Territorial competence for wage claims by Anticorruption Directorate prosecutors; inapplicability of special prosecutor jurisdiction rules due to organizational independence from local courts

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 iulie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor corespunzător perioadei în care fiecare reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, diferenţa dintre drepturile salariale încasate efectiv şi cele achitate procurorilor europeni delegaţi din Romania, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 începând cu data de 01.06.2021 şi în continuare, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor corespunzătoare capătului de cerere nr. x, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 71/2005, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 57/2015, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Decizia Curţii Constituţionale nr. 409/2021, art. 1535 C. civ., art. 253, art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 Codul muncii, Decizia ICCJ nr. 23/2016, Decizia ICCJ nr. 36/2018, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cap I lit. b) şi Cap II din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 2 raportat la art. 1 alin. (1) lit. e) pct. i) şi alin. (3), precum şi art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, art. 1 protocolul 1 şi art. 6 CEDO, Regulamentul EPPO, Legea nr. 6/2021 şi art. 16 din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 7085 din 12 noiembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2024, s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Constanţa.

În motivare, s-a reţinut că litigiul vizează un conflict de muncă, fiind incidente regulile de competenţă teritorială prevăzute la art. 269 din Codul muncii.

Totodată, s-a subliniat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt incidente deoarece este necesar ca procurorul care are calitatea de reclamant, să funcţioneze în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluţioneze cauza sau în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

Faptul că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, nu atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2024 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 2287 din 04 iulie 2025, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi având în vedere manifestarea de voinţă a reclamanţilor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 09 septembrie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Constanţa, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Instanţa supremă reţine că reclamanţii, procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, au învestit Tribunalul Bucureşti cu un litigiu în materia dreptului muncii, acţiunea având ca obiect drepturi salariale.

Înalta Curte constată că dispoziţiile speciale privind competenţa facultativă prevăzute la art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reclamanţii, procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa competentă sau superioare acesteia.

Sub aceste aspect, este de subliniat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

Totodată, conform prevederilor art. 5 alin. (1)-(4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, serviciile teritoriale, serviciile şi birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă mai constată că, întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acestei structuri nefiind arondate instanţelor precum celelalte unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii), ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care sunt părţi procurorii acestei instituţii.

Situaţia procurorilor din această structură este total diferită de cea a celor care funcţionează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanţe, neputându-se aprecia că reclamanţii din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa. Ceea ce interesează este calitatea părţilor vizată de lege (salariaţi în cadrul parchetului de pe lângă instanţă, ceea ce nu este cazul D.N.A.), iar nu raza de desfăşurare a activităţii.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (21) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet.

Prin urmare, se impune a se reţine faptul că, pentru procurorul care funcţionează la Direcţia Naţională Anticorupţie competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit normei generale prevăzute la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, respectiv aceasta aparţine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cum, în speţă, reclamanţii îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Constanţa, ca instanţă de la locul de muncă al reclamanţilor.

Prin urmare, în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea reclamanţilor, întrucât aceştia din urmă nu aveau nici dreptul şi nici obligaţia să sesizeze o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.