Negative jurisdictional conflict resolved by assigning competence to the tribunal at the secondary seat of the employer’s non-juridical subdivision for labor liability claim.

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 19 august 2024, sub nr. de dosar x/2024, reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ ARGEŞ, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 89.511,68 RON (T.V.A. inclus), reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat prin delicte silvice.

Prin sentinţa civilă nr. 1402/2025 din 15 aprilie 2025, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, instanţa a arătat că, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul, după caz.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti, str. x A.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 269 Codul muncii, precum şi faptul că sediul reclamantei este în Municipiul Bucureşti, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze.

A mai reţinut instanţa că, potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 229/2009, Romsilva are în structura sa unităţi fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2, printre care se regăseşte şi Direcţia Silvică Argeş, şi unităţi cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3.

A conchis instanţa că, în determinarea competenţei, nu prezintă relevanţă faptul că acţiunea introductivă a fost formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Argeş, direcţie al cărei sediu este în Municipiul Piteşti, ci trebuie avut în vedere sediul reclamantei (unitate angajatoare).

Prin sentinţa civilă nr. 6087 din 23 octombrie 2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat cauza şi s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă.

Referitor la competenţa materială procesuală şi teritorială, potrivit dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ. conflictele de muncă se judecă, în primă instanţă, de tribunale, iar conform prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Astfel, în cazul în care litigiul este demarat de angajator, competenţa teritorială de soluţionare a litigiului revine instanţei de la sediul acestuia din urmă, sediu unde, în majoritatea situaţiilor, se află şi locul de muncă al salariatului.

A mai arătat instanţa că angajatorul pârâtului este chiar Direcţia Silvică Argeş - subunitate fără personalitate juridică, reclamanta din prezenta cauză, cu sediul în Municipiul Piteşti.

Deşi în cererea de chemare în judecată se specifică că acţiunea este formulată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Argeş, o entitate cu personalitate juridică nu poate fi reprezentată de o subunitate fără personalitate juridică.

Astfel, în realitate, cererea nu putea fi formulată decât de Direcţia Silvică Argeş (unitate fără personalitate juridică), prin intermediul societăţii mamă - Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, care are calitatea de reprezentant legal al subunităţii fără personalitate juridică.

În acest sens, din împuternicirile nr. 124/G.M. din 05.01.2022 şi nr. 10465/M.D.S. din 05.09.2024, reiese faptul că intenţia reală a mandantului, Directorul General al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, a fost aceea de a împuternici directorii de subunităţi, denumite Direcţii Silvice, pentru a exercita acţiuni în instanţă, în numele acestuia.

Astfel, se deduce că, în executarea mandatului astfel acordat, Directorul Direcţiei Silvice Argeş a preluat, prin delegare, o serie de atribuţii ce îi reveneau Directorului General al societăţii mamă, urmând a exercita şi astfel de acţiuni, de genul celei ce formează obiectul cauzei pendinte.

Chiar dacă Direcţia Silvică Argeş - dezmembrământ fără personalitate juridică - nu poate să stea în judecată singură, ci doar prin reprezentantul său - Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva - societatea mamă, aceasta nu înseamnă că, în speţă, competenţa litigiului va fi determinată de sediul societăţii reprezentante, întrucât, ca regulă generală, competenţa nu este atrasă de sediul sau domiciliul mandatarului.

Cum în litigiile de muncă, atunci când cererea este formulată de angajator, funcţionează o competenţă exclusivă determinată de sediul societăţii reclamante, instanţa a apreciat că, în cauza pendinte, competenţa aparţine Tribunalului Argeş, întrucât aceasta este instanţa în circumscripţia căreia se află sediul reclamantului - Direcţia Silvică Argeş.

Acest sediu, de altfel, reprezintă un sediu secundar al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, conform dispoziţiilor art. 227 C. civ., care stabilesc că "(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Coroborând aceste dispoziţii legale cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, instanţa a concluzionat că noţiunea de "sediu", menţionată în cuprinsul art. 269 alin. (2) Codul Muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale/subunităţi, textul legal neputând fi interpretat restrictiv, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la sediul principal al reclamantului.

S-a mai reţinut că, prin reglementarea dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, s-a dorit apropierea judecării litigiilor de muncă de locul unde salariatul îşi are domiciliul sau îşi desfăşoară efectiv activitatea, ultimul loc fiind, de cele mai multe ori, şi cel în care se află sediul angajatorului, fie el principal sau secundar.

Or, în cauza dedusă judecăţii, salariatul-pârât nu are domiciliul în Bucureşti, nu lucrează în Bucureşti, în această localitate fiind doar sediul principal al companiei-mamă Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva.

Pârâtul are calitatea de angajat al Direcţiei Silvice Argeş şi, atât cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, contractul individual de muncă al pârâtului, fişa postului pârâtului, precum şi toate celelalte acte depuse la dosar sunt întocmite de Direcţia Silvică Argeş, fiind semnate de reprezentantul legal al acestei entităţi. De asemenea, faptele pretins cauzatoare de prejudicii ale salariatului nu s-au produs în Bucureşti, ci în jud. Argeş.

În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamanta nu are personalitate juridică, instanţa a reţinut că acest aspect este irelevant din perspectiva stabilirii competenţei teritoriale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 18 noiembrie 2025.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Argeş şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu ce are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului reclamantei, având natura unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, forma în vigoare la data sesizării instanţei, " (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Procedând la verificarea cererii de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Argeş, aceasta, deşi pare a fi formulată de societatea mamă cu sediul în Bucureşti, este, de fapt, formulată de DIRECŢIA SILVICĂ ARGEŞ, prin societatea mamă - REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA.

În acest sens, din împuternicirile nr. 124/G.M. din 05.01.2022 şi nr. 10465/M.D.S. din 05.09.2024 aflate la dosarul cauzei, reiese faptul că intenţia reală a mandantului, Directorul General al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, a fost aceea de a împuternici directorii de subunităţi, denumite Direcţii Silvice, pentru a exercita acţiuni în instanţă, în numele acestuia.

Notează Înalta Curte că acţiunea nu poate fi analizată independent de actul de mandatare - împuternicirile nr. 124/G.M. din 05.01.2022 şi nr. 10465/M.D.S. din 05.09.2024 -, din cuprinsul cărora reiese că societatea mamă urma să fie reprezentată în astfel de litigii de Directorul General Regional al subunităţii sale, care nu este altceva decât un dezmembrământ al societăţii mamă ce deţine, astfel, şi sedii cu caracter secundar.

Înalta Curte arată că, din dispoziţiile art. 227 alin. (2) din C. civ., "În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru", coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, se deduce că noţiunea de "sediu", menţionată în cuprinsul acestor ultime dispoziţii legale, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale/subunităţi, textul legal neputând fi interpretat restrictiv, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la sediul principal al reclamantului.

În altă ordine de idei, instanţa supremă subliniază că normele de procedură referitoare la competenţă oferă o dezlegare pentru ipoteza existenţei unui sediu secundar, soluţie care poate fi preluată prin analogie şi pentru ipoteza din speţa de faţă, în demersul de interpretare a sintagmei "sediul reclamantului" de care norma specială leagă competenţa teritorială de primă instanţă. Astfel, în situaţia unui pârât - persoană juridică de drept privat, care are dezmembrăminte fără personalitate juridică - dispoziţiile art. 109 din C. proc. civ. stabilesc că "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

În acest context, nu există vreo raţiune pentru care în interpretarea normei speciale din legislaţia muncii care stabilesc competenţa primei instanţe în funcţie de sediul reclamantului, să nu fie avute în vedere şi eventualele sedii secundare ale acestuia, mai ales în situaţia în care litigiul priveşte fapte petrecute la acest sediu iar acţiunea este exercitată de către reprezentanţii dezmembrământului de la acel sediu secundar.

Această concluzie se impune şi în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul - fost salariat al reclamantei DIRECŢIA SILVICĂ ARGEŞ, aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii introductive, iar raţiunea normei speciale de stabilire a competenţei teritoriale la sediul reclamantului a fost tocmai aceea de a nu depărta litigiul de locul în care părţile raportului juridic locuiesc/îşi au sediul şi, de regulă, îşi derulează raportul de muncă.

Existând, aşadar, raporturi juridice de muncă derulate pe raza sediului acestui dezmembrământ, şi apreciind că prin noţiunea de sediu trebuie înţeles nu doar sediul principal ci şi sediile secundare ale persoanei juridice, în măsura în care raportul juridic dedus judecăţii izvorăşte din acte sau fapte săvârşite la acest sediu secundar şi în legătură cu activitatea dezmembrământului care funcţionează la acel sediu sedundar, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia îşi are sediul subunitatea la care a activat pârâtul.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.