Social security pension recalculation: prohibition of appeal in confidence in social insurance conflicts under Law no. 263/2010

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, la 8 august 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, să dispună obligarea acesteia la anularea deciziei de pensionare nr. x din 20 iunie 2019 (împreună cu anexele sale) şi emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 55, art. 56, art. 96 şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, art. 13 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, a Legii nr. 155 din 15 iulie 2006, art. 2 din H.G. nr. 1550 din 23 septembrie 2004, cât şi a pct. 31, anexa 3 din H.G. nr. 1025 din 28 august 2003, dar şi a celor statuate prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în dosarul nr. x/2008, Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2011, şi Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2015. Totodată, a solicitat ca recalcularea să se facă începând cu 1 octombrie 2018, cu obligarea pârâtei la restituirea sumelor rezultate şi neîncasate până la data formulării acţiunii introductive, la care să se adauge rata inflaţiei.

În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 113 din 28 aprilie 2021 şi dispoziţiile art. 52 alin. (1), art. 1 alin. (3) şi alin. (5), precum şi art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 2110/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Hunedoara, secţia I Civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi anularea hotărârii primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, la 29 iulie 2025, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii judecătoreşti atacate.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, că o decizie de pensionare poate fi contestată de mai multe ori, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat. Totodată, a făcut trimitere la modalitatea în care s-a desfăşurat judecata în faţa instanţei de apel şi a susţinut că decizia recurată este nelegală, deoarece nu s-au avut în vedere probele pe care acesta le-a depus la dosar, fiind astfel încălcat art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 16 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

S-a mai criticat că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, prin hotărârile pronunţate în cauză, au nesocotit jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a recunoscut în mod constant principiul protecţiei drepturilor câştigate, consolidându-se astfel ideea că, în situaţia recalculării pensiei, cuantumul mai avantajos este cel care trebuie menţinut.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a depus întâmpinare şi concluzii scrise, prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea/nulitatea recursului, susţinut de faptul că este declarat împotriva unei decizii definitive şi că motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea pe fond a căii de atac formulate.

4. Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita doar căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457 - "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În speţă, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant A. a învestit Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă cu o cerere având ca obiect revizuirea drepturilor sale de pensie, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare şi la plata sumelor rezultate şi neîncasate, până la data formulării cererii de chemare în judecată, actualizate cu rata inflaţiei.

Prin urmare, reclamantul a învestit instanţele de judecată cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată pe dispoziţiile legislaţiei privind sistemul unitar de pensii publice, iar recursul formulat are ca obiect decizia prin care s-a respins, ca nefondat, apelul recurentului-reclamant formulat împotriva sentinţei primei instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (forma în vigoare la data introducerii acţiunii):

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel". La rândul său, art. 155 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar, potrivit alin. (2), "Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Totodată, art. 156 din Legea nr. 263/2010 statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 8 august 2023, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prin urmare, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării", raportat la art. 152 şi art. 155 din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul declarat de reclamant fiind, aşadar, inadmisibil, deoarece contravine principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2025.