Insurance claim for inflation update and punitive interest: inadmissibility of cassation appeal under exclusive insurance jurisdiction

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la data de 30.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri, pentru perioada iulie 2016 - februarie 2021, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data săvârşirii faptei ilicite (28.07.2016) şi până la data plăţii efective (24.02.2021), astfel:

- actualizarea cu rata inflaţiei BNR a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, pentru perioada iulie 2016 - februarie 2021, în cuantum total de 48.659,9757 euro, raportat la suma de 250.000 euro, acordată cu titlu daune morale, şi suma de 10.353 euro daune materiale.

- plata dobânzii legale penalizatoare calculată începând cu data săvârşirii faptei ilicite (28.07.2016) şi până la data plăţii efective (24.02.2021) în cuantum total de 69.376.26 euro, raportat la suma de 250.000 euro, acordată cu titlu daune morale.

- obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată reprezentând o eventuală taxă judiciară de timbru, precum şi la alte eventuale cheltuieli ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu (cheltuieli de deplasare, expertize ş.a.).

- să se ia act că în cuprinsul hotărârii de faptul că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial pe cale separată.

În drept, a invocat prevederile art. 1381, art. 1385 alin. (3), art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 C. civ., coroborate cu dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

La data de 29.02.2024, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă şi ca prescrisă în principal, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 591/PI/14.06.2024, Tribunalul Timiş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflaţiei BNR a daunelor materiale în cuantum de 10.353 euro şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca prescris, capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflaţiei BNR a daunelor materiale în cuantum de 10.353 euro. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflaţiei BNR şi acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente daunelor morale în cuantum de 250.000 euro.

A respins, ca neîntemeiat, şi capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., având ca obiect actualizarea cu rata inflaţiei BNR şi acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente daunelor morale în cuantum de 250.000 euro, obligând pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 289/A din 28 mai 2025, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă, obligând apelanta la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii, la data de 18.07.2025, a declarat recurs reclamanta A..

5. Apărarea formulată în cauză

La data de 16.09.2025, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru formularea recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 04.08.2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 06.10.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 18.11.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 18.11.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. S.A.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul recursului pendinte îl constituie decizia civilă nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, cauza vizând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei a sumelor aferente despăgubirilor materiale şi morale obţinute anterior în dosarul nr. x/2018, având ca obiect o cerere în materie de asigurări.

În atare circumstanţe, este evident că prezenta cauză nu are o existenţă de sine stătătoare, ci reprezintă o pretenţie accesorie litigiului principal în materia asigurărilor, conform principiului accessorium sequitur principale urmând soarta juridică a principalului, inclusiv sub aspectul regimului căilor de atac.

Totodată, trebuie reţinut că natura juridică a pretenţiilor solicitate de recurenta-reclamantă este una civilă- drept de creanţă izvorât din contractul de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat.

Totodată, Înalta Curte constată că prezenta cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă în considerarea calităţii ei de asigurat, a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 30.01.2024.

În raport de cele arătate, sunt relevante prevederile art. 27 din C. proc. civ., conform cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Alin. (2) al aceluiaşi text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în forma în vigoare la data începerii procesului, prevede, printre altele, că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia asigurărilor.

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă că legiuitorul a suprimat, prin Legea nr. 310/2018, calea de atac a recursului, după criteriul materiei, pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 se aplică proceselor pornite începând cu data de 01.01.2019, conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/08.12.2016.

Aşa cum rezultă din actele de procedură aferente judecăţii în primă instanţă, prezentul proces a fost început la 30.01.2024, data depunerii cererii de chemare în judecată, şi reprezintă un litigiu vizând materia asigurărilor.

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Timişoara este definitivă de la pronunţare, întrucât prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din această materie.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamanta, în cauză, neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înţeles să o folosească.

În plus, aşa cum s-a arătat mai sus, acţiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamantă în considerarea calităţii sale de asigurat, prin aceasta fixând limitele învestirii instanţei şi stabilind cu claritate natura litigiului ca fiind unul în materia asigurărilor. Chiar reclamanta a arătat explicit, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că pretenţiile solicitate în prezentul dosar reprezintă accesoriile daunelor morale şi materiale acordate în urma accidentului rutier produs la data de 28.07.2016, despăgubiri acordate în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, raportat la împrejurarea că litigiul dedus judecăţii este unul în materia asigurărilor, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere, ca inadmisibil, a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante A., Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatei pârâte B. S.A. suma de 4.300,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/05.09.2025, cu ordinul de plată din data de 10.09.2025, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 289/A din 28 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B. S.A. suma de 4.300,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2025.