, recurentul A. a menţionat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală şi netemeinică prin prisma faptului că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condiţiilor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a unui act normativ sau de control al conformităţii legale al acestuia cu prevederile Constituţiei României.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzută de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Recurentul din prezenta cauză a susţinut faptul că, după pronunţarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situaţia de fapt reţinută de instanţa care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanţe civile şi penale atât din România, cât şi din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilităţii atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunţate în cele 3 grade de jurisdicţie îngrădeşte dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 şi ale art. 24 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanţelor intracomunitare care constată altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

A mai arătat că dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituţionale, întrucât norma contestată este imprevizibilă şi neclară raportat la hotărârile şi ordonanţele penale ale instituţiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanţelor naţionale, încălcând textele de lege enunţate mai sus.

Înalta Curte constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu produce un efect direct şi util în procesul în care excepţia a fost invocată, s-a făcut în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiţiei ca sesizarea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Această condiţie este esenţială pentru justificarea admiterii de către instanţa de judecată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar verificarea legăturii dintre excepţie şi soluţionarea cauzei nu s-a limitat la identificarea unei simple tangenţe a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rol, ci au fost luate în calcul elementele concrete ale cauzei.

Pentru a admite însă cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa, în faţa căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional şi nici cu aspecte de interpretare a dispoziţiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentului.

Instanţa de apel a analizat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma unei admiteri a excepţiei şi a constatat că soluţia primei instanţe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, ce a format obiectul apelului, nu a fost pronunţată prin raportare la eventuala neîndeplinire a condiţiei ca hotărârea revizuită să nu fi evocat fondul, astfel că dispoziţia legală vizată de excepţia de neconstituţionalitate (prin raportare la motivele expres indicate de apelant) nu are nicio legătură cu modul de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte motivul invocat de recurent cu referire la analiza instanţei de apel care nu trebuia să se substituie Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat.

Astfel, se constată că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu a verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei.

Înalta Curte reţine că în considerentele deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanţa a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care în mod just a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Aşa cum s-a arătat, controlul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a făcut exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 147/1992, care stabilesc limitele cercetării, judecata vizând strict verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor anterior menţionate.

Sub un alt aspect, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanţa a soluţionat, prin decizie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi avea obligaţia de a crea un dosar asociat în acest sens.

Potrivit recurentului, în mod nelegal şi neprocedural, judecătorii cauzei nu au constituit un dosar asociat, având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cursul apelului.

Înalta Curte înlătură această critică, întrucât, chiar dacă a pronunţat o decizie prin care a soluţionat, la acelaşi termen de judecată, mai multe cereri formulate de apelant, cât şi solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, pronunţându-se şi cu privire la apelul exercitat în cauză, Curtea de Apel Constanţa a indicat în mod distinct calea de atac ce putea fi declarată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi termenul de exercitare a ei; ca atare, modul de soluţionare a acestor cereri nu a cauzat nicio vătămare recurentului.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede, la art. 29 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, că dacă excepţia este inadmisibilă, instanţa respinge motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În conformitate cu art. 97 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254/27.12.2022, "cererile nou-intrate care privesc un dosar deja înregistrat în ECRIS nu vor fi înregistrate cu număr nou de dosar, dacă au unul din următoarele obiecte: 3. excepţie de neconstituţionalitate".

Totodată, alin. (4) al aceluiaşi regulament stabileşte că "în cazul declarării unei căi de atac împotriva soluţiei pronunţate asupra cererilor prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul declarării unor căi de atac împotriva altor tipuri de încheieri pronunţate înainte de soluţionarea cauzei se creează dosar asociat la momentul declarării căii de atac, dacă acesta nu s-a format la momentul înregistrării cererii".

Interpretarea textelor de lege relevă că formarea dosarului asociat aferent unei cereri care are ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate se poate realiza chiar şi ulterior soluţionării acesteia, în momentul declarării căii de atac împotriva hotărârii date acesteia.

În speţă, soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a realizat în cadrul dosarului nr. x/2022, iar soluţia a fost dată în cuprinsul deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, prin care Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat asupra mai multor cereri formulate de apelant şi asupra apelului.

Într-adevăr, judecata cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu s-a realizat conform textelor de lege evocate în ceea ce priveşte crearea unui dosar asociat, însă această împrejurare nu este de natură a anula actul jurisdicţional atacat, de vreme ce încălcarea normelor legale nu a produs părţii recurente vreo vătămare.

Solicitarea apelantului A. de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost efectiv examinată şi soluţionată în acord cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate.

Contrar susţinerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei recurate au fost analizate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a apreciat cu justeţe că autorul excepţiei nu a formulat veritabile critici de neconstituţionalitate, ci şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii şi pentru situaţia în care se invocă contradictorialitatea unei hotărâri judecătoreşti civile cu o ordonanţă penală sau hotărâre penală.

O altă critică vizează nemotivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte reaminteşte că exigenţele motivării presupun nu ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei.

Verificând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte subliniază că obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale -, şi se impune ca o garanţie de legalitate a raţionamentului instanţei, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să reflecte împrejurarea că instanţa a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost deduse judecăţii, în condiţiile şi termenii legii.

Transpunând aceste exigenţe în examenul de legalitate de faţă, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esenţiale ale cauzei, reţine că raţionamentul instanţei este suficient pentru a justifica dispoziţia acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865. Astfel, în analiza efectuată asupra oportunităţii sesizării instanţei de contencios constituţional a avut în vedere condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care raportate la motivele indicate de petent în susţinerea cererii sale şi la elementele cauzei deduse judecăţii, au condus instanţa la concluzia că textele de lege contestate nu au nicio influenţă asupra soluţionării cauzei.

Decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi permit părţii să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte conchide în sensul că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează şi răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de sesizare, astfel încât va fi înlăturat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Instanţa supremă va înlătura şi motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, constatând că acesta a fost invocat formal, câtă vreme lipsesc critici concrete referitoare la denaturarea actului juridic dedus judecăţii.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 225/LP. din 28 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.