Contractual liability for bank refusal to process military export payment due to missing export license under anti-money laundering regulations

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 martie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.928.348 RON, echivalentul sumei de 415.852,15 USD la data introducerii acţiunii, reprezentând profitul pe care l-ar fi obţinut în urma vânzării echipamentelor militare către cumpărătorul C. "D.", cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul nejustificat al pârâtei de a opera tranzacţia bancară din 4 martie 2022. De asemenea, s-a solicitat acordarea dobânzii legale, începând cu 7 aprilie 2022 şi până la data plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 732/2024 din 3 aprilie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 597 din 2 aprilie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cadrul motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut nesocotirea dispoziţiilor art. 254 - art. 264, art. 292 şi art. 13 din C. proc. civ., precum şi a art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât instanţa de apel a reţinut eronat că e-mail-ul din 7 martie 2022, depus în dovedirea cererii, nu individualizează înscrisurile puse la dispoziţia băncii, stabilind greşit că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut proba documentelor transmise.

De asemenea, s-a invocat încălcarea art. 249 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel, deşi a constatat că intimata-pârâtă nu a făcut dovada solicitării documentelor necesare verificării tranzacţiei, a apreciat greşit că recurenta-reclamanta se face culpabilă pentru neexecutarea convenţiei bancare ca urmare a nepunerii la dispoziţie a înscrisurilor solicitate, cu consecinţa reţinerii caracterului justificat al refuzului băncii de a autoriza tranzacţia, în condiţiile art. 3.1.5. din Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare (CGDOB).

Circumscris cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut nemotivarea deciziei din perspectiva calificării operaţiunii stând la baza tranzacţiei refuzate drept una de export, şi nu de intermediere, în sensul art. 5 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 158/1999, ceea ce a condus la concluzia eronată că recurenta-reclamantă avea obligaţia să deţină şi să prezinte băncii licenţa de export eliberată de Ministerul Afacerilor Externe prin ANCEX.

Dezvoltând motivul de nelegalitate vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat greşita interpretare şi aplicare a clauzelor art. 3.1.4. şi art. 3.1.5. CGDOB coroborat cu art. 1270 alin. (1) şi art. 1.266 - 1.268 C. civ., greşit apreciindu-se că refuzul procesării tranzacţiei a fost justificat de faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut disponibile documentele necesare aprobării acesteia, în condiţiile în care nu a existat o solicitare expresă din partea băncii în acest sens. S-a făcut referire la conduita băncii în situaţii similare, când au existat solicitări explicite, punctuale, în privinţa documentelor ce trebuiau furnizate.

Totodată, s-a afirmat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.548 C. civ., ca urmare a înlăturării prezumţiei de culpă a intimatei-pârâte şi, drept consecinţă, a răspunderii contractuale a acesteia, greşit apreciindu-se caracterul justificat al neexecutării convenţiei bancare, în contextul în care din probe nu a rezultat care ar fi fost solicitările punctuale ale băncii potrivit art. 3.1.4. CGDOB, cărora recurenta-reclamantă nu li s-ar fi conformat.

În ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului, s-a susţinut nesocotirea dispoziţiilor art. 1.531 şi art. 1.532 C. civ. raportat la circumstanţele factuale concrete ale cauzei şi la probele administrate. S-a arătat că menţiunea din contractul încheiat cu terţul E. S.A. privind necesitatea prezentării licenţei de export reprezintă o eroare materială, o astfel de clauză nefiind aplicabilă în relaţia cu un partener local. De asemenea, în contextul încheierii contractului cu E. S.A. la 14.03.2022, anterior refuzului băncii de a procesa tranzacţia, s-a reproşat instanţei de apel că în mod nelegal a reţinut lipsa caracterului cert al prejudiciului invocat prin cererea de chemare în judecată.

În subsidiar, s-a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.182 C. civ., în mod greşit reţinându-se că facturile proforma emise de terţ reprezintă simple oferte de a contracta, fără să existe un consens al părţilor cu privire la elementele esenţiale ale contractului.

În final, au fost reluate susţinerile privind îndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii contractuale a băncii.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului, având în vedere următoarele considerente:

Pentru început, se impune a se arăta că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă, a vizat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul nejustificat de a opera tranzacţia bancară din 4 martie 2022, în sensul acceptării plăţii efectuate de un terţ având sediul în Ucraina, reprezentând preţul echipamentelor militare ce urmau a fi livrate de către reclamantă.

Acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se, în esenţă, că în mod justificat banca pârâtă, obligată prin lege să verifice tranzacţiile clienţilor săi, a refuzat procesarea plăţii, în raport cu art. 3.1.4. şi art. 3.1.5. din Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare (CGDOB), întrucât nu i-a fost prezentată licenţa de export eliberată de Ministerul Afacerilor Externe prin ANCEX, conform art. 1 alin. (1), art. 4, art. 5 lit. s) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 158/1999, care să confirme legalitatea obiectului contractului de vânzare dintre reclamantă şi partenerul extern.

Instanţa de apel a confirmat raţionamentul expus prin sentinţa primei instanţe, respingând apelul declarat de reclamantă.

Acesta fiind cadrul procesual, se constată că recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărarea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei ori dacă au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permit reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de control judiciar va proceda la cercetarea exclusiv a criticilor care se încadrează în tiparul legii.

Se reţine că, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinde formal nesocotirea dispoziţilor art. 254 - art. 264 şi art. 292 C. proc. civ. şi, ca o consecinţă, a art. 13 din acelaşi cod şi a art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fără ca susţinerile concrete formulate în dezvoltarea acestor critici să releve eventuale neregularităţi de ordin procedural ale judecăţii în apel.

În concret, recurenta-reclamantă nu supune analizei chestiuni legate de admisibilitatea sau administrarea probelor, de natură să justifice controlul judiciar din perspectiva acestora; dimpotrivă, aceasta contestă modul în care a fost apreciat şi valorificat un înscris aflat la dosar - e-mail-ul din 7 martie 2022 -, din perspectiva situaţiei de fapt stabilite, ca urmare a faptului că nu au fost date acestuia valenţele pretinse de parte în susţinerea poziţiei sale procesuale.

Astfel, contrar a ceea ce s-a reţinut de instanţele devolutive, recurenta-reclamantă susţine că e-mail-ul din 7 martie 2022 individualizează documentele transmise în vederea verificării tranzacţiei şi probează faptul că partea s-a conformat solicitărilor băncii, ceea ce, în opinia acesteia, relevă caracterul nejustificat al refuzului intimatei-pârâte a procesa plata.

Aceste susţineri ignoră faptul că aprecierea probelor de către judecătorii fondului, conform dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., astfel cum se reflectă în considerentele hotărârii, este sustrasă controlului de legalitate în recurs, instanţele devolutive fiind suverane în această privinţă.

Prin urmare, întrucât partea tinde la cenzurarea modului de valorificare a probatoriului, nu vor fi primite criticile vizând încălcarea art. 254 - art. 264 şi art. 292 C. proc. civ.. Consecutiv, nu se poate reţine că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al părţii, consacrat de art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

De asemenea, sunt lipsite de temei susţinerile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., conform cărora "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...) de lege" - actori incumbit probatio.

Aspectul disputat de părţi, sub aspectul probaţiunii, a vizat tipul documentelor solicitate de pârâtă în vederea verificării tranzacţiei bancare, reclamanta prevalându-se de e-mail-ul din 7 martie 2022, în dovedirea transmiterii documentelor ce i-au fost solicitate, în timp ce pârâta s-a apărat invocând necesitatea prezentării, printre altele, şi a licenţei individuale de export, apte să releve legalitatea obiectului vânzării, document care nu i-a fost furnizat.

Instanţa de prim control judiciar, apreciind înscrisurile de la dosar, a stabilit, întocmai ca şi prima instanţă, că discuţiile părţilor au vizat în mod cert şi licenţa de export necesară vânzării de echipamente militare către un stat terţ, reprezentantul recurentei-reclamante însuşi invocând obligativitatea acestui document în cadrul corespondenţei purtate cu banca.

Or, în raport cu această stare de fapt, pe care recurenta-reclamantă se limitează să o critice, deşi reprezintă premisa demonstrată de la care începe judecata în recurs, au fost aplicate corect dispoziţiile legale privind sarcina probei.

Astfel, s-a reţinut că reclamanta nu şi-a putut proba propriile susţineri în sensul respectării CGDOB, cu consecinţa caracterului justificat al refuzului băncii de a procesa tranzacţia bancară, având în vedere că, din probele administrate, a rezultat că nu s-a făcut dovada deţinerii şi prezentării licenţei de export necesare vânzării de echipamente militare în afara Uniunii Europene, ceea ce a împiedicat banca să îşi exercite competenţele ce i-au fost conferite de legiuitor în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor.

Prin urmare, din moment ce autoarei demersului judiciar îi revenea obligaţia dovedirii pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa de recurs constată aplicarea judicioasă a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., în cauză nefiind inversată sarcina probei, astfel cum în mod eronat s-a criticat.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care sancţionează încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este vădit neîntemeiat şi va fi respins ca atare.

Din actele dosarului rezultă că prima instanţă a reţinut necesitatea prezentării licenţei de export eliberate de către Ministerul Afacerilor Externe, prin ANCEX, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4, art. 5 lit. s) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 158/1999, faţă de aptitudinea acestui document de a confirma legalitatea obiectului vânzării dintre reclamantă şi societatea din Ucraina.

Prin cererea de apel nu s-a contestat calificarea dată de prima instanţă operaţiunii dintre reclamantă şi partenerul extern ori faptul că banca avea dreptul de a verifica tranzacţia din perspectiva deţinerii licenţei de export reglementate de O.U.G. nr. 158/1999. Dimpotrivă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, numai prin răspunsul la întâmpinare depus în calea de atac, reclamanta a pretins că natura operaţiunii pe care banca era ţinută să o verifice ar fi fost de intermediere, conform art. 5 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 158/1999, şi nu de export, astfel că licenţa aferentă trebuia obţinută după încheierea tranzacţiei şi, deci, implicit, după încasarea primei tranşe din preţul echipamentelor.

În acest context, raportat la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii, conform art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate reproşa cu temei instanţei de apel încălcarea obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti care decurge din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Suplimentar, se impune a se arăta că instanta de apel, deşi în prealabil a reţinut că nu a fost învestită în mod procedural cu o critică în acest sens, a înţeles să confirme, prin prisma dispoziţiilor relevante ale O.U.G. nr. 158/1999, considerentele primei instanţe prin care s-a reţinut că operaţiunea stând la baza tranzacţiei refuzate de bancă este una de export, fiind înlăturate, totodată, argumentele părţii referitoare la o pretinsă relaţie de intermediere cu partenerul din Ucraina.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia recurată nu este afectată de viciul nemotivării, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În final, se reţine că motivul de casare vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, având în vedere că, din analiza criticilor expuse în dezvoltarea acestuia, nu rezultă modul în care instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile de drept material aplicabile speţei deduse judecăţii.

Astfel, recurenta-reclamanta invocă greşita interpretare şi aplicare a clauzelor art. 3.1.4. şi art. 3.1.5. CGDOB raportat la dispoziţiile art. 1270 alin. (1) şi art. 1.266 - 1.268 C. civ., deşi prin cererea de apel nu a contestat conţinutul măsurilor întreprinse de intimata-pârâtă în vederea verificării legalităţii tranzacţiei în raport cu prevederile convenţiei bancare, consecinţa fiind că atare critici nu pot fi formulate direct în recurs, întrucât s-ar eluda dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură, trebuie arătat că ceea se critică, în realitate, prin intermediul acestor susţineri, este situaţia de fapt reţinută pe baza probelor, în cadrul căreia s-a stabilit că părţile au avut în vedere necesitatea prezentării şi verificării licenţei de export aferente vânzării de echipamente militare în afara Uniunii Europene, ignorându-se că instanţa de recurs, în cadrul controlului judiciar de legalitate cu care este învestită, nu poate să verifice decizia recurată din această perspectivă.

Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1.548 C. civ., se reţine că recurenta-reclamanta urmăreşte în mod nepermis reaprecierea culpei contractuale care a stat la baza confirmării soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, aspect care ţine de temeinicia deciziei instanţei de apel.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanţele de fond au asigurat deja situaţia premisă pentru judecata în recurs, stabilind situaţia de fapt pe baza probelor administrate.

Or, în raport cu situaţia de fapt reţinută în etapele procesuale anterioare, potrivit cu care recurenta-reclamantă însăşi a încălcat clauzele CGDOB prin faptul că nu a pus la dispoziţie licenţa de export necesară verificării legalităţii vânzării de produse militare în afara spaţiului european, în mod corect a fost înlăturată prezumţia de culpă a băncii, reţinându-se caracterul justificat al neexecutării convenţiei bancare şi, deci, neîndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii contractuale.

În continuare, ca o consecinţă a înlăturării prezumţiei de culpă a intimatei-pârâte, faţă de caracterul justificat al refuzului de a procesa tranzacţia bancară, aspect care nu mai poate fi cenzurat în această etapă procesuală, analiza susţinerilor având ca obiect pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 1.531 şi art. 1.532 C. civ. referitoare la prejudiciu şi respectiv art. 1.182 C. civ., invocate în subsidiar, şi care vizează, în esenţă, tot situaţia de fapt şi probele dosarului, devine superfluă.

Concluzionând, faţă de scopul căii extraordinare de atac şi limitele analizei permise de lege în vederea exercitării controlului judiciar, în recurs nu se poate reveni asupra aspectelor factuale disputate de părţi şi nu pot fi reevaluate probele dosarului, spre a se reţine o situaţie de fapt diferită faţă de cea stabilită în fazele de fond ale judecăţii.

În final, se reţine că simpla reiterare a susţinerilor privind îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii contractuale a băncii nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, în sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că în această fază procesuală nu se reia judecata în fond, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 597 din 2 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 597 din 2 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.