Marital liability for restitution of purchase price after land sale invalidation; joint debt classification under Civil Code Articles 351 and 352

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Din examinarea actelor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 21 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 1.254 din C. civ., obligarea pârâţilor B. şi C., în solidar, la plata sumei de 66.286 euro, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând preţul plătit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 de D., precum şi la plata sumei de 13.126 RON, reprezentând taxe notariale, impozit transfer de proprietate şi taxe A.N.C.P.I., în temeiul aceluiaşi contract; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2023, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă în privinţa pârâtului C., fiind respinsă cererea de chemare în judecată faţă de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă şi fiind dispusă scoaterea din cauză a pârâtului.

Prin sentinţa nr. 412/PI/2024 din 4 aprilie 2024, pronunţată în dosarul cu nr. x/2023, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect pretenţii. A obligat pârâta la plata sumei de 66.286 euro, actualizată cu indicele de inflaţie aplicat de la data plăţii acestei sume către pârâtă şi până la restituirea efectivă a sumei către reclamantă, precum şi la plata sumei de 13.126 RON, cu titlu de taxe notariale, impozit pe transfer de proprietate şi taxe O.C.P.I. şi a sumei de 7.620,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 544/A din 12 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În motivare, din perspectiva motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, potrivit recurentei-pârâte, ambele instanţe de judecată, atât Tribunalul Timiş, cât şi Curtea de Apel Timişoara, au reţinut că în prezenta speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.245 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "în cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu".

Totodată, s-a apreciat că în speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 351 lit. b) C. civ., care dispun în sensul că soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile pe care le-au contractat împreună.

Recurenta-pârâtă arată că, aşa cum a susţinut în faţa instanţelor de fond, nu poate fi ţinută să restituie integral preţul plătit de societatea A. S.R.L. către defunctul său soţ pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare anulat de instanţa de judecată, câtă vreme nu a avut cunoştinţă de încheierea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, încheiat şi în numele său prin intermediul procurii de vânzare autentificată sub nr. x/29.05.2013 de către B.N.P. E..

Mai mult decât atât, susţine că fostul său soţ a fost cel care a încasat preţul acestei vânzări, într-un cont personal la care nu a avut niciodată acces, că nu s-a gospodărit niciodată împreună cu acesta pe perioada căsătoriei şi că fostul soţ nu a contribuit aproape deloc la cheltuielile căsniciei.

Totodată, întrucât fostul soţ a acumulat datorii, recurenta-pârâtă precizează că, împreună cu fiicele sale, au renunţat la succesiune, aşa cum rezultă din declaraţiile autentificate de F. sub nr. 100, 101 şi 102 din data de 23.01.2019.

Recurenta-pârâtă apreciază că în mod eronat instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 351 lit. b), precum şi a art. 352 alin. (1) teza I C. civ., înlăturând în mod nelegal dispoziţiile art. 364 alin. (2) C. civ., care dispun în sensul că "Soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor".

În opinia sa, nu poate fi vorba despre o obligaţie solidară în privinţa restituirii preţului şi a accesoriilor vânzării, atât timp cât însuşi legiuitorul a prezumat, până la proba contrară, că soţii au o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune şi, implicit, la plata datoriilor comune, răspunderea solidară a acestora existând doar cu privire la obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

Precizează că nu s-a făcut lichidarea regimului matrimonial, aşa cum reglementează dispoziţiile art. 355 alin. (3) C. civ., astfel că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut solidaritatea în ceea ce priveşte obligaţia de restituire a preţului plătit de către societatea intimată A. S.R.L.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată, iar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 17 septembrie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 3 decembrie 2025, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta-pârâtă.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24, coroborat cu art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.450,64 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 17 februarie 2025, potrivit dovezii existente la dosar, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3.450,64 RON.

Prin adresa comunicată prin poştă electronică avocatului recurentei-pârâte la 02.12.2025, s-a reiterat faptul că recurenta are obligaţia achitării taxei judiciare de timbru aşa cum i s-a pus în vedere la data de 17 februarie 2025 în procedura de regularizare.

Recurenta-pârâtă nu a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată şi că nu operează scutirea legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. şi să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 544/A din 12 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.