Territorial jurisdiction of counterclaims and the effect of case disjunction under the Romanian Code of Civil Procedure
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ordered that the Hunedoara Tribunal retains exclusive territorial jurisdiction to adjudicate the case, resolving the negative conflict of jurisdiction in favor of the initial forum. The dispute involved a counterclaim for unpaid salary and moral damages filed by a former employee against her former employer within a primary labor lawsuit; after the primary claim was separated, the Hunedoara Tribunal had declined competence to the Timiş Tribunal based on the employee's domicile, which was then declined back, creating a jurisdictional impasse. Relying on the doctrine of prorogatio jurisdictionis, the Court held that under Article 123(1) of the Code of Civil Procedure, a counterclaim constitutes an incidental request subject to the jurisdiction of the court competent for the main claim, rendering any territorial objection or separation under Article 210 irrelevant to determining competence. Consequently, the court affirmed that the initial tribunal's jurisdiction is fixed at the time of filing the main action and cannot be shifted via the procedural mechanism of disjunction or subsequent reassignment.
Legislator headnote
AI generatedart. 123 C. proc. civ, art. 210 alin. (2) C. proc. civ, art. 30 alin. (6) din C. proc. civ, art. 123 alin. (1) din C. proc. civ, art. 210 din C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ; Territorial jurisdiction of counterclaims and the effect of case disjunction under the Romanian Code of Civil Procedure: The dispute involved a counterclaim for unpaid salary and moral damages filed by a former employee against her former employer within a primary labor lawsuit; after the primary claim was separated, the Hunedoara Tribunal had declined competence to the Timiş Tribunal based on the employee's domicile, which was then declined back, creating a jurisdictional impasse. Relying on the doctrine of prorogatio jurisdictionis, the Court held that under Article 123(1) of the Code of Civil Procedure, a counterclaim constitutes an incidental request subject to the jurisdiction of the court competent for the main claim, rendering any territorial objection or separation under Article 210 irrelevant to determining competence. Consequently, the court affirmed that the initial tribunal's jurisdiction is fixed at the time of filing the main action and cannot be shifted via the procedural mechanism of disjunction or subsequent reassignment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis explicitly cited for the operative order establishing the jurisdiction of the Hunedoara Tribunal to resolve the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2026
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
În cadrul dosarului nr. x/2024, A. a formulat o cerere reconvenţională împotriva societăţii B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la unor drepturi băneşti de natură salarială şi daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 25.11.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a disjuns cererea reconvenţională, fiind format dosarul nr. x/2024.
Prin sentinţa civilă nr. 76/2025 din 27.01.2025, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa astfel, în baza art. 269 Codul muncii, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă, reţinând că domiciliul acesteia se află în judeţul Timiş, context în care competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 1285/20.11.2025, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa astfel, a reţinut că art. 123 C. proc. civ. instituie o prorogare legală de competenţă în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, aceasta devenind competentă să judece şi cererile accesorii, adiţionale sau incidentale, inclusiv cererea reconvenţională, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea ar fi de competenţa altei instanţe.
Astfel, în aplicarea acestor dispoziţii, a apreciat că Tribunalul Hunedoara, învestit cu soluţionarea cererii principale din dosarul nr. x/2024, a dobândit competenţa de a soluţiona şi cererea reconvenţională formulată de fosta salariată împotriva fostului angajator; de asemenea, a subliniat că, potrivit art. 210 alin. (2) C. proc. civ., chiar în ipoteza disjungerii cererii reconvenţionale, atunci când numai cererea principală este în stare de judecată, instanţa care a dispus disjungerea rămâne competentă să soluţioneze cererea reconvenţională separat.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa a fost sesizată, pe cale reconvenţională, cu soluţionarea unui conflict individual de muncă de numita A. împotriva societăţii B. S.R.L.; cererea reconvenţională a fost formulată în cadrul dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă şi ulterior disjunsă în favoarea unei alte instanţe, respectiv Tribunalului Timiş, în considerarea art. 269 din Codul muncii, raportat la domiciliul reclamantei; de altfel, excepţia a fost invocată chiar de către reclamanta reconvenţională.
Înalta Curte notează că cererea reconvenţională are natura juridică a unei cereri incidentale, în sensul art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., iar acest caracter atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea principală devine competentă să judece şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în cadrul aceluiaşi proces, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.
Totodată, competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, astfel încât instanţa învestită cu soluţionarea cererii principale rămâne competentă să soluţioneze şi cererea reconvenţională, inclusiv după disjungerea acesteia în vederea soluţionării separate, în condiţiile art. 210 din C. proc. civ.
În consecinţă, verificarea competenţei instanţei sesizate, în temeiul art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile incidentale, faţă de care sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, chiar şi în ipoteza în care cererea reconvenţională formulată în cauză ar fi atras competenţa unui alt tribunal, această împrejurare este lipsită de relevanţă, întrucât cererea nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, în cadrul unui proces deja pendinte. În aceste condiţii, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Hunedoara, instanţa iniţial învestită cu judecarea cererii principale.
În aceste condiţii, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.
Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2026.