Exclusion of cassation appeal in labor disputes under statutory finality of second-instance judgments

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2022, la 7 decembrie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească reclamantului suma de 50.303 RON, reprezentând drepturi salariate cuvenite şi neplătite pentru perioada 01.02 2016-31.05.2022, ca urmare a constatării unor diferenţe între venitul net realizat de acesta conform statelor de plată recalculate şi venitul net realizat conform statelor de plată date la plată de către angajator, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective, să plătească reclamantului sporul de vechime cuvenit şi neplătit de angajator pentru perioada 1 februarie 2016-31 mai 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 555 din 19 octombrie 2023, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 7 decembrie 2019, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 54.142 RON net, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 1 februarie 2016-31 mai 2022, sumă ce se va actualiza cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va adăuga dobânda legală, a admis cererea de majorare onorariu expert, fixându-se onorariul definitiv la suma de 2.000 RON şi a obligat reclamantul la plata sumei de 1.000 RON în contul Biroului Local de Expertiză Judiciară din cadrul Tribunalului Teleorman, cu titlu de diferenţă onorariu de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 286/2025 din 4 februarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 7 decembrie 2019 şi, în consecinţă, le-a respins ca prescrise, a respins în rest pretenţiile ca neîntemeiate, a păstrat celelalte dispoziţii ale primei instanţe şi a luat act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în totalitate a hotărârii atacate şi, după rejudecare, respingerea apelului intimatei-pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la 22 mai 2025, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului prin raportare la art. 482 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, care, în ipoteza admiterii face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepţii sesizate de părţi, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului stabileşte că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".

Art. 214 din Legea nr. 62/2011, aplicabil în speţă, conform art. 27 C. proc. civ., prevede că hotărârile instanţei de fond date în soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Dispoziţiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile prin care a fost judecat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, conform art. 634 alin. (2) din acelaşi act normativ, definitive de la pronunţare.

În speţă, recursul are ca obiect decizia nr. 286/2025 din 4 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, dată în apel, într-un proces care, în ansamblul său, are natura juridică a unui conflict de muncă, în sensul prevăzut de art. 231 din Codul Muncii. Aceasta, în condiţiile în care, litigiul vizează realizarea drepturilor salariale cuvenite recurentului-reclamant, iar procesul este supus în integralitate jurisdicţiei muncii, fiind judecat de un complet specializat în soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, constituit în acord cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Ca atare, decizia atacată este o hotărâre definitivă, dată în materia litigiilor de muncă, pentru care exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului nu este recunoscut de lege, conform considerentelor expuse anterior. Prin urmare, recurentul nu are deschisă calea extraordinară de atac exercitată, demersul judiciar al acestuia fiind inadmisibil.

Nu pot fi reţinute susţinerile autorului căii de atac în sensul că hotărârea recurată este supusă recursului, întrucât este o decizie pronunţată de instanţa de apel, întrucât această ipoteză înfrânge principiile legalităţii căilor de atac şi al egalităţii în faţa legii, de vreme ce aplicabile cauzei sunt normele de excepţie de la art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care exclud posibilitatea promovării căii de atac a recursului în litigiul de faţă.

În acest sens, relevante sunt statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 297/2024, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 339 din 16 aprilie 2025 prin care s-a stabilit că, în ceea ce priveşte raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, "având în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acestor două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuţiile exclusive ale legiuitorului naţional (Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, precitată, paragraful 21). Faptul că în materia conflictelor de muncă - la fel ca în alte domenii expres stabilite prin lege - nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac, nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum sunt, în prezenta cauză, hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă".

Aşa fiind, pentru toate raţiunile înfăţişate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge astfel recursul promovat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 286/2025 din 4 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2025.