Bank wins as cassation appeal annulled for undeveloped grounds after client's unilateral-termination clause challenge fails.

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 16.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Unirii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul nescris şi neuzual al clauzei cuprinse în art. 26.1 lit. b).4 din Condiţiile generale de afaceri ale B. S.A. aplicabile persoanelor juridice, care permite pârâtei denunţarea unilaterală a contractului; în subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii ei absolute, ca materializând o stipulaţie pur potestativă. Totodată, a solicitat ca instanţa să constate caracterul nelegal şi abuziv al deciziei B. S.A. - Sucursala Unirii de închidere, prin notificarea nr. x/29.06.2020, a conturilor curente pe care le deţinea, să constate că denunţarea unilaterală nu produce efecte, să repună părţile în situaţia anterioară şi să oblige B. S.A. la plata despăgubirilor materiale şi morale, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin denunţarea unilaterală a contractului de cont curent bancar.

Prin încheierea din 10.05.2022, prima instanţă a introdus în cauză în calitate de reclamantă, în temeiul art. 39 C. proc. civ.., pe C., cesionar al dreptului litigios.

Prin sentinţa civilă nr. 163/25.01.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul nelegal şi abuziv al deciziei pârâtei B. S.A. - Sucursala Unirii de închidere a conturilor curente pe care S.C. A. S.R.L. le deţinea, astfel cum aceasta a fost manifestată prin notificarea nr. x/29.06.2020, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 118.305,92 de RON, cu titlu de daune materiale şi 10.000 de euro la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii, cu titlu de daune morale; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, B. S.A. a declarat apel, iar C., apel incident.

Prin decizia civilă nr. 284A/21.02.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul principal şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată; a respins ca nefondat apelul incident şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte B. S.A. suma de 2.784,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această decizie a fost recurată de C., care a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a susţinut că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva criticii de nemotivare, a arătat că decizia atacată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar, întrucât, validând soluţia tribunalului cu privire la caracterul nescris al clauzei, curtea de apel a omis să se pronunţe asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

A reliefat că a solicitat, prin apelul incident, admiterea capetelor de cerere respinse de tribunal, iar curtea a statuat numai cu privire la caracterul nescris al clauzei în dispută, nu şi asupra caracterului ei neuzual - deci al aplicării art. 1.203 C. civ.

În privinţa reformării dispoziţiei primei instanţe de acordare a daunelor-interese pentru acordarea unei termen de preaviz prea scurt, a apreciat că subzistă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut un examen efectiv al probelor şi motivelor pe care le-a expus.

Un set distinct de argumente a fost subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar printr-o primă critică, autoarea căii de atac a imputat instanţelor de fond încălcarea art. 249 C. proc. civ., afirmând că acestea, impunându-i dovedirea faptului negativ al neîncasării creanţelor datorate societăţii iniţial reclamante, au răsturnat sarcina probei.

Printr-o altă critică, a susţinut că decizia recurată reflectă încălcarea art. 22 C. proc. civ. şi ignorarea probelor administrate, context în care a apreciat că situaţia de fapt nu a fost clarificată.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a reclamat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2.188 C. civ. şi art. 132 din Legea nr. 209/2019.

A reliefat că denunţarea contractului de cont bancar curent fără respectarea termenului de preaviz de 15 zile obligă partea denunţătoare la plata de daune-interese şi a subliniat că, deşi legea nu o obliga, a probat existenţa şi întinderea prejudiciului.

Evidenţiind distincţia dintre denunţarea ilicită şi cea abuzivă - aceasta din urmă intervenind când dreptul de încetare este exercitat cu depăşirea limitelor lui interne şi cu rea-credinţă -, recurenta a arătat că, prin nerespectarea termenului de preaviz, pârâtele au adoptat o măsură ilicită, ce se impunea a fi sancţionată.

A reliefat că deschiderea unui cont bancar la o altă bancă din România a fost imposibilă, în urma emiterii notificării de denunţare emisă de pârâtă.

Prin întâmpinare, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiaşi articol, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Articolul 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neobservarea în construcţia recursului a regulilor amintite mai sus atrage sancţiunea nulităţii, incidentă nu doar atunci când lipsesc criticile de nelegalitate, ci şi când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie, când reprezintă o reluare exactă a susţinerilor expuse în etapele procesuale anterioare sau nu sunt adecvate obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunţată în apel.

Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reţinând aceste considerente teoretice, Înalta Curte va examina criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reamintind că exigenţele sintetizate în precedent impun recurentului care se prevalează de acest caz de casare să indice ipotezele de nemotivare reţinute de text, iar dacă vizează contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, să le individualizeze pe cele împotriva cărora îşi îndreaptă obiecţia de nelegalitate.

Cum nu satisfac aceste cerinţe, nu pot fi evaluate criticile prin care autoarea recursului afirmă, generic, faptul că decizia atacată nu creează transparenţă asupra raţionamentului judiciar, deşi acesta ar trebui să explice dispozitivul şi să permită controlul judiciar şi nici aserţiunile prin care se invocă împrejurarea că, în dezlegarea sa cu privire la daunele-interese pretinse, instanţa de apel nu a procedat la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe.

Recurenta a susţinut că nu a fost motivată statuarea - care a fundamentat atât respingerea apelului său incident, cât şi admiterea apelului principal - prin care curtea i-a imputat că nu a probat legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei şi prejudiciu.

Examenul deciziei atacate relevă că, deşi denunţată drept nemotivată, concluzia este expusă de instanţa de apel la finalul unei succesiuni de constatări care conturează insuccesul actualei recurente de a proba împrejurările care au împiedicat S.C. A. S.R.L. să deschidă conturi la alte bănci în perioada iunie- septembrie 2020. Mai departe, curtea a observat că autoarea căii de atac nu justifică împrejurările pentru care creditorii ei nu i-au achitat sumele datorate, deşi nu contestă că impedimentul inexistenţei unui cont bancar a fost surmontat în luna septembrie 2020, prin deschiderea unui cont la o altă bancă.

Prin constatările expuse, instanţa de prim control judiciar a motivat atât invalidarea premisei pe care tribunalul şi-a bazat admiterea în parte a acţiunii, cât şi a pretenţiilor actualei recurente, fundamentate pe ipoteza potrivit căreia denunţarea contractului de cont curent a pus amintita societate în imposibilitatea de a stabili noi relaţii de afaceri, a determinat-o să le înceteze pe cele existente şi a împiedicat-o să îşi încaseze creanţele, iar prejudiciile astfel cauzate i-au generat radierea.

Mai mult, cu prilejul statuării asupra apelului incident, instanţa de control judiciar devolutiv a explicat că prejudiciile alegate nu pot fi atribuite pârâtei, câtă vreme reclamanta nu a dovedit nici imposibilitatea de a deschide un cont şi nici că aceasta - dacă ar fi reală - a fost cauzată de B. S.A.

În acest context, criticile privind încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prin pretinsa nemotivare a deciziei atacate, sunt formal invocate.

Acelaşi viciu împiedică Înalta Curte să statueze şi asupra susţinerii potrivit căreia instanţa de apel nu a motivat înlăturarea criticilor privind caracterul neuzual şi pur potestativ al clauzei în litigiu.

O atare obiecţie este în mod evident contrazisă de considerentele deciziei atacate, în care curtea de apel - anterior evocării prevederilor art. 1.277 şi art. 2.188 C. civ. - reţine că "(...) o clauză care prevede dreptul de a denunţa unilateral un contract încheiat pe durată nedeterminată nu este neuzuală nici în general şi nici în materia conturilor bancare curente încheiate pe durată nedeterminată. Nu poate avea caracter neuzual sau surprinzător o clauză care nu face decât să reproducă sau să reflecte o dispoziţie legală în vigoare, din moment ce prevederile legale sunt prezumate a fi cunoscute. Totodată, dreptul de denunţare unilaterală are caracter pur potestativ în sine, însă nu unul prohibit de lege, ci chiar reglementat în acest mod".

Ca atare, şi din această perspectivă, criticile sunt expuse doar formal.

Prin motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta afirmă că pretenţia sa de obligare a intimatei la plata de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat a fost greşit respinsă, cu ignorarea probelor administrate, cu încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a rolului activ şi cu răsturnarea sarcinii probei, contrar art. 249 C. proc. civ.

Chestiunea în jurul căreia este construită critica, respectiv probarea amplorii prejudiciului - despre care se susţine că ar fi compus din creanţele deţinute de societatea A. S.R.L. împotriva debitorilor săi -, nu prezintă relevanţă pentru raţionamentul care a stat la baza respingerii demersului judiciar, al cărui punct central îl constituie inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, iar nu omisiunea dovedirii întinderii urmării vătămătoare, derivată din neprobarea ei - aspect care nu poate fi reevaluat în recurs.

Prin urmare, obiecţiile nu vizează considerentele decizorii ale instanţei de apel şi, neavând aptitudinea de a determina casarea, nu vor fi analizate pe fond.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a reclamat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 2.188 C. civ. şi art. 132 din Legea nr. 209/2019.

Ipoteza de casare de care s-a prevalat recurenta îi impunea acesteia să expună un raţionament prin care, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control devolutiv.

Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a infirmat caracterul intempestiv al denunţării unilaterale a contractului de către intimată, ci a constatat că lipseşte una dintre condiţiile pentru activarea răspunderii contractuale a acesteia.

Deşi este necontestat, de principiu, că art. 2.188 C. civ. recunoaşte dreptul la daune-interese în ipoteza pe care o reglementează, aceasta nu înseamnă că ele urmează a fi acordate chiar şi fără îndeplinirea cerinţelor răspunderii civile contractuale.

În aceste condiţii, obiecţiile recurentei transgresează limitele configurate de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., căci invită instanţa de casare să conchidă, opus curţii de apel, că prejudiciul pretins este consecinţa faptei ilicite, ceea ce ar implica o reevaluare a stării de fapt, incompatibilă cu natura recursului de a fi o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia controlul exercitat este unul exclusiv de legalitate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, întrucât, în integralitatea lor, criticile regăsite în memoriu contravin art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancţiunea nulităţii, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva deciziei civile nr. 284A/21.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2025.