Appeal for revision of exclusion from company dismissed as unfounded; exclusion judgment stands
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed as unfounded the appellant's appeal against the Court of Appeal Constanța's decision no. 169/LP of 25 September 2024, which had rejected as inadmissible his application for revision (revizuire) of the final judgment that had excluded him from a limited liability company, and ordered him to pay 3,552.79 RON in costs; the prior judgments excluding the appellant from the company therefore remain in force. The appellant sought revision under Article 322 point 5 of the old Code of Civil Procedure (1865), relying on a 2023 German criminal court decision as a "new document" allegedly proving his 25% shareholding and a different factual situation. The Court held that the revision grounds are narrowly interpreted and require cumulative conditions: the document must be a probative writing, must have existed at the time of the original judgment (here 2016), must not have been producible earlier due to circumstances beyond the party's control or retention by the adverse party, and must be decisive; the German decision, which merely rejected the appellant's criminal claims and post-dated the judgment under challenge, satisfied none of these conditions, and the appellant's recusal, suspension, and constitutional-review requests were likewise properly rejected.
Legislator headnote
AI generatedart. 323 alin. (2) din C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 244 alin. (2) C. proc. civ; Appeal for revision of exclusion from company dismissed as unfounded; exclusion judgment stands: 169/LP of 25 September 2024, which had rejected as inadmissible his application for revision (revizuire) of the final judgment that had excluded him from a limited liability company, and ordered him to pay 3,552.79 RON in costs; the prior judgments excluding the appellant from the company therefore remain in force. The appellant sought revision under Article 322 point 5 of the old Code of Civil Procedure (1865), relying on a 2023 German criminal court decision as a "new document" allegedly proving his 25% shareholding and a different factual situation. The Court held that the revision grounds are narrowly interpreted and require cumulative conditions: the document must be a probative writing, must have existed at the time of the original judgment (here 2016), must not have been producible earlier due to circumstances beyond the party's control or retention by the adverse party, and must be decisive; the German decision, which merely rejected the appellant's criminal claims and post-dated the judgment under challenge, satisfied none of these conditions, and the appellant's recusal, suspension, and constitutional-review requests were likewise properly rejected.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Legal basis for ordering the losing party to pay the other party's litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2025
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 29.11.2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 80-82 şi 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenţionale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 197 alin. (2), art. 222 alin. (1) lit. d) şi art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., instanţa stabilind ca părţile sociale aparţinând pârâtului B. să revină celuilalt asociat - A..
Totodată, a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B. şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul B..
A admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului şi a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, solicitând modificarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii acţiunii principale privitoare la excluderea sa, iar, în subsidiar, admiterea cererii sale reconvenţionale, în sensul excluderii din cadrul societăţii a reclamantului-intimat sau dizolvarea societăţii ca urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă C. S.R.L.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată la 16.08.2023, sub nr. x/2023, revizuentul B. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul x/2011, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii sus-menţionate şi, rejudecând fondul în forma care a rămas valabilă prin pronunţarea apelului, să se dispună admiterea acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de către intimat ca nefondată.
Prin întâmpinarea înregistrată la 3.11.2023, intimata C. S.R.L. a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 323 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepţiei necompetentei materiale a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din acelaşi act normativ, sens în care a menţionat că, pentru acest motiv de revizuire, competenţa aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de B. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac; cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 08.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrarea ca dosar distinct pe rolul instanţei şi, în cadrul acestui dosar, a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei.
Prin decizia civilă nr. 170/LP din 8 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei - cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023) cerere formulată de revizuentul B., spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, cu care instanţa a rămas învestită, la termenul din 8 noiembrie 2023, Curtea a pus în vedere revizuentului să depună înscrisul pe care îşi întemeiază cererea de revizuire în traducere în limba română şi, eventual, să se menţioneze dacă acea hotărâre din dosarul penal invocată a rămas sau nu definitivă, sens în care a amânat cauza la data de 21.02.2024.
La data de 21.02.2024, revizuentul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., traducerea autorizată a încheierii penale invocată în susţinerea cererii de revizuire şi note de şedinţă prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pretinşii apărători, nulitatea actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimatei pârâte, suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019
La termenul din 21 februarie 2024, potrivit încheierii de şedinţă de la acea dată, instanţa a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru ca intimata C. S.R.L. să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse şi de excepţiile invocate de revizuent la acest termen de judecată, precum şi în vederea ataşării dosarului nr. x/2023 aflat la Î.C.C.J., sens în care a dispus amânarea cauzei pentru data de 17.04.2024.
La termenul din 17 aprilie 2024, potrivit încheierii de şedinţă de la acea dată, instanţa a stabilit că, în cauză, sunt aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ. şi a acordat cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. invocată de revizuent la termenul anterior de judecată.
De asemenea, Curtea a mai constatat că prin notele de şedinţă formulate de revizuent a fost invocată nulitatea actelor de procedură îndeplinite de apărătorul pârâtei, în temeiul art. 8, 6, 9, 114, 115 din Statutul Profesiei de Avocat, art. 3.2.3 Codul deontologic al avocaţilor europeni, Legea avocaţilor, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii rezultată din nulitatea contractului, suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a unei cauze penale şi a unei cauze civile, sens în care a acordat cuvântul părţilor asupra acestor aspecte.
Totodată, faţă de cererea de recuzare a unui membru al completului de judecată, formulată de revizuent, prin aceeaşi încheiere de şedinţă din 17 aprilie 2024, instanţa a dispus suspendarea oricărui act de procedură până la soluţionarea cererii de recuzare.
Prin încheierea de cameră de consiliu din 18 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca nefondată declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător E. şi, totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a aceleiaşi doamne judecător, formulată de revizuentul B., după ce, printr-o altă încheiere din aceeaşi dată, a fost respinsă, ca nefondată, declaraţia de abţinere a unei alte doamne magistrat de la soluţionarea cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere a doamnei magistrat E. în dosarul nr. x/2023.
Ca urmare a încheierii din 18.04.2024, prin rezoluţia din 19.04.2024, în cauză, s-a fixat termen de judecată la 18.09.2024.
La termenul din 18 septembrie 2024, conform încheierii de şedinţă de la acea dată, părţile au pus concluzii asupra admisibilităţii cererii de revizuire, iar instanţa a reţinut cauza pentru deliberare şi pronunţare asupra cererii de suspendare a soluţionării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2019, a dosarului penal x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional şi legal pentru intimata C. S.R.L., cererii de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata C. S.R.L. prin apărător, cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865 şi asupra cererii de revizuire. Totodată, a dispus amânarea pronunţării la data de 25.09.2024.
Prin încheierea din 25 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul B. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României republicată şi faţă de prevederile art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţia României republicată.
Prin decizia civilă nr. 169/LP din 25 septembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluţionării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2019 şi a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluţionării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (2) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
A respins ca nefondate excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional şi legal pentru intimata C. S.R.L. şi a respins ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata C. S.R.L. prin apărător.
A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.
Prin aceeaşi decizie, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. şi A., împotriva deciziei civile nr. 2/11.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011 şi a obligat revizuentul la plata sumei de 2712,86 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cererea de revizuire reprezentând onorariu de avocat, către intimata C. S.R.L.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire cu care a rămas învestită (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), în considerentele acestei decizii, instanţa a reţinut că hotărârea Judecătoriei Neuruppin dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023 nu are nicio legătură cu prezenta cauză şi nici nu este în măsură să releve altă situaţie de fapt decât cea arătată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
A mai arătat că hotărârea invocată drept înscris nou, aflată în traducere legalizată la dosar, este o hotărâre a Judecătoriei Neuruppin care a decis respingerea cererii domnului B. pentru patru cazuri de încălcare a încrederii în procesul penal pornit împotriva lui A., soluţia fiind, aşadar, una de respingere a pretenţiilor solicitate.
De asemenea, s-a mai arătat că sunt false susţinerile revizuentului în sensul că judecătorul ar fi stabilit că B. era acţionar în proporţie de 25% în cadrul C. S.R.L., întrucât instanţa germană nu a stabilit cota de participare a d-lui B. în cadrul societăţii C. S.R.L., iar menţiunile privind cota de participare reprezintă o preluare din conţinutul scrisorii de avocat, fiind, aşadar, susţinerile avocatului, şi nu ale instanţei.
Totodată, a reţinut că instanţa germană nici nu era în măsură să stabilească cota de participare a reclamantului B. în cadrul C. S.R.L. în condiţiile în care societatea este una română, iar obiectul acelui dosar nu are nicio legătură cu stabilirea cotei de participare în cadrul C. S.R.L.
În concluzie, instanţa a reţinut că revizuentul invocă drept înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., o hotărâre a unei instanţe penale germane prin care i s-au respins cererile formulate împotriva numitului A., însă această hotărâre a instanţei penale germane nu relevă nimic şi nu are legătură cu societatea C. S.R.L. din care a fost exclus revizuentul B., ca urmare a sentinţei civile nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr. x/2011, menţinută prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul x/2011, a cărei revizuire se solicită în cazul de faţă.
Totodată, referindu-se la motivul de revizuire cu care a rămas învestită (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), instanţa a reţinut că acest motiv de revizuire se referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare care au fost reţinute de partea adversă sau nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Or, pentru invocarea acestui motiv de revizuire trebuie ca partea interesată să prezinte un înscris nou care nu a fost folosit în procesul anterior, iar noţiunea de înscris trebuie luată în accepţiunea restrânsă, necuprinzând declaraţii de martori, rapoarte de expertiză; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când s-a pronunţat hotărârea ce se cere a fi revizuită (în legătură cu acest aspect în practică s-a apreciat că este îndeplinită condiţia preexistenţei înscrisului la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării acesteia, cu condiţia să se refere la situaţii atestate de alte înscrisuri doveditoare); înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentului; înscrisul nou să fie determinant în cauza soluţionată prin hotărârea atacată în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată; înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac a revizuirii iar nu să se pretindă instanţei de revizuire să-l administreze din oficiu.
Analizând înscrisul pretins a fi nou prin prisma condiţiilor cumulative mai sus arătate, instanţa a statuat că, în cazul de faţă, înscrisul la care face referire revizuentul nu îndeplineşte cerinţele textului mai sus citat.
În concret, a arătat că hotărârea Judecătoriei Neuruppin, dată în dosarul 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu iniţiat în anul 2011 şi soluţionat definitiv în anul 2016 şi nici nu poate fi considerată un înscris reţinut de partea potrivnică, atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească care nici măcar nu exista la momentul soluţionării cauzei a cărei revizuire se solicită.
Dincolo de aceste aspecte, instanţa a reţinut că decizia penală invocată doar respinge pretenţiile nefondate ale petentului B., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societăţii C. S.R.L. din care revizuentul a fost exclus ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită, astfel încât nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.
În concluzie, statuând în sensul că hotărârea Judecătoriei Neuruppin, dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023, nu poate fi considerată un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi nu poate conduce la revizuirea deciziei civile nr. 2/2016 a Curţii de Apel Constanţa, instanţa a constatat că cererea de revizuire formulată în prezenta cauză este în mod vădit inadmisibilă, sens în care a respins-o ca atare, conform art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.
Împotriva deciziei civile nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 şi a încheierilor de şedinţă pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2023, revizuentul B. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de către intimat.
În motivare, a arătat că, în urma disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. (1865), Curtea de Apel Constanţa a rămas învestită cu cererea de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), având de analizat admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma unui înscris nou care nu a fost avut în vedere la pronunţarea deciziei nr. 2/2016.
Totodată, după ce a redat motivele/argumentele expuse în susţinerea cererii de revizuire, recurentul a arătat că, prin decizia nr. 169/2024, respingându-se cererea de revizuire pe care a formulat-o, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, susţinând, astfel, incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.
Detaliind, recurentul a arătat că, deşi în expunerea situaţiei de fapt s-a referit la mai multe înscrisuri noi care nu au fost avute în vedere de instanţa care a pronunţat decizia nr. 2/2016, înscrisuri din conţinutul cărora se relevă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în decizia a cărei revizuire a solicitat-o, instanţa de fond a analizat doar conţinutul încheierii penale a Judecătoriei Neuruppin din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul 88 Ds 332 Js 14 770/18, reţinând în analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a revizuirii doar soluţia pronunţată de instanţa germană, în sensul că aceasta a respins pretenţiile sale faţă de A., fără a valorifica considerentele acestei hotărâri care statuează asupra situaţiei de fapt pe care a învederat-o şi în raport de care a înţeles să formuleze cerere de revizuire.
Astfel, apreciază că, în analiza îndeplinirii condiţiilor de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), instanţa era ţinută să analizeze conţinutul integral al înscrisului, iar nu soluţia de respingere a pretenţiilor sale, pentru că, într-o atare situaţie, motivul de revizuire ar fi fost cel reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 7, existenţa unor hotărâri potrivnice.
În continuare, după ce a redat ceea ce a reţinut instanţa de fond, anume că: "hotărârea Judecătoriei Nerupin care a decis respingerea cererii domnului B. pentru patru cazuri de încălcare a încrederii în procesul penal pornit împotriva lui A. (…) este una de respingere a pretenţiilor", recurentul a învederat că această situaţie nu are legătură cu motivul de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).
Prin urmare, consideră că în mod nefondat instanţa de fond a reţinut că hotărârea Judecătoriei Nerupin nu are nicio legătură cu cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, câtă vreme, din considerentele hotărârii, dar şi prin probele administrate în vederea pronunţării acesteia, respectiv audierea inculpatului A., a rezultat că acesta deţinea doar 25% din părţile sociale din cadrul societăţii C. S.R.L., sens în care recurentul apreciază că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.
Pe de altă parte, recurentul susţine că, prin decizia recurată, instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), câtă vreme a analizat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire prin raportare la soluţia dispusă de Judecătoria Neuruppin din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul 88 Ds 332 Js 14 770/18, iar nu la considerentele acesteia care statuează o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de Curtea de Apel Constanţa în decizia nr. 2/2016.
În încheiere, faţă de toate aceste aspecte, recurentul reiterează solicitarea de admitere a recursului.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. (1865).
La 15 ianuarie 2025, intimata C. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, având în vedere că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, câtă vreme criticile invocate de recurentul B. nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de lege pentru calea de atac a recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs invocate, decizia civilă nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa fiind legală sub toate aspectele. Totodată, a solicitat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că recurentul a formulat critici susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate indicate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se reţine că, deşi recurentul a menţionat că înţelege să formuleze recurs atât împotriva deciziei civile nr. 169/LP/25.09.2024, cât şi a încheierilor de şedinţă premergătoare, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2023, criticile recurentului nu vizează niciuna din încheierile premergătoare, iar, în ceea ce priveşte decizia recurată, acestea au fost formulate doar din perspectiva soluţiei prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2/11.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011.
Prin urmare, Înalta Curte va proceda la analiza recursului în aceste limite.
Procedând, aşadar, la analiza recursului prin prisma motivelor de nelegalitate indicate, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (de la 1865) poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză, recurentul susţine că instanţa care a soluţionat cererea de revizuire nu a valorificat, nu a analizat conţinutul integral al înscrisului nou reprezentat de încheierea penală a instanţei din Germania, rezumându-se doar la soluţia de respingere a pretenţiilor formulate în acea cauză.
Contrar susţinerilor recurentului, Curtea de Apel Constanţa a analizat hotărârea penală invocată drept "înscris nou" prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).
Potrivit art. 322 C. proc. civ. (1865), "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor . . . . . . . . . ." (pct. 5 teza I). Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Astfel, potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri se poate cere, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Aşadar, trebuie să se invoce un înscris doveditor, nou, care să nu fi fost luat în considerare pe parcursul procesului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, descoperit după pronunţarea hotărârii, cu condiţia ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii supusă revizuirii, înscrisurile constituite ulterior neputând servi drept temei al revizuirii.
De asemenea, se impune ca înscrisul să nu fi fost înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, fără a se distinge dacă reţinerea înscrisului a fost intenţionată sau involuntară, iar înscrisul invocat trebuie să fie determinant pentru hotărârea pronunţată, în sensul că, dacă instanţa ar fi avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acestui înscris, ar fi putut pronunţa altă soluţie decât cea atacată.
Aşadar, în esenţă, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. (1865), revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ar fi fost determinant pentru soluţia din hotărârea ce se atacă.
Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire.
Verificând respectarea acestor cerinţe, instanţa care a pronunţat decizia recurată a reţinut că hotărârea Judecătoriei Neuruppin dată în dosar 88Ds332Js14770/18 în 11.07.2023 nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu iniţiat în anul 2011 şi soluţionat definitiv în anul 2016. De asemenea, a reţinut că nu poate fi considerată nici un înscris reţinut de partea potrivnică atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească şi nici măcar nu exista la momentul soluţionării cauzei a cărei revizuire se solicită.
Aşadar, pentru a ne afla în ipoteza avută în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), în mod corect instanţa a statuat că înscrisul în discuţie trebuia să fi existat la data judecăţii, în anul 2016, deoarece numai în această situaţie s-ar fi putut pune în discuţie ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reţinut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta.
Totodată, sub aspectul caracterului determinant al "înscrisului nou", instanţa de revizuire a mai statuat în sensul că decizia penală invocată doar respinge pretenţiile nefondate ale petentului B., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societăţii C. S.R.L., din care acesta a fost exclus ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită, conchizând în sensul că nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865).
Prin urmare, având în vedere că, potrivit ipotezei legale, nu orice înscris, chiar determinant în cauză, poate justifica cererea de revizuire, în acord cu cele statuate de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată, Înalta Curte reţine că admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea unor acte noi, ulterior judecăţii, ci şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.
Însă, cu toate că instanţa a analizat hotărârea instanţei din Germania din perspectiva tuturor acestor condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, reţinând nu numai că nu era determinantă în cauza soluţionată prin hotărârea atacată cu revizuire, ci, în primul rând că aceasta nu exista la data hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, dar şi că, fiind o hotărâre judecătorească, nici nu putea fi considerată înscris reţinut de partea potrivnică, recurentul nu a criticat aceste considerente.
Or, având în vedere că, din modul în care este redactată cererea de recurs, recurentul pare a antama doar chestiunea referitoare la caracterul nedeterminant reţinut de instanţă în privinţa hotărârii instanţei germane, în lipsa unor critici care să vizeze întreaga argumentaţie a instanţei care a stat la baza respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, hotărârea atacată nu poate fi cenzurată.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Lipsa de temei legal vizează fie aplicarea unei norme juridice străine situaţiei de fapt, fie împrejurarea că hotărârii îi lipseşte fundamentul juridic, iar încălcarea sau aplicarea greşită a legii cuprinde cazurile în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
În cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a analizat condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reţinând în mod corect faptul că hotărârea Judecătoriei Neuruppin nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge recursul ca nefondat.
Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite cererea intimatei C. S.R.L. şi va obliga recurentul B. la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3552,79 RON, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 169/LP din 25 septembrie 2024 şi a încheierilor de şedinţă premergătoare, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Obligă recurentul B. să achite intimatei C. S.R.L. suma de 3552,79 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2025.