Consumer credit repayment; inadmissibility of annulment challenge for failure to invoke exhaustive statutory grounds

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civila la data de 07.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A.., prin A. - Sucursala Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., decăderea pârâtului B. din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din cadrul Contractului de credit încheiat între A. şi pârâţi, obligarea la restituirea întregului credit nerambursat până la data formulării cererii, în cuantum de 68.703,70 EUR şi 21.082,60 EUR dobânzi, respectiv 170,86 EUR penalităţi aferente creditului, calculate până la data de 22 aprilie 2020, echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă dobânda în cuantum de 5,65% calculată până la plata integrală a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 22 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C. şi a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de pârât.

Prin încheierea din 16 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia tardivităţii cererii de înscriere în fals împotriva notificării nr. x/24.08.2018 şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de înscriere în fals împotriva notificării nr. x/24.08.2018.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea privind recuzarea expertului desemnat şi de anulare a raportului de expertiză.

La 01.03.2022, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumelor indicate în raportul de expertiză.

Prin sentinţa civilă nr. 546/2022 din 18 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea formulată de expertul contabil, de majorare a onorariului şi a obligat reclamanta la plata onorariului suplimentar; a admis în parte acţiunea formulată împotriva pârâtului B., astfel cum a fost precizată, a dispus decăderea pârâtului din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din cadrul contractului de credit nr. x/13.04.2010 şi a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumelor de 68.703,70 euro, cu titlu de debit principal, de 20.872,77 euro, cu titlu de dobândă şi de 3.387,63 euro, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente contractului de credit, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit, până la data de 22.04.2020, echivalent în RON la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda în cuantum de 5,65% aplicată asupra debitului principal, ce se va calcula în continuare până la plata integrală a debitului datorat; a respins ca neîntemeiată restul acţiunii şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.847,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca neîntemeiată cererea pârâţilor privind plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva încheierilor de şedinţă din data de 22.12.2020, 24.02.2021, 16.04.2021, 10.12.2021 şi a sentinţei civile nr. 546/18.03.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, pârâţii B. şi C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 224/2023 din 15 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanţii-pârâţi B., şi C. împotriva încheierilor de şedinţă din 22.12.2020, 24.02.2021, 16.04.2021, 10.12.2021 şi sentinţei civile nr. 546/18.03.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020 şi a obligat apelanţii la plata către intimata-reclamantă A.., prin A. - Sucursala Bucureşti a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.

3. Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia nr. 537 din 7 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 224/15.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a obligat recurentul la plata sumei de 11.822,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A.., prin A. - Sucursala Bucureşti.

4. Împotriva deciziei nr. 537 din 7 martie 2024, la 26 mai 2025, pârâtul B. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate şi admiterea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 224 pronunţate la data de 15 februarie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, astfel cum aceasta a fost formulată, cu consecinţa casării în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării.

În susţinerea căii extraordinare de atac, cu titlu prealabil, contestatorul a arătat că, deşi art. 503 din C. proc. civ. nu cuprinde un astfel de motiv, rolul contestaţiei în anulare este tocmai acela de a putea anula/desfiinţa orice hotărâre care este lovită de nulitate absolută, în sensul în care respectiva hotărâre a fost pronunţată cu "nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", sens în care a invocat 4 motive de nulitate absolută a deciziei atacate care, deşi nu sunt prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., constituie şi critici de neconstituţionalitate.

În acest sens, arată că un prim motiv de nulitate/contestaţie în anulare constă în aceea că decizia 537 din 7 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost redactată abia în luna mai 2025 şi comunicată la 8 mai 2025, sens în care invocă dispoziţiile art. 174 alin. (1), (2), art. 176 pct. 6 şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, prin cel de-al doilea motiv de contestaţie, autorul acesteia a învederat că decizia atacată nr. 537 din 7 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă nu este semnată de niciunul din judecătorii care au pronunţat-o, sens în care invocă dispoziţiile art. 174 alin. (1), (2), art. 176 pct. 6, art. 426 alin. (3) şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ., dar şi că hotărârea a fost comunicată cu încălcarea dispoziţiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi semnată de niciunul din judecătorii care au pronunţat-o, aspect care, în opinia contestatorului, atrage nulitatea absolută şi necondiţionată.

Prin cel de-al treilea motiv de contestaţie, autorul acesteia a susţinut că, din cele 5 critici de nelegalitate pe care s-a întemeiat cererea de recurs, 2 dintre acestea nu au fost supuse discuţiei contradictorii a părţilor, iar celelalte 3 critici au fost supuse discuţiei contradictorii de o manieră foarte succintă, fără a fi îndeplinite nici cu privire la acestea cerinţele de legalitate privind judecata cauzelor civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 14 alin. (5) şi alin. (6) şi art. 224 din C. proc. civ.

Invocând şi un al patrulea motiv de contestaţie, autorul menţionează dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 1 alin. (2) din C. proc. civ., principii care sunt consfinţite de art. 124 alin. (1) din Constituţie, arătând că decizia a fost pronunţată fără o motivare în drept a soluţiei şi fără a exista nicio prevedere legală care să susţină soluţia pronunţată, în accepţiunea contestatorului decizia fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale, cât şi a dispoziţiilor legale ce reglementează modalitatea de înfăptuire a justiţiei.

În acest sens, contestatorul a reprodus ceea ce a susţinut prin cererea de recurs, a redat paragrafe din motivarea deciziei atacate, arătând că instanţa de recurs nu şi-a motivat în drept soluţia, în sensul că nu a precizat în temeiul cărei dispoziţii legale o hotărâre judecătorească definitivă ar produce efecte juridice fără ca aceasta să fie pusă în executare, după cum nu a precizat nici în temeiul cărei dispoziţii legale o hotărâre judecătorească definitivă ar avea un termen de prescripţie mai mare de 3 ani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 30 mai 2025, sub nr. x/2025.

Prin întâmpinarea înregistrată la 10.09.2025, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca netimbrată, ca tardiv formulată, ca inadmisibilă şi ca nemotivată, iar pe fondul cauzei, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, la termenul de judecată din 16 septembrie 2025, Înalta Curte, constatând că s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit, a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării şi a dispus prorogarea discutării, pentru termenul acordat la data de 2 decembrie 2025, a excepţiilor tardivităţii şi inadmisibilităţii, respectiv a nulităţii contestaţiei în anulare, invocate de intimată.

Analizând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."

Înalta Curte constată că norma invocată reglementează două termene pentru formularea contestaţiei în anulare: un termen subiectiv - 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate şi un termen obiectiv - un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În verificarea respectării termenului pentru formularea contestaţiei în anulare, instanţa învestită cu judecata acestei căi extraordinare de atac se va raporta în mod prioritar la termenul subiectiv şi numai în subsidiar va lua în considerare termenul obiectiv pentru formularea căii de atac, anume în cazul în care comunicarea hotărârii lipseşte sau aceasta nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Din verificările efectuate în dosarul de recurs, Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosarul de recurs x/2020, decizia nr. 537 din 7 martie 2024, atacată cu contestaţie în anulare, a fost comunicată recurentului (contestator) B. la data de 8 mai 2025, la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, iar contestaţia în anulare a fost formulată la 26 mai 2025, în ultima zi în care se împlinea termenul de 15 zile, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea prevederilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare.

Analizând excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează a o respinge, reţinând că prezenta cale extraordinară de atac a fost motivată odată cu formularea acesteia, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, potrivit art. 506 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se solicită instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Aceasta poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi atât o hotărâre a instanţei de recurs, cât şi o hotărâre a instanţei de apel care, potrivit legii, nu mai poate fi atacată cu recurs).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata, iar contestaţia în anulare reglementată de art. 503 alin. (2) din acelaşi act normativ poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs, respectiv în apel [art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..] a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În speţă, cu toate că prezentul demers judiciar intitulat "contestaţie în anulare" a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 503, 505 şi 506 din C. proc. civ., autorul acesteia a invocat în mod formal şi necircumstanţiat incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 503 din C. proc. civ., neindicând niciunul din motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. care ar fi, în aprecierea sa, incident în cauză.

Dimpotrivă, susţinând că rolul contestaţiei în anulare este acela de a putea anula/desfiinţa orice hotărâre care este lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor legale de fond sau de formă, însuşi titularul prezentei căi extraordinare de atac admite că, deşi art. 503 din C. proc. civ. nu cuprinde un astfel de motiv, cu toate acestea, în opinia sa, contestaţia în anulare ar putea fi invocată (şi) în situaţia în care o hotărâre a fost pronunţată cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, sens în care, aşa cum s-a arătat mai sus, a susţinut nulitatea absolută a deciziei atacate pentru redactarea şi comunicarea acesteia cu întârziere, pentru lipsa semnăturii judecătorilor, pentru că unele din criticile din recurs nu au fost supuse dezbaterii contradictorii, în timp ce altele au fost supuse de o manieră succintă şi pentru o pretinsă nemotivare în drept a respectivei decizii.

Însă, având în vedere că instanţa învestită cu judecarea unei contestaţii în anulare poate exercita un control judecătoresc al hotărârii atacate numai în măsura în care cel puţin unul din motivele de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. este indicat şi dezvoltat într-o formă explicită, Înalta Curte reţine că invocarea generică a temeiului de drept şi a altor motive care excedează celor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) - (2) C. proc. civ. nu constituie o motivare circumstanţiată a căii de atac în acord cu normele procedurale anterior menţionate, contestatorul având obligaţia să arate şi să dezvolte motive apte de a fi încadrate în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că motivele indicate nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar cele pentru care poate fi exercitată contestaţia în anulare nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile legal citate, se reţine că titularul prezentului demers judiciar nu a formulat nicio critică care să vizeze vreunul din motivele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (1)-(2) C. proc. civ., acesta indicând în mod formal dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Având în vedere, totodată, că, prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din Legea fundamentală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii, recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 537 din 7 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii contestaţiei în anulare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 537 din 7 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2025.