Hospital manager liability: Exclusion of delictual liability in favor of contractual liability under Art. 1350(3) Civil Code during the term of a management contract.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 05 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. S.R.L., societate în insolvenţă, la plata, în solidar, a prejudiciilor constatate şi evidenţiate de auditorii Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, în cadrul misiunii de audit, în cuantum total de 8.978.629,00 RON.

În data de 13 februarie 2018 reclamantul a depus precizări prin care a învederat că obiectul cererii îl reprezintă acţiunea în răspundere patrimonială/delictuală a pârâtului A. şi răspunderea contractuală a pârâtei B. S.R.L., care răspund în solidar. S-a menţionat că valoarea totală a obiectului acţiunii este de 8.987.629 RON, la care se adaugă daune-interese şi foloase necuvenite.

În drept, reclamantul a invocat contractul de management sanitar nr. x din 19.12.2013, art. 176 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1357 şi urm. C. civ.

Prin încheierea nr. 2632 din 1 noiembrie 2018 s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile a Tribunalului Constanţa.

La 15 ianuarie 2019 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Prin încheierea din 11 aprilie 2024, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi formarea unui nou dosar, în care a rămas în pronunţare pe incidenţa art. 75 teza ultimă din Legea nr. 85/2014.

Prin precizările depuse la data de 22 mai 2024, reclamantul a arătat că, pentru perioada 04.07.2009-31.12.2013, solicită obligarea pârâtului A. la plata prejudiciilor în temeiul răspunderii civile contractuale, conform contractului individual de muncă nr. x din 04.07.2009, iar pentru perioada 01.01.2014-01.01.2017, solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciilor cauzate în temeiul răspunderii civile delictuale.

Prin sentinţa civilă nr. 861 din 25.07.2024, Tribunalul Constanţa, secţia II civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

2. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa a declarat apel, prin care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii cererii introductive, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Prin decizia nr. 206 din 20 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi pentru litigii cu profesionişti şi societăţi, s-a respins apelul reclamantului ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat regula de procedură prevăzută la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6.1 din CEDO.

Sub acest aspect, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat criticile privind obligaţiile contractuale neîndeplinite de către pârât şi fapta ilicită săvârşită de acesta, invocate de reclamantă şi nici probele administrate în dosar, respectiv raportul Curţii de Conturi şi înscrisurile depuse.

S-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a delimitat în timp cele două răspunderi şi, practic, nu a mai analizat condiţiile răspunderii civile contractuale şi delictuale.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că pentru perioada 2013-2016 putea fi atrasă doar răspunderea contractuală a societăţii B. S.R.L., având în vedere contractul de management existent.

Or, indiferent că între reclamant şi societatea B. S.R.L. era încheiat un contract de management, în fapt pârâtul a exercitat acte directe de conducere şi a instrumentat contractele şi plăţile. Practic, în perioada 2014-2016 managementul spitalului s-a realizat în drept prin societatea B. S.R.L., iar în fapt prin persoana pârâtului.

În opinia recurentului, instanţa trebuia să analizeze răspunderea pârâtului pentru faptele lui directe indiferent dacă putea fi angajată şi răspunderea persoanei juridice.

Recurentul susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu se pot aplica dispoziţiile art. 1349 C. civ. pentru faptele din perioada 2014-2016, întrucât este incidentă răspunderea contractuală a societăţii.

Aşadar, potrivit recurentului instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 1350 şi 1349 C. civ., întrucât a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi delictuale.

În ceea ce priveşte fapta culpabilă, recurentul a susţinut că aceasta constă în încălcarea obligaţiilor contractuale pentru perioada 2009 - 2013 şi a celor legale pentru perioada 2014-2016 de a încheia contracte şi de a efectua plăţi pentru reclamant.

Se mai arată că vinovăţia pârâtului este sub forma unei intenţii directe sau indirecte, întrucât avea calitatea de ordonator terţiar de credite, iar prejudiciul este identificat în raportul Curţii de Conturi şi în raportul de expertiză contabilă.

Legătura de cauzalitate este evidentă, întrucât dacă pârâtul nu ar fi încheiat contractele evidenţiate şi nu ar fi efectuat plăţile, atunci nu s-ar fi creat prejudiciul evidenţiat.

Se mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtului deoarece nu a participat la procedura de control şi nu a formulat apărări faţă de abaterile reţinute de Curtea de Conturi. Or, controlul efectuat de Curtea de Conturi s-a efectuat sub conducerea pârâtului, care a avut posibilitatea să se apere.

În opinia recurentului, instanţa de apel trebuia să analizeze toate probele şi să decidă dacă toate faptele pârâtului reprezintă abateri de la legalitate.

La 18 martie 2025, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 26 mai 2025, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise.

Cauza a fost înregistrată la 26 februarie 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 iunie 2025, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu s-au conformat în acest sens.

Prin încheierea din 18 septembrie 2025, Înalta Curte a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa şi s-a acordat termen la data de 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului privind nemotivarea deciziei recurate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vor fi reîncadrate şi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat criticile privind obligaţiile contractuale neîndeplinite de pârât, fapta ilicită săvârşită de acesta, precum şi celelalte condiţii ale răspunderii civile contractuale şi delictuale.

Verificând decizia recurată prin raportare la criticile recurentului, se constată că instanţa de prim control judiciar a analizat faptele reţinute ca abateri în Raportul de audit al Curţii de Conturi şi în decizia nr. 24 din 15.06.2016 şi a constatat că nu reprezintă o încălcare a îndatoririlor de serviciu ale pârâtului. Totodată, s-a reţinut că prejudiciul cauzat de abaterile constatate de Curtea de Conturi nu poate fi imputat pârâtului atât timp cât acesta nu a participat la procedura de control pentru a putea formula apărări.

De asemenea, instanţa de apel a verificat obligaţiile stabilite în contractul de muncă încheiat între părţi şi a constatat faptul că reclamantul nu a invocat nerespectarea sau neexecutarea niciuneia dintre aceste obligaţii pentru a se putea angaja răspunderea civilă contractuală. În continuare, a reţinut că în lipsa faptei prejudiciabile, reclamantul nu a reuşit să dovedească nici vreo legătură mediată sau imediată între abaterile reţinute în sarcina spitalului şi obligaţiile contractuale ale pârâtului.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală invocată în cauză, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu putea solicita angajarea unei astfel de răspunderi în condiţiile în care acesta avea încheiat un contract de management cu societatea B. S.R.L., al cărei administrator era pârâtul, răspunderea fiind astfel pe tărâm contractual.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a prezentat motivele de fapt şi de drept pentru care a respins apelul reclamantului, argumentând în mod detaliat de ce nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală şi delictuală a pârâtului.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat pe motiv că din examinarea deciziei atacate rezultă că aceasta conţine considerente expuse într-o manieră logică, coerentă în raport cu motivele şi apărările formulate în cauză, care explicitează şi justifică soluţia pronunţată în apel, neputând fi reţinută lipsa unei motivări a hotărârii recurate.

Criticile recurentului, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Sub un prim aspect, recurentul a subliniat că pentru faptele săvârşite de pârât în perioada 2014-2016, în mod greşit instanţa de prim control judiciar a reţinut că reclamantul avea doar posibilitatea de a invoca dispoziţiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală şi nu pe cele ale art. 1349 C. civ. privind răspunderea delictuală.

În cauză, se constată că reclamantul a solicitat angajarea răspunderii pârâtului în temei contractual pentru perioada 04.07.2019-31.12.2013 şi în temei delictual pentru perioada 01.01.2014-01.01.2017. Totodată, se reţine că în perioada 01.01.2014-18.05.2016, reclamantul a încheiat cu societatea B. S.R.L., al cărei administrator era pârâtul, un contract de management spitalicesc.

Înalta Curte constată că pentru perioada în care reclamantul a avut încheiat un contract de management cu societatea B. S.R.L., al cărei administrator era pârâtul, reclamantul nu poate alege între răspunderea civilă contractuală şi cea delictuală pe motiv că în prezenţa răspunderii contractuale nu poate fi antrenată cea delictuală.

În acest sens sunt prevederile art. 1350 alin. (3) C. civ. potrivit cărora "dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Dispoziţiile evocate au fost consacrate pentru instituirea unei reguli general aplicabile privind raportul răspunderii contractuale cu alte răspunderi, îndeosebi cu răspunderea civilă delictuală. Astfel, creditorul, pentru a obţine repararea prejudiciului, nu poate alege între cele două răspunderi civile, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Este de subliniat că răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun în materia răspunderii, iar răspunderea contractuală este numai o excepţie, derogatorie, de strictă aplicabilitate.

În consecinţă, instanţa supremă constată că, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a aplicat dispoziţiile art. 1350 alin. (3) C. civ., întrucât a reţinut că pentru perioada 2014-2016, în care reclamantul a avut încheiat un contract de management spitalicesc, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului în detrimentul celei contractuale.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că prin decizia recurată au fost aplicate şi interpretate greşit dispoziţiile art. 1349 şi art. 1350 C. civ., întrucât în cauză, sunt îndeplinite condiţiile celor două răspunderi civile.

În cauză reclamantul a solicitat angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, în calitatea sa de manager al spitalului, pentru perioada 04.07.2009-31.12.2013, pentru abaterile reţinute în Raportul de audit al Curţii de Conturi şi decizia nr. 24 din 15.06.2016.

Potrivit art. 1350 alin. (1) C. civ., răspunderea civilă contractuală presupune existenţa unor raporturi juridice anterioare între păgubit şi autorul faptei, născute prin acordul de voinţă şi îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale (neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere), existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia debitorului.

Prin urmare, faptele ilicite imputate pârâtului trebuie să derive din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de acesta în contractul individual de muncă din 04.07.2009.

Or, în cauză reclamantul a indicat abaterile reţinute în Raportul de audit al Curţii de Conturi şi decizia nr. 24 din 15.06.2016, fără a indica vreo legătură cu obligaţiile asumate de pârât prin contractul individual de muncă. Mai mult, instanţa de apel a analizat şi faptele imputate de Curtea de Conturi şi a constatat că acestea sunt reanalizate de instanţele de drept comun învestite cu acţiunile în pretenţii ale instituţiilor publice împotriva terţilor.

În aceste repere, instanţa supremă constată că nu există fapta ilicită constând în nerespectarea vreunei obligaţii din contractul individual de muncă încheiat între părţi.

În consecinţă, nefiind îndeplinită una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 1350 C. civ., instanţa supremă constată că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi angajată răspunderea civilă contractuală a pârâtului.

Pentru perioada 2014-2016, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în calitatea sa de administrator al societăţii B. S.R.L.

Este de menţionat că, pentru perioada 2014-2016 între recurent şi societatea B. S.R.L. s-a încheiat contractul de management spitalicesc.

În acest context, Înalta Curte constată că reclamantul avea posibilitatea să invoce aplicarea răspunderii civile contractuale potrivit art. 1350 C. civ., răspundere civilă specială, derogatorie de la răspunderea civilă delictuală şi de strictă aplicabilitate.

Prin urmare, instanţa supremă subliniază că în temeiul dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., reclamantul nu putea solicita angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru această perioadă, câtă vreme avea la îndemână acţiunea în răspundere civilă contractuală.

Aşadar, în cauză se reţine că instanţa de prim control judiciar în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 1349 C. civ. prin raportare la art. 1350 alin. (3) din acelaşi cod, deoarece a constatat că acţiunea în răspundere civilă delictuală nu poate fi antrenată câtă vreme există posibilitatea de a se solicita angajarea răspunderii civile contractuale.

Criticile recurentului privind participarea pârâtului la procedura de control şi constatarea abaterilor reţinute de Curtea de Conturi prin raportare la probele administrate în cauză nu vor fi analizate pe considerentul că vizează reaprecierea situaţiei de fapt prin reevaluarea probelor, aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară a recursului, în care sunt analizate doar criticile de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Prin urmare, nefiind încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile legale invocate de recurentul-reclamant, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa împotriva deciziei civile nr. 216/LP din 20 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa împotriva deciziei civile nr. 216/LP din 20 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.