Cassation annulled for nullity: Contract termination notice validity and factual evidence re-litigation exceed cassation scope

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 4 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se constate intervenită rezoluţiunea contractului, ca urmare a imposibilităţii de a-şi continua raporturile contractuale cu beneficiara pârâtă şi, pe cale de consecinţă, obligarea la plata sumei de 51.609,02 euro (252.884,19 RON), reprezentând despăgubiri civile, diferenţa de preţ contract, rest neachitat din suma forfetară stabilită prin art. 12 din contractul x/16.10.2020. În subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului pentru cauză ilicită.

Prin sentinţa civilă nr. 850 din 15 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind dispusă rezoluţiunea contractului de execuţie nr. x/16.10.2020, modificat prin actul adiţional nr. x/08.01.2021 şi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 de RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata sumei de 11.428,75 de RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 434 din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul principal declarat de pârâtă împotriva încheierii de şedinţă din 8 decembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

A fost admis apelul principal declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 850 din 16 aprilie 2024.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A fost respins apelul incident declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 850 din 16 aprilie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.052,5 RON taxa judiciară de timbru şi în sumă de 14.803,6 RON onorariu de avocat, din etapa apelului.

Prin cererea de completare a hotărârii înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 iunie 2024, sub nr. x/2021/a1, petenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 850 din 16 aprilie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2021, în sensul de a se pronunţa pe cererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, proporţional cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată ce au fost respinse faţă de societate.

Prin sentinţa civilă nr. 2467 din 7 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de completare a hotărârii formulată de petenta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L., a fost admisă în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 435 din 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosar nr. x/2021, a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2467 din 7 octombrie 2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 39.024,55 RON, cheltuieli de judecată, fiind menţinută în rest sentinţa.

Împotriva deciziei civile nr. 434 din 14 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 şi împotriva deciziei nr. 435 din 14 martie 2025, pronunţate de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta.

O primă critică de nelegalitate a deciziei civile nr. 434 din 14 martie 2025 se referă la faptul că în mod greşit instanţa de apel a constatat, după un probatoriu complex administrat inclusiv la cererea pârâtei, conţinând şi o expertiză tehnică, că ar fi fost notificată cu privire la rezoluţiunea unilaterală a contractului, care a intervenit ca urmare a existenţei unui pact comisoriu de ultim grad.

Potrivit recurentei-reclamante, înscrisul datat 02.03.2021 nu este decât un răspuns la solicitarea sa anterioară ca pârâta să precizeze condiţiile în care înţelege să îi asigure frontul de lucru necesar executării obligaţiei care îi revenea, din corespondenţa ulterioară reieşind că pârâta nu a declarat rezoluţiunea expresă a contractului în mod unilateral, declararea fiind necesară a se efectua printr-o notificare specializată chiar şi în situaţia unei rezoluţiuni convenţionale bazate pe pact comisoriu. De altfel, o rezoluţiune având ca fundament pactul comisoriu prevăzut în contract trebuie să îndeplinească cerinţele convenite de părţi, în speţă termenul de execuţie a lucrării asumate de recurentă care să fie prevăzut în notificare ca fiind de 30 de zile, conform art. 20.2.3. din contractul părţilor, dar sub condiţia exercitării cu bună-credinţă a propriilor obligaţii de către intimată, anume de a asigura graficul de execuţie, cum este stipulat în art. 9.1.1. din contract, obligaţie neîndeplinită după cum rezultă şi din considerentele hotărârii primei instanţe, necombătute de instanţa de apel.

Ca atare, potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a respectat exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raţionamentul nefiind fundamentat pe probatoriul administrat în cauză.

În acest context, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel trebuia să argumenteze cu referire la probele dosarului dacă erau sau nu îndeplinite condiţiile rezoluţiunii unilaterale. Mai mult, desfiinţarea de drept putea interveni numai la expirarea celor 30 de zile care ar fi trebuit să prevăzute în notificarea specializată a pârâtei, aşa cum părţile au convenit cu putere de lege în art. 20.1.4 din contract.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că nu este precizată concret neexecutarea obligaţiei sale, în ce condiţii s-a petrecut şi dacă este de o gravitate suficientă ca să poată conduce la reţinerea acestui remediu contractual, neputând fi reţinut abandonul lucrării, întrucât întreaga corespondenţă demonstrează că a încercat permanent să îşi execute propria obligaţie.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, din probele dosarului, rezultă că a fost împiedicată sistematic să îşi îndeplinească total obligaţia prin neprezentarea planurilor/graficului asumate de pârâtă, acesta fiind motivul pentru care a contestat rezoluţiunea prin înscrisul din 02.03.2021, în mod implicit, prin formularea acţiunii civile de deduse judecăţii.

Ca atare, este nelegală reţinerea direct de către instanţa de apel a existenţei unei rezoluţiuni convenţionale prin declararea unilaterală de către pârâtă la data de 02.03.2021, deşi instanţa de fond a administrat probe, inclusiv la cererea pârâtei, care să dovedească executarea/neexecutarea obligaţiilor reciproce şi interdependente.

Or, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1.552 şi art. 1.553 C. civ. pentru a se fi putut reţine de către instanţa de apel existenţa unei rezoluţiuni unilaterale/convenţionale, ambele forme presupunând o notificare specializată din partea creditorului, ceea ce nu s-a întâmplat.

O altă critică de nelegalitate se referă la faptul că instanţa de apel a respins acţiunea în totalitate, deşi au fost formulate mai multe capete de cerere, respectiv greşit a respins obligarea pârâtei la plata despăgubiri solicitate, chiar şi în situaţia constatării rezoluţiunii unilaterale.

În acest sens, recurenta-reclamantă precizează că efectul direct al rezoluţiunii este acela de a se restitui prestaţiile, motiv pentru care instanţa de apel nu putea respinge întreaga acţiune, cât timp are dreptul la plata lucrărilor efectuate şi a oricărui prejudiciu produs şi probat, în caz contrar producându-se o îmbogăţire fără justă cauză în patrimoniul intimatei-pârâte.

O altă critică de nelegalitate vizează lipsa oricărei analize a capătului subsidiar de cerere constând în invocarea de către reclamantă a nulităţii actului juridic dedus judecăţii, recurenta-reclamantă susţinând că, în măsura în care a schimbat dispoziţia primei instanţe, curtea de apel avea obligaţia să cerceteze şi acest petit al acţiunii. Or, lipsa oricărei menţiuni în considerente şi în dispozitiv conduce la concluzia că instanţa de apel nu a cercetat integral cauza, încălcând inclusiv dreptul la un proces echitabil al părţii, prevăzut de art. 6 din CEDO.

Critica de nelegalitate a deciziei civile nr. 435 din 14 martie 2025 se referă la faptul că în mod nelegal au fost acordate cheltuieli de judecată într-un cuantum atât de ridicat, nefiind respectate prevederile art. 451-453 C. proc. civ.

Un prim argument al acestei critici îl constituie faptul că instanţa de apel s-a rezumat să evoce criterii generale care pot fi avute în vedere într-o cauză civilă cu referire la aprecierea judecătorului asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, fără a evidenţia elementele pentru care a fost apreciat ca fiind rezonabil onorariului de avocat în raport de munca depusă.

Pe de altă parte, raportat la practica judecătorească în materie, onorariul este disproporţionat faţă de media onorariilor acordate cu titlu de cheltuieli de judecată în cauze având acelaşi obiect.

Un alt argument al criticii de nelegalitate constă în acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariul de expert de 13.000 RON, încât propunerea unei probe inutile de către pârâtă nu poate atrage răspunderea părţii adverse pentru această cheltuială de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile vizează aspecte de fapt sau modul în care instanţa de apel a analizat probatoriul administrat. De asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului şi în raport de criticile ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea deciziei civile nr. 434 din 14 martie 2025, motivat de faptul că instanţa de apel a apreciat că înscrisul din 2.03.2021 reprezintă o notificare de rezoluţiune a contractului.

Potrivit recurentei-reclamante, concluzia instanţei de apel este contrazisă de probele administrate în cauză, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

O altă critică dezvoltată de recurenta-reclamantă în susţinerea aceluiaşi motiv de casare vizează faptul că instanţa de apel a respins acţiunea în totalitate, deşi au fost formulate mai multe capete de cerere, respingând în mod greşit capătul de cerere referitor la restituirea prestaţiilor, ca efect al rezoluţiunii contractului.

O ultimă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a analizat capătul subsidiar al cererii, având ca obiect nulitatea actului juridic dedus judecăţii.

În raport de criticile de nelegalitate redate în mod sintetic, Înalta Curte arată că, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se circumscrie acestui motiv de casare nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în sensul că înscrisul din 2.03.2021 nu putea fi apreciat ca o notificare de rezoluţiune a contractului, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile contractuale reprezintă critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate.

În realitate, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Or, temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât, pe această cale, se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârilor instanţelor devolutive, astfel că stabilirea situaţiei de fapt nu poate fi reevaluată şi nu poate fi reconsiderată interpretarea probelor de către instanţele de fond.

Nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei instanţei de apel nici din perspectiva respingerii capătului de cerere referitor la plata de către pârâtă a despăgubirilor, Curtea reţinând, faţă de respingerea cererii de chemare în judecată, că a dispărut temeiul în baza căruia reclamanta ar fi îndreptăţită la acordarea despăgubirilor.

Înalta Curte reţine că lipsa analizei capătului de cerere subsidiar, având ca obiect nulitatea actului juridic dedus judecăţii, este invocată formal, întrucât Curtea a reţinut că la data sesizării instanţei de judecată - 4 august 2021 - contractul de execuţie era desfiinţat.

Analizând criticile dezvoltate în susţinerea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.552 şi a art. 1.553 C. civ.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a indicat normele de drept material pretins a fi fost greşit aplicate de către instanţa de apel, toate argumentele dezvoltate vizează exclusiv starea de fapt, respectiv modul de derulare a raporturilor contractuale şi aprecierea mijloacelor de probă administrate în cauză.

Înalta Curte subliniază că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulţumire a recurentei-reclamante legată de soluţia recurată, de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acţiunii, contestaţie care nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte arată că nici argumentele ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, tot critici de netemeinicie.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 435 din 14 martie 2025 este criticată exclusiv sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de către instanţa de apel.

Or, aceste critici reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 Cod procedură civilă, în acest sens fiind şi decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de recurs în interesul legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de intimata-pârâtă şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă. Totodată, în raport de prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 14.507,05 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 434 din 14 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 şi împotriva deciziei nr. 435 din 14 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 14.507,05 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2025.