Construction defect liability lawsuit voided by absolute procedural nullity due to litigation conducted against deceased party

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D. şi E. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei E. S.A. la achitarea cu titlu de daune-interese a sumei de 1.479.848,89 RON, în temeiul contractului de asigurare încheiat de către aceasta cu pârâta societatea B. S.R.L., iar în orice situaţie în care răspunderea pârâtei E. S.A. ar fi exclusă ori limitată convenţional, să dispună obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1, 2 şi 3, să achite reclamantei integral ori parţial - după caz - aceeaşi sumă cu titlu de daune-interese; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 11 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D. şi E. S.A., şi a fost obligată pârâta E. S.A. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 978.117 RON, cu titlu de despăgubiri. Au fost obligaţi pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 101.780,30 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 668 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de apelanţii E. S.A., B. S.R.L. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 11 mai 2022, a încheierii de şedinţă din data de 29.07.2020 şi a încheierii de şedinţă din data de 02.03.2021.

Au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 16.415,57 RON, cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, pârâţii C., B. S.R.L. şi E. S.A. au formulat cereri de recurs.

În susţinerea recursului declarat, recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. invocă faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

În acest sens, recurenta-pârâtă B. S.R.L. arată că, ulterior pronunţării deciziei recurate, prin intermediul reprezentantului său, a încercat să ia legătura cu pârâtul D., familia acestuia aducându-i la cunoştinţă faptul că a decedat în luna iulie a anului 2022.

Se mai precizează că, astfel cum reiese din cuprinsul sentinţei pronunţate pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată inclusiv în contradictoriu cu pârâtul D., hotărârea fiind pronunţată şi în contradictoriu cu acest pârât.

Totodată, instanţa de apel care a pronunţat decizia recurată a reţinut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, decizia recurată fiind pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în contradictoriu cu o persoană decedată, lipsită de capacitate de folosinţă.

Ca atare, recurenţii-pârâţi apreciază că se impune admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi casarea cu trimitere spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Un alt motiv de casare invocat este lipsa/insuficienta motivare a hotărârii recurate, recurenţii-pârâţi susţinând că au existat trei motive de apel invocate, şi anume: încălcarea principiului rolului activ al judecătorului - în primă instanţă (în sensul depăşirii acestui rol activ) în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.); în strânsă legătură cu primul motiv, condiţia prejudiciului (mai exact sub aspectul întinderii sale) nu a fost probată de către intimată, ci de către instanţa de judecată, însă cu depăşirea rolului său activ în aflarea adevărului şi cu încălcarea evidentă a principiului disponibilităţii; şi ilicitul contractual (în cazul societăţii), respectiv cel delictual (în cazul persoanei fizice) nu au fost probate de către intimată. Mai exact condiţia faptei ilicite nu a fost probată de către intimată.

Aşadar, potrivit recurenţilor-pârâţi, obligaţia judecătorului din apel a constat în aceea de a analiza şi motiva punctual fiecare dintre solicitările/motivele de apel invocate, instanţa de apel având obligaţia de a reanaliza fondul cauzei în propria-i judecată şi de a pronunţa o soluţie argumentată şi nu doar să se limiteze la a face menţiuni generale precum:

"în cauză a fost administrat un probatoriu complex", "în mod corect a reţinut tribunalul".

Astfel cum apreciază recurenţii-pârâţi, instanţa de apel a apreciat superficial, că în cele două memorii de apel nu s-au formulat critici cu privire la dimensiunea prejudiciului, ori cu privire la valabilitatea raportului juridic dintre asigurat şi asigurător, aceste constatări fiind lipsite de relevanţă, iar cele doar 3 pagini de motivare reprezintă un indiciu (în condiţiile în care dosarul a fost unul de o complexitate aparte) al superficialităţii instanţei de apel în motivarea deciziei pronunţate.

Recurenţii-pârâţi mai susţin că, în ciuda argumentării lor extinse asupra faptului că ilicitul contractual, respectiv cel delictual nu au fost probate de către intimată, cu numeroase trimiteri la legislaţia în materia calităţii în construcţii şi a autorizării lucrărilor de construcţii, instanţa de apel s-a limitat la a menţiona că aceste critici nu sunt întemeiate, fiindcă deficienţele şi deformaţiile au fost confirmate, iar probaţiunea administrată de judecătorul fondului este una complexă.

Or, astfel cum arată recurenţii-pârâţi, în cuprinsul apelului, nu au solicitat instanţei de apel să constate faptul că au existat factori externi care să compromită structura de rezistenţă, ci să verifice dacă apariţia acelor fisurilor şi deformaţii era suficientă pentru a concluziona că şi-au încălcat obligaţiile contractuale, respectiv legale asumate.

Îi revenea, aşadar, instanţei de apel obligaţia să analizeze dispoziţiile contractului încheiat între părţi şi mai ales dispoziţiile legale din materia construcţiilor, nu doar să afirme succint că singura cauză plauzibilă a apariţiei deficienţelor constă într-o faptă ilicită contractuală, lipsind orice referinţă la vreun text de lege în domeniul autorizării lucrărilor de construcţii sau în materia calităţii acestora, iar altfel spus, însăşi motivarea deciziei instanţei de apel.

Recurenţii-pârâţi afirmă că importantă nu era cauza apariţiei fisurilor, ci mai degrabă chiar dacă s-ar admite, ipotetic vorbind, că proiectul conţinea anumite erori ce au dus la apariţia fisurilor, dacă apariţia acestora ar fi compromis structura de rezistenţă a clădirii, or acest motiv de apel nu a fost înţeles de către instanţă.

Mai mult decât atât, potrivit recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care formulate în suţinerea apelului declarat, mai exact instanţa de apel nu a analizat niciuna din prevederile legale pe care s-a întemeiat apelul, hotărârea fiind nemotivată şi constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod procedură civilă.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. sunt următoarele:

Un prim motiv de nelegalitate invocat vizează faptul că hotărârea este pronunţată cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind nulă, prin raportare la art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că prin încheierea de la termenul din 28.11.2023 (care face parte integranta din decizia recurată), instanţa de apel a respins cererea de completare a probatoriului în sensul celor cerute de către recurentă, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, raportat la complexitatea probatoriului administrat şi la toate argumentele invocate de către părţi, ce urmează a fi analizate pe fondul cauzei.

Precizează recurenta-pârâtă că nu a solicitat completarea probatoriului, ci ca expertul judiciar numit la fond să răspundă tuturor obiectivelor încuviinţate de instanţă, obiective pe care le expune.

Recurenta-pârâtă apreciază că respingerea ca neutilă cauzei a solicitării sale ca expertul judiciar în specialitatea construcţii să răspundă celor două obiective nerezolvate la fond echivalează cu o antepronunţare, aceasta fiind singura probă în măsură să dovedească ipoteza pe care a susţinut-o - a existenţei altor cauze a neregulilor apărute la construcţie, în afara erorii de proiectare invocată de intimata-reclamantă.

Potrivit recurentei-pârâte, solicitarea sa era legitimă şi utilă cauzei, întrucât tindea să dovedească, în apărarea sa, o situaţie contrară celei susţinute de reclamantă, şi anume faptul că problemele imobilului nu au fost cauzate de eroarea de proiectare.

Potrivit recurentei-pârâte, prin respingerea solicitării sale, instanţa a afirmat implicit că nu există nicio probă care să o convingă de lipsa erorii de proiectare, concluzie la care conduce şi argumentul din motivarea hotărârii, în sensul că apelanţii nu au probat şi format convingerea instanţei cu privire la faptul că defecţiunile şi deformările semnalate au o cauză exterioară şi nu au fost rezultatul unor erori de proiectare.

În opinia recurentei-pârâte, un alt motiv de nelegalitate este reprezentat de faptul că hotărârea constată existenţa faptei ilicite a proiectantului cu încălcarea sau aplicarea greşită a mai multor norme legale, respectiv a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 10/1995, coroborat cu art. 1 şi cu art. 15 din H.G. nr. 925/1995 privind Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor din 20.11.1995 şi cu aplicarea greşită a art. 329 C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, din interpretarea coroborată a prevederilor menţionate rezultă că eroarea de proiectare nu poate fi dovedită cu martori, ci doar prin expertiza efectuată de experţi tehnici atestaţi, iar în speţă, martorii audiaţi, ale căror depoziţii au "confirmat", potrivit instanţei de apel, constatările din rapoartele F. S.R.L., nu sunt experţi tehnici atestaţi, astfel încât în mod nelegal a fost luată în considerare proba testimonială în ce priveşte dovedirea erorii de proiectare.

Totodată, instanţa de apel a pus sub semnul egalităţii probele referitoare la existenţa neconformităţilor la construcţie şi probele cu privire la cauza neconformităţilor. În privinţa existenţei deformaţiilor, proba cu martori este admisibilă, aceasta fiind o chestiune de fapt, vizibilă cu ochiul liber. În privinţa cauzei deformaţiilor, câtă vreme se pune în discuţie eroarea de proiectare, martorii nu pot fi admişi, deoarece pentru a dovedi eroarea de proiectare trebuie expertizat proiectul, trebuie făcute măsurători şi calcule, pe care martorii nu le pot realiza.

Având în vedere că eroarea de proiectare nu poate fi dovedită cu martori, ea nu poate fi dovedită nici cu prezumţii judiciare, or instanţa a prezumat eroarea de proiectare, demersul fiind nelegal.

Mai susţine recurenta-pârâtă că expertiza F. S.R.L. care vorbeşte despre eroarea de proiectare nu este întocmită în conformitate cu prevederile H.G. nr. 925/1995, motiv pentru care existenţa faptei ilicite (eroarea de proiectare) nu se poate întemeia pe această expertiză.

Cu privire la acest ultim argument, recurenta-pârâtă susţine că expertiza proiectului trebuia realizată anterior oricăror lucrări de remediere, deoarece rolul expertizei este tocmai să stabilească lucrările de remediere necesare. Or, lucrările de consolidare la imobilul în cauză au avut loc în noiembrie 2015, iar expertizele F. S.R.L. s-au întocmit în martie 2016.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, expertiza F. S.R.L. nu a efectuat toate operaţiunile necesare potrivit art. 1 din H.G. nr. 925/1995 (cercetări, experimentări sau încercări, studii, relevee, analize şi evaluări), operaţiuni obligatorii pentru a stabili în mod corect cauza deformaţiilor, operaţiunile care stau la baza expertizei F. S.R.L. datată noiembrie 2015 fiind menţionate la pct. 4.1. din lucrare: examinare vizuală, sondaje - încercări nedistructive (la fundaţii), ridicare topo, nefiind făcut releveul construcţiei şi fără a se realiza analize ale betonului.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea sau aplicarea greşită a art. 67 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991, parte integranta din Ordinul nr. 839/2019, în forma în vigoare în 2015, coroborat cu art. 25 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 10/1995.

Potrivit recurentei-pârâte, din interpretarea acestor texte, rezultă că dispoziţia de şantier este un act emis de proiectant şi verificat de un verificator de proiecte în situaţia în care, pe parcursul execuţiei lucrării, sunt necesare modificări locale ale soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică autorizată.

De asemenea, neconformităţile şi neconcordanţele constatate în proiecte sunt notificate de executant investitorului, care trebuie să le soluţioneze conform art. 22 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/1995, dispoziţia de şantier şi procesul-verbal de constatare a neconformităţilor fiind două acte diferite, reglementate distinct în legislaţie.

Astfel, dispoziţia de şantier nu este un act de constatare a neregulilor la construcţie, aprecierea instanţei de apel în sensul că dispoziţiile de şantier ale proiectantului suplinesc absenţa unor procese-verbale de constatare reprezentând o încălcare a normelor din materia construcţiilor, întrucât pune sub semnul egalităţii două acte juridice complet diferite din punctul de vedere al modalităţii de întocmire şi al scopului pentru care sunt întocmite.

Având în vedere cele menţionate, recurenta-pârâtă apreciază că s-a reţinut în mod greşit săvârşirea de către proiectant a unei fapte ilicite, întrucât eroarea de proiectare nu a fost constatată în conformitate cu prevederile normelor speciale din materia construcţiilor.

Mai susţine recurenta-pârâtă că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.), a dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a principiului contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.) şi a principiului nemijlocirii (art. 16 C. proc. civ.).

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a reţinut că pârâţii nu au probat şi format convingerea instanţei cu privire la faptul că defecţiunile şi deformările semnalate au o cauză exterioară şi nu au fost rezultatul unor erori de proiectare, singura cauză plauzibilă a deficienţelor constând într-o faptă ilicită contractuală a prestatorului şi că nu există probe care să confirme cu certitudine faptul că deficienţele constatate au o altă cauză, cum ar fi greşeli de execuţie sau lipsuri calitative ale materialelor puse în operă.

Cu privire la primul argument al instanţei, susţine că pârâţii nu au avut posibilitatea să dovedească altă cauză a fisurilor şi deformaţiilor apărute la imobil, din moment ce instanţa de apel a respins solicitarea pârâţilor de efectuare a expertizei complete dispuse la fond.

Având în vedere soluţia primei instanţe, recurenta-pârâtă arată că, în apel, a solicitat să se dispună ca expertul să răspundă la cele două obiective care ar fi servit cauzei sale, solicitare respinsă de instanţa de apel, în considerente reţinând că le revenea sarcina de a proba intervenirea unor factori exteriori care au compromis lucrarea corect proiectată şi că nu au făcut această probă.

Potrivit recurentei-pârâte, dezideratul aflării adevărului care guvernează orice proces civil sau penal ar fi trebuit să împiedice instanţa să invoce drept argument împotriva sa imposibilitatea de efectuare a unor verificări, întrucât imobilul este în proprietatea unor terţi care nu sunt părţi în dosar.

Recurenta-pârâtă mai susţine că, aşa-zisa faptă ilicită a proiectantului a fost constatată pe baza unei expertize extrajudiciare efectuate anterior procesului, la iniţiativa reclamantei, expertiză care, dacă ar fi fost judiciară, ar fi fost nulă în raport de art. 335 C. proc. civ., deoarece pârâţii din prezenta cauză nu au fost înştiinţaţi în legătură cu efectuarea lucrării şi, în consecinţă, nu au avut posibilitatea de a participa la lucrare şi de a formula observaţii cu privire la modalitatea de efectuare a expertizei.

De asemenea, potrivit normelor de procedură civilă, în cadrul procesului civil nu se pot formula obiecţiuni la o expertiză extrajudiciară, iar aceasta, deşi nu îi este opozabilă şi nu a făcut obiectul unei dezbateri contradictorii în cursul procesului, i-a fost impusă ca un adevăr incontestabil şi a fost folosită de prima instanţă şi de instanţa de apel drept argument pentru înlăturarea concluziilor expertizei judiciare.

Cu privire la al doilea argument al instanţei, este de observat faptul că se foloseşte o măsură diferită la evaluarea faptei ilicite a proiectantului, comparativ cu alte nereguli săvârşite în realizarea construcţiei.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel, afirmând că nu există probe care să confirme cu certitudine faptul că deficienţele au o altă cauză, instanţa recunoaşte implicit că există probe în acest sens, probe pe care însă nu le consideră relevante, întrucât nu conferă certitudine.

Abordarea instanţei, în opinia recurentei-pârâte, este o manifestare de părtinire faţă de reclamantă şi o încălcare a dreptului său la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.), a dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a principiului contradictorialităţii şi a principiului nemijlocirii (art. 16 C. proc. civ.).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinări la recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. şi la recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A., solicitând respingerea recursurilor ca neîntemeiate şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâta E. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 30 octombrie 2024, s-a dispus transpunerea recursurilor în complet de filtru, în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta-pârâtă E. S.A. şi intimata-reclamantă A. S.R.L. au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 26 martie 2025, Înalta Curte, în complet de filtru, a dispus fixarea termenului la 17 septembrie 2025, în vederea comunicării raportului către moştenitorii defunctului D..

Prin încheierea din 17 septembrie 2025, au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză, fiind fixat termen de judecată la 3 decembrie 2025.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care urmează:

Prioritar, Înalta Curte va analiza recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. din perspectiva criticii de nelegalitate referitoare la lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D..

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.

În cazul persoanei fizice, capacitatea procesuală de folosinţă începe în momentul naşterii şi se sfârşeşte odată cu moartea acesteia.

Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a actelor de procedură săvârşite după momentul decesului (art. 56 alin. (3) C. proc. civ.).

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 16 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamantă fiind A. S.R.L., iar pârâţi B. S.R.L., C., D. şi E. S.A.

Decizia recurată a fost pronunţată la 19 decembrie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât D., deşi decesul acestuia intervenise la data de 07.07.2022, aşadar pe parcursul soluţionării apelului, astfel cum reiese din extrasul din registrul de deces aflat la dosarul de recurs.

Or, o persoană fizică decedată este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, neputând avea calitatea de parte într-un proces, sancţiunea fiind nulitatea absolută a actelor de procedură săvârşite după momentul decesului, astfel cum dispune art. 56 alin. (3) Cod procedură civilă, chiar şi în situaţia în care instanţa de judecată nu a avut cunoştinţă despre intervenirea acestuia.

Ca atare, este lovită de nulitate decizia instanţei care a soluţionat apelul în contradictoriu cu o persoană decedată.

Reţinându-se nelegalitatea deciziei instanţei de apel ca urmare a incidenţei motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, Înalta Curte arată că nu se mai impune a fi analizate celelalte motive invocate de recurenţii-pârâţi, în memoriul de recurs. Totodată, pentru o judecată unitară, se impune ca şi recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. să fie admis, în raport de nulitatea deciziei instanţei de apel reţinută, nemaiputând fi analizate motivele de casare invocate de parte.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi C., B. S.R.L. şi de E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 668 din 19 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 668 din 19 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.