Appeal annulled as null for failing to substantiate cassation grounds in health insurance prescription reimbursement dispute.

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 3 din 9 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a respins ca neîntemeiate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor şi cererea de arbitrare formulată de societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, având ca obiect obligarea pârâtei la decontarea contravalorii prescripţiilor medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat, în lunile octombrie 2017 şi aprilie 2018, în cuantum de 653.812,97 RON.

Împotriva hotărârii arbitrale, reclamanta A. S.R.L. a promovat acţiune în anulare, prin care a solicitat anularea acesteia şi, în consecinţă, admiterea cererii de arbitrare.

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 28 februarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală şi, după rejudecarea cauzei, a admis cererea de arbitrare şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 653.812,97 RON, reprezentând decontare contravaloare prescripţii medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat, în lunile octombrie 2017 şi aprilie 2018.

Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a recurat această sentinţă, solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei pentru o nouă judecată a acţiunii în anulare, cu consecinţa respingerii cererii de arbitrare.

În susţinere, prezentând cadrul legal aplicabil raporturilor dintre părţi, procedura de decontare a medicamentelor de către casa de asigurări de sănătate, normele legale incidente în lunile octombrie 2017 şi aprilie 2018 şi evocând prevederile art. 8 alin. (1) din contractul nr. x/2016, recurenta a arătat, în esenţă, că aprecierile instanţei privind executarea întocmai de către intimată a obligaţiei de raportare este eronată. Aceasta, întrucât, intimata, în calitate de furnizor de servicii medicale farmaceutice, nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de transmitere în format electronic a borderourilor prescripţiilor medicale emise, până la data de 10 a lunii următoare, aşa cum prevede art. 9 alin. (1) şi (2) din contract şi că din acest motiv suma aferentă acestora a fost refuzată la plată.

A afirmat că neîndeplinirea acestei obligaţii contravine şi clauzelor prevăzute de art. 7 lit. q) şi art. 8 alin. (1) par. 3 din actul adiţional nr. x la contractul nr. x/2016, precum şi celor de la art. 7 lit. q) şi art. 8 alin. (1) din Anexa 37 din Ordinul nr. 196/139/2017.

În opinia recurentei, potrivit art. 1.270 C. civ., executarea obligaţiei în discuţie trebuia efectuată în termenul stipulat în contract, apărarea recurentei privind existenţa unor erori în sistem nefiind întemeiată, de vreme ce 2 farmacii din lanţul A. S.R.L. au raportat borderouri cost-volum rezultat, aşa cum rezultă din înscrisul - Print screen SIUI.

Astfel, a considerat că numai în situaţia îndeplinirii obligaţiilor în termenele şi condiţiile contractului, recurentei i-ar fi revenit obligaţia de a proceda la verificarea borderourilor centralizatoare de raportare şi, în consecinţă, obligaţia de plată a contravalorii medicamentelor eliberate de intimată.

Faţă de cele expuse mai sus, autoarea căii de atac a apreciat că statuările curţii de apel în sensul că neexecutarea în termen a obligaţiei în discuţie este de mică însemnătate, în raport cu obligaţiile asumate, încalcă normele de drept material şi că inexistenţa unei erori în sistem a fost dovedită în cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 iunie 2025, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi lipsa de interes a recurentei în exercitarea căii extraordinare de atac, cu cheltuieli de judecată. În susţinerea primei excepţii, a arătat că alegaţiile titularei recursului nu pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ. Cea de-a doua excepţie s-a fundamentat pe chestiunea autorităţii de lucru judecat a aspectelor pe care se întemeiază recursul.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a indicat actele normative aplicabile în lunile octombrie 2017 şi aprilie 2018, reluând susţinerile din recurs.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, care, în ipoteza admiterii, ar face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepţii invocate de părţi, o va admite şi va anula recursul pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea lor să facă posibilă încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de lege, instanţa de recurs neputând examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate.

În speţă, recurenta-pârâtă îşi întemeiază demersul judiciar de faţă pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând nerespectarea de către curtea de apel a normelor de drept material.

Pentru a răspunde exigenţelor impuse de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea motivului de nelegalitate impune dezvoltarea explicativă de către titularul căii extraordinare de atac a conţinutului legii, a modului de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, dezvoltare care justifică greşeala de judecată a instanţei ce a pronunţat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greşit aplicate la situaţia de fapt stabilită de instanţă, nu poate îndeplini funcţia urmărită de recurentă.

Deopotrivă, se cuvine notat că, faţă de limitele legale ale controlului judiciar ce poate fi realizat în această etapă procesuală, nu pot face obiect al analizei instanţei de recurs aspectele ce pun în discuţie elementele circumstanţiale ale cauzei.

Verificând în aceste coordonate criticile prezentate în susţinerea necesităţii casării deciziei recurate, Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie o hotărâre pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în condiţiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Remarcă instanţa supremă că, soluţionând acţiunea dedusă judecăţii, curtea de apel a admis-o, a anulat hotărârea arbitrală şi a reţinut cauza pentru o nouă judecată a cererii arbitrale. După rejudecare, curtea de apel a admis cererea de arbitrare astfel cum a fost formulată. Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că termenul de raportare a cărui nerespectare a fost opusă nu este unul de decădere a intimatei din dreptul de a-şi valorifica creanţele rezultate din emiterea prescripţiilor şi că prescripţiile în litigiu au fost raportate de intimată în sistemul informatic pentru prescripţia electronică SIPE care, împreună cu sistemul informatic unic integrat SIUI formează platforma informatică pentru asigurările de sănătate, precum şi că pârâta a recunoscut depunerea de către intimată a borderourilor aferente prescripţiilor medicale pretinse la plată. Astfel, curtea de apel a stabilit că refuzul de plată al recurentei este nejustificat, intimata executându-şi întocmai obligaţiile.

În recurs, autoarea căii de atac contestă concluzia curţii de apel prin care s-a reţinut că intimata şi-a executat obligaţia de raportare în termen, precum şi aprecierile acesteia cu privire la caracterul neînsemnat al acestei obligaţii.

Criticile recurentei reprezintă chestiuni de netemeinicie, întrucât, Pe de o parte, în justificarea primei ipoteze deduse verificării - neîndeplinirea obligaţiilor contractuale - autoarea căii de atac aduce în discuţie modalitatea de derulare a contractului şi interpretarea prevederilor contractuale, aspecte ce sunt ataşate situaţiei de fapt şi probatoriului cauzei.

Iar, pe de altă parte, deşi susţine că statuările instanţei cu privire la caracterul neînsemnat al obligaţiei contravin normelor legale, aceasta nu dezvoltă niciun raţionament care să releve o concluzie contrară. În lipsa unor argumente care să demonstreze maniera greşită a curţii de apel în aplicarea prevederilor legale indicate la situaţia de fapt reţinută de instanţă, enunţarea normelor legale care instituie cadrul de desfăşurare a raporturilor contractuale dintre părţi este lipsită de valenţe juridice prin prisma art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se cuvine notat că interpretarea clauzelor contractuale şi aprecierea probatoriului reprezintă atributul instanţelor de fond, iar, în recurs, evaluarea lor scapă cenzurii instanţei de control judiciar, potrivit art. 483 alin. (3) prin coroborare cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, prin memoriul de recurs autoarea căii de atac nu contestă considerentele decisive ale curţii de apel ce au justificat concluzia instanţei cu privire la executarea obligaţiei - termenul prevăzut pentru raportarea prescripţiilor nu este unul de decădere a intimatei din dreptul de a-şi realiza pretenţiile aferente acestora, iar raportarea lor în sistemul informatic pentru prescripţia electronică SIPE semnifică îndeplinirea obligaţiei de raportare -, ci critică aspecte de fapt care sunt rezultatul interpretării şi aprecierii elementelor probatorii în procesul de stabilire a contextului factual.

Or, asupra acestei operaţiuni instanţa de recurs nu poate interveni, controlul său judiciar fiind limitat la chestiuni de nelegalitate integrate cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea în care curtea de apel a stabilit starea de fapt pe baza probelor administrate, propunând propria manieră de soluţionare a cauzei pe fond.

Asupra criticii privind caracterul neînsemnat al obligaţiei, instanţa supremă, reţine deopotrivă, că aceasta ignoră elementele avute în vedere de instanţă pentru a conchide în acest sens şi că vizează considerente supraabundente care nu sunt de natură să modifice soluţia pronunţată.

De altfel, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei reprezintă o reiterare a apărărilor sale formulate în faţa curţii de apel, care, aşa cum rezultă din simpla lecturare a hotărârii, au primit o dezlegare din partea instanţei. De aceea, în măsura în care ele sunt reluate, fără să combată considerentele deciziei ce au determinat soluţia pronunţată şi fără să releve în concret eroarea acesteia în aplicarea legii, criticile autoarei de atac apar ca fiind simple nemulţumiri ale părţii faţă de hotărâre, lipsite de consecinţe juridice în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate, astfel formulate, nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de titulara recursului, context în care devin incidente prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia invocată de intimată prin întâmpinare fiind întemeiată.

Prin urmare, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, în temeiul art. 496 alin. (1), prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., îl va anula.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei, în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimată a sumei de 13.863,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată dovedite în acord cu prevederile art. 452 din acelaşi Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor împotriva sentinţei civile nr. 19 din 28 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 13.863,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2025.