Nullity of cassation appeal for challenging factual assessment of limitation start date instead of legal error

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia I civilă la 3 martie 2023, sub nr. x/2023, iar, ulterior, prin declinare, pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 188.635 RON, sumă încasată necuvenit, compusă din suma de 146.054 RON, reprezentând componenta variabilă a remuneraţiei membrilor Directoratului, încasată de acesta necuvenit de la reclamantă pentru anul 2017 şi suma de 42.581 RON, reprezentând dobândă legală remuneratorie şi dobânda legală penalizatoare, calculate până la 31 decembrie 2021, precum şi a daunelor-interese până la plata integrală a sumei de 188.635 RON.

Prin sentinţa nr. 77/2024 din 17 septembrie 2024, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă, şi a respins reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii sus-menţionate, a declarat apel care, prin decizia nr. 36/2025 din 28 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelanta-reclamantă fiind obligată la plata către intimatul pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, reclamanta A. S.A. a promovat recurs, solicitând casarea acesteia şi după rejudecare, admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În primul rând, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la prescripţie, respectiv la momentul de la care începe să curgă prescripţia; astfel a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la decizia nr. 19/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, a susţinut că nu poate fi reţinut ca moment de început al prescripţiei extinctive, momentul producerii pagubei în patrimoniul societăţii, perioada 2013-2014, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuşi, izvor al creanţei.

A arătat că instanţa de apel în mod greşit s-a raportat la decizia sus-menţionată la stabilirea momentului subiectiv al cunoaşterii pagubei, întrucât momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea este ulterior actului de control.

În acest context, a subliniat că urmare a obligaţiei stabilite de organele de control în sarcina sa - de a depune diligenţe în vederea descoperirii persoanei/persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, cât şi a întinderii prejudiciului, recurenta a trebuit să declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară şi, urmare a exercitării acestora, să se stabilească elementele necesare exercitării acţiunii în răspundere patrimonială. În acest sens, s-a întocmit nota de informare nr. x/02.08.2022 de către Departamentul Control Intern al A. S.A. prin care s-au menţionat persoanele răspunzătoare pentru abaterea constatată prin dispoziţia obligatorie nr. 1331 din 29 iunie 2022 şi raportul de control nr. x din 29 iunie 2022, printre care este şi intimatul-pârât B..

Astfel s-a dispus promovarea unei acţiuni în răspundere pentru recuperarea sumei de 146.054 RON.

A subliniat că, în cauză, prin raportare la probele administrate, data la care s-au cunoscut persoanele care răspund este data prezentării conducerii societăţii recurente a notei de informare nr. x din 28 mai 2021, în care se menţionează şi intimatul.

Prin urmare, a considerat că numai după momentul finalizării controlului intern dispus de societate prin Directoratul A. S.A. şi a stabilirii certe a întinderii prejudiciului, cât şi a persoanelor care au cauzat acest prejudiciu, se poate considera că societatea putea să cunoască fapta şi pe cel răspunzător de această faptă, moment ce reprezintă începutul cursului prescripţiei extinctive.

În al doilea rând, a apreciat că pentru stabilirea momentului de început al cursului prescripţiei relevantă este hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 24 din 21 iunie 2018 prin s-a prevăzut posibilitatea ca datele care au stat la baza acordării componentei variabile să nu fie corecte, context în care s-a stabilit că recurenta este obligată să solicite returnarea sumei necuvenite.

Cum, în speţă, actul de control a fost cel care a constatat că datele care au stat la baza acordării componentei variabile au fost incorecte, indicatorii de performanţă stabiliţi peste limitele legale, prescripţia a început sa curgă de la data acestui act, întrucât atunci societatea a avut cunoştinţă de incorectitudinea datelor în baza cărora a fost achitată componenta variabilă a remuneraţiei aferentă anului 2017.

Prin întâmpinarea depusă la 12 iunie 2025, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 486 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimatul-pârât, care, în ipoteza admiterii, face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepţii invocate de părţi, reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege, instanţa de recurs putând examina numai susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel.

În speţă, recursul este fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi apte să declanşeze un control de legalitate în recurs din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, criticile de recurs trebuie să indice expres conţinutul legii, modul de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, într-o manieră care să justifice greşeala de judecată a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată. Lipsa sau simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea fost greşit aplicate, nu poate îndeplini funcţia urmărită de titularul cererii de recurs.

Verificând memoriul de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte constată aspectele sesizate în cuprinsul acestuia se circumscriu chestiunii litigioase privind determinarea momentului de început a prescripţiei extinctive în speţă, iar argumentele expuse în susţinere relevă că nelegalitatea deciziei instanţei de apel este afirmată din perspectiva ansamblului circumstanţial avut în vedere de către instanţa de apel la determinarea acestui moment în cauză, nemulţumirea recurentei vizând în concret elementele reţinute de instanţa de control devolutiv în stabilirea momentului de început al prescripţiei extinctive.

Criticile recurentei nu pot fi integrate aspectelor de nelegalitate, ci celor de netemeinicie. Aceasta, întrucât, pe de o parte, prin recurs autoarea căii de atac deduce verificării aspectele particulare ale cauzei determinante pentru stabilirea cursului prescripţiei, în raport cu probele care au fost administrate în cauză, chestiune nepermisă în recurs, potrivit art. 488 alin. (3) C. proc. civ.. Iar, pe de altă parte, momentul începutului prescripţiei extinctive, în lipsa unei reguli speciale, se determină de către instanţa de judecată exclusiv pe baza unui probatoriu complex care nu poate fi supus cenzurii instanţei de control judiciar în această cale extraordinară de atac, evaluarea lui fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Sub pretextul încălcării unor norme de drept material, recurenta impută, în realitate, instanţei de apel o eroare în stabilirea momentului de început al cursului prescripţiei din perspectiva dovezilor indicate de autoarea căii de atac în cererea de recurs, şi nicidecum o eventuală greşeală de judecată în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale.

Prin recursul promovat, autoarea căii de atac propune propria manieră de soluţionare a acestei chestiuni de drept, propriile elemente circumstanţiale pentru pentru cursul prescripţiei, altele decât cele reţinute de instanţa de prim control judiciar.

Or, în acest context, în care nelegalitatea deciziei recurate este justificată de stabilirea greşită a situaţiei de fapt, referirea recurentei la decizia nr. 19/2019 a instanţei supreme dată în recurs în interesul legii este pur formală, în măsura în care alegaţiile recurentei pun în discuţie probatoriul cauzei pentru a se demonstra data la care recurenta putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

De aceea, în lipsa unor critici concrete de nelegalitate îndreptate împotriva motivelor reţinute de instanţa de apel în justificarea respingerii apelului, Înalta Curte apreciază că prin recursul promovat, recurenta urmăreşte reevaluarea, nu în control de legalitate însă, a susţinerilor sale din apel asupra cărora instanţa de prim control judiciar, în urma propriilor verificări, s-a pronunţat.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul în care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de textul de lege amintit, situaţie incidentă şi în cauza de faţă, Înalta Curte, dând eficienţă art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, să admită excepţia nulităţii recursului şi să îl anuleze.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei în această etapă a litigiului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimat a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite în acord cu prevederile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 36/2025 din 28 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2025.