Admissibility of civil revision based on a criminal closure order as a new document under Art. 322(5) CPC

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 29.11.2011 sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea pârâtului din cadrul societăţii C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la sumele cuvenite pârâtului asociat, reprezentând valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu o pot stabili de comun acord, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 116/21.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a dispus excluderea pârâtului din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului şi a respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; totodată, a respins cererea reconvenţională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia.

Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 12.02.2021, B. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2/11.01.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva sentinţei civile nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 04.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 vizând sentinţa civilă nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă şi formare unui nou dosar, cauza fiind înregistrată pe rolul aceleiaşi secţii a Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2022.

În esenţă, prin cererea de revizuire, titularul său a solicitat anularea sentinţei civile anterior menţionate susţinând că este potrivnică ordonanţei emise de Parchetul Berlin la 12.01.2021 în dosarul 277 Js 4795/20. Prin notele de şedinţă depuse la dosar la 27.01.2023, revizuentul a contestat calitatea de reprezentant a pretinsului administrator al societăţii intimate şi lipsa consimţământului acesteia referitor la mandatarea apărătorilor săi, a invocat lipsa calităţii de reprezentant a apărătorilor intimatului A. şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant a acestora, având în vedere că împuternicirea avocaţială este emisă în temeiul unui contract de asistenţă juridică nul de drept, solicitând anularea actelor de procedură formulate de pretinşii apărători. Totodată, a formulat cerere de înscriere în fals faţă de împuternicirea avocaţială depusă la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 27/LP/24.05.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii actelor de procedură, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorilor intimatului, cererea de înscriere în fals şi cererea de suspendarea a judecăţii cauzei formulate de B., şi, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, obligând revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare, curtea de apel a reţinut că ordonanţa penală pretins potrivnică sentinţei civile atacate a fost pronunţată ulterior hotărârii vizate prin prezenta cale extraordinară de atac, iar cererea de revizuire care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016 a Curţii de Apel Constanţa (dosar nr. x/2011), formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimaţii A. şi societatea C. S.R.L.; revizuentul a fost obligat la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 9.658,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat).

Împotriva sentinţei civile pronunţate asupra revizuirii, recurentul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021*, la data de 26 iunie 2025.

În motivare, recurentul a arătat că încheierea penală nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, se bazează pe un act care se afla pe rolul Parchetului înainte ca decizia de excludere a recurentului să rămână definitivă şi irevocabilă, mai exact, anterior terminării dosarului civil. Dosarul penal se afla pe rol din anul 2016, aşa cum rezultă din numărul de dosar (18/P/2016).

Astfel, toate argumentele instanţei civile pentru care recurentul a fost exclus încep "să se evapore" prin deciziile instanţelor penale la care a fost nevoit să apeleze în lipsa unui proces echitabil, în ceea ce priveşte aflarea adevărului.

Aşa cum rezultă şi din încheierea penală definitivă menţionată mai sus, banii au fost în întregime predaţi ca mită către autorităţile locale, contrar celor reţinute de instanţa civilă.

Deşi conţinutul încheierii penale pe care recurentul şi-a fundamentat cererea de revizuire statua o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa civilă, prin decizia nr. 2/2017, iar revizuirea este o cale de atac în retractare menită să determine aflarea adevărului evocând fondul, instanţa de judecată, analizând cererea de revizuire, a reţinut doar faptul că instanţa penală a respins pretenţiile revizuentului faţă de A., fără a valorifica considerentele acestei hotărâri, care statuează asupra situaţiei de fapt învederate de către revizuent şi în raport de care a fost formulată cererea de revizuire.

Cu alte cuvinte, în analiza îndeplinirii condiţiilor de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, existenţa unui înscris nou, chiar dacă este vorba de o hotărâre pronunţată de o instanţă, recurentul-revizuent apreciază că instanţa era ţinută să analizeze conţinutul integral al înscrisului, iar nu soluţia de respingere a pretenţiilor revizuentului, pentru că, într-o atare situaţie, motivul de revizuire ar fi fost cel reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, existenţa unor hotărâri potrivnice.

Or, cererea de revizuire nu a vizat un înscris nou care stabilea o altă cotă de participare a revizuentului sau a autorului său la capitalul social al societăţii intimate, ci aspecte care demonstrau faptul că revizuentul nu a fraudat societatea intimată din care instanţa a pronunţat soluţia de excludere, câtă vreme prin încheierea penală ce a fost invocată ca şi înscris nou este explicat, într-un mod lipsit de echivoc, circuitul banilor în firmă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea este supusă casării "când s-a încălcat autoritatea lucrului judecat".

În cazul de faţă, prin încheierea penală definitivă nr. 178/23.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a constatat o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţele civile în decizia nr. 2/2016, care a stat la baza excluderii reclamantului din societate. Această încheiere confirmă că banii ridicaţi de reclamant nu au fost folosiţi în scop personal; stabileşte că fondurile respective au fost parte a unui circuit de dare de mită, iniţiat de ceilalţi asociaţi; demontează fundamentul reţinut în hotărârea civilă, respectiv că revizuentul ar fi prejudiciat societatea.

Astfel, instanţa de fond care a analizat cererea de revizuire a refuzat să acorde efect juridic autorităţii de lucru judecat a încheierii penale definitive, încălcând dispoziţiile art. 1201 din C. civ. de la 1864 şi jurisprudenţa constantă potrivit căreia o hotărâre definitivă (chiar penală) produce efecte de autoritate în civil, dacă statuează asupra unei situaţii de fapt esenţiale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea este supusă casării "când este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Decizia atacată - care respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă - este lipsită de temei legal deoarece analizează doar soluţia (respingerea plângerii), nu şi considerentele esenţiale ale încheierii penale invocate, care stabilesc contrariul faţă de cele reţinute în decizia civilă nr. 2/2016.

De asemenea, instanţa ignoră că potrivit art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ. revizuirea este admisibilă chiar dacă înscrisul nou (în speţă, încheierea penală) nu conduce la o soluţie favorabilă revizuentului în acea cauză, ci doar dacă este de natură să schimbe soluţia în dosarul ce face obiectul revizuirii.

Astfel, instanţa interpretează restrictiv dispoziţiile legale privitoare la încheierile penale ca "înscrisuri noi", în contradicţie cu jurisprudenţa care admite că şi o încheiere penală definitivă, chiar dacă nu dispune trimiterea în judecată, poate constitui temei de revizuire, dacă este relevantă în fondul cauzei civile.

În practica judiciară s-a statuat că revizuirea este admisibilă atunci când se descoperă fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Aceste fapte sau împrejurări pot include probe noi sau hotărâri penale definitive care stabilesc o situaţie de fapt diferită de cea reţinută în hotărârea civilă.

Prin urmare, o încheiere penală definitivă care stabileşte o situaţie de fapt contrară celei reţinute în hotărârea civilă poate constitui un temei de revizuire, chiar dacă nu dispune trimiterea în judecată, dacă este de natură să influenţeze soluţia pronunţată în cauza civilă.

Această omisiune constituie o aplicare greşită a legii care impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a mai susţinut faptul că potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea este supusă casării şi când nu a fost motivată".

Astfel, a arătat că orice decizie de respingere a cererii de revizuire trebuie să conţină, pe lângă soluţie, şi motivarea completă, astfel încât părţile să înţeleagă de ce instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate.

Curtea de Apel Constanţa, în cuprinsul sentinţei civile nr. 67/2025, nu a analizat în mod efectiv întregul conţinut al încheierii penale invocate, ci a reţinut sumar că "s-a respins plângerea". Instanţa de revizuire nici nu a explicat de ce elementele "noi" de fapt, tocmai cele relevate de încheierea penală, nu pot schimba soluţia pe fond.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Constanţa s-a limitat la a menţiona faptul că încheierea nu poate reprezenta un înscris nou, fără să prezinte raţionamentul de fond (cum ar fi să explice punctual: a) de ce rezultatele anchetei penale nu afectează autoritatea hotărârii civile din anul 2016; b) cum ar fi fost afectat, în teorie, fondul procesului civil dacă s-ar lua în considerare "stabilirea circuitului banilor" din dosarul penal etc.).

Prin urmare, hotărârea de respingere a cererii de revizuire a devenit vulnerabilă la o critică de tip "lipsă/insuficienţă motivare", adică exact textul de la art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea este supusă casării când nu a fost motivată sau când motivarea este insuficientă, astfel încât părţile nu pot înţelege raţionamentul instanţei".

Curtea de Apel Constanţa a dispus respingerea cererii de revizuire "ca inadmisibilă", fără a analiza în mod detaliat şi complet considerentele cuprinse în încheierea penală definitivă nr. 178/23.04.2021, care relevă o situaţie de fapt diametral opusă celei reţinute în decizia civilă nr. 2/11.01.2016.

Din cuprinsul hotărârii de respingere a cererii de revizuire lipsesc raţionamentul juridic (prin care instanţa ar fi arătat de ce consideră că încheierea penală nu afectează motivele de excludere din societate) şi o analiză punctuală a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 (care permit revizuirea pe bază de înscrisuri noi, inclusiv hotărâri penale), coroborată cu jurisprudenţa stabilă potrivit căreia orice hotărâre penală definitivă are autoritate de lucru judecat cu privire la faptele stabilite (chiar dacă nu s-a dispus trimiterea în judecată).

Prin urmare, recurentul apreciază că hotărârea instanţei de revizuire este nelegală şi netemeinică, având în vedere că nu conţine motivarea necesară în sensul art. 279 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. de la 1865 (normă referitoare la obligativitatea unei motivări suficient detaliate), astfel încât trebuie casată sub acest aspect, în temeiul art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând motivele de recurs vizând hotărârea pronunţată asupra revizuirii, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 3, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul B. a invocat, subsumat celor trei motive de nelegalitate indicate, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, în opinia acestuia fiind îndeplinite cerinţele revizuirii impuse de această normă de drept.

Aşadar, autorul recursului consideră că instanţa de revizuire a constatat, în mod nelegal, caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;".

Într-un prim considerent, se reţine că, deşi în susţinerea demersului judiciar de faţă recurentul a invocat cazul de la pct. 3 al textului de lege precitat, din memoriul de recurs nu pot fi desprinse critici ce ar putea fi integrate ipotezei sesizate, autorul căii de atac neprezentând niciun argument care să releve nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

În această situaţie, acest motiv de casare nu va fi examinat.

Înalta Curte constată că recurentul a dezvoltat critici care vizează, în realitate, nemotivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

Înalta Curte reaminteşte că exigenţele motivării presupun nu ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei.

Verificând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte subliniază că obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale -, şi se impune ca o garanţie de legalitate a raţionamentului instanţei, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să reflecte împrejurarea că instanţa a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost deduse judecăţii, în condiţiile şi termenii legii.

Transpunând aceste exigenţe în examenul de legalitate de faţă, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esenţiale ale cauzei, reţine că raţionamentul instanţei este suficient pentru a justifica dispoziţia acesteia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, în analiza efectuată asupra admisibilităţii căii de atac în retractare, Curtea de Apel Constanţa a avut în vedere condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

S-a reţinut că revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar, ca înscrisuri noi încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinţei civile nr. 16/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa, în dosarul nr. x/2011 (prin care s-a admis, în parte, cererea principală având ca obiect excludere asociat şi s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., dispunându-se ca părţile sociale aparţinând pârâtului B. să revină celuilalt asociat - A.).

Instanţa de revizuire a constatat că încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2020, nu are nicio legătură cu cauza şi nici nu este în măsură să releve altă situaţie de fapt decât cea arătată prin hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Încheierea invocată de către revizuent drept înscris nou se află la filele x şi urm. din dosar. Prin aceasta a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului B. împotriva ordonanţei nr. 18/P/2016, emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa la data 09.03.2020, menţinută prin ordonanţa nr. 6/II - 2/2020 a Procurorului Şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul D.N.A.

Aşadar, soluţia este una de respingere a plângerii petentului împotriva soluţiei de clasare a cauzei privind infracţiunile de dare de mită, luare de mită şi abuz în serviciu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 290, art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen.

Curtea de Apel Constanţa a constatat că această încheiere a judecătorului de Cameră Preliminară nu relevă nimic şi nu are legătură cu societatea C. S.R.L. din care a fost exclus revizuentul B., urmare a sentinţei civile nr. 16/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2011, sentinţă menţinută prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 2/11.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire s-a solicitat.

Este evident că înscrisul la care face referire revizuentul nu îndeplineşte cerinţele art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2020, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu iniţiat în anul 2011 şi soluţionat definitiv în anul 2016.

Nu poate fi considerată nici un înscris reţinut de partea potrivnică, atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească şi nici măcar nu exista la momentul soluţionării cauzei în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită.

Chiar trecând peste aceste aspecte şi reţinând susţinerile revizuentului, conform cărora încheierea penală invocată ar putea fi considerată un "înscris nou", în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, s-a reţinut că prin încheierea penală invocată doar se respinge plângerea petentului împotriva soluţiei de clasare a cauzei privind infracţiunile de dare de mită, luare de mită şi abuz în serviciu, fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societăţii C. S.R.L., din care revizuentul a fost exclus, ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită. Nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire şi permit părţii să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte conchide în sensul că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează şi răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de revizuire, astfel încât va fi înlăturat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul a arătat că, potrivit acestui text, hotărârea este supusă casării "când s-a încălcat autoritatea lucrului judecat".

În realitate, motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865 poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul B. susţine faptul că instanţa de fond care a analizat cererea de revizuire a refuzat să acorde efect juridic autorităţii de lucru judecat a încheierii penale definitive, încălcând dispoziţiile art. 1201 din C. civ. de la 1864 şi jurisprudenţa constantă potrivit căreia o hotărâre definitivă (chiar penală) produce efecte de autoritate în civil, dacă statuează asupra unei situaţii de fapt esenţiale.

Contrar susţinerilor recurentului, Curtea de Apel Constanţa a analizat încheierea penală invocată drept "înscris nou" prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă din nou înaintea judecăţii, iar ca efect al autorităţii de lucru judecat, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect

De altfel, în acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se reţine în mod constant că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti nu mai pot fi rediscutate (cauza Brumărescu c. României).

Potrivit dispoziţiilor art. 1.201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."

Potrivit art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, nimeni nu poate fi chemat in judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte în faţa mai multor instanţe.

Din interpretarea textelor de lege rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi priveşte aceleaşi părţi.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica întrunirea triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, iar dacă se dovedeşte îndeplinită această cerinţă, dreptul la acţiune este considerat a fi definitiv stins, judecata celei din urmă acţiuni exercitate nemaiputând fi continuată.

Înalta Curte constată că recurentul a criticat hotărârea pronunţată în revizuire din perspectiva incidenţei, în cauză, a puterii de lucru judecat, însă acest argument nu vizează soluţia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în prezentul dosar.

Aceasta, deoarece, în dosarul de faţă, Curtea de Apel Constanţa a rămas învestită să soluţioneze doar cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, prin decizia civilă nr. 298 din 14 septembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa (dosar nr. x/2021), fiind declinată competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă reaminteşte că, în esenţă, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ar fi fost determinant pentru soluţia din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire.

Verificând respectarea acestor cerinţe, instanţa care a pronunţat decizia recurată a reţinut că încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2020, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu iniţiat în anul 2011 şi soluţionat definitiv în anul 2016.

De asemenea, a reţinut că nu poate fi considerată nici un înscris reţinut de partea potrivnică atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească şi nici măcar nu exista la momentul soluţionării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Aşadar, în mod corect instanţa de revizuire a statuat că înscrisul în discuţie trebuia să fi existat la data judecăţii, în anul 2016, deoarece numai în această situaţie s-ar fi putut pune în discuţie ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reţinut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta.

Totodată, sub aspectul caracterului determinant al "înscrisului nou", instanţa de revizuire a reţinut că prin încheierea penală invocată drept înscris nou doar se respinge, ca nefondată, plângerea petentului B. împotriva ordonanţei nr. 18/P/2016 emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa la data 09.03.2020, menţinută prin ordonanţa nr. 6/II - 2/2020 a Procurorului Şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul D.N.A., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societăţii C. S.R.L., din care acesta a fost exclus, ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită.

Curtea de Apel Constanţa a conchis în sensul că nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit ipotezei legale, nu orice înscris, chiar determinant în cauză, poate justifica cererea de revizuire, în acord cu cele statuate de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată, Înalta Curte reţine că admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea unor acte noi, ulterior judecăţii, ci şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Însă, cu toate că instanţa a analizat încheierea penală din perspectiva tuturor acestor condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, reţinând nu numai că nu era determinantă în cauza soluţionată prin hotărârea atacată cu revizuire, ci, în primul rând că aceasta nu exista la data hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, dar şi că, fiind o hotărâre judecătorească, nici nu putea fi considerată înscris reţinut de partea potrivnică, recurentul nu a criticat aceste considerente.

Or, având în vedere că, din modul în care este redactată cererea de recurs, recurentul pare a antama doar chestiunea referitoare la caracterul nedeterminant reţinut de instanţa de revizuire în privinţa încheierii penale, în lipsa unor critici care să vizeze întreaga argumentaţie a instanţei care a stat la baza respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, hotărârea atacată nu poate fi cenzurată.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Lipsa de temei legal vizează fie aplicarea unei norme juridice străine situaţiei de fapt, fie împrejurarea că hotărârii îi lipseşte fundamentul juridic, iar încălcarea sau aplicarea greşită a legii cuprinde cazurile în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a analizat condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, reţinând în mod corect faptul că încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2020, nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că examinarea criticilor prezentate de recurentul-revizuent B. nu a relevat incidenţa motivelor de casare invocate, astfel că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentului-revizuent în promovarea prezentului recurs şi, în raport cu solicitarea intimatei C. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, să oblige recurentul-revizuent la plata către intimată a sumei de 5.566,91, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reţine că dovada cheltuielilor de judecată s-a făcut prin prezentarea facturii fiscale nr. x/29.10.2025, în care se menţionează prezentul dosar şi faza procesuală a recursului, precum şi a ordinului de plată electronic, care atestă achitarea sumei indicate în factură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei civile nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi.

Obligă recurentul-revizuent B. la plata sumei de 5.566,91 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2025.