Judicial recusal due to prior involvement in same procedural cycle and alleged bias despite statutory exception for different merits

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Prin contestaţia înregistrată la 4 mai 2021 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari şi Primaria Comunei Tunari prin Primar, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 82 din 4 martie 2021 emise de Primarul Comunei Tunari privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, precum şi obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care a fost lipsit.

Prin sentinţa civilă nr. 3724/2021 din 9 decembrie 2021, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins contestaţia, ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A., care a fost admis prin decizia nr. 4487/2022 din 7 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, fiind anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 8 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis contestaţia, fiind anulată dispoziţia nr. x/04.03.2021. A fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Totodată, a fost obligată intimata la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intimaţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari şi Primaria Comunei Tunari prin Primar.

La 8 mai 2024 intimatul-contestator A. a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluţionarea apelului.

Prin încheierea din 14 mai 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare a judecătorilor B. şi C., membri ai completului de judecată S7 C.14A AS-LM, învestit cu soluţionarea cererii de apel în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1048 din 19 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul intimaţilor, a schimbat sentinţa apelată şi a respins ca neîntemeiată contestaţia. S-a luat act, totodată, că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva încheierii din 14 mai 2024 a declarat recurs petentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de recuzare.

Recurentul a susţinut caracterul lacunar şi neconvingător al încheierii atacate, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă argumentele pentru care au fost înlăturate motivele de recuzare.

În continuare, s-a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorii care au judecat apelul în primul ciclu procesual şi au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare sunt incompatibili absolut să judece apelul în al doilea ciclu procesual.

Totodată, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., având în vedere că, la termenul din 8 mai 2024, instanta s-a exprimat cu privire la fondul cauzei, dispunând administrarea de probe din oficiu, în favoarea apelantei pârâte, ceea ce a lăsat să se întrevadă soluţia pe care urma să o pronunţe.

În aprecierea recurentului, decizia pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual este nulă, considerentele acesteia confirmând caracterul întemeiat al îndoielilor părţii în ceea ce priveste lipsa de imparţialitate a completului. Astfel, s-a arătat că instanţa de apel a avut în vedere aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părţilor, în cauză fiind încălcate principiile contradictorialităţii, egalităţii armelor şi dreptului la apărare.

Intimaţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari şi Primaria Comunei Tunari prin Primar au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca prematur formulat iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi în raport cu temeiurile de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea din data de 14 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului în dosarul nr. x/2021.

Deşi recurentul a invocat incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în realitate, criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., precum şi la deficienţele de motivare a încheierii recurate se circumscriu ipotezelor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., din perspectiva cărora va fi analizat recursul.

Va fi examinat cu prioritate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancţionează neîndeplinirea obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti, având în vedere efectele eventualei incidenţe a acestui caz de casare asupra examinării celuilalt motiv de recurs.

În acest context, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat în susţinerea cererii de recuzare cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., susţinând că judecătorii învestiţi cu soluţionarea apelului în al doilea ciclu procesual sunt incompatibili, întrucât au soluţionat aceeaşi cale de atac, în primul ciclu procesual, prilej cu care au antamat aspecte referitoare la fondul cauzei, chestionând partea cu privire la data de la care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.

Verificând conţinutul încheierii recurate, se constată că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind analizate susţinerile părţii în raport cu temeiurile de drept invocate şi expuse în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de recuzare. Aşadar, nu se poate afirma, cu temei, că hotărârea pronunţată asupra incidentului procedural ar fi nemotivată în raport cu motivele de recuzare formulate ori că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Împrejurarea că recurentul dezaprobă soluţia pronunţată şi argumentele care au stat la baza înlăturării susţinerilor sale nu echivalează cu nemotivarea încheierii şi nu determină incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că încheierea recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor de procedură referitoare la incompatibilitatea judecătorilor.

Art. 41 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre, prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs".

Raţiunea reglementării acestui text de lege este de a preveni situaţia în care un judecător s-ar pronunţa de două ori asupra aceloraşi aspecte esenţiale în soluţionarea cauzei.

În cauză, actele dosarului relevă că membrii completului de judecată recuzat au pronunţat în apel, în primul ciclu procesual, decizia nr. 4487/2022 din 7 septembrie 2022, prin care a fost anulată sentinţa civilă nr. 3724 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, reţinându-se aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la decizia de concediere.

În al doilea ciclu procesual, acelaşi complet de judecată a fost învestit cu soluţionarea apelului intimaţilor împotriva sentinţei prin care prima instanţă, în rejudecare, a admis contestaţia recurentului, a anulat dispoziţia nr. 82 din 4 martie 2021 şi a acordat acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin decizia nr. 1048 din 19 martie 2025 a fost admis apelul intimaţilor şi a fost schimbată sentinţa apelată în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

Astfel, dacă, iniţial, completul din apel s-a pronunţat în mod exclusiv cu privire la legalitatea soluţiei asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei, fiind tranşată definitiv această chestiune, în sensul stabilirii caracterului neîntemeiat al excepţiei, în cel de-al doilea ciclu procesual, aceiaşi judecători au fost chemaţi să examineze, pentru întâia dată, pe fond, contestaţia recurentului.

Ca o consecinţă, membrii completului de judecată, învestiţi cu apelul declarat în al doilea ciclu procesual, nu s-au aflat în situaţia de a se pronunţa asupra aspectelor deja dezlegate prin hotărârea pronunţată anterior, neaflându-se în postura de a-şi analiza propria hotărâre, astfel că nu se impunea îndepărtarea acestora de la soluţionarea cauzei.

Prin urmare, judecătorii recuzaţi nu erau incompatibili absolut să judece apelul, în cauză fiind incidentă situaţia de excepţie vizată de teza finală a art. 41 alin. (1) C. proc. civ., introdusă prin art. I pct. 2 din Legea nr. 310/2018.

Pe de altă parte, din perspectiva dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., se reţine că, în favoarea judecătorului operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care se prevalează de acest caz de incompatibilitate relativă trebuie să facă dovada contrară.

Astfel, nu este suficient ca partea să deducă, potrivit interpretării sale subiective şi, deci, să afirme că există îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor, ci acestea trebuie să rezulte din împrejurări concrete şi verificabile.

În cauză, prezumţia legală de imparţialitate nu a fost răsturnată, câtă vreme recurentul nu a probat nicio împrejurare care să sprijine teza incompatibilităţii magistraţilor recuzaţi, de natură să justifice reţinerea unor îndoieli legitime asupra modului în care aceştia urmau să judece apelul, aspectul relevat de parte, în sensul că judecătorii ar fi antamat, cu prilejul judecării cauzei în primul ciclu procesual, aspecte referitoare la fondul cauzei, chestionând partea cu privire la data de la care nu s-a mai prezentat la locul de muncă, neavând semnificaţia pe care partea i-o atribuie.

Concluzionând, în mod judicios s-a respins cererea de recuzare, corect apreciindu-se că, în speţă, nu sunt incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În final, faţă de dispoziţiile art. 47 alin. (1) C. proc. civ., se reţine că legalitatea încheierii recurate nu poate fi analizată în raport cu criticile aduse deciziei nr. 1048 din 19 martie 2025, definitive, prin care s-a soluţionat apelul intimaţilor, aspectele susţinute de recurent cu scopul de a dovedi lipsa imparţialităţii completului de judecată fiind ulterioare formulării şi soluţionării cererii de recuzare.

Pentru aceste considerente, găsind neîntemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul.

Referitor la cererea intimaţilor privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că nu s-au depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii Primăria Comunei Tunari prin Primar şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna TunarI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.