Annulment of arbitral award for procedural violations quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare ce a format obiectului dosarului ICC nr. x/HBH, antreprenorul a solicitat tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata către reclamant a valorii lucrărilor de remediere în cuantum total de 36.839.782,85 RON, a sumei de 1.579.604,92 RON, reprezentând avansul nerecuperat de către reclamant, astfel cum s-a stabilit prin decizia C.A.D., a valorii totale a membranelor geotextile, în cuantum de 1.779.069,26 RON, astfel cum s-a stabilit prin decizia C.A.D., la plata T.V.A. pentru sumele menţionate la punctele anterioare. S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale stabilite la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 8 puncte procentuale: a) pentru prejudiciul cauzat beneficiarului de către antreprenor, reprezentând totalul lucrărilor necesare pentru remedierea lucrărilor neconforme executate de antreprenor pe parcursul executării acordului contractual, respectiv pentru suma de 36.839.782,85 RON, de la data hotărârii arbitrale finale până la plata efectivă efectuată de pârâtă către reclamant; b) pentru suma de 1.579.604,92 RON, reprezentând avansul plătit de către beneficiar antreprenorului şi care nu a putut fi recuperat prin mecanismul prevăzut de acordul contractual, de la data rezilierii acordului contractual de către antreprenor şi până la plata efectivă realizată de pârâtă către reclamant; c) pentru suma de 1.779.069,26 RON, reprezentând valoarea membranelor geotextile, de la data raportului de evaluare a lucrărilor şi până la plata efectivă efectuată de pârâtă către reclamantă. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata a 50% din totalul costurilor suportate de către beneficiar C. proc. civ..A.D., dobânda legală de la data deciziei C.A.D. şi până la plata efectivă efectuată de către pârâtă către reclamant, precum şi obligarea pârâtei la plata costurilor suportate în legătură cu arbitrajul, plus dobânda legală stabilită la rata de referinţă a Băncii Naţionale a României, de la data hotărârii arbitrale finale şi până la plata efectivă.

La 23 mai 2023 s-a desfăşurat audierea în cadrul căreia părţile au susţinut punctele de vedere cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin hotărârea arbitrală finală din 24 august 2023, au fost respinse pretenţiile reclamantului, astfel cum au fost formulate la punctele I)-V). A fost admisă parţial cererea reclamantului de recuperare a 50% din costurile suportate de beneficiar pentru procedura C.A.D. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 50% din remuneraţia C.A.D. suportată de acesta, plus dobânda legală la această sumă, începând de la data deciziei C.A.D. până la efectuarea plăţii şi a fost respinsă cererea privind suma rămasă. A fost respinsă cererea reclamantului de recuperare a costurilor acestui arbitraj, fiind admisă parţial cererea pârâtei de recuperare a cheltuielilor de arbitraj şi obligat reclamantul să plătească pârâtei sumele de 85.000 USD, 20.000 USD şi 2.580 RON, reprezentând cheltuieli de arbitraj, la care se adaugă dobânda la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României, de la data notificării hotărârii şi până la efectuarea plăţii. Au fost respinse pretenţiile cu privire la celelalte cheltuieli de arbitraj ramase, precum şi alte cereri şi pretenţii ale părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 15 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal a instanţei şi s-a declinat în favoarea secţiei a II-a Civile competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea hotărârii arbitrale finale pronunţate de arbitrul unic la data de 24 august 2023 în dosarul nr. x/HBH.

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 608 şi art. 613 C. proc. civ., instanţa a respins cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulate de către reclamantul JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, în parte ca lipsită de interes, cu privire la criticile fundamentate pe temeiul dispoziţiilor art. 13, art. 14 şi art. 15 Cod procedură civilă şi în rest ca nefondată, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei.

Prin decizia nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admis recursul declarat de către recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, a fost casată sentinţa civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, în contradictoriu cu pârâta ASOCIEREA A. S.R.L. - B. - C. S.R.L., prin liderul asocierii A. SPA, având ca obiect anularea hotărârii arbitrale finale pronunţate de către arbitrul unic la data de 24 august 2023 în dosarul ICC nr. x/HBH.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ a formulat recurs, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură (motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), nu cuprinde motivele pe care se întemeiază argumentele privind încălcarea principiilor imperative de drept procesual (motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă) şi încalcă limitele puterii judecătoreşti (motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

În susţinerea primului motiv de casare invocat, recurentul invocă încălcarea normele procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1) şi art. 613 alin. (3) lit. a) şi b) din C. proc. civ.

Totodată, potrivit recurentului, soluţia de respingere a motivului acţiunii în anulare nu cuprinde nicio motivare cu privire la argumentele sale privind încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor imperative reglementate de art. 13, art. 14 şi art. 15 din C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii şi principiul oralităţii; instanţa de fond, în rejudecare, efectuând o aplicare greşită a prevederilor art. 501 alin. (3) şi art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici, recurentul arată că prin ordinul procedural nr. 2 din data de 6 aprilie 2023, arbitrul unic a stabilit desfăşurarea unei audieri în vederea expunerii orale de către părţi strict a argumentelor cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin ordinul procedural nr. 3 din data de 11 mai 2023, arbitrul unic a aprobat programul desfăşurării şedinţei arbitrale, acesta vizând exclusiv discutarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurentul arată că arbitrul unic a bifurcat procedura arbitrală, punând în discuţia părţilor, cu prioritate, excepţia invocată de pârâtă. În urma audierii care a avut loc în data de 23 mai 2023, arbitrul unic a dispus încheierea dezbaterilor cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a dispus pronunţarea unei hotărâri arbitrale strict cu privire la aceasta obiecţie invocată de pârâtă.

Potrivit recurentului, nicio altă pretenţie nu a format obiectul audierii stabilite de arbitrul unic, pretenţiile reclamantului privind plata a 50% din costurile efectuate în procedura C.A.D. nu au fost subiect al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. În acest context subliniază că aceste costuri nu au natura juridică a cheltuielilor de judecată, ci reprezintă pretenţii întemeiate pe răspunderea civilă contractuală.

Mai arată recurentul că arbitrul unic a respins în parte această dispută a sa, ce nu a format obiectul dezbaterilor, respectiv cu privire la alte costuri decât cele constând exclusiv în onorariul adjudecatarului unic.

Recurentul susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prim ciclu procesual, a dispus, prin hotărârea de casare, trimiterea cauzei către instanţa de fond în vederea soluţionării motivului de anulare ce a fost respins în baza excepţiei lipsei de interes.

Or, potrivit recurentului, instanţa de fond a încălcat limitele casării, respectiv prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., dar şi prevederile art. 613 din acelaşi cod, analizând direct pe fond, omisso medio, temeinicia pretenţiilor pe care le-a formulat în această dispută.

Astfel, în rejudecare, instanţa a încălcat şi prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu a analizat motivul de anulare, ci, substituindu-se arbitrului unic, a soluţionat pe fond pretenţiile sale, fapt ce constituie şi o încălcare a prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., întrucât cel puţin una dintre părţi a solicitat trimiterea cauzei spre soluţionarea acesteia de către tribunalul arbitral competent, iar nu reţinerea spre rejudecarea fondului de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Recurentul concluzionează în sensul că instanţa de fond a depăşit limitele învestirii, motivul acţiunii în anulare vizând încălcarea prevederilor art. 13, art. 14 şi art. 15 din C. proc. civ.

Întrucât tribunalul arbitral a analizat pe fond una dintre pretenţiile reclamantului, fără a-i permite acestuia să îşi precizeze detaliat pretenţiile, să le motiveze, să formuleze apărări faţă de argumentele invocate de pârâtă şi să le probeze în etapa memoriilor dezvoltatoare, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a procedat tocmai la analiza pe fond a acestei pretenţii a reclamantului, concluzionând că acesta nu a probat temeinicia pretenţiilor, fără a se pronunţa, însă, pe temeinicia acestui motiv de anulare.

Potrivit recurentului, Curtea de Apel Cluj ar fi putut să analizeze pe fond această pretenţie a beneficiarului, numai în ipoteza în care, admiţând fie şi numai în parte acţiunea în anulare, ar fi reţinut cauza în vedere rejudecării acestei dispute, în limitele convenţiei arbitrale, conform prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., însă a solicitat trimiterea cauzei arbitrale, spre rejudecarea acesteia de către un tribunal arbitral constituit sub egida ICC.

Contrar considerentelor instanţei de fond, recurentul susţine că nu avea obligaţia legală de a-şi proba pretenţiile în cadrul acţiunii în anulare, întrucât aceasta nu are efect devolutiv, iar instanţa de fond nu este abilitată să analizeze fondul disputelor arbitrale, decât în ipoteza anulării şi a reţinerii cauzei spre rejudecare, dacă niciuna dintre părţi nu a solicitat rejudecarea de către instituţia arbitrală competentă.

Recurentul susţine că, în speţă, Curtea de Apel Cluj a analizat dacă pretenţiile reclamantului sunt certe şi determinate, cu consecinţa încălcării normelor procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1) şi art. 613 alin. (3) lit. a) şi b) din C. proc. civ., lipsind motivarea cu privire la încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor reglementate de art. 13, art. 14 şi art. 15 din C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 33 din C. proc. civ., în analiza existenţei interesului actual, născut, determinat şi legitim de a solicita anularea soluţiei pronunţate de tribunalul arbitral cu privire la pretenţiile reprezentând costurile efectuate cu parcurgerea procedurii C.A.D., întrucât obiectivul urmărit prin admiterea acţiunii în anulare este acela de a avea un acces efectiv la justiţie, în sensul de a parcurge toate etapele procedurii arbitrale în vederea soluţionării fondului acestei pretenţii, cu privire la care părţile nu au avut posibilitatea de a formula concluzii, întrucât dezbaterea cu privire la aceste pretenţii nu a format obiectul audierii.

Mai susţine recurentul că, acţiunea în anulare fiind întemeiată pe motivul de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sancţiunea constă în anularea în tot a hotărârii arbitrale şi că motivele acţiunii în anulare vizează modalitatea în care tribunalul arbitral a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă cu privire la fiecare dintre pretenţiile sale.

Recurentul subliniază că nu a renunţat la etapa scrisă a procedurii arbitrale, în care părţile urmau a depune memorii dezvoltatoare cu privire la fondul fiecărei pretenţii şi înscrisuri în probarea temeiniciei şi a întinderii pretenţiilor, iar arbitrul unic, pronunţându-se şi cu privire la fondul unei pretenţii ce nu intra în sfera de analiză a excepţiei invocate şi cu privire la care nu a avut oportunitatea de a susţine argumente şi concluzii orale, reprezintă o încălcare a prevederilor imperative ale art. 14 alin. (4), (5) şi (6) din Codul de procedură civilă.

Totodată, în raport de art. 13 din C. proc. civ., arată că dreptul la apărare este asigurat inclusiv prin asigurarea posibilităţii ca partea să susţină oral şi în scris cauza, iar potrivit prevederilor art. 15 din C. proc. civ., procesele se dezbat oral.

Or, în speţă, arbitrul unic a acordat cuvântul exclusiv asupra excepţiei invocate de intimata-pârâtă şi a închis dezbaterile cu privire la acest aspect, urmând a emite o soluţie numai cu privire la acest incident procedural, iar nu cu privire la fondul vreuneia dintre pretenţiile sale, cu privire la care părţile nu au avut posibilitatea de a administra un probatoriu complet şi de a depune memorii dezvoltatoare.

O altă critică priveşte faptul că instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 26 alin. (1) din Regulile ICC, apreciind că partea ar fi putut solicita o audiere cu privire la celelalte dispute, omiţând faptul că ordinele procedurale au caracter obligatoriu şi că tribunalul arbitral a bifurcat soluţionarea cauzei, dispunând în mod expres că limitele audierii în prima fază a judecăţii vor viza doar excepţiile invocate, iar nu analiza pe fond a pretenţiilor.

Sub un ultim aspect, recurentul susţiune că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a analizat omisso medio chiar fondul pretenţiilor cererii de arbitrare, cu toate că soluţionarea fondului pretenţiilor se afla în competenţa exclusivă a instanţei arbitrale.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil, arată că prin decizia de casare au fost trasate limitele rejudecării, fiind confirmată soluţia de respingere a tuturor criticilor din acţiunea introductivă care vizau excepţia prescripţiei extinctive, fiind admise criticile care vizau excepţia lipsei de interes. Întrucât recurentul-reclamant în cuprinsul cererii face mai multe referiri care vizează excepţia prescripţiei şi a interesului său în formularea acţiunii, intimata-pârâtă arată că acestea nu pot face obiectul recursului, ambele aspecte fiind tranşate în primul ciclu procesual.

Potrivit intimatei-pârâte, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate.

Astfel, în raport de decizia de casare, instanţa avea obligaţia de a stabili în prealabil care este şi în ce constă pretenţia în legătură cu care recurentul-reclamant susţine că ar fi existat o încălcare a regulilor de procedură, deoarece numai în raport de pretenţiile concret formulate se poate realiza o analiză a pretinsei lipse de contradictorialitate şi a dreptului la apărare.

În raport de această analiză, intimata-pârâtă arată că instanţa a concluzionat că, în absenţa unei pretenţii concrete, nu se poate pune problema încălcării unor reguli sau principii procedurale în legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Intimata-pârâtă solicită şi respingerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, arătând că instanţa a respectat limitele casării, soluţionând critica ce viza pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 13, art. 14 şi art. 15 Cod procedură civilă. De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. s-a reţinut că nu s-a dedus o pretenţie concretă în legătură cu care să poată fi analizată pretinsa încălcare a principiilor disponibilităţii, a oralităţii şi a dreptului la apărare.

Mai arată intimata-pârâtă că hotărârea atacată este motivată, din considerente reieşind în mod clar raţionamentul avut în vedere de judecător, astfel că nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Sub un ultim aspect, arată că, deşi recurentul-reclamant a invocat şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederile legale la care face acesta trimitere reprezintă norme de procedură, argumentele sale fiind nefondate, în condiţiile în care avea posibilitatea de solicita desfăşurarea unei audieri, însă nu a formulat o asemenea solicitare.

La 3 decembrie 2025, ambele părţi au depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând hotărîrea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecăţii, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea recurentului-reclamant în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi act normativ şi obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare conform art. 608 Cod procedură civilă sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală, precum şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinţei recurate, nu şi acelea care se raportează la sentinţa arbitrală şi a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, şi 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 din Codul de procedură civilă. Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Înalta Curte observă că, în susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat încălcarea de către Curtea de Apel Cluj a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 608 alin. (1), art. 613 alin. (3) lit. a) şi b), precum şi aplicarea greşită a art. 501 alin. (3) Cod procedură civilă.

Analizând criticile invocate, se impune a se arăta cu prioritate că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicţional cu o pronunţată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicţional asimilat hotărârilor judecătoreşti. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acţiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acţiunea în anulare, termenul, instanţa competentă, modul de judecată şi regimul hotărârii pronunţate asupra acţiunii în anulare.

Instanţa de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanţiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunţată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii.

Pe calea acţiunii în anulare se poate cerceta respectarea condiţiilor de formă ale arbitrajului, existenţa unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul să fie soluţionat pe această cale, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.

Transpunând aceste consideraţii de principiu la recursul de faţă, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 608 şi art. 613 C. proc. civ., instanţa a respins cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulate de către reclamantul JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, în parte ca lipsită de interes, cu privire la criticile fundamentate pe temeiul dispoziţiilor art. 13, art. 14 şi art. 15 Cod procedură civilă şi în rest ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia civilă nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admis recursul declarat de către recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, a fost casată sentinţa civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de casare a reţinut că prima instanţă a admis în mod eronat excepţia lipsei de interes, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 33 C. proc. civ.. A arătat instanţa de recurs că se impune casare sentinţei atacare şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, pentru a cerceta motivul de nulitate invocat în acţiunea în anulare şi neanalizat ca efect al admiterii excepţiei.

Astfel, Înalta Curte a dispus ca prima instanţă să se pronunţe pe fond cu privire la motivul acţiunii în anulare prin care reclamantul a invocat nesocotirea prevederilor art. 13, art. 14 şi art. 15 C. proc. civ. de către arbitrul unic.

În rejudecare, însă, prima instanţă a reţinut că reclamantul solicită anularea hotărârii arbitrale faţă de respingerea de către tribunalul arbiral a cererii sale de acordare a cheltuielilor de procedură pe care le-a precizat generic, fără a indica o sumă concretă şi fără a administra un minim probatoriu în susţinerea solicitării formulate.

Potrivit instanţei, reclamantul avea obligaţia procedurală de a preciza cheltuielile C.A.D. prin cererea de arbitrare, conform dispoziţiilor art. 4 pct. 3 lit. d) din Regulile de arbitraj ale International Court of Arbitration, neputând fi invocată în mod justificat încălcarea dreptului la apărare şi a contradictorialităţii cu privire la cereri care nu au fost formulate procedural şi cu privire la pretenţii cu care instanţa arbitrală nu a fost învestită conform regulamentului de derulare a procedurii de arbitraj.

A concluzionat prima instanţă în sensul că, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 13, art. 14, art. 15 C. proc. civ., în raport de care reclamantul a susţinut că a fost lipsit de posibilitatea de a susţine concluzii orale cu privire la pretenţiile sale, că argumentul acestuia este lipsit de temeinicie, întrucât nu a solicitat audierea cu privire la pct. VI din cererea de arbitrare, astfel cum impune art. 26 pct. 1 din Regulile I. C. civ.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea în anulare dedusă judecăţii, reclamantul a invocat, în raport de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., încălcarea de către arbitrul unic a principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 Cod procedură civilă, a principiului oralităţii, consacrat de art. 15 Cod procedură civilă, precum şi a principiului dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din acelaşi Cod.

În susţinerea acestui motiv al acţiunii în anulare, reclamantul a arătat că, prin ordinul procedural nr. 2 din 6 aprilie 2023, arbitrul unic a stabilit desfăşurarea unei audieri în vederea expunerii orale de către părţi exclusiv cu privire la excepţia dreptului material la acţiune.

Totodată, prin ordinul procedural nr. 3 din 11 mai 2023, arbitrul unic a aprobat programul desfăşurării şedinţei arbitrale, acesta vizând exclusiv discutarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, bifurcând, astfel, procedura arbitrală.

În urma audierii care a avut loc la 23 mai 2023, arbitrul unic, deşi a dispus încheierea dezbaterilor cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi pronunţarea unei hotărâri arbitrale strict cu privire la excepţia invocată de pârâtă, s-a pronunţat şi cu privire la capătul VI al cererii de arbitraj.

Înalta Curte reţine că prima instanţă, în rejudecare, nu a efectuat analiza motivului acţiunii în anulare invocat de reclamant din perspectiva dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci a analizat pe fond temeinicia pretenţiilor reclamantului, reţinând că acesta a precizat generic cheltuielile de procedură, fără a indica o sumă concretă şi fără a administra un minim probatoriu în susţinerea solicitării formulate.

Or, prima instanţă avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la acţiunea în anulare cu care a fost învestită, prin care reclamantul a invocat nesocotirea de către arbitrul unic a principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialităţii, principiul oralităţii şi al dreptului la apărare.

Modalitatea în care instanţa a înţeles să soluţioneze acţiunea în anulare constituie şi o încălcare a dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Înalta Curte subliniază că instanţa învestită în acţiunea în anulare nu este o instanţă de control judiciar în sensul dispoziţiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluţionare instanţei de judecată; soluţionând acţiunea în anulare, curtea de apel nu este îndreptăţită a proceda precum o instanţă de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfăşurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte reaminteşte că motivele care pot fundamenta acţiunea în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu aspectele expres indicate în motivele de anulare, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. Astfel, instanţa se va pronunţa asupra motivelor acţiunii în anulare deduse judecăţii, şi nu cu privire la chestiuni ataşate elementelor circumstanţiale sau chiar la fondul cererii de arbitrare.

Deci instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale nu poate examina nicio chestiune de temeinicie care a stat la baza raţionamentului determinant al soluţiei pronunţate.

Sub un ultim aspect, se impune a se arăta că, în raport de art. 501 C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei în prezentul ciclu procesual, criticile ce vizează excepţia prescripţiei extinctive şi excepţia lipsei de interes, asupra acestora, reţinându-se forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare nr. 1912 din 29 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, astfel cum a arătat şi intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată.

Contrar argumentelor recurentului, care invocă faptul că prin decizia de casare a fost desfiinţată în tot sentinţa civilă nr. 1 din 12 martie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, reiese că, astfel cum instanţa de casare a subliniat, găsindu-se întemeiate criticile referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei interesului, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să analizeze pe fond motivul de nulitate invocat în legătură cu soluţia de admitere în parte a pretenţiilor solicitate prin capătul VI al cererii de arbitraj, reţinându-se că motivele de nulitate referitoare la soluţia de respingere ca fiind prescris dreptul material la acţiune a pretenţiilor solicitate prin primele cinci capete din cererea de arbitrare, au fost corect soluţionate de curtea de apel.

Astfel, faţă de caracterul unitar al acţiunii în anulare, instanţa de casare a arătat că se impune casarea în totalitate a sentinţei recurate, dar că, în rejudecare, se va ţine seama de îndrumările din această decizie, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

Ca atare, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes şi excepţia prescipţiei dreptului material la acţiune, se reţine că acestea au primit o dezlegare definitivă din partea instanţei supreme în primul ciclu procesual, care se impune în mod obligatoriu şi în cel de-al doilea ciclu procesual.

Reţinând incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, nu se mai impune analiza motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 Cod procedură civilă.

În consecinţă, în raport de considerentele înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, care urmează a se pronunţa cu privire la acţiunea în anulare cu care a fost învestită, prin care reclamantul a invocat nesocotirea de către arbitrul unic a principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialităţii, principiul oralităţii şi al dreptului la apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează sentinţa civilă nr. 2 din 15 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.