Nullity of recourse for failure to meet motivation requirements in dispute over penal interest on currency-denominated debt

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 30.10.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), obligarea pârâtei la plata sumei de 261.177,00 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată pentru perioada 13.05.2021-15.10.2023 şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin întâmpinare, pârâta A.A.A.S. a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

La termenul de judecată din 17.10.2024, instanţa a respins excepţia netimbrării cererii şi a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 3603/2024 din 23 decembrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 261.177,00 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă perioadei 13.05.2021-15.10.2023, precum şi suma de 6.216,77 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) a formulat apel, solicitând schimbarea/anularea în tot a sentinţei civile apelate în sensul admiterii excepţiilor invocate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 844A/2025 din 22 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) împotriva sentinţei civile nr. 3603/23.12.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în sensul admiterii apelului formulat, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

Invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel în mod nelegat au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile reclamantei de plată a sumei de 261.177,00 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021 - 15.10.2023, încălcând dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002/R şi art. 2.500 şi următoarele din C. civ. (2009).

Totodată, recurenta a învederat că, nelegal şi abuziv, ambele instanţe de fond şi de apel au reţinut că: "potrivit dispoziţiilor art. 2517 C. civ., termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, iar potrivit art. 2503 alin. (2) C. civ., în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate".

De asemenea, a mai susţinut că în mod nelegal instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că, în cazul penalităţilor de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen distinct de prescripţie şi că daunele interese moratorii pot fi solicitate pentru o perioadă anterioară sesizării instanţei care nu poate fi mai mare de 3 ani, iar în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant la data 30.10.2023, pe o perioada mai mare de 3 ani, deci pentru perioada anterioară datei de 30.10.2020, respectiv perioada 13.05.2021 - 15.10.2023.

A mai arătat şi că neexecutarea de bunăvoie a unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o faptă ilicită a creditorului, care să producă un efect negativ asupra patrimoniului debitorului, deoarece creditorul are posibilitatea şi obligaţia de a efectua procedura de executare silită a titlului executoriu şi actualizarea acestuia în faza de executare silită, în condiţiile art. 625 şi 628 C. proc. civ.

Aşadar, în opinia recurentei, faţă de dispoziţiile legii speciale nr. 137/2002/R şi a dispoziţiilor dreptului comun, dreptul material la acţiune al reclamantei privind pretenţiile formulate este prescris, sens în care arată că dreptul material la acţiune al reclamantei în temeiul art. 39 din Legea 137/2002/R a început să curgă de la data de 26.06.2007, data încheierii contractului şi s-a împlinit la data de 26.06.2010.

Totodată, a mai susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel în mod greşit au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile reclamantei de plată a sumei de 261,177,00 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021-15.10.2023, încălcând dispoziţiile art. 2500 şi următoarele din C. civ. (2009).

În acest sens, arată că, aşa cum se constată din actele cauzei şi din susţinerile reclamantei, prin sentinţa comercială nr. 7595/02.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, instanţa a obligat A.A.A.S. să plătească A. suma de 493.852 euro şi 25.087,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, A.A.A.S. nefiind obligată şi la plata dobânzii legale. Or, în situaţia în care reclamanta ar fi considerat că este prejudiciată, ar fi trebuit să introducă cererea în termenul general de prescripţie de 3 ani.

Recurenta a mai învederat că, în considerarea art. 2523 C. civ., reclamanta ar fi trebuit să cunoască presupusa paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea în condiţiile legii, încă din data de 02.06.2011, de când deţine titlul executoriu împotriva A.A.A.S., astfel că, în opinia sa, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei pentru presupusul prejudiciu a început să curgă la data de 02.06.2011 şi s-a împlinit la data de 02.06.2014.

Printr-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în mod nelegal au reţinut că reclamanta are dreptul să solicite dobânda legală penalizatoare, chiar dacă acest drept nu a fost stabilit şi prin sentinţa civilă nr. 7595/02.06.2011, prin care s-a stabilit debitul principal.

În acest sens, a arătat că în mod nelegal s-a reţinut că instanţa de fond a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 şi nr. z/2019, prin care s-a stabilit în mod definitiv dreptul intimatei-reclamante de a solicita dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal neachitat, în temeiul art. 1535 C. civ. şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

A mai învederat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 1535 C. civ., O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală penalizatoare şi că, prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 7595/02.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, instanţa a obligat A.A.A.S. să plătească A. suma de 493.852 euro şi 25.087,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, A.A.A.S. nefiind obligată şi la plata dobânzii legale, astfel încât reclamanta nu are un titlu executoriu împotriva A.A.A.S. în acest sens.

A mai arătat că, în vederea recuperării creanţei, la cererea reclamantei, a fost demarată executarea silită împotriva A.A.A.S., reclamanta a obţinut titlul executoriu definitiv intrat în autoritate de lucru judecat şi care a fost pus în executare silită în dosarul de executare nr. 1829/2011 al B.E.J. B., C. şi D., prin titlul executoriu nefiind acordate dobânzi legale penalizatoare, astfel încât, în accepţiunea recurentei, cererea este netemeinică şi nelegală.

Totodată, învederează că, prin cererea de chemare în judecată, în mod nelegal se pune în discuţie o nouă analiză a fondului cauzelor cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti menţionate, prin care se prejudiciază Autoritatea şi, implicit, Statul Român.

Aşadar, faţă de pretenţiile reclamantei cu privire la calculul de plată a dobânzii legale, recurenta afirmă că sumele stabilite încalcă dispoziţiile din Ordonanţa nr. 13/2011 raportată la dispoziţiile titlului executoriu, în condiţiile art. 628 C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat că, aşa cum se constată şi din rapoartele de expertiză efectuate, în cauză, nu s-a stabilit natura juridică a dobânzii penalizatoare şi a dobânzii remuneratorii şi modalitatea de calcul a acestora.

Totodată, învederează că sunt dobânzi penalizatoare şi numai acestea pot constitui obiectul litigiului - cele datorate de către debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Fiind esenţial distincte de dobânzile remuneratorii, legiuitorul a stabilit că ele pot avea un regim juridic diferit de cel al dobânzilor remuneratorii, de vreme ce legea operează în conţinut prin diferenţierea lor specifică.

În acest sens, arată că, prin art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 se stabileşte că "Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare".

În considerarea celor expuse, recurenta arată că, în ceea ce priveşte calculul dobânzii, nu s-a lămurit pe deplin natura juridică a celor două forme de dobândă prevăzute în lege în raport de dispoziţiile titlului executoriu şi sumele rămase de achitat.

Susţinând că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), recurenta apreciază că nu este admisibil cumulul acestora în orice condiţii, deoarece se poate vorbi despre o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

Aşadar, învederează că, aşa cum se constată prin titlul executoriu, nu a fost acordată şi dobânda legală şi nu se dovedeşte că reclamanta a suferit un prejudiciu, deoarece A.A.A.S. a fost obligată la plata sumei de 493.852 euro la data plăţii, suma fiind stabilită în valută - euro.

De asemenea, învederează că au fost încălcate dispoziţiile art. 1535 C. civ., O.G. nr. 13/2011 şi dispoziţiile titlurilor executorii - sentinţa comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, pronunţată în dosarul nr. x/2010.

În consecinţă, recurenta consideră că, atât timp cât obligaţia A.A.A.S. a fost stabilită în valută-euro, nu mai este legală actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plăţii efective, aşa cum s-a stabilit în titlul executoriu - sentinţa comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, dosar nr. x/2010.

Prin urmare, învederează că dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada 13.05.2021 - 15.10.2023 este abuzivă şi nelegală şi încalcă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa nr. 13/2011, cauzând un prejudiciu Autorităţii şi, implicit, Statului Român, deoarece sumele stabilite vor fi plătite din fonduri publice.

În final, recurenta conchide în sensul că, în primul rând, nu a fost prevăzută dobânda legală în titlul executoriu, iar reclamanta nu a dovedit niciun prejudiciu atâta timp cât obligaţia de plată a A.A.A.S. a fost stabilită în valută-EURO. Prin urmare, consideră că plata sumei 493.852 euro în echivalent RON la data plăţii nu mai este legală cu actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plăţii efective, iar, în al doilea rând, dobânda legală penalizatoare încalcă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa nr. 13/2011.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă, prin avocat, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Astfel, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi articol. Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Suplimentar, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune o circumstanţiere a criticilor formulate raportat la soluţia/considerentele instanţei de apel, dar şi dezvoltarea unui raţionament logico-juridic în combaterea considerentelor care au stat la baza soluţiei adoptate prin hotărârea recurată.

Prin urmare, pentru a declanşa un control judecătoresc în această cale extraordinară de atac, nu este suficient ca recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar să fie aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, prin care să se arate în ce constau greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa a cărei hotărâre este recurată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Fiind invocată incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, pentru a provoca un control de legalitate, e necesar nu doar ca autorul demersului judiciar să indice textele de lege pretins a fi fost aplicate greşit, ci acesta trebuie să şi demonstreze modul în care considerentele instanţei de apel au încălcat sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Aşadar, pentru a putea stabili incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune ca autorul recursului să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, cu referire directă la raţionamentul instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, aspect ce nu se regăseşte în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

În concret, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei reluări a susţinerilor din apel, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, ceea ce contravine cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Astfel, comparând motivele şi argumentele din recurs cu cele formulate în apel, Înalta Curte constată că, în motivele de apel, autoarea prezentului demers judiciar a invocat aceleaşi aspecte, constând în aceea că ambele instanţe au respins în mod nelegal excepţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile reclamantei, încălcând atât dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002/R, cât şi art. 2500 şi următoarele din C. civ. (2009), că nu a fost prevăzută dobânda legală penalizatoare în titlul executoriu-sentinţa comercială nr. 7595/02.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comerciala, pronunţată în dosarul nr. x/2010, că reclamanta nu a dovedit niciun prejudiciu atâta timp cât obligaţia de plată a A.A.A.S. a fost stabilită în valută-EURO, fiind, astfel, încălcate atât dispoziţiile art. 1535 C. civ., dar şi prevederile art. 4 din O.G. nr. 13/2001.

În altă ordine de idei, cu toate că recurenta a mai învederat şi faptul că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că prima instanţă în mod corect a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 şi nr. z/2019, prin care s-a stabilit în mod definitiv dreptul intimatei-reclamante de a solicita dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal neachitat în temeiul art. 1535 C. civ. şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, recurenta s-a limitat la o simplă afirmaţie, reluând criticile din apel prin care a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 1535 C. civ. şi O.G. nr. 13/2011, fără a combate în niciun fel argumentele dezvoltate de instanţa de apel, în baza cărora aceasta a reţinut că, prin mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu aceeaşi chestiune litigioasă, anume dreptul intimatei-reclamante la daunele moratorii aferente debitului principal, s-a stabilit în mod definitiv că intimata-reclamantă este îndreptăţită a primi dobânda legală penalizatoare până la achitarea integrală a debitului principal.

Reluând, aşadar, susţinerile din apel, critica nu reprezintă altceva decât o simplă afirmaţie care nu este însoţită de nicio argumentaţie juridică prin care să fie contrazise, în concret, respectivele considerente ale instanţei de apel.

Totodată, nefiind combătute în concret argumentele aduse de instanţa de apel în validarea hotărârii primei instanţe prin care s-a dat efect puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2021 şi nr. z/2019, respectiva critică este, în egală măsură, şi străină de respectivele considerente.

Prin urmare, aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor şi argumentelor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de autoarea prezentului demers judiciar împotriva sentinţei primei instanţe.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, pentru a declanşa un veritabil control de legalitate referitor la aceleaşi aspecte, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale, respectiv, la judecata realizată de această instanţă.

Or, reiterarea prin recurs a argumentelor şi criticilor valorificate la instanţele de fond şi apel, care au primit o soluţionare atât din partea primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

Aşadar, având în vedere că legea recunoaşte doar dublu grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, în realitate, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a celor susţinute în faţa instanţei de apel.

În concluzie, faţă de împrejurarea că recurenta-pârâtă reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat, nearătând, în concret, de ce decizia instanţei de apel nu este conformă legii, Înalta Curte constată că recursul, astfel cum a fost formulat, nu îndeplineşte cerinţele legale pentru a declanşa un veritabil control de legalitate.

Având în vedere că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte reţine că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 844A/2025 din 22 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 844A/2025 din 22 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2025.