Nullity of cassation appeal for failure to substantiate illegality of arbitral award annulment in health insurance reimbursement dispute

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă:

1. Prin cererea de arbitrare înregistrată la 22 ianuarie 2021, pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sub nr. x/2021, precizată prin adresa înregistrată cu nr. x/15.07.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti la: deschiderea serverelor SIUI pentru perioada iulie 2018 - august 2018 în vederea raportării prescripţiilor medicale şi în acest sistem sau alternativ, la primirea şi aprobarea borderourilor centralizatoare aferente prescripţiilor medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat în perioada iunie 2018 - august 2018; comunicarea rezultatului medical aferent prescripţiilor medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat în perioada iulie 2018 - august 2018 şi confirmarea sumelor aprobate spre decontare; decontarea sumei de 2.521.849.68 RON reprezentând contravaloarea prescripţiilor medicale eliberate în perioada iulie- august 2018 în baza contractului nr. x/2018 ("Contractul de furnizare") de către farmaciile B. şi C. şi pentru care a fost înregistrat rezultatul medical.

Prin hotărârea arbitrală nr. 34 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

2. Împotriva acestei hotărâri arbitrale a formulat acţiune în anulare reclamanta A. S.R.L., în drept, fiind invocate dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. c), g) şi h) C. proc. civ., raportat la art. 27 din Regulile arbitrale, art. 256-262 din Legea nr. 95/2006, art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, H.G. nr. 140/2018, Ordinul 836/2018.

La 12.08.2024, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii în anulare, ca netemeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 45 F din 02 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii în anulare, ca nefondată.

A fost admisă acţiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L. împotriva hotărârii arbitrale nr. 34/22.09.2022 pronunţate de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

A fost anulată hotărârea arbitrală nr. 34/22.09.2022 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021 şi, în rejudecare:

S-a admis cererea de arbitrare.

A fost obligată pârâta să deconteze suma de 2.381.746,92 RON, reprezentând contravaloare prescripţii medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat în perioada iulie - august 2018.

3. La data de 22 iulie 2025, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 45 F din 02 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2024, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de arbitrare.

Recurenta a invocat drept temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, prin întâmpinare, a menţionat că nu pot fi decontate prescripţii medicale care nu au fost raportate (transmise) de furnizorul de medicamente (petentă) în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Astfel, arată recurenta, conform art. 7 din contract, furnizorul avea obligaţia "să transmită caselor de asigurări de sănătate datele solicitate, utilizând platforma informatică din asigurările de sănătate".

Recurenta susţine că instanţa de fond a făcut confuzie între prescripţii on-line şi off-line şi, pornind de la acest aspect, a admis cererea de arbitrare; a citat, în continuare, prevederile art. 12 din Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/şi art. 8 din contractul încheiat cu reclamanta.

A precizat recurenta că nu există un temei legal ca instituţia sa să deconteze nişte prescripţii medicale care nu au fost transmise în SIUI şi pentru care nu există documente justificative (borderouri, prescripţii medicale etc), fiind de la sine înţeles că nu poţi deconta dacă nu există un document justificativ, nu trebuie să fie prevăzută o sancţiune contractuală în acest sens.

Mai mult decât atât, a arătat aceasta, facturile şi borderourile trebuiau transmise la casa de sănătate în luna următoare celei pentru care s-au eliberat medicamente, aspect menţionat şi de instanţă şi, cu toate acestea, instanţa a precizat că, chiar dacă au fost depăşite scadenţele (întrucât reclamanta a depus borderourile abia în anul 2020 pentru iulie şi august 2018), acest aspect nu poate constitui un motiv justificativ pentru refuzul de decontare a medicamentelor.

Contrar celor menţionate de instanţă, recurenta arată că nu are temei legal pentru decontarea contravalorii prescripţiilor medicale pentru care nu au fost transmise documente justificative în termen.

De asemenea, mai susţine aceasta, instanţa a făcut confuzie între C.N.A.S. şi C.A.S.M.B. Astfel că, un alt aspect pe care îl învederează instanţei de recurs se referă la faptul că instanţa trebuia să analizeze şi capătul subsidiar al cererii de arbitrare (deschiderea serverelor SIUI), întrucât gestionarea serverelor SIUI intră în atribuţia CNAS (Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate-autoritate ierarhic superioară) şi CNAS trebuia să transmită instituţiei sale centralizatorul din care să rezulte prescripţiile medicale raportate şi sumele aferente acestora, pentru a putea fi facturate de CASMB la termenul prevăzut în contract. Este de competenţa CNAS analizarea prescripţiilor medicale şi evaluarea medicală a beneficiarului medicamentelor cost-volum-rezultat.

În fine, a mai susţinut că instanţa de fond reţine că CNAS a şi fost în măsură să comunice rezultatele medicale. Învederează instanţei că, dacă ar fi fost aşa, CNAS ar fi transmis instituţiei recurente centralizatorul din care să rezulte prescripţiile medicale raportate şi sumele aferente acestora, pentru a putea fi facturate de CASMB.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului şi lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

Prin rezoluţia din 13 octombrie 2025, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în şedinţă publică, la data de 18 noiembrie 2025.

4. Înalta Curte, analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, prin întâmpinare, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalităţile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deşi recurenta a indicat, prin cererea de recurs, motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la hotărârea instanţei, în sensul acestor dispoziţii, şi nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta rezumându-se la enunţarea unor susţineri lipsite de caracter concret şi aplicat.

Se constată, astfel, că recurenta a invocat în mod formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinţei recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în speţă, se invocă greşita interpretare a unor clauze contractuale, respectiv cele cuprinse în art. 7 şi art. 8 din contractul încheiat cu reclamanta, iar nu a unor norme de drept material, şi nu este indicată nicio dispoziţie legală încălcată de instanţa de fond, greşit interpretată sau greşit aplicată; or, pentru încadrarea recursului în dispoziţiile pct. 8, este necesar a se invoca greşita interpretare şi aplicare a unei dispoziţii de drept material.

Modalitatea în care instanţa de fond a efectuat interpretarea unor clauze cuprinse în convenţia părţilor reprezintă un aspect ce ţine de temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, fără posibilitatea verificării în cadrul controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanţa de recurs, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenta solicită, în realitate, evaluarea exclusiv a unor aspecte de fapt: inexistenţa documentelor justificative sau netransmiterea borderourilor centralizatoare, ori faptul că prescripţiile medicale nu au fost raportate (transmise) de furnizorul de medicamente (petentă) în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Argumentele expuse sunt, deci, de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, recurenta urmărind să obţină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţă, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, invocarea de către recurentă a interpretării greşite a unor clauze ale contractului încheiat sunt susţineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greşită aplicare a unor dispoziţii legale de drept material.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raţionament ale instanţei de apel, apte să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire şi la probaţiune, însă, probele şi modul de apreciere a acestora în cadrul judecăţii pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii recurate, din perspectiva criticilor formulate şi a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii în raport cu soluţia atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părţii, a fost pronunţată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reţine că recurenta nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susţinerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, dat fiind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii prevăzută de lege.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 486 alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 45 F din 02 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2025.