Inadmissibility of revision for res judicata violation between judgments rendered in different procedural stages of the same process

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la 26 septembrie 2022, sub nr. x/2022 (dosar asociat în dosarul x/2014 privind procedura insolvenţei A. S.R.L.), reclamantul B. a solicitat să se constate calitatea sa de creditor urmăritor al debitoarei A. S.R.L., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de împrumut cu dată certă nr. x/08.03.2012, contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor autentificat sub nr. x/08.03.2012 şi contractul de ipotecă mobiliară asupra creanţelor autentificat sub nr. x/08.03.2012, respectiv a încheierii din 31.10.2012 pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul x/2012 Totodată, s-a solicitat să se constatate faptul că, urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiei asumate de către debitoare prin contractul de tranzacţie din data de 23.04.2013, reclamantul este îndreptăţit la continuarea demersurilor de recuperare a sumelor datorate de către debitoare în baza contractului de împrumut, precum şi să fie obligată debitoarea la plata către reclamant a sumei totale de 1.621.056,07 euro, la care se adaugă dobânda contractuală de 6%/an, calculată asupra debitului principal rezultat din contractul de împrumut, până la stingerea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2082 din 28 aprilie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C..

Prin decizia civilă nr. 56 din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosar nr. x/2024.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul B. a formulat cerere de recurs, în susţinerea căreia a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 430 şi art. 432 C. proc. civ., respectiv a principiului fundamental al disponibilităţii acţiunii civile.

Recurentul precizează că, prin cererea de revizuire introdusă în cauză, a arătat că decizia civilă 56 din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul de fond x/2022, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în acelaşi dosar, cu privire la soluţia de respingere a autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Potrivit recurentului, în cadrul dosarului nr. x/2022, cu ocazia judecăţii în fond, judecătorul sindic a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a cauzei x/2014/a1, iar soluţia cu privire la această excepţie nu a făcut obiectului cererii de apel, intrând în puterea lucrului judecat, în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ.

Cu toate acestea, apelul pe care l-a declarat în cauza nr. x/2022 a fost soluţionat de instanţa de control judiciar tocmai prin invocarea autorităţii de lucru judecat a cauzei x/2014/a1, în ciuda faptului că excepţia fusese soluţionată de judecătorul fondului, acesta fiind motivul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai arată recurentul că, deşi instanţa de revizuire a respins cererea pe care a formulat-o, considerând că autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocată în raport de hotărâri judecătoreşti pronunţate în aceeaşi cauză, argumentul instanţei este greşit, o astfel de prevedere neexistând în C. proc. civ.

În realitate, analiza existenţei unei situaţii de autoritate de lucru judecată se grefează pe întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 430 C. proc. civ., iar în cazul de faţă, chestiunea litigioasă a presupusei autorităţi de lucru judecat a cauzei x/2014/a1 fost tranşată în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare cu privire la respectiva chestiune litigioasă.

Astfel, recurentul susţine că i s-a creat o situaţie defavorabilă în propria cale de atac, cu încălcarea prevederilor art. 430 C. proc. civ., întrucât a fost pus în situaţia de a pierde litigiul de fond prin valorificarea unei excepţii ce fusese în mod definitiv tranşată în favoarea sa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimaţii nu au formulat întâmpinări.

Prin încheierea din 17 septembrie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 3 decembrie 2025, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimata C..

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În raport de susţinerile recurentului, Înalta Curte subliniază că invocarea normei de drept reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să existe triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză, în ipoteza invocării efectul negativ al autorităţii de lucru judecat sau, să fie vorba despre litigii purtate între aceleaşi părţi, în cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat dobândit de prima hotărâre judecătorească pronunţată între aceste părţi şi rămasă definitivă; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că, prin cererea formulată, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 56 din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocându-se autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în acelaşi dosar, cu privire la respingerea autorităţii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2014.

Instanţa de revizuire, reţinând că cele două hotărâri - atât hotărârea supusă revizuirii, cât şi cea faţă de care se pretinde contrarietatea - sunt pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în faze procesuale diferite, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală, întrucât art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu are în vedere situaţia pronunţării a două hotărâri, în acelaşi proces, în stadii procesuale diferite ale acestuia, ci hotărâri pronunţate în procese diferite, în situaţia din speţă, această cerinţă nefiind îndeplinită.

Înalta Curte reaminteşte că raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul evocat o constituie necesitatea de a se înlătura efectele cauzate de încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; aceeaşi raţiune există şi în ipoteza unor litigii succesive derulate între aceleaşi părţi, având obiect şi cauze diferite dar când a doua hotărâre nesocoteşte autotitatea de lucru judecat al chestiunilor definitiv tranşate în primul litigiu (efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat). Deoarece în atare situaţie executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, depăşirea acestei situaţii, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În consecinţă, în cazul în care hotărârile considerate potrivnice sunt pronunţate în acelaşi dosar, aflat în faze procesuale distincte, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenţei unor astfel de hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când acestea au fost pronunţate în dosare (procese) diferite, aceste aspecte fiind reţinute în mod legal de către instanţa de revizuire.

Ca atare, nu se poate reţine încălcarea de către Curtea de Apel Bucureşti, în soluţionarea cererii de revizuire, a dispoziţiilor art. 430 şi 432 C. proc. civ., astfel cum susţine recurentul.

Înalta Curte reţine că un ultim argument expus de recurent în susţinerea cererii este reprezentat de încălcarea de către instanţă a principiului non reformatio in peius, fiindu-i creată în propria cale de atac o situaţie mai defavorabilă decât cea din hotărârea atacată şi fiind pus în situaţia de a pierde litigiul pe fond prin valorificarea unei excepţii ce fusese definitiv tranşată în favoarea sa.

Din perspectiva acestei critici, Înalta Curte subliniază că, aşa cum a arătat anterior, instanţa de revizuire analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

În speţă, cererea de revizuire formulată de recurent a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa reţinând că nu este îndeplinită cerinţa ca cele două hotărâri judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite.

Soluţia pronunţată de instanţa de revizuire nu poate conduce la concluzia susţinută de recurent, în sensul încălcării principiului non reformatio in peius, critica sa vizând, în realitate, soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.