Cassation Nullity for Re-Litigating Limitation Start Date and Evidentiary Valuation in Contractual Funding Dispute

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 15.07.2019, reclamanta S.C. ROMAERO S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "A." - I.N.C.A.S. Bucureşti (în continuare, "I.N.C.A.S."), solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 243.549,16 euro - reprezentând cota de finanţare de 50% aferentă activităţilor derulate de către S.C. ROMAERO S.A., în calitate de partener P2 în cadrul Programului B., demonstratorul C., în perioada 2015-2016 -, a dobânzii legale, calculată de la data scadenţei şi până la plata efectivă a sumei datorate, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâtul I.N.C.A.S. a formulat întâmpinare, invocând excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii, şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să constate că între părţi a intervenit compensarea de drept pentru suma de 177.705,65 euro şi, prin urmare, să constate inexistenţa dreptului de creanţă al S.C. ROMAERO S.A., respectiv existenţa unui drept al său de creanţă de 74.947,01 euro, rămas după compensare; a pretins, totodată, acordarea cheltuielilor de judecată.

La rândul său, reclamanta-pârâtă a opus pârâtei-reclamante excepţia prescripţiei.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 3294/29.12.2022, prin care a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei-pârâte cu privire la cota de finanţare pentru anul 2015 şi a respins, ca fiind prescris, capătul de cerere principală care viza aceste pretenţii, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei-pârâte cu privire la cota de finanţare pentru anul 2016, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtei-reclamante, excepţia inadmisibilităţii cererii principale, a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă S.C. ROMAERO S.A., a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel, căile de atac fiind respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1933/13.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Această decizie a fost recurată de S.C. ROMAERO S.A., prin administrator judiciar D. - Filiala Bucureşti, care a solicitat casarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsecvent expunerii situaţiei de fapt, recurenta a combătut soluţia dată de instanţa de apel excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

A susţinut că exigibilitatea creanţelor reprezentând cotele de finanţare aferente anilor 2015 şi 2016 a intervenit la 31.05.2017, iar momentul de început al curgerii termenului de prescripţie îl reprezintă auditurile fiscale realizate în cadrul proiectului - când a cunoscut valoarea cotei de 50% pe care trebuia să o primească de la intimat - şi nu data întocmirii formularului C, astfel cum a stabilit curtea de apel.

Printr-o altă critică, recurenta a imputat curţii de apel că, negându-i notificării nr. x/21.05.2018 efectul întreruptiv, a aplicat greşit art. 1.522 alin. (1) şi (2) C. civ.

A reliefat că întreruperea cursului prescripţiei s-a produs şi prin plăţile parţiale ale debitului care - opus statuării curţii de apel - reprezintă acte de recunoaştere tacită, în sensul art. 2.538 alin. (2) C. civ., deoarece au fost efectuate în îndeplinirea obligaţiei de achitare a cotei de 50%, echivalent al cotei asigurate din fondurile Uniunii Europene.

În continuare, autoarea recursului a contestat interpretarea dată de instanţa de fond art. 7 din acordul ferm de colaborare nr. 921/03.04.2009, contradictorie cu reţinerea obligaţiei asumate de I.N.C.A.S., potrivit art. 1 şi 2 din convenţia nr. 1786/17.04.2015, de a finanţa integral cheltuielile aprobate pentru activităţile din cadrul proiectului.

Criticând dispoziţia de respingere a pretenţiilor aferente cotei de finanţare pentru anul 2016, recurenta a arătat că a cheltuit suma de 571.000 euro şi este îndreptăţită la a primi 70.889 euro pentru desfăşurarea activităţilor din proiectul B., faţă de sumele pe care le-a încasat de la Uniunea Europeană şi pârât.

Prin întâmpinare, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "A." - I.N.C.A.S. Bucureşti a invocat excepţia nulităţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

La 03.06.2025, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, în temeiul art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiaşi articol, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Articolul 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - de care s-a prevalat recurenta -, legala motivare a recursului presupune nu numai indicarea dispoziţiei pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau greşit aplicată, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control devolutiv.

Neobservarea în construcţia recursului a regulilor amintite atrage sancţiunea nulităţii, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc criticile de nelegalitate, ci şi atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susţinerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a fi adecvate obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunţată în apel.

Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Notând preliminar că recursul priveşte exclusiv soluţia dată cererii principale, Înalta Curte reţine că disputa litigioasă dintre părţi derivă din încheierea, la 15.04.2009 - între pârâtul I.N.C.A.S., S.C. ROMAERO S.A., reclamanta, actuala recurentă, şi terţi - a acordului ferm de colaborare pentru participarea la realizarea proiectului «JTI B. - Platforma Tehnologică "E."». Ulterior, prin convenţia nr. 1786/17.04.2015, recurenta, în calitate de partener P-2 şi intimatul I.N.C.A.S. au convenit ca activitatea celei dintâi să continue în perioada 2015-2016 în cadrul programului B., cu modulul "demonstratorul C.".

Prin cererea principală introdusă la 15.07.2019, recurenta a solicitat ca intimata să fie obligată să-i plătească suma de 243.549,16 euro, aferentă activităţilor pe care le-a derulat în cadrul programului "B. - demonstratorul C." în anul 2015 - o sumă de 172.660,16 euro - şi 2016 - o sumă de 70.889 euro - şi dobânda legală aferentă.

Un prim segment al recursului vizează înlăturarea motivului de apel îndreptat împotriva dispoziţiei prin care tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reprezentând cota de finanţare din anul 2015.

Corelând prevederile celor două convenţii încheiate de părţi şi probele administrate, curtea de apel constatat că sunt neîntemeiate susţinerile prin care actuala recurentă arăta, pe de o parte, că începutul curgerii prescripţiei este marcat de auditurile financiare şi nu de întocmirea formularelor C, iar pe de altă parte, că, prin notificarea nr. x/2018, cursul prescripţiei a fost întrerupt.

A conchis că părţile litigante au convenit să facă decontarea sumelor pe baza unui deviz postcalcul, astfel că declanşarea cursului prescripţiei depinde de momentul întocmirii formularului C, de decont, care, în fapt, a intervenit la 17.02.2016, moment la care recurenta a cunoscut exact sumele de bani pe care putea să le obţină de la intimat pentru cota de finanţare aferentă anului 2015.

Aceste coordonate plasează raţionamentul judiciar, la finalul căruia a fost stabilit momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, în sfera statuărilor de fapt, întrucât, prin intermediul său, au fost valorificate voinţa părţilor exprimată în convenţiile încheiate, precum şi probatoriul administrat. Aşa fiind, criticile care îl combat, propunând exclusiv reevaluarea probelor administrate, excedează limitele controlului judiciar configurat în recurs de prevederile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Păşind la examinarea argumentelor referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive, instanţa supremă reţine că decizorie în refuzul curţii de apel de a conferi efect întreruptiv notificării nr. x/2018 este constatarea că actuala recurentă nu a iniţiat demersul judiciar în termen de 6 luni de la comunicarea ei, aşa cum prevede art. 2.540 C. civ.

În raport cu această statuare, necontestată, nu vor fi examinate condiţiile pe care art. 1.522 C. civ. le prescrie pentru ca notificarea să producă efectul de punere în întârziere, câtă vreme, independent de concluziile acestei analize, ea nu este aptă să influenţeze validitatea soluţiei curţii de apel.

Înlăturarea de către curtea de apel a art. 2.537 pct. 1 şi art. 2.538 C. civ. este, deopotrivă, ataşată stării de fapt, întrucât dezlegarea potrivit căreia plăţile efectuate nu întrerup prescripţia dreptului la acţiune având ca obiect recuperarea unor pretinse diferenţe nedecontate din fondurile europene se întemeiază exclusiv pe valorificarea probatoriului administrat, din care curtea a conchis că pârâtul recunoaşte numai câtimea pe care a plătit-o.

În concluzie, segmentul de recurs care combate confirmarea de către instanţa de apel a dispoziţiei prin care prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu poate fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Al doilea segment al recursului vizează confirmarea în apel a respingerii pretenţiilor reprezentând cote de finanţare aferente anului 2016.

Analiza deciziei recurate reflectă că, în examinarea pretenţiilor aferente anului 2016, instanţa de apel a antamat exclusiv aspecte de temeinicie a acestora, în sensul că a coroborat probele - raportul de expertiză contabilă şi înscrisurile administrate de pârât - cu dispoziţiile inechivoce ale celor două contracte.

În subsecvenţa acestui proces deliberativ, a constatat că este neîntemeiată cererea actualei recurente, de a-i fi decontate, din componenta de finanţare provenind din Programul naţional de cercetare dezvoltare 2, sume refuzate la plată din componenta de fonduri europene.

De vreme ce criticile expuse de recurentă în secţiunea 2.3 a memoriului de recurs combat evaluarea probei cu expertiză de către curtea de apel şi interpretarea dată condiţiilor de finanţare convenite de părţi, trebuie conchis că ele vizează chestiuni în întregime circumscrise situaţiei de fapt, nesusceptibile de cenzură în recurs, cale extraordinară de atac care permite exclusiv verificarea hotărârii atacate prin prisma regulilor de drept aplicabile, astfel cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurenta-reclamantă contravin art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancţiunea nulităţii, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. ROMAERO S.A., prin administrator judiciar D. - Filiala Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 1933/13.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2025.