Inadmissibility of cassation appeal against definitive administrative contract dispute under exclusive appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 5 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze şi să modifice tarifele serviciului de salubrizare pentru Zonele 1 şi 0 Timiş, aplicabile la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, în principal, potrivit mecanismului solicitat de reclamantă la punctul 3.1 al adreselor x/23.12.2021 şi y/23.12.2021, iar în subsidiar, potrivit mecanismului solicitat la punctul 2.1 al adreselor x/23.12.2021 şi y/23.12.2021; obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la contractul de concesiune, care să includă tarifele de colectare şi transport majorate potrivit hotărârii instanţei, precum şi la plata de despăgubiri, începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi până la data la care va putea aplica efectiv tarifele majorate, pentru perioada ianuarie - iunie 2022, cuantumul despăgubirilor fiind de 1.619.326 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 199/PI din 13 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să recalculeze şi să modifice tarifele serviciului de salubrizare pentru Zonele 1 şi 0 Timiş, aplicabile la data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit mecanismului solicitat de reclamantă la pct. 2.1 al adreselor nr. x/23.12.2021 şi nr. y/23.12.2021; a obligat pârâta să încheie un act adiţional la contractul de concesiune, care să includă tarifele de colectare şi transport majorate potrivit hotărârii instanţei şi să plătească reclamantei suma de 1.380.124,83 RON, cu titlu de despăgubire pentru perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2022, corespunzătoare pct. 2.1 al adreselor nr. x/23.12.2021 şi nr. y/23.12.2021, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată. Totodată, instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 40.186,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru şi onorariul expertului tehnic judiciar, a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul expertului tehnic judiciar şi a luat act că atât reclamanta, cât şi pârâta şi-au rezervat dreptul de a solicita celelalte cheltuieli efectuate în proces pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 114/A din 28 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială, şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva hotărârii primei instanţe, care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, precum şi cererea privind plata cheltuielilor de judecată din primă instanţă. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând contravaloare onorariu de expert.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că, deşi instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata-pârâtă, întreaga soluţie se raportează la pretinsa lipsă de atribuţii a pârâtei, ca urmare a lipsei mandatului special din partea U.A.T.-urilor, fără a mai fi analizate celelalte motive de apel sau apărări ale părţilor.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că acest motiv care a format convingerea instanţei de apel nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, fiind încălcat art. 14 C. proc. civ.

Totodată, potrivit recurentei-reclamante, nestabilirea situaţiei de fapt ca urmare la lipsei complete a analizei conduce la nemotivarea hotărârii.

Recurenta-reclamantă susţine că în cazul în care ar fi fost efectuată analiza de către instanţa de apel, s-ar fi constatat existenţa mandatului acordat prin Statutul pârâtei, precum şi faptul că solicitarea sa a fost aprobată parţial de A.G.A. B., prin hotărârile nr. 3/28.02.2022 şi nr. 4/28.02.2022 ce se află la dosarul cauzei. Faţă de prevederile statutare, dar şi faţă de cele ale art. 10 alin. (5)1 din Legea nr. 51/2006, adoptarea unor hotărâri A.G.A. presupune că mandatele speciale fie au existat ca atare, fie au fost acordate tacit. Astfel, instanţa ar fi constatat că problema reală nu este lipsa mandatelor, ci obiectul acestora, respectiv aprobarea numai în parte de către organul decizional al pârâtei a solicitării sale, ceea ce constituie chestiunea centrală a dosarului.

Recurenta-reclamantă invocă şi aplicarea eronată a prevederilor legale referitoare, pe de o parte, la mecanismul formării voinţei asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi, pe de altă parte, la remediile pe care le are la dispoziţie un operator nemulţumit de respingerea unei solicitări de modificare a tarifelor.

Potrivit recurentei-reclamante, art. 68 din Legea nr. 101/2016 se completează cu Legea nr. 554/2004, astfel, mecanismul remediilor procesuale este cel specific contenciosului administrativ, care permite instanţei să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă (art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), ori, în acţiunile referitoare la contracte administrative, să oblige autoritatea publică la încheierea contractului (deci şi a unui act adiţional, să impună uneia dintre părţi îndeplinirea unei obligaţii - recalcularea şi modificarea tarifelor) şi chiar să suplinească consimţământul uneia dintre părţi (art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004).

Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, hotărârile adunării generale sunt asimilate actelor administrative şi intră sub incidenţa prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 9 alin. (3) lit. d) şi g) din Legea nr. 51/2006, autorităţile publice pot fie să aprobe modificarea tarifelor solicitate de operator, fie să o refuze justificat. Aprobarea, respectiv refuzul, pot fi şi parţiale, cu privire la numai o parte (o câtime) din tarifele solicitate (art. 45 alin. (5) din Legea nr. 101/2006, art. 57 alin. (1) din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 640/2022).

În cazul refuzului nejustificat de aprobare, operatorul este îndreptăţit să se adreseze instanţei şi să solicite obligarea autorităţii la recalcularea şi modificarea tarifelor şi consemnarea acestora într-un act adiţional la contract, iar cererea nu poate fi îndreptată decât împotriva persoanei care ar fi trebuit să aprobe tariful, dar l-a refuzat, respectiv pârâta din prezenta cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat şi recurs incident.

În susţinerea recursului incident, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., din perspectiva soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii acţiunii şi a fondului, sub aspectul limitării analizei, în condiţiile în care, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a urmărit obţinerea unei practici nu doar administrative, ci şi judiciare, respectiv majorarea tarifelor de salubrizare în baza unor studii de piaţă.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare şi nici întâmpinare la recursul incident.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de pârâtă, urmând a respinge recursul principal declarat în cauză, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care dispune în sensul că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 5 august 2022, litigiul derivând din executarea contractelor de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport al deşeurilor municipale din cele 5 zone ale judeţului Timiş, nr. 2303/08.12.2017 şi nr. 1746/22.09.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ- teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (5 august 2022), conform art. 27 C. proc. civ.

Potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

Conform art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020, hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (11) raportat la art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentinţa primei instanţe putea fi atacată numai cu apel.

Notează Înalta Curte că instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, coroborat cu art. 55 alin. (31) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

Cu referire la menţiunea căii de atac a recursului cuprinsă în dispozitivul deciziei instanţei de apel, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se opune oricărei menţiuni contrare din hotărârea judecătorească, astfel că partea nu poate exercita decât calea de atac prevăzută de lege, iar nu pe cea indicată eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluţia de respingere a recursului principal ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 491 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva aceleiaşi decizii.

Cererea formulată de recurenta-pârâtă B., privind obligarea recurentei-reclamante A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părţii care a câştigat procesul şi atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat litigiul.

Or, în speţă, recursul principal a fost respins, ca inadmisibil, în timp ce recursul incident a fost respins, ca rămas fără efect, context în care niciuna din părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părţi având poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului principal declarat de recurenta-reclamantă, invocată de pârâta B..

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 114/A din 28 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca inadmisibil.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva aceleiaşi decizii, ca rămas fără efect.

Respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă B., privind obligarea recurentei-reclamante A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.