Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1139/2003 AI generated

Import tax exemption eligibility and the prohibition of merit-based re-examination in extraordinary appeals for annulment

Case Number Decizia nr. 1139/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment filed by the company, thereby leaving in force the Court of Supreme Justice's decision to uphold the customs authority's assessment of approximately 541 million lei in taxes and 573 million lei in late payment penalties, which had reversed a lower court ruling that originally granted the company import facilitation benefits. The dispute centered on whether goods imported by the company constituted a valid natural capital contribution entitling the entity to exemptions under Emergency Government Ordinance No. 92/1997, or if they represented a mere acquisition of fixed assets, with the company arguing on appeal that the court had erroneously relied on unstudied fiscal invoices to deny proof of ownership. The supreme court held that the appeal was unfounded because it did not fall within the narrow statutory grounds for extraordinary appeals under Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, which are limited to evident material errors or procedural omissions, and the company’s arguments essentially constituted an attempt to reexamine the merits of the case and re-evaluate the evidence, which is not permissible in this procedural context.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997, art.318 C. proc. civ; Import tax exemption eligibility and the prohibition of merit-based re-examination in extraordinary appeals for annulment: Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 (lipsa procedurii, și necompetența instanței) și art.318 C. proc. civ. (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a exercita vreunul dintre motivele de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Keywords

AI generated
customs exemption import tax grounds for cassation tax procedure tax authority acquisition tax

Cited Legislation

AI generated
art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997
674 din 8 decembrie 2000, a admis acțiunea și a anulat actele contestate, reținând că reclamanta are calitate de investitor și beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997.
art.318 C. proc. civ
317 (lipsa procedurii, și necompetența instanței) și art.318 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 august 2000, reclamanta SC C.C. SA Craiova a solicitat anularea actelor constatatoare nr. 208 - 224 din 6 iunie 2000 și nr. 243 - 244 din 29 iunie 2000, încheiate de Biroul Vamal Craiova, a deciziei nr. 19 din 3 august 2000, a Direcției Regionale Vamale Craiova și a deciziei nr. 2672 din 14 noiembrie 2000, a Direcției Generale a Vămilor, prin care a fost obligată la plata sumei de 541.171.556 lei, reprezentând taxe vamale și T.V.A. și la 573.710.155 lei, majorări de întârziere.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 674 din 8 decembrie 2000, a admis acțiunea și a anulat actele contestate, reținând că reclamanta are calitate de investitor și beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcția Regională Vamală Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva acestei hotărâri, a casat sentința atacată și în fond, a răspins acțiunea, reținând că bunurile care au format obiectul importurilor, nu au aparținut acționarilor, ci SC C.C. Craiova, care a realizat în fapt o achiziție de mijloace fixe, și nu o majorare a capitalului social, prin noi aporturi în natură.

Împotriva acestei ultime hotărâri, SC C.C. SA a formulat contestație în anulare, susținând în esență că instanța, din eroare, s-a referit la facturile fiscale RC 98 – 320/19,10/1998 (USA) și nr. 9810248/10,10,1998 (Ungaria), fără a le și observa, întrucât nu i-au fost solicitate, trăgând concluzia greșită că la momentul majorării capitalului social nu a făcut dovada proprietății bunurilor aduse ca aport.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 (lipsa procedurii, și necompetența instanței) și art.318 C. proc. civ. (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a exercita vreunul dintre motivele de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Față de petitul cererii, critica formulată de contestatoare nu poate fi încadrată în nici unul din textele invocate, care se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare fondului sau o reaprecire a probelor.

Față de considerentele prezentate se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., astfe, încât contestația în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC C.C. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1024 din 15 martie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.