Cassation appeal in gaming association dispute null for failing to substantiate legal illegality grounds required for extraordinary remedy.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 11.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 263.956 RON reprezentând soldul nepredat din cadrul Agenţiei situate în Galaţi, C., str. x, S.1, jud. Galaţi, aşa cum rezultă din decontul nr. x/30.06.2021, y/31.07.2021, z/31.08.2021, w/30.09.2021 şi din decontul nr. x/31.10.2021 şi în conformitate cu prevederile Contractului de Asociere în Participaţie nr. 6/17.01.2019. A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 30, 192 şi 194 C. proc. civ., art. 1350, 1516, 1538 C. civ.

La termenul din data de 03.04.2024, instanţa invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, faţă de valoarea obiectului cererii indicată de reclamantă, reţinând cauza în pronunţare asupra acesteia, iar prin sentinţa civilă nr. 1376/03.04.2024 instanţa a admis excepţia şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 16.04.2024, sub acelaşi număr de dosar - x/2023

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 22.01.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis cererea având ca obiect "pretenţii" formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 263.956 RON, reprezentând soldul nepredat din cadrul Agenţiei situate în Galaţi, după cum rezultă din decontul nr. x/30.06.2021, decontul x/31.07.2021, decontul x/31.08.2021, decontul x/30.09.2021 şi decontul nr. x/31.10.2021 şi la plata către reclamantă a sumei de 8.244,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva sentinţei civile nr. 9/22.01.2025 pronunţată de Tribunalul Galaţi, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac formulate, cu consecinţa respingerii acţiunii.

Prin decizia nr. 146/2025 din 4 iunie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 22.01.2025 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

3. Împotriva deciziei nr. 146/2025 din 4 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi menţinerea sentinţei nr. 9/2025 din data de 22.01.2025, pronunţată de Tribunalul Galaţi, prin intermediul căreia pârâta a fost obligată la plata sumei de 263.956 de RON reprezentând contravaloarea încasărilor/soldului nepredat, şi a sumei de 8.244,50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului stadiu procesual.

În expunerea de motive, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit ca fiind relevant argumentul pârâtei conform căruia sumele încasate zilnic erau vizibile şi la A.N.A.F. şi că, apoi, erau păstrate o perioadă de către acea persoană, apoi erau gestionate şi se ţinea o evidenţă după o procedură care nu este cunoscută reclamantei."

Recurenta arată că acest raţionament este eronat din mai multe considerente.

În primul rând, a învederat că pârâta nu a făcut dovada celor afirmate, neprezentând niciun mijloc de probă care să ateste realitatea modului în care sumele încasate zilnic erau gestionate, respectiv traseul acestora după momentul încasării, iar, în al doilea rând, a susţinut că este lipsit de relevanţă faptul că respectivele sume erau vizibile în sistemul A.N.A.F., întrucât aceste înregistrări provin din evidenta contabilă ţinută chiar de reclamantă în virtutea calităţii de Asociat Prim, conform art. 6.1.-6.4. din Contract.

Faptul că sumele sunt evidenţiate în contabilitate şi, implicit, raportate la A.N.A.F., nu reflectă în niciun mod faptul că acestea au fost în mod real achitate de către Asociatul Secund, ceea ce se impută fiind lipsa predării fizice sau scriptice a sumelor, iar nu inexistenţa lor în contabilitate, care nu este un instrument de executare.

Astfel, în accepţiunea recurentei, dacă nu există documente de predare între Asociatul Secund şi reclamantă, instanţa nu poate considera îndeplinită obligaţia de justificare doar prin simpla prezenţă a sumelor într-un bilanţ sau declaraţie fiscală.

Prin urmare, recurenta subliniază că instanţa a confundat sursa înregistrărilor (contabilitatea recurentei-reclamante) cu o pretinsă transparenţă a gestiunii Asociatului Secund, care nu rezultă din nicio probă.

Or, în lipsa unor dovezi concrete privind remiterea sumelor, modalitatea de păstrare şi justificare a diferenţelor constatate, vizibilitatea la A.N.A.F. a sumelor zilnic încasate nu echivalează cu dovada predării lor către asociatul prim, astfel încât simpla existenţă a acestor sume în contabilitate nu înlătură răspunderea celui care le-a avut în gestiune şi nu le-a justificat corespunzător.

De asemenea, a mai arătat că instanţa a reţinut în mod nejustificat şi superficial faptul că reclamanta ar fi întocmit deconturile privind încasările din exploatarea jocurilor electronice fără a indica ce documente contabile primare au fost avute în vedere la realizarea acestora.

Recurenta consideră că această apreciere este eronată întrucât, în această industrie (jocuri de noroc), decontul lunar este întocmit pe baza situaţiei lunare a încasărilor, în care este evidenţiat indicatorul esenţial al activităţii - D., adică diferenţa dintre sumele jucate şi cele plătite ca premii, situaţie generată automat de softul de monitorizare al aparatelor, în conformitate cu reglementările Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc ("O.N.J.N."), şi care reflectă exact rulajele lunare.

Prin urmare, afirmă că decontul pe care l-a întocmit nu este un document arbitrar, ci rezultă din agregarea acestor date oficiale, fiind, astfel, indirect fundamentat pe documentele primare electronice emise de aparatele de joc, care nu pot fi alterate sau modificate manual, aspect a fost confirmat şi de către expertul contabil desemnat să analizeze corectitudinea sumelor solicitate.

Totodată, a învederat că, potrivit contractului, întocmirea deconturilor intra în atribuţiile reclamantei, care, în calitate de Asociat Prim, era singura responsabilă cu evidenţa contabilă a operaţiunii, că aceste deconturi constituie reflecţia contabilă a drepturilor băneşti născute lunar, conform D. realizat şi cotei de repartizare stabilite contractual şi că a respectat acest mecanism, transmiţând lunar partenerului de asociere decontul aferent, însoţit de solicitarea de plată a cotei ce i se cuvenea.

De asemenea, a indicat dispoziţiile art. 78 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Mai mult, consideră că, şi dacă instanţa ar fi dorit să verifice temeinicia deconturilor, sarcina de a le contesta sau de a face dovada contrară revenea pârâtei, conform art. 249 C. proc. civ., or aceasta/apelanta nu a dovedit că obligaţiile sale au fost stinse prin plată, ci s-a limitat la simple susţineri neprobate, ceea ce, în opinia recurentei, este insuficient pentru a răsturna situaţia de fapt stabilită de prima instanţă.

Totodată, a învederat că, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna credinţă se prezumă până la proba contrară, context în care a afirmat că apelanta nu a produs niciun mijloc de probă care să înlăture prezumţia de bună credinţă de care beneficiază recurenta, susţinerile sale nefiind de natură a răsturna concluziile instanţei de fond.

Pe cale de consecinţă, recurenta solicită să se observe că şi-a dovedit creanţele, în timp ce pârâta nu a produs nicio probă care să contrazică conţinutul deconturilor.

Printr-o altă critică, recurenta a învederat că instanţa a reţinut în mod greşit că reclamanta nu a transmis solicitarea de virare a sumelor reprezentând soldul locaţiei, aşa cum impunea art. 6.6 din contractul de asociere, apreciind formalist că lipsa unei astfel de solicitări scrise ar exonera asociatul secund de obligaţia de a preda sumele încasate.

Recurenta consideră că această reţinere este netemeinică şi contrazisă de probatoriul pe care arată că înţelege să-l completeze în calea de atac, sens în care anexează o captură de ecran a unei conversaţii purtate prin E. cu reprezentantul asociatului secund, care, în opinia sa, constituie proba transmiterii solicitării prevăzute la art. 6.6 din contract, iar lipsa unui răspuns sau a viramentului din partea pârâtei nu poate fi imputată reclamantei, ci denotă culpa asociatului secund în gestionarea obligaţiilor sale contractuale.

Mai arată că, în interpretarea art. 6.6 din contract, obligaţia asociatului secund nu este condiţionată de existenţa unei forme solemne sau scrise a solicitării, astfel că, în opinia sa, instanţa de apel a interpretat formalist obligaţia prevăzută de art. 6.6 din contract, fără a ţine cont de uzanţele efective dintre părţi, de natura digitală a comunicării, precum şi de imposibilitatea obiectivă de a reproduce integral istoricul de mesaje pentru un interval atât de îndelungat.

Or, în opinia sa, dovada capturii transmise şi practica uzuală dintre părţi justifică pe deplin îndeplinirea obligaţiei reclamantei, iar culpa aparţine exclusiv pârâtei pentru lipsa virării sumelor datorate.

De asemenea, consideră că în mod greşit Curtea a reţinut că nu ar fi existat o justificare temeinică şi completă a sumelor datorate de către asociatul secund, cu trimitere la dispoziţiile art. 6.8, 7.2, 7.3 şi 7.4 din contractul de asociere, fără a observa că modul de calcul al beneficiilor şi pierderilor s-a realizat conform procedurii contractuale agreate de părţi, iar deconturile lunare comunicate au fost corect întocmite şi transmise în forma şi termenul prevăzute în contract, sens în care recurenta reia ceea ce a menţionat în etapele procesuale anterioare sub aspectul modalităţii de calcul a beneficiilor şi pierderilor rezultate în urma desfăşurării activităţii, subliniind că, atât pierderea, cât şi câştigul vor fi suportate proporţional cu procentul stabilit de părţi, depunând şi o hotărâre în care a figurat ca parte/reclamantă, cu obiect similar.

La 26 septembrie 2025, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului formulat (deoarece din motivele invocate nu rezultă în mod expres temeiul de drept pe care se bazează acestea, nefiind indicate în mod concret motivele de nelegalitate pe care se bazează recursul), formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Aşadar, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi articol.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, iar potrivit alin. (2) al art. 489, aceeaşi sancţiune (nulitatea) intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a fi susceptibil de a declanşa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancţionată cu anularea recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel/recurate, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de apel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, ci este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, se observă că, prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor contractuale, dar şi a probelor administrate în cauză, reţinând, aşadar, că, în cauză, nu s-a probat în mod cert existenţa dreptului intimatei-reclamante (recurenta din litigiul pendinte) la vreo sumă de bani, stabilită conform dispoziţiilor contractuale.

Verificând, însă, conţinutul cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă şi aplicând principiile de ordin teoretic anterior expuse, Înalta Curte constată că, deşi autoarea recursului nu şi-a întemeiat demersul judiciar pe un anume motiv de casare din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta se rezumă la a susţine că decizia nr. 146/2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este nelegală datorită faptului că instanţa de apel a reţinut anumite aspecte lipsite de relevanţă în speţă, făcând anumite aprecieri eronate, că partea adversă nu a făcut dovada celor afirmate, în timp ce titulara acţiunii a dovedit creanţele solicitate, dar şi că instanţa a procedat la o interpretare eronată/trunchiată a unor clauze contractuale agreate de părţi, dovedind în cele din urmă că nu a înţeles mecanismul de decontare în această industrie a jocurilor de noroc.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, recurenta nu dezvoltă critici raportat la incidenţa unui anume motiv de nelegalitate din cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care, în esenţă, presupun tot o încălcare a unei norme de drept (material, procesual), ci tinde să aducă spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt, a prezentat opinii personale privind interpretarea probelor, urmărind să obţină o reinterpretare a clauzelor contractuale, raportat la conduita părţilor, la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză, aspecte care nu pot fi analizate din perspectiva niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că toate nemulţumirile exprimate vizează, în realitate, aspecte de temeinicie care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte reţine că maniera în care recurenta a înţeles să critice decizia instanţei de apel nu corespunde exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, conceput ca un mijloc procesual menit să asigure exclusiv un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

Aşadar, nefiind adusă în discuţie nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greşitei aplicări a unei/unor norme de drept, ci doar modalitatea prin care instanţa de apel a înţeles să analizeze situaţia de fapt şi să ţină seama de voinţa părţilor rezultată din actul juridic supus analizei raportat la probele administrate, criticile formulate, astfel cum au fost redate, reprezintă veritabile critici de temeinicie, care nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de casare/de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În plus, referinţele jurisprudenţiale evocate de recurentă nu au caracter opozabil din perspectiva puterii de lucru judecat şi nici nu pot fi asimilate unei motivări propriu-zise a căii de atac formulate, atâta vreme cât autoarea prezentului demers judiciar nu a indicat ea însăşi un anume motiv de casare raportat la o normă de drept pretins a fi fost încălcată şi modul concret în care instanţa de apel a nesocotit acea normă de drept.

Prin urmare, faptul că, în prezenta cauză, soluţia criticată nu coincide cu soluţia primei instanţe de fond, cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie un motiv suficient pentru reformarea deciziei recurate.

Constatând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală şi că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reţine că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) şi art. 499 teza a doua din acelaşi act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 146/2025 din 4 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 146/2025 din 4 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2025.