Cassation nullity for factual re-evaluation in contractual sale-purchase dispute

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 2 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. şi B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei instituţie financiară nebancară la plata sumei de 46.500 euro plus TVA, reprezentând preţul convenit al utilajului motostivuitor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.10.2021, şi a penalităţilor de întârziere de 0,1% din suma solicitată, începând cu 11 noiembrie 2021 şi până la data plăţii, precum şi obligarea pârâtei utilizator să preia în posesie bunul vândut, în termen de 30 de zile de la plata sumelor solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 206/C din 25 mai 2022, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3226/2022 din 20 decembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei A. S.A. suma de 4.414,84 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de dezbateri din 7 decembrie 2022 a formulat apel reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 89/A din 28 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat. A obligat apelanta să plătească intimatei A. S.A. suma de 4.435,28 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

După expunerea situaţiei de fapt care a generat litigiul şi a apărărilor intimatelor-pârâte din etapele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictorii sau străine de natura pricinii, cu referire la considerentele instanţei de apel prin care s-a reţinut că bunul nu avea uşi, deşi ceea ce a susţinut pârâta utilizator a fost că uşile nu fuseseră montate.

În continuare, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la evicţiune, arătându-se că instanţa de apel, întemeindu-se pe raportul de evaluare întocmit, a reţinut că bunul prezenta vicii, nefiind dotat cu uşi, ceea ce ar fi determinat utilizatorul din contractul de leasing să renunţe la achiziţia acestuia. Contrar celor reţinute de instanţa de prim control judiciar, s-a arătat că bunul motostivuitor ce a făcut obiectul contractului dedus judecăţii nu este unicat, ci este un produs de serie, astfel că recurenta-reclamantă, în calitate de vânzător, şi-a executat obligaţia de a pune la dispoziţia cumpărătorului un bun cu caracteristicile celui cumpărat.

S-a mai învederat că, din corespondenţa dintre părţi, rezultă conivenţa dintre utilizator şi cumpărător, care a condus la neplata preţului, precizând că, în realitate, utilizatorul s-a răzgândit în privinţa achiziţionării în leasing a bunului, deşi acesta fusese cumpărat şi pus la dispoziţie de către recurenta-reclamantă.

Totodată, în aprecierea recurentei-reclamante, contrar dispoziţiilor 1.270 C. civ., vânzarea - cumpărarea bunului nu era condiţionată de încasarea avansului aferent operaţiunii de leasing, acest aspect privind numai executarea contractului.

În final, s-a afirmat încălcarea dispoziţiilor art. 6 si 7 din O.G. nr. 51/1997, întrucât contractul de leasing este un contract consensual, şi nu real.

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

La termenul din 18 noiembrie 2025, instanţa de recurs a respins excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că recurenta-reclamantă a invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Se reţine, în acest context, că prin acţiunea dedusă judecăţii s-a urmărit obligarea intimatelor-pârâte să îşi execute obligaţiile de plată a preţului şi de luare în posesie a bunului, asumate potrivit convenţiei tripartite de vânzare-cumpărare încheiate între părţile litigante în considerarea şi în vederea executării contractului de leasing perfectat în prealabil între intimatele-pârâte.

Instanţa de apel a respins apelul autoarei demersului judiciar, confirmând soluţia primei instanţe, de respingere acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia recurată s-a reţinut, în esenţă, că părţile au condiţionat intrarea în vigoare a convenţiei tripartite de vânzare-cumpărare de îndeplinirea condiţiilor de finanţare din contractul de leasing, astfel că încetarea acestui din urmă contract de leasing, la iniţiativa utilizatorului, din motive imputabile recurentei-reclamante înseşi, care nu a putut face dovada că utilajul individualizat în oferta din august 2021 era dotat cu uşi, a condus la inactivarea convenţiei tripartite de vânzare-cumpărare.

S-a stabilit, astfel, că recurenta-reclamantă a împiedicat în mod culpabil executarea convenţiei tripartite de vânzare-cumpărare, fiind justificat refuzul intimatelor pârâte de achiziţie a bunului, de plată a preţului şi de luare în posesie a bunului, cu atât mai mult cu cât, după introducerea acţiunii, recurenta-reclamantă a vândut bunul ce a făcut obiectul contractelor dintre părţi către un terţ.

Prin urmare, instanţa de apel a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contractuale a intimatelor-pârâte.

Astfel fiind, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că recurenta-reclamantă susţine o pretinsă contradicţie între considerentele deciziei recurate şi apărările intimatelor-pârâte asupra deficienţelor utilajului, ignorând că motivul de casare invocat se referă la ipotezele în care hotărârea fie cuprinde argumente care se anihilează reciproc, de aşa manieră încât lipseşte raţionamentul care fundamentează soluţia, fie conţine numai considerente străine pricinii.

Prin urmare, susţinerile părţii, prin care sunt contrazise constatările instanţei de apel asupra stării bunului pe care recurenta-reclamantă urma să-l pună la dispoziţia intimatelor-pârâte, întemeiate pe probatoriul administrat în cauză, nu se circumscriu cazului de casare menit să sancţioneze nerespectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci vizează aspecte de fapt care nu pot face obiectul analizei în recurs, faţă de art. 483 alin. (3) din acelaşi cod.

În continuare, se reţine că textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere nelegalitatea hotărârii din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept material. Invocarea în mod valabil a acestui motiv de recurs înseamnă enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părţii, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de instanţa de apel prin hotărârea recurată. Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

În cauză, contrar a ceea ce presupune dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă se limitează numai să afirme încălcarea dispoziţiilor referitoare la evicţiune, a art. 1.270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului, precum şi a art. 6 şi 7 din O.G. nr. 51/1997, fără a ilustra modul concret în care prin decizia recurată s-ar fi înfrânt atare prevederi legale.

Dimpotrivă, sunt relevate chestiuni ce ţin de fondul litigiului dintre părţi, privitoare la natura şi caracteristicile bunului ce urma să fie furnizat, cu scopul de a se dovedi caracterul conform al acestuia, pretinsa conivenţă dintre intimatele-pârâte care s-ar fi răzgândit în ceea ce priveşte achiziţia utilajului, precum şi aspecte referitoare la modul de executare a obligaţiei de plată a preţului asumate prin contractul dedus judecăţii, prin prisma clauzelor acestuia, vizând, deci, temeinicia acţiunii promovate.

Se reţine, astfel, că nemulţumirea părţii vizează concluzia instanţei de apel, care, întocmai ca şi prima instanţă, a reţinut netemeinicia demersului judiciar ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale.

Drept urmare, deşi sunt evocate o serie de dispoziţii legale, referirile la acestea sunt făcute numai formal, în realitate fiind contestată situaţia de fapt stabilită în faţa instanţelor devolutive.

Or, în recurs, faţă de scopul căii extraordinare de atac şi limitele analizei permise de lege în vederea exercitării controlului judiciar, nu se poate reveni asupra aspectelor de fapt disputate de părţi şi nu pot fi reevaluate probele dosarului, spre a se reţine o situaţie de fapt diferită faţă de cea stabilită în fazele de fond ale judecăţii.

În alţi termeni, situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută pe baza probelor şi care a relevat, în esenţă, că recurentei-reclamante îi sunt imputabile neintrarea în vigoare şi neexecutarea convenţiei tripartite de vânzare-cumpărare, reprezintă premisa demonstrată de la care începe judecata în recurs şi în raport cu care se verifică aplicarea dispoziţiilor de drept material. Or, în cauză, în raport cu chestiunile factuale deja tranşate, se reţine că nu au fost formulate critici de nelegalitate în sensul vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluzia ce se desprinde din analiza susţinerilor părţii este că recurenta-reclamantă nu supune cenzurii instanţei de recurs modul de aplicare a dispoziţiilor de drept material sau dezlegările oferite unor probleme de drept, ci tinde să dovedească netemeinicia raţionamentului precedentei instanţe, construit pe baza situaţiei de fapt stabilite, ca urmare a aprecierii şi valorificării probelor administrate.

Prin urmare, aşa cum corect au remarcat şi intimatele-pârâte prin întâmpinările depuse, în cauză se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 89/A din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs potrivit art. 494 din cod, Înalta Curte, având în vedere dovezile depuse, aflate la dosarul de recurs, va obliga recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4.442,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 89/A din 28 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4.442,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.