Transfer of ownership upon dissolution: Lack of interest in cassation when defendant benefits from confirmed property rights

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele dosarului, constată umătoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat să se constate existenţa în patrimoniul societăţii D. S.R.L., la data radierii din registrul comerţului, a imobilului situat în Tâmpa nr. 50, jud. Mureş, compus din teren intravilan în suprafaţă de 2.194 mp., având nr. top. x, 54 de sub A1 şi construcţia casă de lemn (arătându-se că, faptic, în locul casei de lemn a fost edificată o casă de locuit din cărămidă cu trei nivele, o casă de locuit din cărămidă cu un nivel şi un atelier din cărămidă cu un nivel), având nr. top. x de sub A1.1, înscrise în cartea funciară nr. x Miercurea Nirajului, nr. CF vechi x Tâmpa. De asemenea, au solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis în temeiul art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, asociaţilor societăţii D. S.R.L., radiată, respectiv cota de 48/100, numitei E., decedată la 27 iulie 2006 şi cota de 52/100, numitului F., decedat la 4 mai 2021 şi, subsecvent, prin moştenire legală, părţilor din litigiu, respectiv cota de 48/100, pârâtului C., cota de 26/100, reclamantului A. şi cota de 26/100, reclamantei B.. Totodată, s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit de către părţi.

Prin încheierea din 23 mai 2022 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată. Totodată, prin sentinţa nr. 103 din 14 iulie 2023, Tribunalul Specializat Mureş - Litigii cu Profesioniştii a respins acţiunea, ca neîntemeiată. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtului suma de 8.330 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel principal reclamanţii A. şi B.. Totodată, împotriva încheierii din 23 mai 2022, a formulat apel incident pârâtul C..

Prin decizia nr. 69/A din 10 martie 2025, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 21/A/CC din 2 aprilie 2025, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul incident declarat de pârât împotriva încheierii din 23 mai 2022.

A admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii, constatându-se că, la data radierii din Registrul Comerţului, în patrimoniul societăţii D. S.R.L. se afla imobilul înscris în CF x Miercurea Nirajului (nr. CF vechi x Tâmpa), compus din: teren intravilan în suprafaţă de 2.194 mp. situat în localitatea Tâmpa, judeţul Mureş, nr. top. x,54 şi casă de lemn situată în localitatea Tâmpa, judeţul Mureş, nr. top. x; de asemenea, s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului-teren şi casă de lemn-descris mai sus s-a transmis asociaţilor societăţii D. S.R.L., respectiv numitei E., în cotă de 48/100 şi numitului F., în cotă de 52/100 şi, ulterior, moştenitorilor asociaţilor, respectiv reclamanţilor, în cotă totală de 52/100 şi pârâtului, în cotă de 48/100. Prin urmare, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Miercurea Nirajului (nr. CF vechi x Tâmpa), compus din: teren intravilan în suprafaţă de 2.194 mp. situat în localitatea Tâmpa, judeţul Mureş, nr. top. x,54, şi casă de lemn situată în localitatea Tâmpa, judeţul Mureş, nr. top. x, în cotă de 52/100, în favoarea reclamanţilor, respectiv în cotă de 48/100, în favoarea pârâtului.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 27.310,88 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, precum şi la plata sumei de 3.396,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, exclusiv în ce priveşte soluţia asupra apelului declarat de reclamanţi, şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea respingerii acestuia.

Recurentul-pârât a invocat, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 263 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 31/1990, arătând că instanţa de apel nu putea face aplicarea art. 235 alin. (3), în condiţiile în care antecesorul reclamanţilor nu a formulat opoziţie în ceea ce priveşte propunerea de repartizare a activelor societăţii dizolvate, potrivit art. 263 alin. (2) şi art. 62 din lege şi nici apel împotriva hotărârii de radiere a societăţii, conform art. 260 alin. (8) din acelaşi act normativ.

A argumentat, astfel, că legea prevede o procedură distinctă, derogatorie şi obligatorie, cu condiţii şi termene speciale, prin care poate avea loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase în patrimoniul societăţii dizolvate, în favoarea asociaţilor, procedură pe care intimaţii-reclamanţi nu o puteau eluda, uzând de o acţiune în constatare de drept comun, astfel cum judicios a reţinut prima instanţă.

De asemenea, s-a imputat instanţei de apel faptul că, deşi s-a referit la art. 263 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 31/1990 în motivarea respingerii apelului incident, ce viza soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu privire la care a apreciat că pârâtul nu justifică un interes, a omis să examineze aceleaşi texte de lege cu ocazia analizei pe fond a cauzei.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 18 noiembrie 2025 instanţa de recurs a respins excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu.

Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în formularea recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care emană, trebuie să fie util.

Prin interes, condiţie de exercitare a acţiunii civile, se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cerere reconvenţională sau orice altă formă de exercitare a acţiunii civile, inclusiv o cale de atac. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Totodată, condiţia interesului trebuie să se verifice pe tot parcursul procesului, deci şi în căile de atac.

În prezentul litigiu, acţiunea dedusă judecăţii a vizat constatarea, în temeiul art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil către foştii asociaţi decedaţi ai societăţii radiate, şi, subsecvent, către reclamanţi şi către pârât, în calitate de moştenitori legali ai celor dintâi, precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel transmis. Pârâtul, în apărare, a opus acestui demers excepţia inadmisibilităţii, justificat de faptul că nu s-ar fi valorificat în prealabil dispoziţiile art. 263 alin. (2) şi art. 260 alin. (8) din acelaşi act normativ, în sensul că nu s-a formulat opoziţie în ceea ce priveşte propunerea de repartizare a activelor societăţii dizolvate şi nici apel împotriva hotărârii de radiere a societăţii.

Prima instanţă a respins atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi cererea reclamanţilor, ca neîntemeiate.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul incident al pârâtului îndreptat împotriva încheierii din 23 mai 2022, prin care s-a criticat modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii şi a admis apelul principal al reclamanţilor, fiind anulată sentinţa şi admisă cererea de chemare în judecată.

Instanţa de apel a luat act că autorii reclamanţilor şi pârâtului, în calitate de foşti asociaţi, au dobândit, în temeiul art. 237 alin. (10) şi art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra bunului imobil înscris în CF x Miercurea Nirajului, constând în teren de 2.194 mp. şi casă de lemn, rămas în patrimoniul persoanei juridice care şi-a încetat existenţa.

Subsecvent, având în vedere calitatea părţilor din dosar, de moştenitori legali ai foştilor asociaţi, instanţa de apel a constatat transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamanţi, în cotele prevăzute de lege şi a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel transmis.

Acesta fiind cadrul procesual, Înalta Curte, cu referire la limitele învestirii în calea extraordinară de atac, notează că recursul vizează exclusiv soluţia pronunţată asupra apelului principal, nu şi cea privind apelul incident, nefiind criticate considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu are niciun interes să susţină inadmisibilitatea acţiunii, de vreme ce demersul judiciar îi profită, ca urmare a faptului că reclamanţii au solicitat să se constate transmiterea dreptului de proprietate şi în patrimoniul său, o eventuală soluţie favorabilă asupra cererii reprezentând un câştig pentru pârât.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost definitiv soluţionată, iar considerentele care au fundamentat soluţia respingerii apelului incident au dobândit autoritate de lucru judecat.

Cu toate acestea, în recurs, pârâtul, care nu a atacat soluţia asupra apelului său incident, urmăreşte, pe calea unor aşa-zise argumente de fond, să repună în discuţie admibilitatea acţiunii în raport cu dispoziţiile art. 263 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 31/1990, pretins încălcate de instanţa de apel.

Or, dacă în apel, cu prilejul analizei legalităţii şi temeiniciei încheierii de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, s-a stabilit că pârâtul nu justifică un interes practic în invocarea acestui fine de neprimire a cererii, cu atât mai puţin în recurs, în condiţiile în care nu a fost criticată soluţia pronunţată asupra apelului incident, nu poate fi decelat interesul pârâtului din aceeaşi perspectivă.

Rezultă, pe cale de consecinţă, că susţinerile din recurs privind încălcarea art. 263 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 31/1990 nu mai prezintă nicio relevanţă în economia litigiului, de vreme ce s-a stabilit cu titlu definitiv, pe de-o parte, că acţiunea de chemare în judecată este admisibilă, iar pe de altă parte, că pârâtul nu justifică un interes în a susţine contrariul.

Reţinând şi că instanţa de apel, în rejudecare, după anularea hotărârii primei instanţe, a admis acţiunea şi a constatat, în esenţă, transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului ce a aparţinut societăţii radiate în favoarea reclamanţilor, în cotă totală de 52/100 şi a pârâtului, în cotă de 48/200, în calitate de moştenitori ai foştilor asociaţi, în cauză se impune concluzia că nu subzistă interesul pârâtului în formularea recursului.

Admiterea acţiunii reclamanţilor nu afectează negativ situaţia juridică a părţii, ci, dimpotrivă, îi profită, întrucât i-a fost recunoscută existenţa în patrimoniu a unui drept real, astfel că nu poate fi prefigurat folosul urmărit de recurentul-pârât prin contestarea soluţiei.

De altfel, nemulţumirea recurentului-pârât în legătură cu litigiul dedus judecăţii, vizează, în realitate, contravaloarea investiţiilor pe care a susţinut că le-ar fi realizat din fonduri proprii pe terenul societăţii radiate, prin edificarea, pe amplasamentul fostei case de lemn, a trei construcţii, ceea ce, în opinia sa, l-ar îndreptăţi să deţină calitatea de proprietar exclusiv al imobilului ce face obiectul disputei părţilor.

Se ignoră că instanţa de apel, dând eficienţă principiului disponibilităţii, a avut în vedere în cadrul analizei sale şi a dispus numai în ceea ce priveşte dreptul de proprietate existent în patrimoniul societăţii la data radierii din Registrul comerţului, având ca obiect terenul de 2.194 mp. şi casa de lemn ce rezultă din acte că ar exista pe teren, astfel cum reiese din cuprinsul cărţii funciare x Miercurea Nirajului a imobilului, potrivit extrasului CF de informare existent la dosarul cauzei.

Prin considerentele deciziei recurate s-a argumentat, de altfel, că dreptul de proprietate transmis ope legis nu putea să vizeze şi construcţiile edificate de recurentul-pârât, având în vedere că, potrivit probelor administrate, acestea nu s-au aflat în patrimoniul societăţii radiate, nefiind înscrise în cartea funciară a imobilului.

Prin urmare, s-a reţinut că situaţia juridică a clădirilor edificate pe teren nu poate fi clarificată în cadrul prezentului litigiu, faţă de cauza acţiunii şi temeiurile de drept invocate, întrucât s-ar încălca limitele învestirii trasate de intimaţii-reclamanţi potrivit cererii de chemare în judecată, pentru recunoaşterea dreptului clamat recurentul-pârât având posibilitatea formulării unor acţiuni separate.

Pentru aceste considerentere, reţinându-se că, în cauză, nu se verifică cerinţa interesului în formularea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 69/A din 10 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât C. la plata sumei de 2.000 RON, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs şi a sumei de 8.000 RON, către intimata-reclamantă B., reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la filele x, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 69/A din 10 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A. şi a sumei de 8.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.