Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1717/2025 AI generated

Inadmissibility of appeal against interlocutory decision annulling first-instance judgment to enable merits retrial

Case Number Decizia nr. 1717/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on points of law filed by the defendant company against the Court of Appeal’s decision, leaving the appellate ruling in force which had annulled the first-instance judgment and ordered the retrial of the merits. The dispute involved a claim for contractual damages against multiple defendants, where the first-instance court had twice dismissed the action based on the defendant’s lack of passive procedural capacity, and the appellate court subsequently admitted the plaintiff’s appeal, annulling the first-instance decision to re-examine the case on the merits. The High Court ruled that an appellate decision which merely annuls the lower judgment and sets a new hearing for the merits is an intermediate, preparatory ruling without autonomous existence; consequently, pursuant to the principle of the unity of appellate routes and Article 480(3) of the Civil Procedure Code, such a decision cannot be challenged separately by appeal on points of law but is reviewable only together with the final decision on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 466 alin. (4) C. proc. civ, art. 297 alin. (2) C. proc. civ, art. 480 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory decision annulling first-instance judgment to enable merits retrial: Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea apelului reclamantei ca neîntemeiat.

Keywords

AI generated
interlocutory decision procedural capacity action for annulment article of civil procedure review on the merits appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B. S.R.L., C. S.R.L., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor datorate ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate, astfel: B. S.R.L., suma de 335.036 RON; societatea C. S.R.L., suma de 51.544 RON; D., suma de 16.684,79 RON; E. S.R.L., suma de 24.962,76 RON; F. S.R.L., suma de 386.580 RON; G. S.R.L., suma de 23.658 RON.

Prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2021, s-a dispus disjungerea cauzelor în ceea ce priveşte pârâţii C. S.R.L., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi formarea unor dosare separate.

Prin sentinţa nr. 25/2022 din 26 ianuarie 2022, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., care a fost admis prin decizia nr. 271 din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, fiind anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 2431 din 16 noiembrie 2022, a anulat recursul pârâtei B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 271 din 18 mai 2022.

În rejudecare, prin sentinţa nr. 108/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 31/2025 din 28 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul reclamantei, a fost anulată sentinţa apelată şi reţinută cauza pentru evocarea fondului, stabilindu-se termen pentru continuarea judecăţii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea apelului reclamantei ca neîntemeiat.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Obiectul recursului îl constituie decizia nr. 31/2025 din 28 ianuarie 2025, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, admiţând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 108/2024 din 3 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat sentinţa apelată şi a acordat termen pentru evocarea fondului, cu citarea părţilor.

Se reţine că, potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Acest text de lege se aplică şi în căile de atac de reformare, conform art. 494 din cod.

Totodată, conform art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul".

Prin raportare la textele de lege enunţate, Înalta Curte notează că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter premergător, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei. Ca urmare, faţă de caracterul ei intermediar, această decizie nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri pronunţate în cursul rezolvării pricinii.

Or, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea apelului, prin pronunţarea hotărârii finale asupra fondului pricinii, cu consecinţa dezînvestirii instanţei, recursul nu poate fi exercitat, separat, împotriva hotărârii premergătoare care a determinat cercetarea din nou a cauzei pe fond.

Principiul unicităţii căii de atac se opune fragmentării judecăţii în apel, astfel că prima decizie a instanţei de apel, de anulare a sentinţei atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

De altfel, prin Decizia XXXIII din 14 aprilie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, a fost dezlegată problema de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) cu referire la art. 297 alin. (2) C. proc. civ. 1865, în sensul că recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare (...), este inadmisibil. S-a decis că aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Rezolvarea asupra chestiunii de drept tranşate prin decizia sus-menţionată se impune, pentru identitate de raţiune, şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin urmare, în cauză, se constată că decizia atacată, fiind o hotărâre intermediară, şi nu una prin care să se fi încheiat judecata în apel, nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 31/2025 din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 31/2025 din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.