Enforcement of employment judgment stays: irreparable prejudice and economic hardship insufficient to suspend provisional execution

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 727 din 27 februarie 2025, executorie de drept, Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de reclamanta A., a anulat decizia nr. 271/12.01.2023 emisă de pârâta B. S.R.L. şi a obligat-o la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, solicitând, totodată, suspendarea executării provizorii a sentinţei.

Prin încheierea din 12 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.R.L., privind suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 727 din 27 februarie 2025, pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2023, intimată fiind contestatoarea A..

Pârâta a declarat recurs împotriva încheierii din 12 mai 2025.

În susţinerea recursului declarat, arată că, în speţă, se impune suspendarea executării provizorii a sentinţei atacate, în vederea preîntâmpinării urmărilor negative ale punerii în executare a unei sentinţe nedefinitive şi pentru evitarea prejudicierii ambelor părţi.

Potrivit recurentei-pârâte, în cazul unei executări provizorii a sentinţei se creează un dezechilibru procesual, iar în ipoteza admiterii apelului, chiar şi în parte, ar fi pusă în postura de a recupera sume de la o persoană fizică a cărei solvabilitate nu o cunoaşte, fiind expusă la o prejudiciere ireversibilă.

Apreciază că cererea de suspendare este justificată şi de faptul că întâmpină deja dificultăţi financiare determinate de scăderea drastică a vânzărilor ca urmare a închiderii punctelor de lucru din ţară, în prezent funcţionând cu 3 angajaţi.

Mai arată că închiderea punctului de lucru din Argeş unde era angajată reclamanta s-a produs şi ca urmare a acţiunilor acesteia, generatoare de multiple controale şi că aceasta şi-ar fi pierdut locul de muncă odată cu închiderea punctului de lucru din Ştefăneşti, ca urmare a reorganizării activităţii sale.

Potrivit recurentei-pârâte, perioada de timp excedează intervalului în care intimata ar fi fost angajata sa, iar prin executarea unei astfel de sentinţe s-ar ajunge în situaţia unui câştig vădit injust.

Mai mult, punerea în executare a unui astfel de dispozitiv creează dificultăţi practice în aprecierea cuantumului daunelor morale.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă susţine că recuperarea sumelor executate presupune proceduri judiciare greoaie, oneroase şi pune societatea, deja prejudiciată de către această angajată, faţă de care există proceduri penale şi civile anterioare prezentului litigiu, într-o situaţie complicată, societatea având sediul în Judeţul Bihor.

Mai precizează că reclamanta a formulat cerere de punere în executare a sentinţei, menţionând chiar că va recurge la formularea unei plângeri penale.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, fără a expune argumente în susţinerea acesteia. A solicitat obligarea recurentei la plata unor despăgubiri în sumă de 625 RON, pentru tergiversarea soluţionării cauzei.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

La 19 septembrie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară, iar la 10 noiembrie 2025, note scrise în completarea întâmpinării.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează încălcarea prevederilor art. 450 C. proc. civ., critici ce se subsumează motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza cererii de recurs.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că termenul de apel, precum şi introducerea acestei căii de atac în termenul prevăzut de lege, suspendă de drept executarea silită, efectul suspensiv menţinându-se până la pronunţarea hotărârii de către instanţa de apel.

Cu toate acestea, suspendarea executării nu se produce de drept în cazul hotărârilor care se bucură de executare provizorie de drept sau încuviinţată de instanţa de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor; conform alin. (2) al aceluiaşi articol, executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.

Totodată, conform art. 450 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel.

De cele mai multe ori, interesul de a opri, chiar şi temporar, executarea silită aparţine în primul rând debitorului, executarea putând avea urmări grave pentru patrimoniul său.

Întrucât are ca efect întârzierea realizării drepturilor creditorului urmăritor, suspendarea executării silite de către instanţă este o măsură excepţională, care poate fi dispusă, în cazurile prevăzute de lege, numai atunci când este necesară pentru prevenirea producerii unor prejudicii în ceea ce îl priveşte pe debitor sau pe alţi participanţi la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desfiinţarea ulterioară a actelor de executare.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat cererea vizând suspendarea executării provizorii a sentinţei apelate, atât cu privire la îndeplinirea cerinţelor formale, cât şi sub aspectul temeiniciei, iar soluţia a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 450 C. proc. civ.

Ca urmare a analizei efectuate, instanţa de apel a constatat că cererea îndeplineşte cerinţele formale, însă, în ceea ce priveşte temeinicia cererii, ar trebui să existe o situaţie de excepţie, justificată în sensul că s-ar produce un prejudiciu de nerecuperat debitorului ori care ar fi înlăturat cu dificultate şi aceasta ar presupune eforturi mai mari, disproporţionate faţă de cele pe care le-ar suferi, prin suspendarea executării, partea care a avut câştig de cauză.

De asemenea, sub aspectul temeiniciei dispoziţiilor primei instanţe, din perspectiva criticilor invocate prin cererea de apel, instanţa a reţinut că nu poate substitui controlul judiciar.

Totodată, instanţa a constatat, pe de o parte, că nu poate fi reţinută nici situaţia de excepţie, dificultăţile economice ale angajatorului neputând conduce, prin ele însele, la măsura suspendării executării provizorii a hotărârii, iar pe de altă parte că eventualele dificultăţi în recuperarea sumelor plătite intimatei, în ipoteza admiterii apelului, sunt aspecte prezumate şi vizează o situaţie viitoare şi incertă.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a soluţionat cererea cu respectarea tuturor cerinţelor legale, motiv pentru care nu poate fi reţinută nelegalitatea încheierii recurate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate efectua o analiză a temeiniciei cererii de suspendare provizorie a executării, astfel cum urmăreşte recurenta-pârâtă prin expunerea situaţiei de fapt şi a argumentelor care în opinia sa justifică admiterea cererii formulate, calea de atac a recursului urmărind să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1), a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că în cauză nu subzistă motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va respinge recursul, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului, Înalta Curte arată că exercitarea căii de atac în prezenta cauză nu este de natură a face dovada faptei ilicite cauzatoare de prejudicii - respectiv a abuzului de drept al recurentei-pârâte, constând în exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale - şi cu atât mai puţin, a vinovăţiei acesteia, a prejudiciului pretins de intimata-reclamantă şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Demersurile recurentei-pârâte dovedesc faptul că aceasta a uzat de dreptul fundamental al liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, fără ca exercitarea acestui drept să poată fi îngrădit de vreo lege.

Ca atare, a aprecia în sensul pretins de intimata-reclamantă, ar echivala, în realitate, unei atingeri aduse dreptului de liber acces la justiţie, exercitarea căii de atac nefiind aptă, prin ea însăşi, să confirme un abuz de drept procesual.

Întrucât nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 189 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 12 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.