Inadmissibility of contestation in annulation for substantive reclassification of insurance dispute rather than procedural material error

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1117 din 12 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata- pârâtă A. S.A., şi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta- reclamantă B.. împotriva deciziei civile nr. 522/A din 24 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimatele- pârâte A. S.A. şi C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta B.., la data de 15 octombrie 2025.

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Dispoziţiile legale menţionate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-civilă a reglementat condiţiile examinării cauzei civile în grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Alin. (2) şi alin. (3) al art. 503 C. proc. civ. reglementează alte motive pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi care vizează, exclusiv, hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi de apel, care nu sunt susceptibile de recurs, invocându-se fie necompetenţa absolută sau încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, fie existenţa unei erori materiale în dezlegarea dată recursului, fie omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de casare sau de a se pronunţa asupra unuia dintre recursurile declarate.

În lumina acestor dispoziţii, contestaţia în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti şi pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ. în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ.

În cauza de faţă, prin decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă B.. împotriva deciziei civile nr. 522/A din 24 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, reţinându-se, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că litigiul dedus judecăţii este unul care vizează materia asigurărilor, astfel încât hotărârile pronunţate de instanţa de apel în această materie nu sunt susceptibile de exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatoarea nu a indicat incidenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 503 C. proc. civ., mărginindu-se la a susţine că în mod greşit instanţa de recurs a apreciat că litigiul purtat între părţi s-ar circumscrie materiei asigurărilor.

Raportând susţinerile contestatoarei la dispoziţiile legale care conţin motivele admisibile de contestaţie în anulare, se constată fără dubiu că acestea nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile în care legiuitorul a prevăzut această cale extraordinară de atac. Astfel, nu s-a invocat nici nelegala citare, nici necompetenţa instanţei sau încălcarea normelor de alcătuire a instanţei şi nici nu se pune problema vreunei omisiuni de cercetarea a unui recurs sau a unor motive de recurs, din moment ce decizia contestată este una de inadmisibilitate a recursului, iar nu de soluţionare a fondului acestuia.

Susţinerea în sensul greşitei reţineri a încadrării litigiului într-unul vizând materia asigurărilor ar putea fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale. Aşa cum se va argumenta în continuare, nici acest motiv de contestaţie în anulare nu este incident, astfel încât calea de atac exercitată de către contestatoarea B.. apare ca inadmisibilă.

Textul legal menţionat vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Atât în practică, cât şi în doctrină, sunt considerate a fi erori materiale care să constituie potenţiale motive de contestaţie în anulare: respingerea unui recurs ca tardiv, faţă de data înregistrării la instanţă, deşi la dosar se afla plicul cu data poştei din care rezulta că acesta fusese trimis în interiorul termenului de recurs; anularea unui recurs ca netimbrat, în pofida faptului că la dosar se află dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru; anularea unui recurs ca fiind formulat de către un mandatar fără procură, deşi la dosarul cauzei se află ataşată dovada mandatului dat de recurent etc.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din calificarea cererii, aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Astfel, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiaşi recurs prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

În cauza de faţă, instanţa de recurs a efectuat propria interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., stabilind natura litigiului ca fiind unul în materia asigurărilor.

Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia, din moment ce, în considerente, au fost expuse argumentele care susţin soluţia de inadmisibilitate şi aprecierea materiei în care s-a pronunţat hotărârea, făcându-se referire la prevederile art. 2199 alin. (1) C. civ. referitoare la contractul de asigurare şi la împrejurarea că disputa litigioasă vizează neexecutarea obligaţiei contractuale asumate de către asigurătorul A. S.A. de a-l despăgubi pe terţul prejudiciat, reţinându-se astfel incidenţa dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în partea referitoare la cererile în materia asigurărilor.

Prin urmare, nu poate fi considerată o greşeală materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea de către Înalta Curte a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, deoarece, în realitate, contestatoarea critică modalitatea de soluţionare de către Înalta Curte a excepţiei inadmisibilităţii recursului, urmărind să exercite un control judiciar asupra deciziei definitive a instanţei de recurs, ceea ce nu poate fi primit.

Înalta Curte notează că prezenta contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala greşită aplicare a legii de către instanţa de judecată, criticile în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare, unde instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluţiei pronunţate. Or, prin intermediul contestaţiei în anulare, nu se poate tinde la valorificarea unei erori de judecată.

Prin urmare, împrejurarea reclamată de contestatoare nu face parte din categoria greşelilor materiale care intră în sfera art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci tinde să repună în discuţie dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca rezultat al evaluării elementelor dosarului, deci, tinde să repună în discuţie modalitatea în care chestiunea litigioasă a fost rezolvată, cerând instanţei învestite cu contestaţia în anulare un control de reformare a deciziei instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că aceste critici se referă la soluţia pronunţată de instanţa de recurs cu privire la excepţia inadmisibilităţii căii de atac şi la considerentele reţinute, contestatorul urmărind să pună în discuţie elemente ale cauzei, care nu privesc aspecte de ordin formal ale judecăţii, ci ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor litigioase.

Având în vedere cele expuse mai sus, reţinând că, în realitate, criticile invocate nu vizează o greşeală materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi nici nu pot fi încadrate în celelalte motive limitative prevăzute de art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1117 din 12 iunie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.. împotriva deciziei nr. 1117 din 12 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2025.