CHF loan abusive clauses; cassation annulled for failure to articulate legal violations

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2017, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de secţiunea 4 "Plăţi" din condiţiile generale şi de art. 6 din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x/18.10.2008, încheiată de reclamanţi cu D. S.A., să dispună stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data încheierii contractului de 2,4481 RON/CHF, respectiv calcularea şi achitarea ratelor de rambursare a creditului la acest curs pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi, în consecinţă, să oblige pârâta la restituirea sumelor achitate în plus.

Totodată, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. f) din actul adiţional nr. x/29.10.2010 la convenţia de credit, în ceea ce priveşte "valoarea totală plătibilă de către împrumutat" ca fiind de 89.680,16 CHF, urmând ca adaptarea contractului să se realizeze în funcţie de înlăturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acestora, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, precum şi constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5 lit. a), b), c) din condiţiile speciale la convenţia de credit, cu referire Ia comisionul de risc, comisionul de analiză, comisionul de rambursare anticipată şi comisionul de gestiune; cu cheltuieli de judecată.

Prin notele scrise depuse la 16.06.2017, reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la efectuarea conversiei creditului în RON, începând cu 06.01.2009, când cursul de schimb valutar CHF/RON era de 2,7110 RON, cu mai mult de 10% din valoarea creditului de la data semnării contractului, întrucât reclamanţii sunt expuşi riscului valutar, în timp ce în secţiunea 4 "Plăţi", la art. 4.2 şi 4.3, clauza de conversie a fost inserată de pârâtă numai în favoarea sa.

Prin sentinţa civilă nr. 210 din 09 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată, formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din convenţia de credit nr. x/15.10.2008, încheiată între D. S.A. şi reclamanţi: art. 5 lit. a) privind "comisionul de risc" şi art. 5 lit. c) privind "comisionul de rambursare în avans" din condiţiile speciale; art. 4. 2. I parţial din condiţiile generale privind "dreptul, dar nu şi obligaţia" băncii de a converti în RON creditul acordat; art. 1, pct. 3, lit. f) parţial din actul adiţional nr. x/29.10.2010, în măsura în care suma de 89.680,16 CHF, conţine comision de risc şi comision de rambursare în avans.

În consecinţă, pârâta C. S.A., continuator al personalităţii juridice a D. S.A., a fost obligată să restituie reclamanţilor sumele încasate în baza clauzelor abuzive, respectiv comisionul de risc şi comisionul de rambursare în avans, sume la care se va adăuga dobânda legală începând cu data fiecărei plăţi şi până la data restituirii efective. Pârâta a fost obligată de asemenea să convertească creditul acordat reclamanţilor din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare cu 10% faţă de valoarea acestuia la data încheierii contractului, cu aplicarea prevederilor Secţiunii 4 "Plăţi" din Condiţiile generale.

De asemenea, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 lit. b) din Condiţiile speciale ale convenţiei privind "comisionul de analiză a dosarului de credit" şi art. 6 din Condiţiile speciale, precum şi cererea privind stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data semnării convenţiei.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamanţi a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate.

Totodată, au declarat apel şi reclamanţii A. şi B., solicitând reformarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii pretenţiilor referitoare la stabilizarea cursului de schimb CHF-RON la valoarea de la data contractării, pe toată durata contractului, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite peste această valoare, cu daune interese cuantificate la nivelul dobânzii legale penalizatoare, şi menţinerea statuărilor primei instanţe referitoare la restituirea comisioanelor încasate în baza clauzelor abuzive.

În subsidiar, pentru ipoteza validării statuărilor primei instanţe referitoare la conversia creditului din CHF în RON, reclamanţii au solicitat reformarea hotărârii atacate în sensul înlăturării dispoziţiilor privitoare la aplicarea prevederilor secţiunii 4 "Plăţi" din condiţiile generale ale Convenţiei, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive, care reglementează mecanismul conversiei, cu daune interese cuantificate la nivelul dobânzii legale penalizatoare. În acelaşi timp, s-a solicitat reformarea hotărârii în sensul anulării menţiunii din Actul adiţional nr. x/21.10.2010, art. 3, pct. 1, lit. f), care reglementează costul contractului la nivelul sumei de 89.680,16 CHF.

Prin decizia nr. 66 din 11 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de către apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 210/2018, pronunţată de către Tribunalul Specializat Cluj în dosarul numărul x/2017, şi a fost respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Instanţa a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate în art. 5 lit. b) din convenţia de credit nr. x/15.10.2008, încheiată de D. S.A. şi reclamanţi, privind "comisionul de acordare". De asemenea, instanţa a constatat caracterul abuziv al comisionului de risc, redefinit comision de administrare prin actele adiţionale subsecvente, şi a obligat C. S.A. să restituie reclamanţilor sumele încasate în baza clauzelor contractuale abuzive, respectiv comisionul de acordare şi comisionul de administrare, sume la care se adaugă dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăţi şi până la data restituirii efective a debitului principal.

Instanţa de apel a mai constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate în secţiunea 4 "Plăţi" din condiţiile generale ale convenţiei la punctele 4.2. I/II, 4.3 I/II şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a convenţiei de credit nr. x/15.10.2008, încheiată de D. S.A. şi reclamanţi, precum şi anularea actelor adiţionale subsecvente: actul adiţional nr. x/29.10.2010 şi actul adiţional nr. x/29.10.2010. Instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că a obligat reclamanţii să restituie capitalul împrumutat în moneda CHF, neachitat Ia 6.01.2009, convertit în RON la cursul din data de 06.01.2009, dată la care CHF s-a apreciat faţă de RON, raportat la cotaţia de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, fără ca banca să pună în aplicare clauza de la art. 4.2. A obligat reclamanţii la plata dobânzii legale remuneratorii, calculată asupra capitalului împrumutat în CHF convertit în RON, la cursul din data de 06.01.2009, când CHF s-a apreciat faţă de RON, raportat la cotaţia de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, dobândă calculată până la data plăţii/compensării debitului principal.

Instanţa a dispus ca ratele achitate de către reclamanţi după data de 6.01.2009, cu titlul de capital/dobândă/alte costuri/comisioane/inclusiv cele percepute în baza clauzelor abuzive, convertite în RON, la cursul de la data plăţii, să fie restituite de către intimata C. S.A., adiţionate cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăţi şi până la data restituirii/compensării.

Intimata C. S.A. a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 6.764,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea civilă din 13.05.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de apelanţii- reclamanţi, de lămurire a deciziei civile nr. 66/11.02.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Împotriva deciziei civile nr. 66/11.02.2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs principal, iar reclamanţii A. şi B. au promovat recurs incident.

Prin decizia nr. 1071 din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul principal, a casat decizia recurată, a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, respingând, ca nefondat, recursul incident.

Apelul, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 28/17.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de către apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 210/09.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-a dispus înlăturarea dispoziţiilor privitoare la convertirea creditului acordat reclamanţilor din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare de 10% faţă de valoarea acestuia la data semnării convenţiei, cu aplicarea prevederilor Secţiunii "Plăţi" din condiţiile generale ale convenţiei.

S-a respins apelul declarat de către reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Intimaţii A. şi B. au fost obligaţi să plătească apelantei C. S.A. suma de 27.360,44 RON cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi recurs.

Recursul declarat

Împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017 au declarat recurs pârâta C. S.A. şi reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 533 din 06,03.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă. Totodată, s-a dispus disjungerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, dispunându-se formarea unui nou dosar, nr. x/2024

Prin decizia civilă nr. 1268 din 05.06.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

A fost casată în parte decizia recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de către C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 210/09.02.2018 a Tribunalului Specializat Cluj.

A fost menţinută dispoziţia de respingere a apelului declarat de către A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

3. În rejudecarea apelului, în cel de-al treilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, la data de 21.10.2024, sub numărul x/2024.

Prin decizia civilă nr. 92/2025 din 13 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, rejudecând: a admis apelul declarat de către apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 210/09.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., având ca obiect cererea de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a comisionului de rambursare anticipată prevăzut de art. 5 lit. c) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x/15.10.2008 şi, corelativ, a înlăturat obligaţia băncii de restituire a acestui comision.

A respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., având ca obiect cererea de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art. 4.2. I din Condiţiile generale ale aceleiaşi convenţii de credit nr. x/15.10.2008, privind "dreptul, dar nu şi obligaţia" băncii de a converti în RON creditul acordat.

A constatat înlăturarea din sentinţa civilă nr. 210/2018 a dispoziţiilor privitoare la convertirea creditului acordat reclamanţilor din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare de 10% faţă de valoarea acestuia la data semnării convenţiei, cu aplicarea prevederilor Secţiunii "Plăţi" din condiţiile generale ale convenţiei, fiind păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat intimaţii A. şi B. să plătească apelantei C. S.A. suma de 35.660,44 RON cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi recurs.

4. Împotriva acestei decizii, la data de 16 aprilie 2025, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

Decizia recurată a fost criticată pentru următoarele motive:

Un prim motiv invocat de recurenţi se referă la analiza clauzei de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 şi 4.3 din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. x/18.10.2008, încheiată de reclamanţi cu D. S.A., instanţa de apel reţinând, în mod eronat, că nu există un dezechilibru substanţial între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor.

Recurenţii au arătat că aceste clauze prevăd două drepturi şi două obligaţii corelative respectiv, dreptul băncii de a face conversia la variaţii de curs valutare de +10% şi obligaţia corelativă a consumatorului de a accepta o conversie în condiţiile stabilite şi impuse unilateral de bancă şi dreptul consumatorului de a cere, pe durata creditului, conversia monedei creditului într-o altă monedă şi obligaţia băncii de a face o analiză, în funcţie de posibilităţile de refinanţare a monedei, care echivalează cu o condiţie potestativă.

Clauzele s-au apreciat a fi abuzive de către recurenţi prin prisma faptului că stipulează un drept de conversie care există în mod real doar în patrimoniul Băncii, creând o aparenţă ce a fost determinantă în manifestarea voinţei de a încheia contractul.

Un al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că hotărârea recurată nu face nici o analiză a problemei caracterului abuziv al clauzei privind stabilirea monedei de rambursare a creditului.

Recurenţii au apreciat că premisa de la care porneşte instanţa de apel, în sensul că prevederile art. 6 din Condiţiile speciale şi art. 4.1 şi 4.2 din Condiţii Generale transpun dispoziţiile art. 1578 C. civ., adică o normă supletivă din dreptul naţionale, este greşită.

Plecând de la aprecierea că interpretările CJUE cu privire la dreptul intern al unei ţări a Uniunii Europene nu pot avea caracter obligatoriu pentru instanţele naţionale, recurenţii au subliniat că instanţele naţionale nu sunt ţinute de pct. 30-31 din Hotărârea dată în cauza C-81/19 sau de alte hotărâri ale CJUE pronunţate în cauze similare, relativ la reflectarea disp.art. 1578 C. civ. în conţinutul clauzei de stabilire a monedei de rambursare, prin urmare clauza contractuală discutată nu poate fi exclusă de la analiza caracterului abuziv.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au realizat o analiză a dispoziţiilor art. 1578 C. civ., raportată la teza susţinută de aceştia, potrivit căreia clauza de stabilire a monedei de rambursare nu reflectă disp.art. 1578 C. civ.

Astfel, recurenţii au concluzionat că prevederile stipulate la art. 4.1. din Condiţiile generale (clauza de risc valutar), nu reflectă disp.art. 1578 C. civ., deoarece art. 1578 C. civ. este nominalist, anti-monetarist şi reglementează împrumuturi cu titlu gratuit, clauza de stabilire a monedei creditului este monetaristă, iar contractul de credit bancar este esenţialmente oneros şi anti-nominalist, astfel că prezenta clauză dedusă judecăţii este analizabilă din punctul de vedere al caracterului abuziv, nefiind reflectată într-o normă de drept naţional.

Or, dacă clauza monetaristă (de stabilire a monedei de rambursare) poate face obiectul analizei caracterului abuziv prin prisma Directivei 93/13 şi Legii 193/2000, chiar dacă aceasta face parte din obiectul principal al contractului, rămâne de analizat îndeplinirea cerinţelor de claritate şi inteligibilitate ale clauzei.

În susţinerea acestor argumente, recurenţii au invocat hotărârea CJUE în cauza Gomez del Moral c.Bankia, concluzionând că a existat o publicitate înşelătoare din partea Băncii, consumatorii neavând în mod concret criterii precise şi clare în vederea prefigurării consecinţelor economice ale angajamentului lor contractual, iar încheierea contractelor de împrumut în moneda CHF, în anii 2006-2010 constituind un act de speculaţie valutară din partea băncilor.

Ultimul motiv de recurs prezentat de recurenţi se referă la comisionul de rambursare anticipată, apreciind că instanţa de apel putea face constatarea caracterului abuziv şi fără referinţa la O.U.G. nr. 50/2010.

Principalul argument, susţinut de recurenţi, este că acest comision reprezintă o sancţiune ascunsă, o formă de penalizare a conduitei contractuale a debitorului care rambursează creditul în avans.

A menţine comisionul de rambursare anticipată echivalează cu menţinerea unui privilegiu al băncii de a percepe o dobândă pentru o anumită perioadă de timp în care debitorul nu s-a folosit de o anumită sumă de bani, doar pentru că interesul băncii de a face profit prin perceperea de dobânzi ar avea preeminenţă, indiferent de situaţie.

La data de 03 iunie 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.A., prin care s-a solicitat anularea sau respingerea recursului, fie ca urmare a excepţiilor invocate, fie ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a solicitat anularea întregului recurs, pentru nerespectarea exigenţelor de motivare prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că deşi recurenţii au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în concret, în cuprinsul cererii de recurs prezintă o înşiruire de opinii, fără să arate care norme de drept material au fost încălcate.

Subsecvent solicitării de anulare a recursului, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, referitor la aspectele invocate cu privire la ultimele două motive de recurs.

Referitor la aspectele menţionate cu privire la primul motiv de recurs, privind clauza de conversie a creditului, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

Prin rezoluţia din 24 iunie 2025, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Cu adresa înregistrată la data de 22 septembrie 2025, intimata-pârâtă a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată solicitate în recurs.

Prin încheierea din 23 septembrie 2025, constatându-se întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere în scris la raport, înregistrat la data de 13.10.2025, prin care a reluat solicitarea, în principal, de anulare a recursului formulat de recurenţii- reclamanţi, iar, în subsidiar, de respingere a acestuia, fie ca urmare a excepţiilor invocate de intimată (excepţia inadmisibilităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat), fie ca nefondat; cu obligarea recurenţilor- reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin rezoluţia din data de 03 noiembrie 2025, a fost stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la 18 noiembrie 2025.

5. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalităţile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deşi recurenţii-reclamanţi au indicat, prin cererea de recurs, motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la decizia instanţei de apel, în sensul acestor dispoziţii, şi nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii rezumându-se la enunţarea unor susţineri lipsite de caracter concret şi aplicat şi reluând, în mare parte, motivele de apel formulate.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi A. şi B. au invocat în mod formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Astfel, se constată că, deşi, în speţă, se invocă greşita interpretare a unor clauze contractuale: clauza de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 şi 4.3 din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. x/18.10.2008, clauza privind stabilirea monedei de rambursare a creditului şi comisionul de rambursare al creditului, nu este indicată nicio dispoziţie legală încălcată de instanţa de apel, greşit interpretată sau greşit aplicată; or, pentru încadrarea recursului în dispoziţiile pct. 8 este necesar a se invoca greşita interpretare şi aplicare a unei dispoziţii de drept material.

Argumentele expuse sunt de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, recurenţii urmărind să obţină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, invocarea de către recurenţi a interpretării greşite a unor clauze ale Convenţiei de credit sunt susţineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greşită aplicare a unor dispoziţii legale de drept material.

Astfel, cele susţinute în cuprinsul cererii de recurs de faţă îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe greşita interpretare a clauzei de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 şi 4.3 din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. x/18.10.2008, a clauzei privind stabilirea monedei de rambursare a creditului şi comisionul de rambursare al creditului, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, apte să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenţii şi-au îndeplinit obligaţia de motivare a recursului.

Recurenţii au făcut referire şi la probaţiune, însă, probele şi modul de apreciere a acestora în cadrul judecăţii pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent şi a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii în raport cu soluţia atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părţii, a fost pronunţată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reţine că recurenţii-reclamanţi nu critică considerentele instanţei de apel şi nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susţinerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, dat fiind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 13 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de anulare a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurenţilor reclamanţi A. şi B., Înalta Curte îi va obliga pe aceştia să plătească intimatei pârâte C. S.A. suma de 6.015,81 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/29.05.2025, cu ordinul de plată din data de 16.06.2025, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 13 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 6.015,81 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.